miercuri, 16 februarie 2011

orfan de tara...

Sunt un orfan. Tara mea a murit intr-o noapte de primavara, pe un pat de spital. Zacea intinsa pe spate cu dintii inclestati de neputinta. Escare de indiferenta ii cuprinsesera trupul. Respira greu si degetele-i lungi aveau urme de chingi.


Atunci au intrat ei, oamenii imbracati cu haine lungi si negre. Purtau arme, arme acutite pentru ucis visele. Au intrat in incaperea alba, plina de aparate si tristele. Au inceput sa cante, din ce in ce mai tare, sa cante si sa danseze au inceput, se roteau, apoi se aruncau pe podea si de ridicau apoi cu ochii inchisi, ca in transa. Cantau, cantau mai tare si dansau. Dansul mortii.

Ti-ai ridicat privirea obosita si-ai privit in jur. Nimeni. Doar ei, oamenii cu haine lungi si negre care dansau, dansau, dansau. Am stiut atunci ca s-a sfarsit. Am stiut ca ochii-ti deschisi nu mai vad. Am stiut ca te-ai dus.

Ceea ce nu voi sti niciodata este daca ai murit de durere sau de rusine.

4 comentarii :

  1. Nu moare Romania asa usor , e cea mai tare bacterie !

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu, nu, e moarta deja. Iar ce vezi tu acolo da, sunt bacterii sau mai degraba virusi, aia cocotati peste oameni. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. acum am citit ce ai scris. Suna atat de trist. Pt ca e credibil ce ai scris.

    RăspundețiȘtergere
  4. acum am vazut si eu comentariul tau. e credibil poate pentru ca e adevarat.

    RăspundețiȘtergere