marți, 5 iulie 2011

Pisoi - viata bate filmul

Nu am pisoi, de fapt am dar habar nu am daca am, am doar o imensa durere de cap, am plans, am dat telefon la pompieri unde am trecut probabil drept bolnava psihic desi m-am straduit sa nu par asa si sa le explic ca e o problema foarte serioasa.
Acum vreo 3 zile pe la 10 seara, la 6,7 case mai departe de mine, statea un pisoi in iarba si mieuna. Cum nu era clar daca e pierdut sau nu(desi aveam presentimentul ca e abandonat) l-am lasat unde era, fiind la al doilea episod cu "pisoi rataciti".
A doua zi dupa-amiaza pisoiul era acolo si cand l-am strigat a inceput sa se joace in iarba. Nu parea infometat sau slab, asa ca mi-am zis ca revin pe seara si daca e tot acolo il iau, nu inainte sa intreb prin vecini daca e pierdut. M-am intors si nu mai era. Adevarul e ca nu-mi doream neaparat pisoi pentru ca am deja catel si nu stiam daca se vor obisnui impreuna.

Asta seara intorcandu-ma de la serviciu pisoiul era in acelasi loc si chiar s-a luat dupa mine. Parea intr-adevar infometat. Am sunat la usa celor care stateau in apropiere si mi-au zis ca nu e al lor si ca ei nu i-au dat sa manance ca ei nu vor pisoi.
Am luat-o acasa pe biata micutza(e fetitza). A mancat, s-a jucat, doar ca Mishcka(catelusa noastra) a cam latrat-o. Am incercat sa le separam si sa le obisnuim putin cate putin... deci noi eram afara in curte mancam si pisoiul era cu noi, iar Mishcka in casa, cam frustrata. S-a plimbat micutza ce s-a plimbat prin curte, s-a intors, s-a rostogolit prin iarba... apoi a disparut ca prin farmec. Dupa lungi cautari(inclusiv in curtile vecinilor) am constatat ca pisoiul e in varful celui mai inalt copac din curte, la vreo 10 m inaltime, ca nu poate sa mai coboare(cred) si ca miauna.
Am incercat sa construim ceva lung din tevi metalice usoare folosite la curatatul piscinei, cu cat ne apropiam cu bara in varful careia era un fel de plasa, cu atat urca mai sus.
Am sunat la 911, care mi-au zis ca nu ma pot ajuta. Am plans, am realizat inca o data ca P e capabil sa faca minuni(in 15 minute a construit dispozitivul), dar nimic nu a putut-o salva pe micuta care e in varful unui arbore(brad) de 10 metri, in timp ce eu scriu ca sa ma calmez si pentru ca nu stiu ce altceva sa fac. Am cautat pe net sa vad daca un pisoi e capabil sa coboare de la inaltimea aia si nu e clar. A inceput sa bata vantul si se anunta ploaie in timpul noptii...

12 comentarii :

  1. Eu am avut o mâtza capabila sa cada de la etajul 6 unde stam în Bucuresti (în vacante). A gasit-o o vecina în stare foarte buna si chiar gestanta (mâtza, probabil de la cazatura). Bref, sa nu-ti faci griji.

    RăspundețiȘtergere
  2. n-a plouat in timpul noptii. e inca acolo.
    am construit un esafodaj pentru constructii pe care-l aveam, pe care ne-am urcat si am intins teava cu un sac facut dintr-un prosop si cu o bucata de peste, dar nu am ajuns decat cu un metru sub ea. nu a vrut sa vina la peste. e probabil prea speriata sa miste.
    o sa incerc sa sun din nou la pompieri, daca le spun ca e acolo de 24 de ore, poate vin. sau cred ca ma duc la cea mai apropiata statie, nu e departe de mine. mi se rupe daca am aer de femeie nebuna, la cate taxe platesc in cartierul asta, pot sa fiu cat de excentrica vreau...
    merci de incurajari!

    RăspundețiȘtergere
  3. AM REUSIT! E in subsol, in siguranta. A mancat si are chef de joaca. Am botezat-o Cedrica, de la cedrul in care a fost urcata(nu era brad, era cedru). O sa pun o poza cu ea cand am putin timp. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Porniti gratarul si la sfiriitul si mirosul carnii coboara fara doar si poate.
    911 e pt chestii mai grave.

    RăspundețiȘtergere
  5. nu cred ca stia sa coboare. e pui. dealtfel a colaborat foarte bine dupa o noapte in copac, aproape ca s-a aruncat in prosop a treia oara, dupa ce in prealabil a cazut de vreo 3 ori pe crengi mai jos. Ultima data s-a lasat singura prinsa. sigur ca fasiile de somon afumat care erau cusute in prosop au ajutat-o sa se decida sa vina jos. in fine, acum incercam sa o convingem pe Mishcka sa o accepte fara sa o alerge, ca e tot ce-i lipseste bietei micute.

    RăspundețiȘtergere
  6. Cora, all's well that ends well, dar viatza ta e prea palpitanta pentru mine, ma ia cu vertije. Eu nu am animale, nu am avut niciodata si nici nu voi avea. As vrea un ciine, dar nu pot face fatza la tot ce presupune un stapin atent si devotat, nici on a daily basis si si mai putzin cind e vorba de calatorit sau/si vacantze.
    Chiar, cum facetzi cu M. cind plecatzi citeva zile/saptamini?

    RăspundețiȘtergere
  7. P.S. Sper ca expresia 'fishiile de somon afumat cusute in prosop" NU e o figura de stil si somonul CHIAR era cusut in prosop.
    Reiterez: Nu as putea face fatza la chestii atit de palpitante.
    Daca imi cade un nasture, nu mai port haina respectiva. Sa cos fishii de somon...intr-un prosop...APOCALIPSA!

    RăspundețiȘtergere
  8. Da, da... totul e bine cand aventurile se termina cu bine. :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Vera, daca gaseai un pisoi pe strada, nemancat de 3 zile si fara perspectiva de a fi adoptat, l-ai fi luat acasa? iar daca odata ajuns s-ar fi urcat in copac, ai fi facut tot ce poti sa-l salvezi? pai vezi?
    Mishcka ramane la parintii lui P., insa toti prietenii nostri vor sa o tina la ei. Parintii lui sunt genul care-si modifica vacantele ca sa stea cu ea. Dar le e prea teama sa ia un caine al lor. :))

    RăspundețiȘtergere
  10. da, mosule, m-am ales si cu o zi libera ieri. :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Mai trebe o foca si câtiva tigrisori si pui de-un circ!

    RăspundețiȘtergere
  12. cam greu sa gasesti foci si tigrisori abandonati la colt de strada.:) cele doua vietati mici de acasa se inteleg deja bine, se ignora cu gratie...

    RăspundețiȘtergere