joi, 29 decembrie 2011

colindat

Azi am colindat impreuna cu F, una din prietenele mele romance venita in vizita dintr-un orasel mai departat de Montreal. Printre altele, am mers la cumparaturi, desi afara crapau pietrele de frig(erau circa -20C). Prin centru fiind, la intervale regulate, au sunat-o vreo 3 amici romani, cu care ne-am si intalnit si cu care ba am baut o cafea, ba am mancat, ba doar am sporovait.
Desi nu-i cunosteam pe nici unul din ei, mi-a facut placere sa-i intalnesc, a fost ca si cand ne regaseam, dupa mult timp. Ne-am spus pe nume, am facut glume si am ras.

Eu si F ne-am reintors apoi la ale noastre, la cumparaturi adica. Asteptam de mult o zi de "reduceri", intre fete. P oboseste de obicei dupa primele 3 ore. :)
Eu am cumparat doua bucati, o rochie si-un sacou, dintr-unul din magazinele preferate(erau la reducere 50%, ca altfel nu luam, he he).
Ajunsa la casa, constat ca amandoua sunt facute in Romania. Si eu care credeam ca pot trece drept italianca, de la distanta! Da' de unde? :))

Si ca sa sfarsesc ziua in acelasi ton vesel, ascult asta si rad. Ceea ce, evident ca v-o doresc! :)

sâmbătă, 24 decembrie 2011

rudolph



Va spus si eu Craciuneala fericita, cu mancarica, beuturica si plimbarica. Si nu uitati sa ne spuneti ce-ati facut interesant, daca ati fost cuminti si daca mosul a trecut pe la voi.

miercuri, 21 decembrie 2011

flanelu'


Acuma nu oi sti eu sa fac poze, cum va spusei deja, da' stiu domnule sa fac fular, pulover pentru catei si chiar pentru uameni... asta daca nu sunt prea grabiti sa-l poarte. Pen'ca daca vor sa-l imbrace mai devreme de 2,3 ani, trebuie sa-si cumpere unul "de gata".
Pe ultimul l-am inceput in urma cu circa 3 ani, intr-o perioada de relaxare maxima care a trecut dupa confectionarea partii din fata, fiind inlocuita de una de stresare progresiva, din cauza de nu mai stiu ce si fara legatura cu indeletnicirea mentionata. So, poloverul meu cu serpi cum l-ar fi numit bunica a fost lasat sa zaca undeva in debara.
O discutie despre fulare/manusi de la Suzi mi-a amintit brusc(ca io sunt rapida cand vreau) de crosetatul meu abandonat. Asadar am scos puloverul de la naftalina si am constatat ca nu-mi mai place din doua motive. Unul, ca materialul e colorat aiurea si al doilea, ca modelul ales, in torsade, nu merge cu picourile colorate, ca il incarca prea mult. Asa ca primul impuls a fost sa desfac ce am lucrat si sa fac un model simplu, in punct mort(parca asa se cheama). P, disperat, m-a implorat sa nu fac asta, ba chiar mi-a spus ca lui ii place si ca pot sa fac altul uni, daca asta vreau. S-o crezi tu...

Cand m-au oprit la spital seara si P a venit acasa sa-mi aduca una, alta, i-am pus pe lista si lucrul de mana. I-am zis asistentei responsabile cu fluturasul de perfuzie sa mi-l puna in asa fel incat sa pot croseta, drept pentru care m-a pus sa mimez crosetatul si a amplasat dracia tocmai bine. Zis si facut, mi-am ridicat patul, am asezat perna adecvat si mi-am scos andrelele. Ati crosetat vreodata cu o perfuzie la mana??? Nici sa nu incercati! Nu va doresc! Operatiunea "croseta vesela" a fost repede inlocuita de citit si/sau socializat cu colegii de camera.

Cam asta, intre timp mi s-a facut pofta sa fac cipici si am gasit un model super aici, doar ca n-am priceput cum se scade la calcai. Stiu de la bunica(ea lucra pe 5 andrele), ca la calcai era mai dificil de scazut. Asadar am o mare dilema, am cautat chiar si pe youtube si nimic. Problema serioasa... sa vad daca pot improviza.

La mine acasa nu se descalta, dar uneori musafirii insista(n-am priceput de ce). Atunci mi-ar placea sa le vad mutrele, cand in loc de papuci de casa, le dau cipici colorati. Pentru barbati o sa fac unii rosii sau chiar in dungi, verde cu galben. Sa se invete minte! Ce credeti, e buna ideea?


PS: precizez ca puloverul catelului a fost confectionat de moi meme, iar simbolul a facut furori. Ceea ce, evident, va doresc! :)

marți, 20 decembrie 2011

de rasul curcilor

m-am inscris la un curs foto pentru cei care incep de la 0... de fapt nu pentru incepatorii de la 0, ci de la -3 asa, pentru aia care habar nu au nici sa cadreze.
cand sa fac inscrierea on line, m-au intrebat ce program folosesc. ca sa ce? ca eu nu editez pozele, le doar miscores si le tai cat am nevoie... ce, nu e suficient?

asa ca le-am scris acolo in casuta ca habar nu am de program si ca pot sa-mi sugereze ei unul compatibul cu calculatorul meu, daca tot e sa incep.
deci dupe acest curs o sa invat probabil sa tin aparatul in mana si sa nu ma uit in soare. si o sa fac multe, multe poze si multe, multe cursuri.

asa sa ma ajute Canonu'.

duminică, 18 decembrie 2011

Unchiu' Ilie

Unchiu' Ilie devenise legenda vie a familiei noastre. Eu l-am cunoscut cand era deja batran, sa fi avut vreo 80, 85... mi-l amintesc fie trebaluind prin curte, in zilele de vara, fie cantand la fluier, in serile lungi de iarna. Ma uimeau intotdeauna camasile imaculate pe care le purta si era o enigma pentru mine cine i le spala, calca...

A muncit din greu toata viata si desi a avut mult pamant, l-a vandut in mare parte, sa-si tina copii in scoala, la Bucuresti. Si i-a facut "oameni". Nu e pret pentru asta, spunea simplu, cand cineva aducea vorba... Si-apoi la ce sa-l tin, n-ai vazut ce-a venit dupe-aia? intreba, privind in gol. Erau vremuri grele... toate vremurile au fost grele.

Desi baiatul al mare, chirurgul, voise sa-l ia la el la Bucuresti, unchiu' Ilie nu s-a dat dus. Nu merg, taica, ca io o sa mor acolo. Nu vezi ca pot? Matur matatura, fac mancare, spal, calc, aduc apa cu cobilita. Cand n-o sa mai pot, om vedea. Si unde sa le las pe fetele astea(bunica si alte doua surori), ca Bucurestiu' e departe si mi se face dor...

Sa fi avut vreo '92 cand, la un revelion, ne-am intalnit cu totii. Unchiu' Ilie era vesel si in putere, ca de obicei. Dupa un paharel de zaibar rosu, licoarea bauta in cantitati rezonabile, Unchiu' le spune fetelor(celor trei surori) ca are nevoie de ajutorul lor. Lui i s-a cam urat singur, s-a gandit, s-a razgandit si s-a hotarat sa se insoare. N-am nevoie sa faca nimic, ca io sunt in putere, da' sa stiu si eu ca mai e un suflet acolo, sa schimbam o vorba, seara. Cum la el in sat mai toate din leatul lui nu mai erau, s-a gandit sa-si incerce norocul in satul copilariei si al tineretii, unde surorile inca locuiau.

- Da' aia a lu' Cazacu "perceptoru'" mai traieste?
- Nu mai traieste, Nene, a murit de mult.
- Tii, ca frumoasa fata mai era. Nici Rica lu' Nae Chelu? Ca tare era vesela copila...
- A murit, neica, si ea, sa tot fie fo cinci ani...
- Pai nu va spusei io ca au murit toate si aici? N-am decat sa incerc de-astea mai tinere, la fo 80 asa... Ca de-aia zisei sa va-ntreb, ca voi sunteti tinere(sic) si stiti care mai traiesc, carora le-au murit barbatii...
Ca ce sa fac, pacatele mele, barbatii mor de obicei inaintea fomeilor, da' daca io m-am incapatanat sa traiesc mult? Si parca nici nu-mi vine sa mor acuma, ca nu sunt bolnav...

Si n-a murit atuncea, Unchiu' Ilie, ci mult mai tarziu, cu doua luni inainte sa implineasca suta, sa faca parca in ciuda tuturor din sat, care se pregateau sa-l serbeze...

joi, 15 decembrie 2011

paranormal

- Cora Underscore in sala de reevaluare, se aude o voce masculina. Merg in sala cu pricina. Un asistent medical tanar, simpatic si care tocmai intrase in tura ma intampina cu zambetul pe buze.
- Ca va bien? ma intreaba vesel.
- Non! ii raspund sec. Ma chemati la reevaluare, desi nu m-a evaluat nimeni. M-a vazut doar asistenta la triere, acum 3 ore. Sunteti sigur ca stiti de ce sunt aici? intreb simplu, convinsa fiind ca a facut o greseala.
- Da, da. Nu va mai dura mult, asta e sigur, dar nu va pot spune cat. De exemplu, semnele vitale va sunt excelente.
- De unde stiti, ca nu mi le-ati luat?
- ....
- Am o aura alba azi? intreb si plec pana nu ma enervez de-a binelea.
Ne-am reintalnit spre seara cand m-au internat si a tinut sa-mi arate ca nu a luat-o personal. La fel am facut si eu.


- Trebuie sa-mi dati si o proba de urina cat de repede se poate, ii spune asistenta tanarului lovit de masina, dupa ce-l consulta si-i incercuieste cu un marker umflaturile de pe picioare.
- Cred ca as putea acum, raspunde tanarul, parand intr-o stare excelenta, dupa chakra.
- Asistenta pleaca si se intoarce sprintena cu un borcanel si o eprubeta, le pune pe masuta, apoi se repede la patul tanarului si-i desface partea metalica laterala in doua secunde. Da patura la o parte, il ajuta pe tanar sa se ridice in fund, apoi asteapta. Tanarul asteapta si el. Asisteta se uita intrebator.
- Nu pot sa merg... murmura tanarul incurcat. (Sosise acolo cu targa)


- Unde suntem aici? intreaba batrana din patul din dreapta, cea care ma primise cu zambetul pe buze.
- La spitalul Charles Lemoigne, raspunde infirmiera pentru a cincea oara.
- La spitalul Charles Lemoigne? intreaba batrana mirata. Nu suntem la spitalul Charles Lemoigne, ca asta e aproape de mine, il cunosc...
- Ba la spital esti, mamaie, zice asistenta calm, vorbandu-i ca unui copil.
- Si ce facem aici? intreaba din nou batrana, vadit "pierduta". Cateva minute mai tarziu se linisteste, probabil sub efectul calmantelor.
.......................
Peste juma' de ora, fix la miezul noptii, batrana se ridica in fund, isi roteste privirea in salon, apoi spre coltul asistentelor si intreaba:
- Unde suntem si ce mama dracului cautam toti aici?
Am ras cu pofta, cum n-o mai facusem de cateva zile. Batrana asta ne citeste gandurile la toti.

Sa fim veseli!

miercuri, 14 decembrie 2011

sunete

Azi am ascultat vechituri. Am inceput cu La Bolduc, ale carei versuri sunt mai actuale ca oricand, apoi La bottine souriante care m-a inveselit tare si mi-a facut pofta de dans, apoi pe baietii astia frumosi, care mi-au transmis emotia lor.
Voi ce muzica mai deosebita ascultati?

vineri, 9 decembrie 2011

ruleta ruseasca

ultimele ore sunt intotdeauna penibile. iar momentul in care astepti, intr-o camarutza mica, mobilata intotdeauna cu un pat si doua scaune, omul cu verdictul, ei bine, momentul acela e ridicol. suntem oare pregatiti, oricat am fi de tari, pentru orice fel de veste?
de-aia zic, sa ne radem de ea, mai mult decat reuseste ea sa se rada de noi. mama ei de viata astazi si mai ales maine!

miercuri, 7 decembrie 2011

Art basel


Ultimele zile ale vacantei noastre in Miami au coincis cu preparativele lor pentru Art Basel Miami Beach, cea mai importanta manifestare de arta de pe continentul american, la care participa "toata floarea cea vestita a intregului apus"...

Sigur ca numarul galeriilor care pot participa la expozitia principala a Art Basel e restrans, criteriile de selectie dure si mai ales subiective, astfel incat s-au creat cativa "sateliti" in jurul manifestarii principale. Astfel, cam orice galerie serioasa poate participa la una din expozitiile mai mici. Cele cateva reprezentative pe care le cunoastem in Montreal participa de fiecare data si ne-au spus ca e cat se poate de interesant. Pe langa ca te pui la punct cu ce se intampla la nivel international pe piata, de obicei reusesti sa vinzi suficient incat sa-ti platesti toate cheltuielile cu deplasarea.

Deci tare amarati am fost sa constatam ca noi plecam cu doar trei zile inainte ca nebunia sa inceapa, si asta doar pentru ca facusem toate aranjamentele astfel, inca dinainte de povestea cu galeria. Aveam pe atunci altceva complet diferit in minte, la care lucram de cateva luni bune si care nu voia sa mi se-arate. :)

Iata-le asadar in frenezia preparativelor, galerii de arta si muzee, hoteluri si chiar centre comerciale... In cel mai luxuos/exclusiv/surprinzator abordabil pe alocuri din toate centrele comerciale pe care le-am vazut vreodata, Bal Harbour, am vazut intr-o singura zi atatea "cocoane plastificate" de toate varstele, cat in toata existenta. Domni intre doua varste(incerte), imbracati in pantaloni din in oranj sau verde-turcoise(probabil galeristi de succes) isi insoteau demoiselele la prima "tura mondena" prin urbe.

In acelasi timp, intr-un cartier din Miami, cunoscut ca Design District, un artist ce parea de origine mexicana, lucra din greu impreuna cu cativa muncitori/prieteni/compatrioti, la amenajarea expozitiei sale de arta. Lui nu-i pasa de fendi sau de vuitoni, de ghivency sau de diori. Arta lui, pe cat de efemera se arata, pe atat mi s-a parut de profunda si plina de speranta. Am vrut sa-i fac poza in timp ce se lupta cu o macara si o bunata de ciment, m-a rugat din privire sa nu. Avea ceva in privire ce nu am vazut nici la hotelieri, nici la restauratori, nici la domnii sau doamnele coboratori din bentley-uri...

sâmbătă, 3 decembrie 2011

iarna

Mi-am facut curaj sa ies din casa azi, desi e mai frig ca ieri si mult mai frig ca alaltaieri. Si am facut-o de doua ori, o data pe la pranz cand m-am plimbat, am facut mici cumparaturi si am cam inghetat, apoi pe seara, dupa ce am mancat bine si-am imbracat haine de iarna adevarate. Nu cele mai de iarna, dar aproape.
Si m-am plimbat in Vieux-Montreal care e tare frumos impodobit. Un pic cam mult, dupa gustul meu, dar sa nu fim carcotasi. Doua ore, atata m-am plimbat, am fost tare curajoasa!

Mi-e dor de vara, de terase si de turistii din port! Erau unii rebegiti zgaindu-se la vitrine, care sa mor daca stiu ce cauta aici.

Voi ce-ati mai facut interesant, tinand cont ca e iarna si frig si pe la voi(exceptandu-i pe unii norocosi)? :)

Sa fim veseli, zic!!

miercuri, 30 noiembrie 2011

patria

Mi-am amintit cuvintele lui Cioran: "Nu locuim intr-o tara, locuim intr-o limba".

Intrasem intr-un café nu deparde de plaja, la Miami Beach. Stand la coada sa-mi iau lichidul magic aducator de fericire instantanee, vorbeam cu P in franceza(in engleza nu vorbim decat daca injuram sau facem misto). Luam cafeaua, maslinuta, grisinuta si ne asezam la masa. La un moment dat apare chelnerul care incepe sa curete fix masa noastra si numai pe-a noastra. Ne intreaba in engleza, apoi repede in franceza ce poate lua si ce poate lasa pe masa cam incarcata. Ne auzise sporovaind in franceza. Apoi ne intreaba de unde suntem, zicand ca el e din... un oras francez de care n-am auzit. Aaaa, am zis, nestiind ce altceva sa zic si nevrand sa-i spun ca habar nu am de orasul lui. Am inteles ca voise doar sa fie amabil si ca-i era probabil dor sa vorbeasca in limba materna. La plecare, ne-am luat la revedere, ca vechi prieteni.


Intr-un restaurant, alt chelner imi vorbeste in italiana. Ii spun ca nu inteleg, se arata mirat, sper sa fi fost serios mirat, ca e al doilea in US care crede ca-s italianca si mi-e drag, la Montreal mai toti ma saluta cu HOLA. N-as putea sa spun de ce, dar nu-mi place sa fiu considerata latino-amricanca.

Alta data eram intr-un Il fornaio undeva la LA, intr-o seara de decembrie, ianuarie, si era putin racoare(ca iarna nu-i ca vara, nici chiar la LA, pe cuvant). Eram singurii de pe terasa, proaspat aterizati de la -25 cu vant. Cum eu comandasem in plus polenta(mamaliga), era clar ca nu suntem de-ai locului, ci martieni.

La un moment dat apare un domn imbracat impecabil, ne da buna seara si incepe sa vorbeasca cu noi in italiana. Ii spunem ca nu vorbim limba, dar ca ne-ar placea. Se arata mirat ca nu sunt italianca, ceea ce m-a flatat pana la radacina firului de par, cum va spusei deja. Apoi o trimite pe una din fete, o simpatica, romanca, sa vorbeasca cu mine.
Cam jenata, vine sa dea buna seara, spune ca a trimis-o sefu' ca converseze in propria-i limba si ca poate sa stea cat vrea. Isi cere inutile scuze pentru sef, care e cam excentric... italian, deh. Palavragim in romaneste sub ochii mirati ai lui P, o mai dam pe engleza pentru el, da' el zice politicos ca lasa ca nu e cazu' si sfarsim tot in romaneste. Pana la urma cat sa si vorbesti si mai ales despre ce?

Pare ciudat, dar conversatia aia cu o necunoscuta, fie ea si de 5 minute, la capatul pamantului, dar in romaneste, a avut incarcatura. Si ne-ntoarcem iarasi la gandul meu: "Nu locuim intr-o patrie, locuim intr-o limba. Patria asta este si nimic altceva".(E. Cioran, citat din memorie).

La multi ani, oriunde v-ati afla!

marți, 29 noiembrie 2011

divinul in arta

O seara obisnuita. Stam de vreo 3,4 ore in fata calculatorului, participand la o licitatie on line. Obiectele care ne intereseaza se vor striga la ore diferite si putem sti doar cu o mare aproximatie cand. Asadar lasam calculatotul pornit si incercam fie sa mestecam din cand in cand in vreo mancare(mie asta imi consuma stresul), fie sa citim(mie nu-mi iese), fie sa stam de vorba in timp ce tragem cu ochiul la desfasurarea "ostilitatilor" pe teren.

Timpurile in care stateam in sala cu un pahar de vin in mana, incercand sa ascundem emotia in spatele cartonului cu cifre, a trecut. Nu l-am mai vazut de mult pe prietenul meu mafiotul, cel care are 3 galerii de arta in buricul targului, unde preturile sunt exorbitante si unde nu e niciodata mai nimeni... care se pare ca a fost de multe ori subiect al unor acuzatii de supraevaluare(fondate sau nu), dar in ciuda a toate a scapat basma curata de fiecare data. Doar zambetul usor "grimasat" si felul in care te iscodeste cand ii pui o intrebare simpla, tradeaza o experienta bogata in profesia asta si nu numai...

Nu l-am vazut de mult pe domnul danez cu mustata si fata ciupita de varsat, colectionar de mobila moderna si bijuterii scandinave, care se aseaza intotdeauna in coltul cel mai umbros al salii si cu un calm de invidiat isi adjudeca fiecare item interesant. Vine rar la Montreal si prezenta lui indica intotdeauna prezenta obiectelor interesante. N-am sa uit niciodata oferta minunata pe care mi-a facut-o la o bratara si un colier pe care le vindea intr-un targ de antichitati montrealez, vazand cat de mult imi plac. Am refuzat-o cu regret. Proprietarul licitatiei il remarca si ii subliniaza fiecare reusita: "Tabloul nu a fost adjudecat de tanarul din primul rand, nici de domnul cu ochelari, nici de doamna din dreapta mea, ci de domnul cu mustata. Un cunoscator".

Uneori mi-e dor de atmosfera pestrita si chiar de "seful de trib", care e cel mai "alunecos" personaj pe care l-am vazut intr-o licitatie: "Doamnelor si domnilor, avem aici o pictura a celebrului X, de dimensiuni A/B, ulei pe panza, bla bla bla. Incepem la 2000. 2100 pentru doamna in rosu, 2200 domnul din colt, 2400 la telefon, 2500 si arata spre cer(semn ca e un bid fictiv, deci nu s-a atins inca rezerva), 2700 domnul cu mustata. Cine da mai mult? Haideti domnilor, la pretul asta il cumpar eu! 2900 la telefon, 3000 numarul 459, cine da mai mult? As you wish! 3200, 3400..." Francez pe deasupra.

E important de stiut ca spatiul unde se desfasoara licitatia e o biserica. Montrealezii sunt, fara sa-si doreasca dinadins, foarte glumeti(scrisesem spirituali dar nu vreau sa fie gresit interpretat). Repudiind biserica oprimatoare prin anii '60(o sa va povestesc alta data despre "La Révolution tranquille"), au fost destul de destepti incat sa nu intre cu buldozerele in cladiri si au preferat sa le schimbe destinatia celor care au pierdut "leur raison d'être". Unele au devenit teatre sau sali de spectacol, altele biblioteci sau muzee, altele condouri. Multe sunt inca lacasuri de cult, ceea ce nu e rau, mai ales daca au si enoriasi.

Deci nu mint daca spun ca merg regulat la biserica(desi acum doar la preview-uri) si ca acolo, cu un pahar de vin in mana, ma simt excelent. :))

Asa mi-a venit idee sa propun bisericii ortodoxe sa schimbe "pe ici pe colo prin partile esentiale" lucrurile(ca ea poate schimba multe, se pare) si in loc sa intram in biserica si sa ingenunchem(eventual sa stam cu genunchii pe coji de nuca), sa putem sta domnule cu prescura intr-o mana si cu vinul de grijanie in cealalta, discutand relaxat despre divinitate. Sa vedeti cum am deveni mai buni cu totii si cum nu l-am mai uita pe dumnezeu sub scaun, la iesirea din biserica, dupa impartasanie.

Ceea ce, evident, va doresc si dumneavoastra!

duminică, 27 noiembrie 2011

runaway

Imi spune ca cele 3 ore de azi cu avionul au trecut prea repede. Pai uite, imi explica, eram sigur ca suntem la hotel, ma simteam cam obosit si tocmai voiam sa te intreb daca ai chef de o mica plimbare pe plaja... da' chiar credeam ca suntem inca la hotel...

Vrei niste vin, intreb si fara sa astept raspunsul ma duc sa torn. Daca nu vrea, voi bea din doua pahare, care e problema? Am chef sa ascult la maxim si repetat Runaway Train. Cred ca vom dormi bustean si maine va fi deja alta zi, ma trezesc vorbind. Ce de mai de profunzime adanca... mi se uimeste uimirea... :)

pentru cei care nu pot accesa linkul(daca e cazul), e vorba de Soul Asylum - "Runaway Train".

vineri, 25 noiembrie 2011

intortocheate strazi

De-a lungul vietii mi s-a intamplat de cateva ori sa iau decizii importante si total neasteptate pentru cei din jur, insa firesti si logice pentru mine. Adica de fiecare data a aparut un amanunt aparent insignifiant si a schimbat cursul evenimentelor. Dar eu stiu ca amanuntul nu era insignifiant si mai ales ca venea de fiecare data in clipa in care inertia incepea sa mi se astearna frumos inainte.

Asa m-am hotarat brusc sa plec din Ro si tot asa am luat alte decizii serioase de natura personala. Culmea e ca aproape de fiecare data "stiam" ca am o sansa unica de a schimba ceva, fara sa am vreo certitudine sau vreo garantie ca schimbarea va fi pozitiva. Doar puternica senzatie ca nu trebuie sa pierd sansa. Si de fiecare data trebuia sa renunt la ceva palpabil, concret, la acea "vrabie din mana" din celebra zicere.

Tocmai de-aia, vazute din afara, deciziile mele pareau alandala. Si poate ca si erau. Dar atata timp cat eu eram ok cu ele si ma afectau in mare masura doar pe mine, nu ma interesa. Asa cum spunea mai deunazi un prieten, suntem oricum singuri pana la coada. :)

A, si mai e ceva. P e uimit de cum iau decizii in ceea ce-i priveste pe cei din jur. Pot sa fiu ingerul din cer, adica sa te iau de pe strada, sa te bag in casa si sa impart totul cu tine(intelegeti esenta, sa nu exageram) sau sa fiu de o politete rece si atat si asta sa nu se schimbe nici dupa ani de cand ne cunoastem. Primele 5 minute sunt suficiente ca sa-mi dau seama daca avem sau nu ceva in comun, ca despre asta e vorba.

Voua vi s-a intamplat sa aveti vreodata senzatii de "déjà vu", sa va lasati ghidati de instinct cand luati decizii importante sau sunteti 100% cerebrali? Cum faceti daca sunteti la o rascruce de drumuri si nu puteti cantari logic avantaje versus dezavantaje?

In ceea ce priveste "déjà vu-ul", mentionez ca mi se intampla asta fara medicamente si nici nu stiu sa sufar de breo boala psihica(declarata), asta ca sa eliminam partea de "illness" sau "drugs" din ecuatie. :))

luni, 21 noiembrie 2011

Sarasota




O dimineata perfecta e cand te trezesti devreme, plin de energie si constati ca afara sunt iarasi peste 25 de grade si soarele e inca la locul lui, sus. Aerul miroase a scoici si tu mirosi a nisip si a sare... creca am uitat sa ne dusuim aseara, da' ce conteaza, ca tot in mare ajungem si azi. Mancam repede niste paine prajita cu ceva, ca doar n-o sa pierdem vremea cu prostii, bem cafelele in timp ce verificam mailurile (abia acum constatam ca unele sunt inutile si pierzatoare de timp), apoi ne luam jucariile si plecam.

Una din cele mai frumoase plaje pe care am pus piciorul, daca nu cea mai frumoasa, lasand in urma multe plaje californiene, e Sarasota Beach, Florida. Miami beach, Venice Beach sau South Beach sunt frumoase prin calitatea arhitecturala a edificiilor invecinate, prin spatiile largi dintre cladiri si ocean sau prin cantitatea de piste de biciclete din vecinatate.

Sarasota are insa o frumusete subtila si naturala. Nisipul alb si pudros scartaie sub pasi precum zapada proaspata(pe care o vom avea in curand la Montreal, dar asta e alta poveste). Apa e limpede si clara. E de inteles de ce, inarmati cu o minge topaitoare, cu masca si tub, am petrecut ore intregi in apa, ca niste copii. Lopaticile ne lipseau, sa ne jucam in nisip. N-am mai stat atat la soare si in apa, nici eu nici P, de pe vremea copilariei.

Macar ne-am dat cu crema si ne-am servit din cand in cand de o umbrela de soare, ceea ce a facut sa nu ne ardem ci sa ne bronzam, mai ales eu. Si amestecul de crema solara cu nisip fin si apa sarata da o chestie pastoasa care pe cuvant ca e cel mai bun exfoliant pe care l-am utilizat in viata mea. Ieftin si natural!

Si salvamarii... salvamarii... zau ca nu am vazut nici o Pamela Anderson in zona... pacat, ca lui P i-o fi placand sa vada, da' "nu era decat baieti frumosi si 'nalti ca brazii", ceea ce mie mi-a convenit si imi venea sa trec de geamandura, ceea ce nu am riscat pen' ca P a fost "sauveteur" la piscina toata adolescenta si orisicat... ori venea sa ma salveze tot el, ori se facea ca nu vede valu' si mai stii? :)))
Asadar n-am fost salvata decat in minte, emisfera dreapta, sau stanga... in fine, aia cu emotiile si lui P un pescarus i-a luat juma' de bagel din mana in timp ce privea cerul. O fi functionand tot emisfera cu emotiile...

Si am mai fost si la muzeu(asta poate fi plictisitor, va povestesc alta data) si am mancat fructe de mare vreme de o saptamana, spre disperarea tuturor, da' mie cand imi place ceva, imi place. Si aseara, dupa plaja, am fost sa mancam o bouillabaisse si creca aratam atat de naspa imbracati cu haine de plaja, ca chelnerita ne-a spus de doua ori ca e cam scump restaurantul, da' ca e bun... ceea ce ne-am putut permite totusi, ca aveam cartile de credit cu noi. Si apoi ne-a prins si ploaia, da' ce mai conteaza?

Gata!

marți, 15 noiembrie 2011

Ali Ghe



- Buna ziua!
- Bun ziua!
- Ce faceti aici, domnule Aligator?
- Pai nu vez'? Alighez!

Voi aliga si eu o saptamana pe o plaja, "au milieu de nulle part", in soare... ceea ce va doresc si dumneavoastra!

duminică, 13 noiembrie 2011

1st day



Intai si-ntai m-a frapat arhitectura, kilometri nesfarsiti de perfectiune, nici nu stiu unde au gasit atatia arhitecti de valoare... atata omogenitate in impletirea vechiului cu noul nu am vazut nicaieri. Cladiri care puteau fi construite ieri, cum la fel de bine puteau sa fi fost construite acum 30 de ani. Modernism de calitate, art deco subtil, postmodernism cuminte si contemporan curat. Rafinament.

Aseara cateva masini de politie barau o strada nu departe de hotel, de a trebuit sa ocolim, sa nu ajungem in mijlocul impuscaturilor, zic. Asta seara, pe strada principala, alte doua masini erau oprite, cu acelesi lumini palpaind sperietoresc, iar trei politisti oprisera un biciclist vai mama lui, ce parea mai degraba cersetor decat mafiot... Politia americana lucreaza deci, macar ne simtim aparati, unii dintre noi.


P tocmai imi zisese ca aici nu te invaluie mirosurile de plante ca-n california, unde rozmarinul si salvia cresc anapoda pe coclauri. Continuam plimbarea de-a lungul plajei si simt, miroase putenic si acrisor, da... cred ca e salvie. Ai simtit mirosul, il intreb, ziceai ca nu miroase? Asta da planta, imi raspunde razand cu subainteles. Realizez ca unul fuma iarba in mers. Unele lucruri iti devin familiare rapid... :)

La Miami beach exista Wifi free, un fel de ulei si faina de la primarie... si-n autobuz e tot degeaba, nu mi-ar placea sa ma plimb intr-o cutie metalica unde jumate vorbesc la telefon si jumate incearca sa-si updateze blogul. Nu va radeti, consider asta pozitiv... conexiunea care este.

Intotdeauna in prima zi mergem atat de mult, ca ne dor picioarele, azi am chiar reusit sa facem basici. Maine ne vom calma ca poate ne ustura, da' continuam dupa.

Si nu in ultimul rand, unii deja si-au bagat picioarele in el de ocean... si stiti ca apa nu e rece? O sa ne si scaldam, sigur ca da.

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

MIMO




Cum nu-mi place sa fiu luata prin surprindere, am citit putin inainte. Macar nu sunt serpi cu clopotei, zic. Da' sunt alte specii, se pare... unii negri, altii albi. Unii zic ca e bine ca aia negri mananca nu stiu ce alte lighioane. Cineva imi spunea ca in cada de la hotel se rasfata o soparla. Asadar cred ca vom face dus impreuna, nu intru singura in baie nici impuscata. Altii spuneau ca aligatorii nu ies la plimbare in oras, daca nu te duci aproape de canale si nu te balacesti seara, esti ok.

Sunt deci atat de real angoasata, ca numai gandul la doua saptamani de modernism ma ajuta sa merg la aeroport. Si Mishcka rasfatata care e obligata sa stea 2 saptamani cu varusu' cainele mare pe care nu-l suporta. Cedri macar isi va practica engleza cu celalalt var anglofon.

Frumusetile ne asteapta, sa-nceapa nebunia, alors!
Era sa uit, am imprumutat pozele de aici, pana fac unele proaspete.

joi, 10 noiembrie 2011

1000

azi mi-au cazut ochii pe un video... si mi-am amintit un moment unic si cel mai insolit cadou pe care l-am primit. unii daruiesc o carte, cu cateva randuri scrise in diagonala, altii un CD cu vai, "melodia", altii isi scriu simtirea fierbanda pe o bucata de hartie-ngalbenitoare. Dar cati sunt in stare sa daruiasca ATUNCI un desfacator de conserve, semn al profunzimii de simtiri care fusese si se dusese si al aducerii-aminte? Ce aducere-aminte? ETERNITATE!!! Ceea ce va doresc si dumneavoastra!

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

patapievici si rabdarea

Mi-am amintit azi brusc - dicutand discutii literare despre un scriitor pe care nu-l cunosc - ca eu in liceu eram tare bizara. Adica nu ca n-as mai fi, da acum asta poate parea chiar interesant, mai ales de la distanta. De ce eram bizaroida? Printre altele pentru ca citeam absolut toate operele literare care ne trebuiau la scoala, unele de doua ori. Asta e de bine, o sa ziceti. Pai da, dar cunoasteti vreo persoana care a citit Romania pitoreasca a lui Vlahuta din scoarta in scoarta, cu tot cu virgule, in ciuda faptului ca-i venea sa planga citind-o? Eu nu. Adica eu da.
Si dupa ce a terminat-o, s-a apucat sa citeasca "Pe drumuri de munte" a lui Hogas? Si a citit-o...

Mult mai tarziu am inceput sa citesc in engleza. Nu intelegeam mare lucru si nici chef sa merg cu dictionarul dupa mine nu aveam, asa ca citeam inainte si tare drag imi era cand intelegeam o jumate de fraza intreaga. Ca na, nu ne-am nascut toti poligloti. Si nici rabdatori. Rabdarea se invata. Ca si toleranta.

Voua va place Patapievici? Si daca da, de ce? Mie-mi place Joan Baez.

vineri, 4 noiembrie 2011

romantism - update


ieri m-am trezit plina de energie, c-asa se zice, ca ziua buna se cunoaste de... degeaba. Da' am mai lenevit, c-asa-mi spunea mie tata, sa nu me ridic brusc din pat dimineata, ca ma doare spatele. Si cum leneveam noi asa, iar catelul si pisoiul jucau pe noi de foame, auzim strigatele "paor suplaiului" care este si intra el in functiune cand nu mai e corent. Ei, zic, sper sa vie repede... Peste 15 minute sunam la Hydro Quebec, ca sa aflam ca corentu' va veni pe la... 15.45h, ca se fac lucrari de intretinere... adica care va sa zica au uitat sa ne anunte si pe noi dinainte.

Asa, nu pot sa-mi fac cafea la filtru, da' o s-o fac la ibric, imi zic si ma indrept spre bucatarie, de unde ma intorc realizand ca aragazul e electric. Ca si incalzirea si apa calda. Am mancat cereale cu lapte rece, v-am raspuns voua la mesaje ca va iubesc si va pretuiesc, apoi ne-am facut repede dus si am plecat sa rezolvam chestii. Ne-am intors pe la 13, am mai mancat racituri si io am avut super ideea sa mergem sa ne plimbam sa facem poze cu toamna la noi in cartier. Am plecat, da' cum necazurile se tin lant, era zi de reciclaj si toate pubelele albastre erau insirate pe strazi, drept pentru care n-am facut decat poze la o vitrina. Am intrat intr-un magazin de produse naturiste de unde am cumparat niste nuci indiene - detergent, guma de mestecat naturala, niste alte mici chestii "miraculoase" si doua conserve de peste crescut cu pian si poliglot pe deasupra.

Am ajuns acasa, P zice ca trebuie neaparat sa raspunda la niste mesaje urgante(vax albina), eu rezist fara internet, zic, apoi ma bag in pat sa meditez, ca ce altceva era sa fac... 15.45; 16.15... alt telefon, alt robot, cica abia la 19.00. Mancam conserve de peste la lumina lumanarilor, apoi P imi spune ca el face focul. Ptiuuu drace, piei ispita, imi fac cruce larg, fac o rugaciune de iertare a pacatelor la zeul ecologismului care tocmai imi daduse si mancasem pestele meloman care a fost.

Si in timp ce limbile flacarilor se itzeau de sub lemne, simteam asa o durere in coasta, trebuie ca erau convingerile mele arzand... apoi s-a facut cald si am turnat vin, P a luat chitara si a inceput sa cante ceva... stii ce vreau sa-mi canti, intreb? En revenand de rigaud. Whattttt???

Ora 19 ne-a gasit in fata focului, cantand, in timp ce catelul si pisoiul dansau: En revenant de Rigaud, cat-in cat-an chip, bhip, iha, groh... En revenant de Rigaud...

E ora 10.53, ziua 2 - s-a luat iar lumina... "du a un equipement brise"... si o sa vina la 16.30... macar am cafea... creca ma duc la film... c'est en revenant de Rigaud...

duminică, 30 octombrie 2011

mai mult "tricking" decat "treating" prise II



Anul trecut n-am decorat de Halloween, ca am fost ocupati pana in ultimul moment si nu stiam ca decorarea casei, fie si cu un simplu dovleac, inseamna ca astepti copii sa vina sa te "sparie". Am cumparat multe, multe dulciuri, dar nu am decorat. In seara cu pricina mi-am pus palaria de vrajitoare si am asteptat cu pungile de ciocolata langa usa. Au trecut unul, doi, trei copii, fara ca macar sa zaboveasca o secunda. Sa vezi ca raman cu ciocolata nedata, zic si incep sa fac semne disperate prin fereastra, cand vedeam vreun schelet, vreo stafie sau alte "sparietori" de gen trecand pe strada. Sigur ca trebuie sa fi parut destul de bizaroida strambandu-ma de zabauca dincolo de fereastra, cu palaria pe cap, dar pana la urma strategia a dat rezultate.

Cea mai dulce a fost o fantomita de 4,5 ani care s-a oprit pe trotuarul celalalt cand m-a vazut si a inceput sa-i explice parintelui ca i-am facut semn sa vina. Parintele a zis ca nu, ca i s-a parut, dar fantomita nu s-a dat batuta. Nu s-a urnit de acolo pana cand nu l-am convins pe parinte, prin semne, ca asta vreau. Cand acesta si-a dat OKeiu, fantomita a pornit ca din pusca spre mine si a inceput sa faca buhuhuu atat de convingator in timp ce alerga, ca nu stiam daca sunt moarta de frica sau moarta de ras. Ca sa nu mai vorbim de parinte, cand i-am explicat ca m-am ocupat toata seara cu datul din maini in fata ferestrei.

Anul asta macar am cumparat 2 dovleci pe care i-am plasat strategic, sa se vada de departe. Voi sta totusi in fata ferestrei, pentru eventualitatea in care nu se vad bine... N-ar fi o idee proasta sa-mi cumpar si o masca maine, va fi fiind buna in cazul in care cele doua fetite inteligente decid sa vina pe strada mea, insotite de tatic... asta ca sa evitam "sparieturile" serioase...

sâmbătă, 22 octombrie 2011

idoli

Stateam zilele trecute in statie, asteptand autobuzul care sa ma aduca acasa. Statia terminus(si prima in sens invers) este o cladire care seamana cu o caracatita. Fiecare autobus se opreste langa un tentacul, usa se deschide automat si calatorii urca sub forma de sir ordonat dupa momentul sosirii la locul faptei... E destul de plictisitor sa astepti si in plus nici macar nu sunt scaune, asa ca fie ne uitam unii la altii, fie la aia care trec, fie citim cate-un rand in vreo carte.

Stateam asadar si citeam, cand in spatele meu se aseaza un tatic cu cele doua fetite de 7,8 ani. Ii cunosteam din vedere, nefiind prima data cand luam autobuzul impreuna si chiar coboram la aceeasi statie.

Remarcasem deja inteligenta copiilor. Cum aveam inca 5,6 minute de asteptat, taticul incepe un joc cu cele doua, punandu-le intrebari de cultura generala. Dupa intrebari am dedus ca parintele trebuie ca e inginer sau pasionat de inginerie/electricitate. Cine a inventat becul? Cine a inventat arcul electric(aparatul de sudura, imi venea sa raspund, dar m-am abtinut)? Cine a inventat pneul de autovehicul? Cine a construit primul autovehicul? Stateam cu urechile ciulite si nu cred ca eram singura...

Cand fetitele nu stiau raspunsul, taticul raspundea apasat, cu un aer mandru si dadea explicatiile de rigoare.

Cine a inventat prima trasmisie fara fir, intreaba taticul? Wireless... hmmm... nu stim, ne dam batute, raspund copilele. Ok, va spun eu, un italian pe nume Marconi, raspunde acesta si se pregatea sa adauge amanunte edificatoare. O forta mai puternica decat mine ma face sa intorc capul instinctiv in timp ce incepem sa inaintam spre autobuzul sosit in statie si inainte sa apuc sa cantaresc greutatea gestului meu, raspund candid, zambind: "eu credeam ca e Tesla..."

Pai Tesla doar... aaaa... dar Marconi l-a produs... imi raspunde taticul balbait si cu un zambet in cultul gurii, in timp ce vreo doi din jur radeau zgomotos. "C'est qui Tesla, c'est qui Tesla?" intreaba fetitele in cor cu un usor repros in glas, uitandu-se la mine cu ochi mari...

Atunci mi se face brusc rusine, urc in autobuz fara sa ma uit inapoi, ma asez in spate de tot, cu nasul indesat in carte si fara sa-l ridic decat pentru a cobora la destinatie, pe usa din spate. Cei trei coboara pe cea din fata. Ne incrucisam pasii, ce bine ca ploua si umbrela imi acopera fata...

joi, 20 octombrie 2011

cand mantuirea vine fara sa vrei

mi-am promis acum ceva vreme sa scriu ceva despre catedrala mantuirii neamului.
si uite ca vreau sa scriu, dar nu pot. m-am uitat la macheta, m-am uitat la cifre, m-am uitat iar la macheta si din nou la cifre pana m-a luat dracu'... vorba lu' Cocosila.

si dupa ce m-a luat suficient cat sa am nevoie de mantuire, am stat sa ma gandesc unde as putea s-o obtin. iar cu cat am stat sa ma gandesc mai mult, cu atat mi-a parut evident ca n-as cauta-o intr-o biserica de 120m inaltime, 120m lungime si 70m latime...

acuma, la ceva o fi fiind buna si catedrala asta a mantuirii, ca doar n-o s-o faca degeaba, nu? ca doar n-o sa faca romanii, in anul 2011, in plina criza economica mondiala si in plina criza economica/morala/de identitate romaneasca, inca o constructie gigantica inutila?

ca doar n-o sa faca asta, nu-i asa?

miercuri, 19 octombrie 2011

ochiul



"Every single day
Every word you say
Every game you play
Every night you stay

Every move you make
Every vow you break
Every smile you fake
Every claim you stake

Every breath you take
Every move you make
Every bond you break
Every step you take

...I'll be watching you"

pen'ca o sa fiu toata ziua acasa...

vineri, 14 octombrie 2011

ahhh, poetii...

e frig si este ceata,
se-aude-n departare un macanit de rata,
e frig si se-nsereaza
si-a mea iubita ma triseaza...

astea erau niste versuri pe care mi le dedica primul meu fost posibil iubit, in urma cu cativa zeci de... hă hă hă multi ani. de ce posibil? pen'ca uitase sa-mi spuna si mie ca sentimentele-i sunt asa si pe dincolo, drept pentru care eu nu prea stiam. nici el nu era foarte sigur dar cica i-a spus fratele lui ca numai despre iubire poate fi vorba. pai si cum de l-am trisat? nu l-am trisat, da' cum ar fi fost sa scrie: e frig si se-nsereaza si-a mea iubita ma... scalpeaza, ma'nerveaza, ma streseaza???

muzica, maestre!

joi, 13 octombrie 2011

noduri


Cand ma duc, de fapt vin. Caci orice plecare inseamna sosire, la capatul de dincolo, nu-i asa? Nu trebuie decat sa-l gasesc. Cu siguranta exista si ma asteapta. Pentru inca un nod.

luni, 10 octombrie 2011

miorita

De trei zile-ncoace gura nu-i mai tace, iarba nu-i mai place... Miorita laie, laie bucalaie... ori iarba nu-ti place, ori esti bolnavioara, dragutza mioara???

Dragutule bace, au dat astia cu ierbicid... si stii ca io mananc doar iarba ecologica...

sâmbătă, 8 octombrie 2011

nisip II


Oare ce trebuie sa se intample care sa ne faca sa luam decizii importante in viata? Care e punctul pana la care acceptam lucrurile asa cum sunt ele, dar dincolo de care nu mai merge, oricat ne-am stradui? Unii numesc asta picatura care umple paharul. Culmea e ca la mine "picatura care umple paharul", in loc sa-l umple si sa-l reverse, il... goleste de continut. Si-l lasa mai sec decat desertul californian.

Saptamana trecuta mi-au dat prima (da' cica sa nu spun). Va dati seama ca am cu atat mai mult aerul unui extraterestru... Am timp pana marti sa ma decid: ma duc cu scrisoarea sau imi cumpar masca de plastic. Pe de alta parte, ma intreb: oare ce incepe acolo unde se sfarseste asfaltul?

joi, 6 octombrie 2011

odata demult

abia imi mai amintesc... dar era odata demult, demult, ca daca n-ar fi, nu s-ar povesti... erau odata doi prieteni - un baiat si o fata - si un cal... si calul, calul nu zicea niciodata nimic, pentru ca era din lemn. :))

marți, 4 octombrie 2011

farfuria goala

"Good health make a lot of sense, but it doesn't make a lot of dollars..." Pai nu?
Unul din cele mai interesante filme despre nutritie pe care le-am vazut.

Aici este situl cu explicatii mai ample si "Official trailer", iar aici filmul intreg care poate fi vazut gratis pana pe 8 oct. M-am gandit ca l-ati putea gasi interesant si voi.

Nu-sh daca sunt coerenta, sunt f. obosita, asa ca ma opresc aici. :)
Vizionare placuta!

duminică, 2 octombrie 2011

pietre II

Daca ne dam jos hainele, cele din lana, bumbac sau matase, ne descaltam de pantofii de marca si ramanem asa, goi, stand drept si privind inainte... daca dam jos pielea care inca ne imbraca si ne face mai buni sau mai rai si ramanem asa, fara nici-o culoare, ce mai ramane din noi?

Asta ma intrebam azi, in timp ce-o ascultam si inca nu mi-am raspuns...
Voi, voi ce credeti?

joi, 29 septembrie 2011

dixtractie si pastile

ziceam mai deunazi c-o sa scriu un post despre relatiile din blogosfera, asa cum le vad eu de la distanta si fara ochelari. dar cum sunt cam ocupata in perioada asta si nici inspiratia nu ma da afara din batatura, mai las putin ideea la dospit. dar nu-mi permit sa fac acelasi lucru cu prietenul domnul Zdrangu, care pe langa ca e lovit rau in aripa, se mai si plictiseste.

asadar propun sa facem impreuna un program de dixtractie la domiciliu pentru domnia sa. adica sa ne imaginam ca am fi obligati sa stam in pat o luna-ntreaga cu-o mana beteaga(asta e doar pentru rima). ce carti am citi, in afara de clasici(ca pe-aia-i stie toata lumea), ce muzica am asculta, ce filme am vedea si ce altceva am mai facea(si asta e tot pentru rima).

io as incepe cu ceva usor de digerat, as revedea toate scheciurile cu Jimmy Fallon, as reasculta toate poantele rasuflate ale lui Lewis Black si m-as radea inca ascultandu-l pe Ali G.

voi ce ati facea?
va multumim anticipat pentru sugestii!

duminică, 25 septembrie 2011

Alb






Azi, dupa ce-am tuns gazonul si am curatat curtea de papadii pret de vreo doua ore trecute fix(ca ne-a pus necuratu' sa semenam gazon in locul piscinei in loc sa punem ciment, cum ne sugera cineva), am realizat ca nu-mi mai place sa fac asta. Bine ca nu avem teren de 10,000 pi2, cum imi doream, cu o naivitate vecina cu inconstienta. Si uite-asa, la un an de la nazbatie, mi se confirma zicala: "fii atent la ceea ce-ti doresti, ca s-ar putea sa se implineasca". Noroc ca vine iarna si mai luam o pauza...
Daca ati uitat, iarna e anotimpul ala minunat si alb, in care nu avem gazoane de tuns si in care putem sa ne dam mult, mult cu patinele... :))
Minunatele picturi hudoniene au fost gasite aici.

joi, 22 septembrie 2011

dincolo de noi






Nu stiu de ce, de cate ori ii privesc personajele, e ca si cum le-as intalni prima oara... nu retin niciodata ce culoare are campul din spate, cum sunt imbracate, daca au sau nu maini... poate ca nici nu au...
Si de ce-ar avea nevoie de maini? Doar ca sa incerce sa mascheze cu gesturi, ceea ce ochii exprima atat de clar? Uite de-asta s-au inventat ochelarii de soare si tastatura.

Pozele au fost luate de aici si aici.

luni, 19 septembrie 2011

cand modernul nu e contemporan





Ma tot gandesc de-o vreme, mai ales cand avem musafiri si-i vad cum se chinuie saracii, ca e vremea sa mai luam un fotoliu sau vreun scaun confortabil, mai ales ca acum avem si spatiu pentru inca unul.
Cand suntem mai mult de 6,7 persoane in casa si ne asezam frumos in fata semineului(ca n-o sa fie vesnic vara), parca-i vad cum se foiesc de pe o parte pe alta, mai ales ala care nimereste pe scaunul din fibra si cum sfarseste pe jos pe vreo perna, laolalta cu cateii. Nici macar perspectiva leganatului nu-l convinge...
Bun, spatiu este, vointa este, problema e ce alegem a.i. sa mearga cu ceea ce avem deja?

Pai nimic altceva decat alta piesa "contemporana", vorba cucoanei de la firma cu ferestre, care ne explica apoi cum sta treaba cu designul si ce bine ne-ar sta un brau de lemn la fereastra(evident ca trebuia sa platim in plus frumusetea de brau). Uite braul, trece raul, imi venea sa-i spun, da' m-am gandit ca nu pricepe unde bat, asa ca am zambit si am refuzat politicos.

Dar sa nu uitam de ce-am venit si sa alegem impreuna(cu voia dumneavostra), intre aceste splendori:
1) Frumusetea albastra a carei silueta zvelta ar face-o invidioasa pe orice domnita - "Bertoia bird chair", design 1952
2) "Saarinen womb chair", sigur pe sine ca orice barbat care se crede puternic, design 1948(cel rosu)
3) Montura pretioasa care-si asteapta parca diamantul, "bertoia diamond chair", design 1955(galbenul, evident).

Voi ce-ati alege, daca ati alege? :)
Fotografiile au fost subtilizate cu multa grija de aici.

luni, 12 septembrie 2011

chestionarul

lui Prust al lui Cosmin, de la Mosu, pe scurt.

Mosule, intai am vrut sa-l completez la tine, da' apoi m-am gandit ca nu poti da navala pe tarlaua omului sa te pui pe comentarii kilometrice. Si in plus nu e sigur c-ar fi interesat pe cineva. Nu c-aici ar interesa, da' orisicat. :))
Asadar:

Principala mea trăsătură(de condei) - sunt ca o sampanie, da' mai fara bule asa... dac-aveti probleme cu digestia, mai bine nu...

Calitatea pe care doresc să o întîlnesc la un bărbat - sa aibe muschi

Principalul meu defect - sunt sincera rau(de tot)

Ce preţuiesc mai mult la prietenii mei - rabdarea lor de ingeri(care este)

Locul unde aş vrea să trăiesc - Manhattan Beach, Ca, cu vedere la ocean, da' daca nu se poate poate sa fie si pe malul unui fluviu sau al unui lac, ei hai si-un rau... si-un paraias acolo, pe bune ca mai jos de-atata nu cobor.

Fericirea pe care mi-o visez - tot aia cu apa, dar si-un strop de vin ar merge...

Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire - sa nu mai pot rade

Ce urăsc cel mai mult - pe noi cand ne luam prea in serios

Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţă - ale mele, ce-ntrebare!

Culoarea mea preferată - verde, albastru, rosu, negru, nisipiu.

Floarea care-mi place - cea in viata

Pasărea mea preferată - in zbor

Eroii mei preferaţi din viaţa reală - aia care se ridica, isi sterg lacrimile si o iau de la capat si aia care isi sterg lacrimile, nu se ridica si-si spun ca mai e si maine o zi...


Daca ati citit tot, desi al naibii care pricepe de ce, ia uitati-va la asta.





marți, 6 septembrie 2011

curatenia de toamna

Ajungi la metrou la limita timpului. Ar trebui sa vina imediat, apoi sa plece imediat si sa nu intarzie in statii ca sa ajungi la timp. Peronul e deja plin. Arunci o privire scurta si incerci sa iei decizia corecta: ramai la capatul trenului, cu sanse reale de a intra intr-un vagon, stiind ca pierzi un minut apoi cu traversarea peronului sau il traversezi acum, dar risti sa pierzi primul tren?
Hotarasti sa risti. Ajungi in timp util pana in dreptul celei de-a doua iesiri, al treilea panou, a doua linie (in dreptul primei linii sunt deja trei persoane aliniate unul in spatele celuilalt). Aici, daca vei reusi sa te inghesui in vagon, vei avea avantajul de a cobora EXACT in dreptul scarilor.

Trenul soseste si esti penultima persoana care urca, lipita de alti 5,6. In mod normal iti repugna imbulzeala, insa urcand printre ultimii ai avantajul de a cobora printre primii. Ultimul gand e mai puternic decat sentimentele.

1, 2, 3 statii... fix in dreptul scarilor... START! Cursa incepe. Esti in primul esalon si cobori in viteza. Barbatului din dreapta i s-a desfacut un siret, alerga concentrat sa nu-l calce, nici gand sa se aplece sa-l lege, asta ar insemna resemnare si pierderea oricarei sanse. Il privesti si te gandesti ce s-ar intampla daca l-ai calca tu pe sireturi... eiiii, nu de glume proaste ne arde noua acuma, ai pierdut deja din concentare cu gandul asta stupid. Culoarul e al naibii de lung... bietul trubadur ce si-a gasit loc de spectacol tocmai aici ingana ceva nedeslusit... E drumul sigur spre deprimare, doar vazandu-i pe toti cum alearga bezmetici. Dealfel nu are nici-un amarat de dolar in palarie.

Ajungi aproape primul si-ti raman patru secunde de la primul BIP pentru a alerga pana in vagonul de alaturi si a avea un loc. Ajungi si te asezi, respirand greu. Dupa tine inca douazeci de insi se imbulzesc prin usile inchise pe jumatate, salvandu-si din stransoarea metalica ba geanta, ba ipadul, ba iubita... Cei inca douazeci ramasi afara, pierzatorii, isi vor recalcula cu siguranta sansele data viitoare.

Cei dinauntru, alesii, isi recapata incet imaginea de oameni, pierduta undeva intre prima imbarcare si momentul din urma. Doamna din fata isi desface un pliu imaginar al fustei.
Intorci capul spre fereastra de pacura pentru a masca un usor spasm al umarului... respiratia iti devine normala. Domnul masiv care mai adineauri era gata sa te striveasca isi retrage mana cu care ti-a atins rucsacul si se scuza politicos. Ii zambesti ingaduitor.

Trenul opreste in statia terminus unde zeci de autobuze vor imbarca zecile de oameni grabiti, a caror multasteptata rasplata se masoara in minute. Maxim 30. Oare cati dintre ei se vor indrepta ca si tine direct spre curtea din spate, de unde, cu o miscare sigura, vor scoate pubela? Maine trece gunoiul! Devreme!

marți, 30 august 2011

scientificologism

Vad azi in metrou un mare anunt publicitar menit sa atraga tinerii catre ceea ce se numeste "L'academie du massage scientifique". Nu scoala de masaj terapeutic, grup scolar de masaj thai, scoala de arte si meserii de Hanakasumi sau scoala de Shiatsu ci "Academie de masaj stiintific", da?
Ei bine, daca ati fost vreodata la masaj, aflati ca ceea ce vi s-a facut acolo e frectie (la picior de lemn), nu masaj. Ca nu cred io ca aia care v-au masat au fost la ACADEMIE. :)

Si uite asa, incet, incet, intra stiinta in vietile noastre pe unde nu te-astepti. Ca pana si pe unele bloguri, unde in mod normal intra omul sa se relaxeze, i se cere sa fie in pas cu stiinta. Chiar si o prostie trebuie documentata. "Pai n-auzi ca nu e serios, incerci zadarnic sa te aperi. Venisem de la serviciu cu creierul incins, mi-am lasat cei 2 neuroni sa zburde si-am intrat sa arunc niste prostii prin blogosfera...". "He he, pai asa crezi ca merge, i se raspunde? AICI nu sunt acceptate decat prostiile cu referinte!"

Asadar sa profitam de cele cateva bloguri pe care mai zburdam din cand in cand, unde putem sa spunem ce avem chef si pe care suntem inca acceptati fara de CV.

Voi aveti vreo idee ce-or mai face aia in europa cu bozonu' lor? Sa ne cultivam, alors!

luni, 22 august 2011

derbedei cu ştaif

Ceea ce-mi lipseste mie aici - printre altele - sunt masinile europene, adica Renault, Opel, Peugeot, etc. Nu ca as vrea neaparat sa cumpar, dar m-am saturat sa tot vad in jur americane si japoneze.
Nu de mult insa, a aparut noul Fiat 500. Infatisarea exterioara se demarca, interiorul mi s-a parut usor "cheap"(maneta din interior de la portiera e dintr-un plastic prost, dar cum pretul e pe masura, nu facem mofturi). Fiat 500 a fost intotdeauna o masina cu personalitate, ca si detinatorii ei(cei pe care i-am cunoscut). :))

Colegul de facultate Pedro poseda jumatatea unui Fiat 500(cealalta jumatate apartinea fratelui mai mare). Nu stiu cum se intelegeau care si cum sa o conduca, dar stiu ca in timpul celor 2,3 saptamani de practica in uzina din perioada verii, Pedro o conducea intotdeauna. Si ca un bun coleg ce era, ne invita sa mergem la practica cu el cu masina. Pe mine, pe Dan, pe George, pe Nicusor, pe Lucica si pe Radu. Asta era de obicei gasca. Acum sa nu ma intrebati daca am fost vreodata TOTI in Fiat ca creca era imposibil, da' ceea ce stiu e ca toata lumea se intreba cum incapeau inauntru atatia cati incapeau...

Secretul era ca nu trebuia sa fii foarte grabit cand plecai cu Fiatul(avea varsta lui Pedro), nici foarte bine imbracat(era cazul toturor din gasca, inclusiv al meu), dar mai ales trebuia sa fii pregatit fizic si psihic pentru mici reparatii sau impins pe traseu(ceea ce efectuam din cand in cand)...

In aceste conditii e lesne de inteles ca ajungeam intotdeauna ultimii in fata intratii, par, par, car, car, in aclamatiile generale: "Vin italieniiiii !!!". Incepeam sa coboram: unul, doi, trei, patru... muncitorii de la fabrica se inchinau.

A, acum mi-am amintit, Lucica avea Oltcit(asta era mai fitzos) si ne mai cara si el din cand in cand. Incapean si la el 6,7 de voie. George, fiind cam grasut, intra mereu in portbagaj, cunostea portbagajele masinilor tuturor ca pe propriile buzunare. La un moment dat, in portbagajul Oltcitului fiind si uitandu-se prin deschizatura geamului din spate, a vazut un gigant ca se apropie cu viteza si franeaza brusc la cativa centimetri de el(era un Tir). A scos un urlet de-am inghetat toti si a declarat ca lui nu-i mai trebuie mers cu masina, ca mai bine vine cu tramvaiul agatat pe scara sau si mai bine vine pe jos decat sa moara de inima, tanar. Ceilalti au hotarat asadar sa faca cu randul la portbagaj, mai putin eu(avantajul de a fi UNICA). :))

Alt avantaj era ca mergeam mereu in fata, inclusiv in masina lui tata lu' Radu(cand i-o mai dadea lu' Radu din joi in pasti). Masina lu' tata lu' Radu era o Dacie mai batrana decat jumatatea de Fiat a lu' Pedro, va jur. Si avea o gaura mare, mare in podea, in dreapta(mascata de covor), drept pentru care baietii m-au avertizat sa nu calc in mijlocul podelei cand ma urc, sa calc mai pe margine, sa nu o stric. M-am executat, ca doar nu era sa fac mofturi. Plouase si cum drumul are gropi si gropile au balti, ce credeti ca s-a intamplat la prima mare groapa? Ati ghicit!!! M-am udat pe pantaloni pana la genunchi(acum intelegeti de ce nu prea am purtat fusta in facultate)... Astia radeau ca nebunii, eu ma enervasem ca au facut inadins.

Asadar de cate ori mergeam cu masina lu' tata lu' Radu, imi tineam picioarele elegant, pe bancheta, ca o adevarat duamna... acum vedeti de unde am eu asa apucaturi de mare doamna si eleganta asta in miscari, mai ales daca imping masina sau verific uleiul la motor? Sa ma vedeti verificand compresia...

Ce mai vremuri...

sâmbătă, 20 august 2011

future

sambata, vara cu surasuri, trezire tarzie, lenevit pana cand catelul si pisoiul incep sa ne rontaie degetele de foame, apoi sculat, pregatit si plecat sa profitam inca de surasuri. Pe lac era destul de liniste, cativa pescari desenau linii frante intre cer si apa, doua trei catamarane isi proiectau siluetele pe albastru, intr-un echilibru perfect. Cate unul care avea inca "quelque chose à prouver" isi alerga motorul de la barca in rastimpuri, taind tacerea cu zumzet de bondari.

drumul de intoarcere imi place la nebunie, ma cuibaresc pe scaun, cu picioarele sub mine, adulmecandu-mi blegeala de dupa efort si soare, in timp ce rontai ce mai ramane prin sacosa: un mar, un biscuit. Azi rontaiam "un craquelin de mais"(ca P mancase tot inainte, cand mie nu-mi fusese foame si lui da), ascultam Pearl Jam si priveam verdele lanurilor de porumb. Desi vazusem de j'de mii de ori pancartele cu sortul de porumb de pe marginea drumului, nu ma gandisem niciodata... 34F36, AC45Y2, 2WS7P, 26XVW3, etc... Eu sunt o mare mancatoare(era sa zic mancacioasa) de porumb sub toate formele acestuia: mamaliga, cereale, "craquelins", porumb fiert si uneori chiar la cutie. Ca sa nu mai vorbim ca porumbul se gaseste in cele mai neasteptate alimente procesate. Nu o sa credeti, dar cand bem coca-cola de fapt mancam(pe langa ceea ce nu stim), porumb sub forma de zahar. MULT. DE TOT. Oare cat porumb modificat genetic mananca omul intr-o viata, il intreb pe P, care aborda o mimica mult prea pozitiva pentru dispozitia mea schimbata. Mult prea mult, din ce in ce mai mult, imi raspunde si zambetul ii dispare. Acum e bine. Tacem.

Citisem pe net acum cateva zile(cautand informatii despre retinol) despre "golden rice", care se pare ca e un orez modificat genetic, bogat in.... betacaroten... si care a aparut din grija unor companii pentru tarile subdezvoltate...
Adica in loc sa le dam morcovi(care s-ar ofili pana in africa), le vindem ieftin orez injectat cu morcovi. Le dam si pesticidele fara de care nu creste orezul ieftin... Le dam e un fel e a zice, in realitate le vindem...

Ia imaginati-va peste cativa ani, la restaurant. Ce doriti? O portie de ficatei cu cartofi si mazare, va rog. Vai, ne pare rau, nu mai avem ficatei si nici mazare, dar va propun un cotlet cu gust de ficatei proaspeti de pui si o delicioasa salata de vinete cu gust de mazare, iar ca desert va oferim o tarta de prune injectate cu lamaie(ca lamaile ne sosesc abia maine). Doriti sa gustati ultima inginerie? E din partea casei, gratuit, doar pentru dumneavoastra!!! Cafea cu gust de ceai de tei. E atat de calmanta... pareti cam stresat...

La meteo se anunta pentru maine o duminica de vara... :))

miercuri, 17 august 2011

marți, 16 august 2011

must

mie-mi canta greierii-n amintire, Mosule, purtandu-ma desculta pe ulita prafuita. miroase a tufe de pelin si-a tamaioasa data-n parg.
stiti cum e sa dormi toamna afara, in batatura, pe un brat de foi uscate de porumb peste care s-a asternut intr-o doara o cerga vargata de canepa, acoperita pana sub nas de patura de lana?

trebuie sa dormi in frunze de porumb, afara, pe pamant si sa lasi greierii sa-ti risipeasca temerile, imi spunea bunica.

mi-au intrat greierii in amintiri, bunico, si nu vor sa mai iasa...





vineri, 12 august 2011

nocturna

am terminat crema de fata de noapte (de ceva vreme ma dau cu crema de noapte, ca asa zice la reclame ca dupa o anumita varsta tre' sa-ti dai cu crema "riche" seara). am termint-o si mi-e lene de cateva zile sa cumpar alta, asa incat m-am dat pe fata cu una din prima cutiuta picata in mana(un esantion, evident). era crema de corectie de ten si protectie SPF20 "even better". nu stiu daca mai mult corijeaza decat protejeaza si catifeleaza in timp ce hidrateaza, da' sunt sigura ca n-o sa ma arda soarele.
Nuapte catifelata!

marți, 9 august 2011

my wonderwall

Azi am fost in Outremont, unul din cartierele Montrealului in care ma duc relativ rar, dar intordeauna cu mare drag. De-a lungul strazii Laurier, pe o lungime de nu mai mult de un km gasesti tot ce-ti pofteste inima: galerii de arta, buticuri cu te miri ce (toate deosebite si care nu seamana cu cele din magazinele de serie din centru), restaurante "avec la fine cuisine" (de unul am aflat de la un prieten si astept sa il incerc), magazine naturiste si in care intri bolnav si iesi sanatos numai de la miros. Sau o fi invers? :)

Plecai eu mai devreme de la serviciu, ca sa am timp sa umblu creanga, ca stiam ca pe langa ce aveam de cumparat dintr-o galerie, mai trebuia sa am la dispozitie macar o ora jumate pentru gura-casca. Imi clatii eu ochii la vitrinele cu tzoale si n-o sa va vina sa credeti, dar nu intrai in nici un magazin, pe cuvantul meu. Decat intr-unul de pantofi, fara sa cumpar. Nici macar in ala de bijuterii de argint plin de frumuseti, ca sa nu mai spun ca patronul are un bun gust, e atat de chic imbracat si e atat de simpatic ca pana si P. il place. Ei bine, nu am intrat(acuma regret un pic). :)

Am intrat in schimb intr-unul naturist unde o duduie infasurata cu un voal si care se plictisea vrea sa se faca utila si ma intreaba ce vreau. Incepe sa-mi prezinte marfa, mai taifasuim, cumpar niste biscuiti, apoi imi da sa gust ciocolata cu crema de "gingembre" care cica e antidurere si antinumaistiuce. Iau o bucatica, o bag in gura, iam iam, ce buna... what de fck??? In timp ce eu ma inrosesc si ma intreb daca sa o scot din gura sau sa o inghit repede, ea imi spune ca e putin cam iute, dar e excelenta pentru digestie. Imi spune apoi ca nu e scumpa, de parca ar mai fi contat. Si ca mai au si alte sorturi si la doua, trei zile servesc altceva... s-o crezi tu ca ma mai prinzi pe-aici zic in gand si dau sa ies, abia nimerind usa. Iute, bai frate, ca ardeiul pisat al bunicii. Ca parca ala nu era bun la digestie...

Mai incolo intru intr-un alt magazin, de data asta de fructe uscate si alune. Cumpar eu cateva smochine(raman rezonabila, parol) si ma duc la casa. Tanti asta nu era plictisita, da' era ocupata rau. Statea cu nasul intr-un caiet si cauta de zor. In timp ce cauta, vorbea cu mine. Imi spunea ca nu gaseste pretul la nu stiu ce seminte si nu mai stiu ce. Eu asteptam cuminte sa-si ridice privirea si sa vada ca eu vreau doar sa platesc, nu vreau semintele ei... In cele din urma, vazand ca nu particip la conversatie, se opreste din cautat si ma priveste. Va jur ca am facut amandoua fatza aia mirata din desene animate. Oupps, zice ea rosie ca racul, buna ziua! Buna ziua, raspund eu! Mai doriti altceva, intreaba ea? Nu si imi pare rau ca nu ati gasit pretul la seminte, raspund si ne prapadim de ras. Ies.

Uneori avem nevoie de atat de putin ca sa ne simtim bine. Si ca sa-i facem pe altii, daca nu sa se simta mai bine, macar sa nu se simta mai rau. Ma duc sa-mi continui exercitiile de yoga. Afara ploua cu spume.

duminică, 7 august 2011

coincidente


P. o cumparase la LA, de la cineva care locuia in desert si care mai avea vreo 2 asemanatoare. Nu vazuse iarna si nici sarea de la marginea marii. Omul participa la curse si-si ingrijea masinile ca pe ochii din cap. Desi avea in jur de 15 ani, masina arata impecabil si motorul fusese refacut integral.
Cum P. tocmai era in perioada de mutare de la LA la Montreal si cum isi trimisese cu camionul toate lucrurile, a hotarat sa faca drumul inapoi cu masina, traversand US de la vest la est. Asta e genul de aventura pe care mi-ar placea sa o reluam si sa o lungim pe parcursul a vreo 3 saptamani. Intr-o zi...

La un moment dat P. hotaraste ca e timpul sa o rearanjeze, isi ia un rendez-vous peste vreo 5 luni la un vopsitor adevarat, cumpara o gramada de "maruntisuri": furtunele, garnituri, chiar si banda neagra originala care se lipeste pe usi. Insa la o analiza mai amanuntita am ajuns la concluzia ca ar fi timpul sa intoarcem pagina si sa cumparam alta masina, eventual cu 4 usi. Deci trebuia vanduta micuta, mai ales ca eu conduceam din joi in pasti, P. lucra acasa si nu se punea problema de a tine 2 masini in casa.

Intr-o vineri seara P. pune anuntul pe net si sambata dimineata(surpriza), ne suna un domn de la Quebec, vrea sa vina sa vada masina, de fapt vrea sa ne intalnim la Trois-Riviers, la jumatatea drumului pentru a o cumpara, daca masina e in starea in care zicem ca este. Io zic ca nu o ia, imi dau eu cu parerea si chiar mi se pare aiurea sa facem 150 km ca unul vrea sa vada masina. P. e convins ca da.

Pana la urma plecam, am apucat sa gasim in repezeala doar cateva din toate maruntisurile pe care voiam sa le oferim cumparatorului. Ajungem la TR, face omul o tura cu masina cu P, isi intreaba iubita daca-i place, negociaza putin, ne da banii pe care-i numar pe sub masa si-i indes in poseta, facem o hartie de mana, facem schimb de adrese, ne invita sa trecem pe la ei cand ajungel la Qc, o ia pe micuta si pleaca.
Acum hai sa descoperim un restaurant bun la Trois-Rivieres si sa ne plimbam putin prin centru, da' sa fii cu ochii pe mine, ca sunt pretioasa rau azi, zic, tinand cu amandoua mainile poseta.

Acum ceva vreme(3 ani mai tarziu de la prima pozna) am gasit acasa toate celelalte maruntisuri pe care le mai aveam si le-am pun pe net spre vanzare. Saptamana trecuta suna un tanar si peste cateva ore apare la usa, cu intentia de-a le cumpara. Eu sar la fereastra sa vad masina cu care venise, dar tanarul conducea un VW. Am cumparat o masina - zice el - veche de douaj' de ani, in stare f. buna si m-am hotarat sa o aranjez cu tata, care e mecanic auto. Ii lipsesc cateva maruntisuri si am vazut anuntul tau. E rosie, mai zice el, ar avea nevoie de o revopsire ca vopseaua e cam terna pe o parte, insa cu un "polisage" cred ca o mai poate duce cativa ani. Nu are un punct de rugina. Am cumparat-o de un mecanic auto de la Quebec, adauga el...

Fac pariu ca e terna pe partea dreapta, adauga P razand, apoi ne intindem la taclale cu tanarul inca vreo ora... Intr-un final pleaca cu o multime de daruri si cu cateva hartii gasite intre timp pentru a completa dosarul masinii. E fericit ca stie toata istoria masinii lui, care are aceeasi varsta cu el.

nota: poza am luat-o de aici.

miercuri, 3 august 2011

prosti, da' multi - updated

Din categoria "Destepti avem si noi", sau cum zice Dan, "mama lor e mereu gravida"...

In cursul zilei de luni, mare valva printre artistii montrealezi, colectionarii de arta si nu numai.
Doua sculpturi imense din bronz semnate Jean Paul Riopelle, au fost furate din mica localitate Esterel (aflata la circa 100 km nord de Montreal), din fata casei ce fusese ultimul atelier al artistului.
Sculpturile, care cantareau nu mai putin de 1000 pounds(aprox 450kg) au fost incarcate de catre 3 barbati intr-o dubita alba. 2 zile mai tarziu au fost gasite la mica distanta de dubita abandonata, intr-o padure din apropiere, usor avariate. Se presupune ca hotii le-au furat pentru cantitatea mare de bronz din care erau facute, a carei valoare se ridica la 1000-2000 de dolari.
Sculpturile valoreaza pe piata... 1 milion de dolari. Dosarele penale ale hotilor vor arata altfel decat si-au imaginat, bag de seama. Pai nu era mai bine sa fure guri de canal?

De fapt mai bine s-ar duce la reciclare, sa invete si ei meserie. Ascultati aici la Mosu.

luni, 1 august 2011

sporturi nautice si nu numai


Stiti cum e sa mergi cu trenul cateva ore... apoi sa te pui in pat si sa ai senzatia ca te batzai inca? Ei bine asa am plutit eu aseara pana pe la miezul noptii, cand eventual am adormit. Ca sa visez apoi ca voiam sa rulez vela care nu se rula... si mai eram si singura in barca si era vant... si m-am trezit speriata ca o pasare deasupra oceanului, mai mai...

Vineri seara am fost sa cumparam echipament adecvat pentru nautice(aveam doar palarii), ca cum sa faci parte dintr-un club de elita in - scuzati - curu' gol???
De fapt lui P nu-i prea pasa de astea, dar cand si-a incercat vineri wetsuit-ul vechi si l-am vazut coborat parca din Star Trekul ala din anii '80, am ras 15 min. fara intrerupere, drept care a hotarat ca-l cam strange si tre' sa-si cumpere altul. Am incercat eu apoi sa-i zic ca am glumit, ca nu seamana deloc cu capitanul Picard, n-a vrut sa ma creada in ruptul capului, argumentul lui fiind ca de ce i-am zis ca ne teleportam? Pai asa mi-a venit, fara nici-o legatura cu dungile albastre de pe umarul stang... Nu te cred, imi cumpar altul.

Am fost, am vazut si am cumparat. El le-a ales bine, eu le-am ales cam repede si cam mari, mai ales bluza, aveam sa-mi dau seama a doua zi, in apa.
Sambata, un soare de vis, apa calda. Ne punem costumele, sa le incercam. P imi spune serios ca trebuie sa facem exercitii de cazut in apa(mai ales eu), ca tot e apa calda, apoi de urcat in barca.

Zis si facut, ma arunc, vesta e super, plutesc fara probleme, bluza face putin cute, da' e ok(pestilor nu le pasa). Gata acum, urca. Dau sa urc, cam greu, muschii de la maini nu-s foarte dezvoltati si din pacate sunt singurii de care ma pot ajuta. Urc cu chiu cu vai. Mai pedalam noi, mai o pala de vant, la un moment dat imi vine super ideea sa sar iar in apa sa ma racoresc(si pen' ca traversasem in us si voiam sa vizitez :) ). Si in loc sa ma urc imediat ca prima data, stau si stau si ma mai zbengui.
Cand ma hotarasc sa ma sui, uite ca nu mai merge. Parca aveam iaurt in loc de muschi ai bratelor. Ma incordez, reusesc sa ma ridic putin, dau sa ma proptesc cu piciorul de barca, am o crampa musculara de-aia de-ti raman degetele inclestate. P ma intreaba daca vreau sa vina sa ma ia(de fapt nu stiu cum ar fi reusit sa o faca altfel decat sa ma impinga in sus ca pe un sac de cartofi).

Nuuuuu! Voi reusi. Ma mai odihnesc , ma ridic iar, celalalt picior mi se incordeaza si-mi iese o galma in pulpa (am iar un carcel dureros), ridic piciorul la suprafata si-mi vine sa plang, P ma maseaza ca pe jucatorii de fotbal cazuti pe margine.
Hotarasc sa admit ca nu sunt capabila sa ma urc doar cu propriile brate si ca trebuie sa ma proptesc cu piciorul intr-unul din flotoare (lucru nu foarte indicat). Ma ridic in cele din urma. Concluzia mea: nu stiu daca am carceii din cauza pantalonilor stransi, dar de frig nu mi-a fost frig, deci macar pentru asta costumul functioneaza.
Concluzia lui P: trebuie sa ma apuc de flotari.

Aseara am inceput, am facut serii de 5. Vreo 2. De pe genunchi. O sa devin un pachet de muschi in scurta vreme. :)

vineri, 29 iulie 2011

luni, 25 iulie 2011

... cu boii mici

Parca v-am povestit despre gogu. Daca nu, ei bine aflati ca el e cel care ma duce iute ca gandul, in fiecare dimineata, la tren. Ar trebui sa fie o "ea", tanand cont ca e bicicleta, dar uite ca e un el, asa mi s-a parut sa fie de cand l-am vazut prima oara. Scundutz dar bine cladit, extrem de echilibrat si sigur pe el, cam lent insa puternic, gogu mi-e tovaras in diminetile insorite si nu numai.

Pornesc intotdeauna din driveway cu avant, iau curba si continui la vale pana la prima intersectie unde ma grabesc sa trec sa nu pierd din viteza, mai ales ca mi se permite, nefiind semaforizata.
Problema apare la primul semafor care e mai mereu rosu. Ma opresc si am intotdeauna in spate-stanga o multime de masini. Ridic pedata stanga si-o tin usor apasata cu varful piciorului, batand aproape imperceptibil ritmul, in timp ce piciorul drept tintuieste bordura. Cand semaforul se schimba verde, pornesc cu o smucitura si inaintez incet dar sigur, reusind sa traversez cele patru benzi pana sa devina iar rosu. Asta da performanta pentru varsta lui gogu.

I-am spus lui P. ca am mai mereu senzatia ca merg cu frana trasa. Am verificat impreuna, a mai mesterit cate ceva, dar mi-a declarat sincer ca e tot ce poate sa faca si ca singura solutie e sa-l inlocuiesc pe gogu. Oooo, nu, asta nu, ne descurcam noi cumva.

Azi la intoarcere ajung intr-o intersectie si dau sa opresc, sa dau prioritate unui automobilist. Stiam eu de ce. Acesta ma invita politicos sa traversez. Zambesc, ei bine, mare greseala, domnul meu, s-ar putea sa pierzi cina. De pierdut n-a pierdut-o, dar sunt sigura ca a ajuns in intarziere.

Mai zilele trecute, intr-o seara, in gasesc pe gogu trist asteptandu-ma in parcarea din parculez. Aha, Peugeot-ul de alaturi, prietenul de peste zi al lui gogu avea o punga pe sa si era uscat, uscat, pe cand gogu al meu era plouat. Ca sa nu-l fac sa se simta si mai prost, m-am urcat pe sa dintr-o miscare. In cateva secunde surplusul de apa a curs... cu restul am ajuns acasa... impreuna...

sâmbătă, 16 iulie 2011

Catamaran




Azi pe la 11 urma sa ne fie livrat un camion de pamant pe care sa-l intindem in toata curtea, apoi sa semanam gazon.
Pleaca nenea cu camionul, ramanem uitandu-ne unul la altul, apoi la pamant, apoi unul la altul... ne promisesem de dimineata ca facem asta azi, in ciuda caldurii care se anunta. La un moment dat P. isi face curaj si ma intreaba daca mi-e cald rau. Ii spun ca mi-e cald mai mult decat ma asteptam. Ok, zice, hai!
Intram in casa in viteza si 10 minute mai tarziu suntem echipati cu costume de baie, incaltari de apa, veste de salvare in mana, sepci, plus chestii de rontait...
45 de minute mai tarziu eram pe malul lacului Champlain, undeva aproape de Venise-en-Quebec, unul din miile de colturi de rai din tara asta minunata plina de lacuri. E un club de barci cu panze, unul din putinele locuri unde se vinde "Hobie Mirage Tandem" . Am putut incerca caiacul, de fapt un fel de catamaran ingenios construit, care se deplaseaza fie prin pedalare(cu un sistem ingenios de "aripioare de peste"), fie cu pagaia, fie cu ajutorul panzei din dotare(daca este suficient vant), fie cu un motor electric(asta e optional si se cumpara separat, e pentru cei care vor sa parcurga distante mai mari). De obicei utilizezi cel putin doua din cele trei sisteme de propulsie in acelasi timp, daca nu e suficient vant.

Sa va mai spun ca e incredibil? Desi am facut doar o tura scurta, a fost suficient! Ne-a cucerit!
Ne-am inscris deja in club, asta ne permite sa-l lasam acolo pana la sfarsitul sezonului si sa avem timp sa ne familiarizam cu el. Am cunoscut deja cativa din veteranii locului, toti niste simpatici, gata sa-si ofere 'expertiza', care ne va fi cu siguranta folositoare.
Posesorul celui gri din poza a venit sa-l ia(abia il cumparase) si a plecat cu el pe apa, locuieste undeva pe malul celalalt al lacului. Era vesel ca un copil, chit ca parea sa aiba aproape 70. Nu-i asa ca-i frumos asta galben? Uite-aici adevaratul tandem. Se recomanda celor cu carente de vitamina D si nu numai. :)))

miercuri, 13 iulie 2011

mutenia de miercuri - sport

Daca pana mai ieri v-as fi putut invita la o lungime de piscina sau la o catarare la verticala pe peretii abrupti, acum va pot invita la un concurs de... lopata. Cu putin noroc(se-anunta ploaie), putem face si o lupta in noroi. Asta e doar pentru fete, evident... baietii pot ridica si arunca pietre. Se-nscrie cineva? Grabiti-va, locurile sunt limitate! La sfarsit va puteti indulci la Carmen.


miercuri, 6 iulie 2011

Miercurea fara cuvinte - Cedrica

Cuvintele au fost ieri. In poza cu piscina, este vorba despre arborele din stanga. In poza cu prajinile, ea era mult mai sus, de fapt in varf. Am pus linkul la Carmen. Cedrica e bine, a mancat, s-a odihnit, acum lucram la adaptarea dintre ea si catelusa nostra. :)

marți, 5 iulie 2011

Pisoi - viata bate filmul

Nu am pisoi, de fapt am dar habar nu am daca am, am doar o imensa durere de cap, am plans, am dat telefon la pompieri unde am trecut probabil drept bolnava psihic desi m-am straduit sa nu par asa si sa le explic ca e o problema foarte serioasa.
Acum vreo 3 zile pe la 10 seara, la 6,7 case mai departe de mine, statea un pisoi in iarba si mieuna. Cum nu era clar daca e pierdut sau nu(desi aveam presentimentul ca e abandonat) l-am lasat unde era, fiind la al doilea episod cu "pisoi rataciti".
A doua zi dupa-amiaza pisoiul era acolo si cand l-am strigat a inceput sa se joace in iarba. Nu parea infometat sau slab, asa ca mi-am zis ca revin pe seara si daca e tot acolo il iau, nu inainte sa intreb prin vecini daca e pierdut. M-am intors si nu mai era. Adevarul e ca nu-mi doream neaparat pisoi pentru ca am deja catel si nu stiam daca se vor obisnui impreuna.

Asta seara intorcandu-ma de la serviciu pisoiul era in acelasi loc si chiar s-a luat dupa mine. Parea intr-adevar infometat. Am sunat la usa celor care stateau in apropiere si mi-au zis ca nu e al lor si ca ei nu i-au dat sa manance ca ei nu vor pisoi.
Am luat-o acasa pe biata micutza(e fetitza). A mancat, s-a jucat, doar ca Mishcka(catelusa noastra) a cam latrat-o. Am incercat sa le separam si sa le obisnuim putin cate putin... deci noi eram afara in curte mancam si pisoiul era cu noi, iar Mishcka in casa, cam frustrata. S-a plimbat micutza ce s-a plimbat prin curte, s-a intors, s-a rostogolit prin iarba... apoi a disparut ca prin farmec. Dupa lungi cautari(inclusiv in curtile vecinilor) am constatat ca pisoiul e in varful celui mai inalt copac din curte, la vreo 10 m inaltime, ca nu poate sa mai coboare(cred) si ca miauna.
Am incercat sa construim ceva lung din tevi metalice usoare folosite la curatatul piscinei, cu cat ne apropiam cu bara in varful careia era un fel de plasa, cu atat urca mai sus.
Am sunat la 911, care mi-au zis ca nu ma pot ajuta. Am plans, am realizat inca o data ca P e capabil sa faca minuni(in 15 minute a construit dispozitivul), dar nimic nu a putut-o salva pe micuta care e in varful unui arbore(brad) de 10 metri, in timp ce eu scriu ca sa ma calmez si pentru ca nu stiu ce altceva sa fac. Am cautat pe net sa vad daca un pisoi e capabil sa coboare de la inaltimea aia si nu e clar. A inceput sa bata vantul si se anunta ploaie in timpul noptii...