vineri, 27 mai 2011

paparude

Citind postul lui Costel, mi-am amintit...

Cand eram copil bunica-mi povestea cum se facea pe vremea ei paparuda, papusa din lut, aducatoare de ploi si cum copii dansau, invesmantati in frunze de bozie, implorand divinitatea. Cum mie mi-a placut intotdeauna sa experimentez, m-am "chiar imbracat" in paparuda, in verile secetoase, impreuna cu prietenii mei, care erau la fel de nebuni. Ne-am facut haine din frunze, am confectionat papusa din lut, asa cum ne-a invatat bunica. Am facut-o papusa adevarata: cu cap, maini si picioare. Si ochi i-am facut papusii noastre, ca avea drum lung de strabatut. Apoi am luat-o pe ulita satului, spre balta, cantand si dansand:

paparuda, ruda
vino de ne uda,
cu galeata plina,
ploile sa vina,
cu galeata rasa,
ploile sa varsa.

Desi nu se mai intamplase de mult minunea pe ulita lor, oamenii nu uitasera, ieseau cu galeata cu apa, sa ude paparudele. Si le udau. Si paparudele cantau si dansau sub stopii grei, fara sa se planga, ca doar erau paparude calite si le trebuise deja multa indrazneala sa porneasca isprava. Odata ajunse la balta luau papusa de lut si o lansau in apa, spunandu-i: du-te si adu ploaia, dute si adu ploaia, de trei ori. Iar ea se pierdea grabita spre adancuri. Nu-mi amintesc exact, dar stiu ca dupa ritual, ploua intotdeauna. Daca nu imediat, cu siguranta mai tarziu... :)

Iar in primaverile ploioase, cand apele stateau sa rupa zagazurile si suvoiul nu mai contenea, batranele luau o secure, mergeau in mijlocul curtii, o ridicau spre cer si o infigeau apoi cu taisul in pamant, cu putere. Pe muchia ei puneau sare si spuneau descantecul. Descantecul era sacru. Nu-l stia oricine. Cred ca de-asta eu nu l-am stiut iar daca l-am stiut vreodata, trebuie ca l-am uitat.
Tare-as avea nevoie de descantec sa mai opresc apele astea care curg...

Imi pare rau acum ca n-am facut nici pe jumatate din lucrurile pe care-as fi putut sa le fac acolo, in satul ala de pe malul lacului . Nu ca n-as fi facut, he he hei... cate n-am mai trait.

20 de comentarii :

  1. Paparudele pe care le-am văzut în Bucureşti erau fetiţe de ţigănci, acoperite cu frunze de soc...

    RăspundețiȘtergere
  2. Nici noi nu eram departe de tigancuse, despletite, arse de soare si imbracate sumar, mai ales ca vara ieseam afara dimineata si intram in casa seara, la culcare... :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Cora, eu am avut o copilarie total fericita, dar tot imi pare rau ca nu am nici o experientza de la 'tzara'. Nu am avut si nu am rude la tzara si nici in copilarie, nici la adultetze nu am locuit la tzara, daca nu punem la socoteala vacantzele din satul de pescari de la mare. Unde, oricum,eram toata ziua pe plaja, iar seara in vizite si la circiumi, asha ce nu prea se pune.

    RăspundețiȘtergere
  4. vera, sunt multi care nu au cunoscut "tzara" ca si copii, unii nu au pierdut probabil nimic pentru ca sunt pur si simplu facuti pentru a trai in oras. Insa cei iubitori de natura si oameni "adevarati", au pierdut o experienta, cum poate si eu am pierdut altele, nefacand pian sau canto de exemplu, ci alergand pe coclauri. Insa personalitatea mea rebela si independenta era mai aproape de coclauri decat de pian, so... Sau poate asa s-a dezvoltat(ea, personalitatea), tocmai din cauza de "alergat pe coclauri"...

    RăspundețiȘtergere
  5. Ei, vei ce-i viatza? Eu am fost si sint rebela si AM FACUT PIAN.
    Ce sa mai...

    RăspundețiȘtergere
  6. vera, din prima clipa am fost sigur ca stii sa cinti la pian:)

    ai nocturnele in repertoriu?

    RăspundețiȘtergere
  7. Lektor - DA.
    In repertoriul pe care il ascult. Daca vorbim de Sho Pen. Daca nu, nu.
    Da acu, ca veni vorba, dupa ce ai stiut 'din prima clipa'. Care io tzin minte care a fost si nu cred ca tu da.

    RăspundețiȘtergere
  8. lektor

    Dupa ce ai stiut din prima clipa?????

    RăspundețiȘtergere
  9. dupa melodia sprintara a scrisului la cinci dimineata:)

    presupun ca prima oara a fost atunci cind am povestit urmarile nefaste ale guinessului:)

    RăspundețiȘtergere
  10. Lektor - te rog, da-mi sa recitesc povestea cu Guinessul, zi-mi unde sa ma duc sau ceva. Daca e AIA, ma facuseshi praf cu simtzu tau al umorului, miamintesc perfect sentimentu. Intre timp, a mai descrescut. Uite, fata asta, Cora, pe terasa careia ne conversam noi acuma, nici n-a avut saraca parte sa vada si acea fatzeta, ca te shintrebi....

    RăspundețiȘtergere
  11. vera, lasa-mi te rog fatzeta ascunsa in pace! :)

    postul ala e sters, poate fi gasit doar pe reader la cine-o mai fi inca abonat din greseala.

    RăspundețiȘtergere
  12. Cora - fata draga, vezi bine ce zice proprietarul intelectual al textului. Nu si nu. Mare pacat, textul ala era genial. Carrement

    Fatzeta lui jucausha si nostima si de mare efect umoristic.
    Ca ma shintreb, cum zisei deja, ce ai vazut la dinsul si de ce itzi ei cafeaua la el pe pajishte.

    RăspundețiȘtergere
  13. destinul, vera, destinul. :)))

    RăspundețiȘtergere
  14. Ceva nu-i clar: "cafeaua la el pe pajiste... si pe terasa Corei", locuiti împreuna? Te-ai întors în Ioropa? Te-apropii...

    RăspundețiȘtergere
  15. Dan - imi place ca esti consecvent.
    Nu, era une facon de parler: am folosit metafore, voiam sa zic adica "la Cora pe blog". Nu le mai lua si dta asha de literaL.

    RăspundețiȘtergere
  16. Astia aici îmi spuneau la începuturi "têtu", pentru a consimti finalmente în unanimitate si cu abundenta de sentimente ca sunt "cartezian". E mai delicat, mai filozof, mai frantuzesc, mai ipocrit... Poate ne spune Selectul despre Descartes.

    RăspundețiȘtergere
  17. Dan, te-ai intors inca si mai spiritual din Ro, gasesc. :))
    De mutat, mi-ar placea sa ma mut cu tot cu terasa undeva in munti, de-a lungul coastei californiene, nicaieri altundeva. Si sa-mi fac o casuta in stanca, cu vedere la ocean. (Mai e si acum de vanzare terenul ala din Snake Bite, Malibu).
    Si-o sa te invit in vizita, sa te joci cu serpii, ca tot iti plac tie. :)

    RăspundețiȘtergere
  18. ... doar daca-s veninosi, altfel nu.
    Si daca vine "The Big One"?

    RăspundețiȘtergere