marți, 6 septembrie 2011

curatenia de toamna

Ajungi la metrou la limita timpului. Ar trebui sa vina imediat, apoi sa plece imediat si sa nu intarzie in statii ca sa ajungi la timp. Peronul e deja plin. Arunci o privire scurta si incerci sa iei decizia corecta: ramai la capatul trenului, cu sanse reale de a intra intr-un vagon, stiind ca pierzi un minut apoi cu traversarea peronului sau il traversezi acum, dar risti sa pierzi primul tren?
Hotarasti sa risti. Ajungi in timp util pana in dreptul celei de-a doua iesiri, al treilea panou, a doua linie (in dreptul primei linii sunt deja trei persoane aliniate unul in spatele celuilalt). Aici, daca vei reusi sa te inghesui in vagon, vei avea avantajul de a cobora EXACT in dreptul scarilor.

Trenul soseste si esti penultima persoana care urca, lipita de alti 5,6. In mod normal iti repugna imbulzeala, insa urcand printre ultimii ai avantajul de a cobora printre primii. Ultimul gand e mai puternic decat sentimentele.

1, 2, 3 statii... fix in dreptul scarilor... START! Cursa incepe. Esti in primul esalon si cobori in viteza. Barbatului din dreapta i s-a desfacut un siret, alerga concentrat sa nu-l calce, nici gand sa se aplece sa-l lege, asta ar insemna resemnare si pierderea oricarei sanse. Il privesti si te gandesti ce s-ar intampla daca l-ai calca tu pe sireturi... eiiii, nu de glume proaste ne arde noua acuma, ai pierdut deja din concentare cu gandul asta stupid. Culoarul e al naibii de lung... bietul trubadur ce si-a gasit loc de spectacol tocmai aici ingana ceva nedeslusit... E drumul sigur spre deprimare, doar vazandu-i pe toti cum alearga bezmetici. Dealfel nu are nici-un amarat de dolar in palarie.

Ajungi aproape primul si-ti raman patru secunde de la primul BIP pentru a alerga pana in vagonul de alaturi si a avea un loc. Ajungi si te asezi, respirand greu. Dupa tine inca douazeci de insi se imbulzesc prin usile inchise pe jumatate, salvandu-si din stransoarea metalica ba geanta, ba ipadul, ba iubita... Cei inca douazeci ramasi afara, pierzatorii, isi vor recalcula cu siguranta sansele data viitoare.

Cei dinauntru, alesii, isi recapata incet imaginea de oameni, pierduta undeva intre prima imbarcare si momentul din urma. Doamna din fata isi desface un pliu imaginar al fustei.
Intorci capul spre fereastra de pacura pentru a masca un usor spasm al umarului... respiratia iti devine normala. Domnul masiv care mai adineauri era gata sa te striveasca isi retrage mana cu care ti-a atins rucsacul si se scuza politicos. Ii zambesti ingaduitor.

Trenul opreste in statia terminus unde zeci de autobuze vor imbarca zecile de oameni grabiti, a caror multasteptata rasplata se masoara in minute. Maxim 30. Oare cati dintre ei se vor indrepta ca si tine direct spre curtea din spate, de unde, cu o miscare sigura, vor scoate pubela? Maine trece gunoiul! Devreme!

4 comentarii :

  1. Ma gândeam si eu sa scriu ceva asemanator. Cum îi vad eu pe parizienii care merg (vin) la (de la) serviciu, când ma nimeresc si eu prin vreun metrou. Fiecare are povestea lui pe care nici nu se oboseste sa o ascunda.
    De asta nu-mi place sa merg la Paris decât daca trebuie neaparat.

    RăspundețiȘtergere
  2. Frate,

    cujetarea mea de azi, aici, dar constanta, in capul meu, este: cum dracu am ajuns la chestia asta si ce lume lasam copiilor si nepotilor nostri? Zombie total! Vai si-amar.

    RăspundețiȘtergere
  3. e cel mai "incredibil" spectacol la care am participat vreodata si al carui actor sunt zilnic... sau aproape... ca uneori iau trenul de suprafata si ma transform in printesa.

    Acolo, spectacolul e elevat, oamenii sunt calmi si "importanti", duamnele au toate miscari de printese, iar domnii sunt galanti. Nobletea obliga, am citit io undeva.:)

    Totul paleste insa in fata "tragediilor grecesti" la care particiam cand circulam in ro cu autobuzul... despre asta merita sa scriu un post.:)

    RăspundețiȘtergere
  4. vera, 30% din "participantii la trafic"(daca nu mai mult) au probleme de depresie... care cica sunt de la iarna, nu de la stresul inutil pe care ni-l impunem in viata de zi cu zi.

    RăspundețiȘtergere