vineri, 29 aprilie 2011

saturatie

Daca e vineri, e muzica si pentru ca eu una m-am saturat de la o vreme sa vad acelasi cuplu din nou si iarasi, va propun un altul, inedit.

Ea, o frumusete cu voce de inger, ce pacat ca muzica pe care o face nu e de calibrul acesteia, iar el, un barbat carismatic, despre voce nu mai zic si in plus un fanatic al modelelor de trenuri miniatura. Cuplu pentru o melodie, dar ce cuplu...

Un sfarsit de saptamana insorit sa aveti!

joi, 28 aprilie 2011

What's Up

Cand P se plangea mai anii trecuti ca-i pleaca muschii la plimbare, desi face acelasi efort fizic ca de obicei sau chiar mai mult, radeam de el. Fa si mai multe exercitii, ii ziceam intepata. :)

Aseara, cum faceam eu asa cateva "stretch-uri", in timpul unei relaxari, vad un muschi din interiorul gambei cam "flescait". E drept ca am cam slabit in ultimele saptamani(am fost cam stresacioasa) si n-am facut cine stie ce miscare, da' chiar asa? Ii spun ingrijorata lui P ce mare nenorocire ma paste...
Aaaa, da? Ce surpriza, imi spune razand! "I give up", si-a zis muschiul ala, bine-ai venit in club!

Sper doar sa nu fi zis cu voce tare, sa fi auzit si ceilalti, adaug. Asadar glume proaste peste glume proaste, ba fire albe, ba muschi ce se "bâțâie" cu gratie, partea buna e ca de uitat uit de mult... deci o dezamagire in minus. :))

Mi-am tot zis sa ma apuc de alergat dar fie ploua, fie am altceva mai bun de facut(de ex. sa stau pe scaun in fata calculatorului si sa butonez). Ma gandesc sa-mi fac program serios de alergat si facut exercitii mai ales ca vine vara, deschidem piscina si cum stau eu la piscina cu mine insami in halul asta... :))) Va tin la curent, nu cred ca intereseaza pe cineva, insa mie-mi face bine...

Nu mai sunt chiar 25 de primaveri... da' ma simt cam asa... Danseaza cineva???

luni, 25 aprilie 2011

pamant

o palma de pamant pe malul lacului. cu gard de nuiele impletite si cu parleaz. fara poarta. pe vremea aia n-aveai nevoie de porti, n-aveai nevoie de lanturi.
in deal izvorul, strajuit de nucul batran. nucul meu. iar apa e atat de rece si limpede.
scoate mainile din apa ca racesti, n-auzi? aud, cum nu, dar e atat de clara...

apoi de sus pana jos, aliniate, "siregele". dreptunghiuri perfecte, parca desenate cu rigla si echerul. in interiorul lor, plantate echidistant, rasadurile, masurate parca micrometric. Capatul fiecarui razor se deschide si se inchide cu sapa, lasand apa sa intre sau nu, dupa dorinta...
stiti ce gust au morcovii scosi din pamant, clatiti in apa rece, apoi mancati asa, acolo, la umbra nucului, intre doua "sapaligi"? sau sa musti dintr-o rosie cand inca mai pastrezi pe degete verdele vrejului?

rupe doar ce e copt, imi spune bunica, doar ardeiul galben, il punem pe gratar deseara, langa pui, il scoatem apoi in mujdei si aruncam peste toate o rosie pisata... vrei sa facem si-o mamaliga, rasturnata peste bucata de branza si taiata apoi cu ata?
vreau bunico, cum sa nu vreau...

duminică, 24 aprilie 2011

cucurbé

Cinci francofoni(dintre care unul cu radacini italiene, unul cu urme adanci irlandeze si trei cu radacini incerte, dupa cum singuri se definesc), doi anglofoni, doi romani, 2 catei si 3 pisoi au mancat, beut si s-au veselit impreuna, ca de obicei in zi de sarbatoare.

La masa s-au vorbit deci vreo 3 limbi cu "melange-urile" de rigoare, plus cateleasca si pisiceasca. Ati auzit vreodata un francofon pronuntand curcubeu sau surubelnita ??? Merita incercat! :)

S-a mancat cu masura si s-a baut variat: alb, rosé si nelipsitul bordeaux. Berea a venit de la braseria "Dieu du ciel", asta ca sa nu zica cineva ca nu suntem rezonabili...

Ce am mai aflat in seara asta de la cunoscatori e diferenta intre un Haut Medoc de calitate superioara si un "cru bourgeois". Nu ca nu le apreciem pe fiecare... Lectia va continua la urmatoarea intalnire in aceeasi formatie, cam peste doua saptamani. Pana atunci sa fim veseli!

Voi cu cine ati stat la masa de paste?

vineri, 22 aprilie 2011

trunchiuri de con



Cred ca am mai spus asta, mie cand imi place ceva, imi place si cand nu-mi place, nu prea... La ultima vizita la LA am constatat ca m-am indragostit iremediabil de un copac. Nu radeti, ca nu e de ras si nici nu stiti despre ce copac e vorba. Nu e vreun prun sau cordus, se numeste Hollywood Juniper si e cel mai fantastic arbore pe care l-am vazut vreodata. Ma uitam la el cum creste in toate directiile, rebel, cum se rasuceste si strapunge apoi cerul, insolent. Tinuta-i mareata emana acea forta profunda a celui ce nu se lasa infrant... a celui care desi cazut in genunchi si strivit sub povara, gaseste puterea sa se ridice si sa ramana in picioare. Si se vede ca a vietuit multe...

Il si vedeam plantat in fata casei, imi imaginam deja silueta-i proiectata pe fatada alba. Nu, nu stiu daca rezista la clima din Quebec, dar voi nu stiti ca dragostea e oarba? :) Cum nu putem introduce in Canada plante din exterior, am exclus cumpararea si trimiterea lui prin posta. Am cochetat cu ideea introducerii frauduloase a mici conuri pe care sa le plantam apoi, dar am citit pe net cam in ce consta inmultirea lui si ne-am linistit.
Am revenit la Montreal si am inceput sa cautam informatii pe net. Am intrebat prin pepiniere. Nimic. Nimeni nu a vazut vreodata in Canada copacul meu. Ultima sansa e sa intrebam la gradina botanica.
N-am facut-o inca. Aproape uitasem, cand zilele trecute am curatat curtea de copaceii crescuti care-ncotro, vai de ei, majoritatea avand niste tzepi lungi cu care ma impungeau de fiecare data cand ma apropiam. Era clar, nu ma placeau.

Asadar ideea plantarii de arbori a revenit si odata cu ea, amintirea copacului meu. Ati vazut vreodata acest copac si daca da, unde? Numele stiintific e "Juniperus chinensis" si se pare ca e originar din China.

Daca nu il gasesc, trebuie sa ma intorc la LA ca sa-l revad, nu-i asa? :)

joi, 21 aprilie 2011

Political correctness



Cu vecinul meu R ma intalneam dimineata, in statia de autobuz. Tot acolo am cunoscut-o si pe vecina elvetianca si bineinteles cu proful de la UQAM, o figura, obsedat in sensul bun de Franta si de muschii lui pe care-i avea mai mereu "intinsi" de la exercitiile dure la care-i supunea, mai, mai. Dar despre prof, alta data. :)

R. avea o figura blanda, parul grizonat, era extrem de amabil si suradea doamnelor, invitandu-le sa urce in autobuz inaintea lui. Cand am vorbit prima data cu el, accentul lui m-a frapat, de fapt mai mult non-accentul. Vorbea o franceza curata, nu avea accent de quebec, nici de franta sau belgia, nu stiu de ce mi-a amintit de un prof. de franceza pe care-l avusesem, un iranian. Am incercat sa-l descriu lui Pat care n-avea nici o idee despre cine vorbesc, dar caruia-i starnisem curiozitatea, caci rar se intampla sa-i vorbesc atat de insufletit de vreun vecin. I-am spus ca il gasesc special, fara sa pot spune de ce.

Ne-am intalnit la piscina unde ne-am salutat si am schimbat cateva cuvinte, el era cu baiatul lui adolescent. Atunci l-a vazut si Pat care mi-a zis ca nu-l cunoaste. Oricum eu cunosteam jumatate din vecini, el doar cativa.
Intr-o dimineata am iesit din bloc in acelasi timp si am trecut pe langa peluza din fata intrarii care, din cauza de reconstructie de piscina fusese distrusa pe o largime de cativa metri. Firma care se ocupa de "paysagement" replantase un fel de gazon ciudat, niste iarba rara ce semana cu pirul, pe care-o lasasera sa creasca inalta de vreo 20 de cm. Ma tot intrebam ce naiba fac astia cu gazonul nostru, mai ales ca stiam cat de mult ne costa intretinerea. Iesim noi din bloc, buna dimineata, buna dimineata, ce mai faci, bine merci, trecem pe langa peluza. Oare ce intentioneaza cu iarba asta, zice R? Habar nu am, zic eu... m-am gandit ca poate vor sa faca ingrasamant natural, poate o maruntesc si o lasa ca ingrasamant si replanteaza gazon adevarat, zic eu. Sper, zice el neutru.

Dupa cateva zile ne reintalnim in autobuz, de data asta la intoarcere, vine sa se aseze alaturi. Imi povestea cat e de ocupat cu baiatul lui adolescent pe care tre' sa il duca de doua ori pe saptamana la fotbal tocmai in rive sud. Nu poate sa-i refuze asta copilului, care pare-se e talentat, mai ales ca e o ocazie pentru copil sa intre in contact cu cultura tatalui sau pe care n-a experimentat-o suficient. Nici macar nu-i vorbeste limba, stie doar cateva cuvinte si alea injuraturi, ca el cam injura la volan... obicei romanesc.

What????!!!! Sa nu-mi spui ca... exclam vadit surprinsa si jumatate de autobuz se uita deja la noi. Sa mor eu daca am banuit o clipa! El a zis ca nici el, dar eu cred ca banuia, ca eu am un accent inconfundabil.
Coboram din autobuz si trecem iar pe langa bucata de gazon. R exclama: Ce mama naibii vor astia sa faca cu tampeniile astea de tije, habar nu am! Sunt urate de nedescris. Macar de le tundeau!
Nici eu nu stiu, zic! Sper sa planteze in sfarsit peluza aia, la cat de scump ne costa, ar fi putut sa nu aduca rulouri de gazon... mama lor de hoti, adaug... apoi ne punem pe ras...

Sinceritatea e din ce in ce mai rara, nu-i asa? :)

miercuri, 20 aprilie 2011

ploi

V-am spus ca mi-a fugit inspiratia, dar am sentimentul ca nu s-a dus departe. Nu, n-are cum sa ajunga departe, ca e cam bleaga. Schioapata de-un picior si nici nu prea vede bine. Dar pe cat e de zanatica, pe atat e de ambitioasa...

Prietena C. m-a sunat mai saptamana trecuta. Vii la teatru, imi zice? Stii ca eu am abonament si am si o invitatie pe care o pot folosi pana in vara, nu vrei sa vii sa vezi... (nu-s ce piesa in engleza)??? Piesa era sambata seara si eu de obicei sambata fac ... nu fac nimic deosebit in afara de a merge la vreo plimbare sau la cate o expozitie/ preview la vreo licitatie, urmata de mancat la
restaurant din cand in cand, nici aia in fiecare sambata.
In rest, vin acasa si fie ne mai plimbam seara in jurul casei, fie stam cu nasul in cate-o carte/ pe net.
Am zis nu din comoditate pur si simplu. Trece viata pe langa noi si noi pastem...
Voi cand ati vazut o piesa de teatru ultima data?

Actorii,
Marin Sorescu

Cei mai dezinvolti - actorii!
Cu manecile suflecate
Cum stiu ei sa ne traiasca!
N-am vazut niciodata un sarut mai perfect
Ca al actorilor in actul trei,
Cind incep sentimentele sa se clarifice

Moartea lor pe scena e atat de naturala,
Incat, pe langa perfectiunea ei,
Cei de prin cimitire,
Mortii adevarati,
Morti tragic, odata pentru totdeauna,
Parca misca!

Iar noi, cei tepeni intr-o singura viata!
Nici macar pe-asta n-o stim trai.
Vorbim anapoda sau tacem ani in sir,
Penibil si inestetic
Si nu stim unde dracu sa ne tinem mainile.

luni, 18 aprilie 2011

coup d'foudre

Am vrut sa va scriu despre cum a fost frig si a batut vantul la Montreal in acest sfarsit de saptamana si cum am fost eu la Expozitia de arta contemporana Papier 11 care a fost foarte interesanta chit ca creatiile contemporane nu se afla chiar in topul preferintelor mele.
Cum am vazut tineri "prof" care cumparau ei in draci, lucru destul de rar in Montreal. Si cum se desprind doua ipoteze de aici, fie ne aflam pe curba ascendenta a valului, adica preturile la arta incep sa urce(asta o stiam deja) pen' ca sunt din ce in ca mai multi iubitori, fie chiar exista o problema serioasa si nu prea mai are lumea unde sa-si investeasca banii(aia care au).
Nemaiavand unde, sunt dispusi sa se arunce intr-un "coup de foudre" de duminica dupa-amiaza.
Si cum le-as fi zis eu: fiti atenti baieti, vine "le coup de foudre" de luni dimineata si o sa realizati ca v-ati pripit!
Ca din cei 2000 de artisti contemporani expusi, vreo 2 vor deveni/ramane celebri peste 20 de ani cand veti voi sa va vindeti "operele" si sa mai faceti si profit.
Mai voiam sa va scriu despre cum am preparat eu cele mai fantastice "cuisses de canard confit" care au mers la fix cu un Chateau Monta..., insa n-am s-o fac.

Am sa va spun doar ca tare mi-ar placea sa-mi povestiti voi ce ati facut deosebit in acest sfarsit de saptamana si/sau ce ati preparat deosebit. Mi s-a cam dus inspiratia si ma tem ca tre' s-o caut adanc. Nici muzica nu mai am, ba stai ca am ceva pentru baietii aia cu cupurile de foudre . Ce vreti, e luni. :)

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Ladies Negative - update

Leapsa Tapirului ma face sa ma gandesc la multitunea de obiecte acumulate in ultimii ani la care tin mult si fara de care as fi putin mai... trista sau daca e sa fiu sincera, fara de care m-as simti al naibii de rau.

Asa cum probabil ati remarcat, fac parte din categoria celor cu gusturi "bizare", insa stiu exact ce-mi place si mai ales ce NU... Cumpararea celui mai neinsemnat obiect se transforma intr-o cursa elaborata. Se ocheste obiectul, se priveste indelung din toate unghiurile, cu lumina care bate de sus, din stanga, din dreapta, etc. Se pipaie(daca e voie), se verifica materialul, apoi se re-priveste cu un ochi inchis, de la distante variabile, cu si fara ochelari de soare. Apoi se pleaca. Se pleaca aproape intotdeauna pentru a se reveni si a se cumpara, dupa inca o serie de teste vizuale.

Asadar printre obiectele care au fost tratate cu atata consideratie la cumparare si nu numai, se numara cele doua ceasuri identice Starck. Pe primul l-am cumparat moi meme si asa cum am spus deja, bratara din cauciuc a cedat. A fost o tragedie! Astfel incat bietul om exasperat mi-a cumparat unul identic. Pe care il am si acum. Ceasul se numeste, cum altfel decat "Ladies Negative". Sper sa fie in productie inca multa vreme, in cazul in care...

Despre mobile nu mai vorbesc, la cumpararea lor "il s'arrache les cheveux de la tete". Nu, nu P, el a devenit imun dupa o vreme, ci vanzatorul. Bifam inca o categorie - obiecte de mobilier alese cu grija.

Lampile. Boala curata. Ce credeti ca am vrut cadou de craciun acum 2 ani? O lampa! Dar acum un an? Ati ghicit, o lampa! De data asta, un alt model, pentru un alt colt. Nu, nu parfum, nu pantofi. Lampi.

Obiectele de bucatarie. Farfuriile cu gaura sunt haioase, nu?

Ar mai fi cateva zeci de obiecte marunte dar ma opresc aici inainte sa sunati la psihiatrie. A, dar nu inainte sa va arat cel mai inutil obiect, capisonul de la pasta de dinti. Nu-i asa ca e cute? :)))

Pentru voi, prizonieri ai formei...

Uitasem partea inportanta: voi aveti obiecte carora le acordati o atentie aparte si pe care le-ati cara departe, departe, dac-ar fi sa va mutati? Daca da, care?

Ireversibilul cromatic



Inspirata(dar si putin invidioasa) de/pe leusteanul lui Dan, Scaietina se porneste, cu o decidere vecina cu pasiunea, sa organizeze marele si tarele concurs "Ba, al meu e mai frumos". Concursul ii reuneste asadar pe toti posesorii de leusteni diasporeni care este ei si "vrea" sa partcipe.

Acuma eu, care am fost ambitioasa de mica, mai ales atunci cand nu e cazul, pot sa stau deoparte? Nu pot! Iata-ma asadar inscrisa la concurs, cu leuseanul sub forma de seminte intr-o pungutza. Dar mi-am zis ca "marile descoperiri au fost nascute din nimic"(nici-o legatura cu contextul, stiu), asadar de ce nu?? :)))

Caci leusteanul, in solitudinea-i diafana a ireversibilitatii implicit cromatica, devine inspiratia insasi a profunzimii creative desavarsit conturata in simbolistica unei naturi de o perfectiune flamboaianta! Si cu asta cred ca am spus tot! :)

Poze n-am inca, dar nu va nelinistiti, vor aparea! Sa-nceapa, zic! :)

joi, 14 aprilie 2011

boli

De ceva vreme sunt cam deprimacioasa. Sau stresata. Nu mi-e clar. O fi din cauza ca am abandonat cursurile de yoga de la serviciu si "les etirements" si relaxarile pe care le fac acasa nu sunt suficiente. Am lasat-o balta cand profa a inceput sa ne vorbeasca despre intoarceri din morti si "remote viewing" la ora pranzului. Nu ca as avea ceva impotriva subiectului, ba din contra, insa abordarea ei a fost atat de superficiala si bizaroida incat am inceput sa dau semne vadite de nervozitate. Stateam asa cu inteligenta nestimulata si neuronul flescait si ma intrebam cum naibii reusesc aia din jurul meu sa aiba aerul asta linistit...

Asadar in loc de yoga, munca. Nici macar pantofi n-am mai cumparat de ceva vreme. :) Legata de birou, fara sa iau prea multe pauze, cu cateva ore de somn(habar nu am de ce de vreo 2 sapt dorm putin) si fara sa mananc prea mult, asa m-a gasit revelatia azi dimineata, cand m-a plesnit. Sunt bolnava, imi zic, da' nu asa bolnavioara, bolnava rau! O fi avand legatura cu faptul ca urma sa ma vad cu doctorita azi? Habar nu am. Dar pana in prezent nu eram genul ipohondric.

Am ajuns la serviciu unde era frig din cauza de AC, ca unii au calduri. Am mai si tremurat pe deasupra. Pe la ora 12, 1 eram convinsa ca sufar de vreo boala incurabila teribila. Aveam chef sa ma plang dar nu am gasit pe nimeni disponibil. Dezavantajul de a fi down la ora pranzului...

La 16.00 eram in cabinet. Doctorita ma primeste surazand. Ma intreaba ce mai fac. Imi spune ca arat foarte bine. Bine in ce sens? Pai foarte in forma, zice ea. A, daaa? Crezi?
Ne uitam impreuna peste ultimele analize. Beton! Toate! Te supara ceva? Pai nu prea, dar...
Mai discutam ba de una, ba de alta, imi ia tensiunea, ma mai palpeaza prin niste locuri si imi spune ca ea crede ca sunt sanatoasa tun. Da' daca cred ca am vreo problema sa o sun sau sa revin. Si sa iau si eu pauze ca tot omu' normal.

Am iesit din cabinet. Afara era un soare rotund. Am luat-o spre metrou pe drumul cel lung. Frumos cartier imi zic, in timp ce privesc arhitectura caselor. Creca nu sunt chiar asa de bolnava. Doar foarte rasfatata. Ajunsa acasa, am stiut de ce...

miercuri, 13 aprilie 2011

sau nu...

SIMETRIE,
MARIN SORESCU

Mergeam aşa,
Când deodată în faţa mea,
S-au desfăcut doua drumuri :
Unul la dreapta,
Şi altul la stânga,
După toate regulile simetriei.

Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am ţuguiat buzele,
Am tuşit,
Şi-am luat-o pe cel din dreapta
(Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea).

Am mers pe el cum am mers,
De prisos să mai dau amănunte.
Şi după aceea în faţa mea s-au căscat două
Prăpăstii :
Una la dreapta
Alta la stanga.
M-am aruncat în cea din stânga,
Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
Grămada cu mine în cea din stânga,
Care, vai, nu era cea căptuşită cu puf!
Târâş, m-am urnit mai departe.
M-am târât ce m-am târât,
Şi deodată în faţa mea
S-au deschis larg două drumuri.
"V-arăt eu vouă !" - mi-am zis -
Şi-am apucat-o tot pe cel din stânga,
În vrăjmăşie.
Greşit, foarte greşit, cel din dreapta era
Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
Şi la prima răscruce
M-am dăruit cu toata fiinţa
Celui din dreapta. Tot aşa,
Celălalt trebuia acum, celălalt...
Acum merindea îmi e pe sfârşite,
Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,
Nu mai dau din el muguri,
Să stau la umbra lor
Când m-apucă disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scârţâie şi mârâie împotrivă-mi,
C-am ţinut-o tot într-o greşeala...

Şi iată în faţa mea iar se cască
Două ceruri :
Unul în dreapta.
Altul la stânga.

Uitasem sa spun ca poezia v-o dedic voua, celor imperfecti... :)) Voi spre care cer ati apuca?

luni, 11 aprilie 2011

partajari

Intorcandu-ma asta seara acasa in autobuz, la un moment dat se aseaza langa mine o doamna intre doua varste, imbracata... elegant, ar zice unii. Purta tocuri inalte, ciorapi de matase negri, un manteau negru dintr-un material oarecare drapat la mansete si poale cu tul, negru si el. Parul blond platinat contrasta cu fata putin maslinie pe care se odihnea dupa o zi grea de lucru un strat "pas neglijable" de fard.
Cu gesturi calme deschide poseta roz-ciclamen care se asorteaza perfect cu unghiile si cu floarea-inel de pe degetul delicat.
Scoate cateva foi de hartie pe care sunt tiparite si aranjate parca cu grija mici paragrafe ce asteptau cuminti sa fie citite. Nu-mi retin curiozitatea si-mi arunc ochiul la intamplare: "Pour tomber amoureux de quelqu'un, il faut apprendre à le connaître et développer un tissu d'échanges".
Traducerea aproximativa ar fi: Pentru a te indragosti de cineva trebuie sa inveti sa il cunosti si sa dezvolti tesuturi ale schimbului.

Acuma ce intelegem noi de aici, in speta eu, ca cand te indragostesti de cineva, cand il/o vezi tu pentru prima oara si ti se face pielea de gaina, ei bine, atunci incepe fenomenul. Adica "tesutul schimbului" care este el si pe care nu-l aveai inainte incepe sa se formeze, usor, usor. Se ingroasa si se tot ingroasa pe masura ca se tot schimba niste chestii, pana se formeaza asa un fel de solzi. Acuma daca schimbul inceteaza la un moment dat, s-o produce vreun fenomen invers, de "naparlire", ca doar n-o exista un singur schimb intr-o viata de om.

Voi cum vedeti treaba aceasta? :)


duminică, 10 aprilie 2011

nisip





Joshua tree. dogorire. piatra arsa de soare. rosie. fierbinte. dor de duca. departe. si mai departe. coioti pandind in umbre. serpi ascunsi inauntrul pamantului. ascutisuri. cactusi spanzurand in inaltimi. sete. drum. sfarsit. apoi nisip. fierbinte. dor de duca.

sâmbătă, 9 aprilie 2011

taceri - lui ALS

cateodata cuvintele nu pot exprima nimic... dincolo de cuvinte e intotdeauna un om. mi-ar fi placut sa te cunosc in realitate, prietene.

s-a stins un om, s-a mai aprins o lumina sus.

miercuri, 6 aprilie 2011

sexul tare, sexul moale

Este deja cunoscut si chiar demonstrat stiintific ca creierul barbatului e diferit de cel al femeii. Se pare ca la barbati comisura transversala ce leaga emisferele celebrare ar fi de vreo 10 ori mai mica decat la femei si ar facilita cu 30% mai putine conexiuni... acum nu o luati in tragic, sunt si cateva avantaje... :))
Cum in plus barbatul are creierul compartimentat si specializat, devine evident de ce nu poate face decat "une chose a la fois". Unul si bun, sigur, sigur...

L-am urmarit pe P. cand conduce. Daca nu cunoaste drumul si trebuie sa ia o decizie rapida, da automat radioul incet. I-am si atras atentia, ca nu ma credea.
Zilele trecute da sa intre intr-o intersectie, nu stia exact care e drumul si trebuia sa priveasca GPS-ul, hop, opreste radioul. Apoi mai vorbim noi asa ba de una, ba de alta si la o curba il intreb candid: "daca vrei sa tac pana iei curba, nu ma deranjeaza".
"So funny, so funny", raspunde, dar va asigur ca de obicei frazele-i sunt mult mai complexe. :)

Ma intreb, cei care nu merg cu masina ci cu bicicleta, oare inchid ochii in curba? :))

Dedicat celor cu simtul umorului... sau celor cu alte simturi...

Multumim pe aceasta cale neuroanchilozei care a contribuit la dezvoltarea subiectului.

marți, 5 aprilie 2011

plastic

Va dedic urmatoarea melodie voua adevaratilor, frumosilor la suflet, care stiti sa zambiti printre lacrimi si stiti sa iertati. Pentru ca sunteti putini si de aceea imi sunteti cu atat mai dragi.

Iar voi, cei fake, zambiciosii de duminica si pozaciosii, intrati, intrati, luati loc acolo, vreti ceva de baut? Puteti sa priviti, da, da, spectacolul e gratuit, va plac lacrimile, nu-i asa? Puteti si sa repetati in gand, daca o faceti regulat aveti poate sansa sa va nasteti sinceri, data viitoare. Da, cum nu, asta e pentru voi.

Cred ca dupa o zi grea am dreptul la o ora de yoga si la un bun masaj, nu? :)

luni, 4 aprilie 2011

pasi marunti

Din cand in cand mai apare cate-un nou venit in departament(victima cum il numesc eu in gluma) si sefa mi-l da, zice ea ca sa ma ajute, dar in realitate e ca sa faca economie cu formarea. Stie ca dupa ce a iesit ala de la mine din birou e bun de pus la munca de unul singur. Defect profesional. :)

Imi amintesc prima ora de curs. Mi-o voi aminti mereu.
In cele 2 saptamani de activitate preliminare inceperii cursurilor facusem deja cunostinta cu colegii, vizitasem localurile scolii, etc.
Intalnirea cu laboranta a fost speciala. Era a doua, a treia zi de "activitate" in scoala. Eram inca ametita de evenimente, cu 3 luni in urma terminasem facultatea, peste o luma ma dusesem la concurs si peste alta luna luasem repartitia. Ma intrebam ce voi face eu acolo.

Ajungand mai devreme si neavand cheie asteptam langa usa lab-ului unde urma sa-mi desfasor mare parte din activitate. La un moment dat vine d-na Nutzi laboranta, sefa sefelor de laborator. Ma intreaba cam rastit ce fac acolo. Astept, ii raspund eu, ca nu am cheie. Ma intrebam daca puteti sa-mi deschideti si mie laboratorul.
Scoate cheile din buzunar, incepe sa faca un fel de cercuri cu bratele in aer, un dans de chei-zornaitoare, dar nu deschide.

Pe cine zici ca astepti, ma intreaba iar?
Pe doamna X, pe doamna Y, pe Nicoleta, colegele mele, adaug timid. Colegele tale? Ca doar n-ai fi noua profesoara? Hahaha, pai de ce nu spui asa, mama? Auzi, sa te las io sa astepti langa usa. Pai credeam ca esti eleva. Daca esti asa tanara. Intra, intra, o cafeluta iti face mama? Asa a inceput o colaborare ce a durat nu mai putin de 4 ani batuti pe muchie.

Iata-ma asadar imbracata, aranjata, de pregatita nu mai zic, in prima zi de scoala. Cateva festivitati urmate de intrarea la cursuri. Eu aveam ore cu clasa a 12-a, clasa de baieti, electricieni auto, jumatate fotbalisti.
Iau catalogul, habar nu aveam cum se pune o absenta, ultima data cand vazusem una era in dreptul numelui meu, cu ani in urma. :))

Cand sa intru in clasa, vad imbulzeala, camere de luat vederi, unul controla luminile, altul aranja cablurile. Dau sa ma intorc din usa, dar am o strafulgerare de inteligenta(v-am spus ca dimineata sunt inteligenta), bai astia pe mine ma astepata. Eu sunt vedeta, sa te tii!
Imi spune omu' cu camera ca doamna Nuzti le sugerase sa vina acolo ca e clasa luminoasa si profesoara tinerica. Doamna Nutziiiii....
Si-mi spune sa ies si apoi sa intru ca si cand as veni pentru prima data. Da' nu pot sa ma duc ca si cand n'as mai veni??? Nu...

Intru, pun catalogul pe catedra, ma prezint, le prezint materia, ce vom face impreuna anul respectiv, etc... incep sa le vorbesc despre lectie si pe masura ce le vorbeam oamenii cu cablurile se pierdeau undeva intr-un colt, eram doar eu si cu 30 de perechi de ochi atintiti.
Oamenii cu cablurile au plecat si la un momant dat inainte de a suna m-am oprit, i-am intrebat daca au nelamuriri si unul din ei, timid, ma intreaba cu vocea joasa: "Cum se cheama lectia?".

Uitasem titlul... :)

vineri, 1 aprilie 2011

April, 1st

Ma trezesc de dimineata cu o dispozitie de zile mari, fara ceas! Imi verific mailul, lucru rar la ora 6.30, dar stiu ca azi am mesaje. Vreo 2 pacaleli dulci. Rad si fug la baie. In timp ce-mi aranjam parul observ pentru prima data in mijlocul fruntii un "motton" de par alb. Nu un fir, nu doua, ci douazeci si noua.
Bai, eu stiam ca am cateva fire la tample si doua pe la frunte, da' parca erau alea de noroc. Bagati-va mintile in cap cu glumele voastre, ca stiu ca e 1 aprilie, nu ma pacaliti voi asa usor, ati inteles???

Ma imbrac, dau sa plec si iau in fuga "Ebauches de vertige" a lui Cioran. Ce altceva mai potrivit as fi putut citi azi? Merge la fix cu o cafea neagra. In autobuz deschid la intamplare si citesc pasajul insemnat, in dreptul caruia pusesem chiar semnul exclamarii: "Ma mission est de tuer le temps et la sienne de me tuer à son tour. On est tout à fait à l'aise entre assassins".
Pfuiii, exact de asta aveam nevoie aici si acum!

La serviciu gasesc scris mare pe tabla de pe culoar banalul "Thanks God it's Friday". Adaug "a Fuc...ing" inainte de Friday si intru teatral in birou. Habar nu aveti ce pacaleala vi se pregateste, muritori, declam! Stiu, zice un coleg, au anuntat zapada.

Ajunsa acasa pe seara, mi-am turnat un pahar de Medoc si am dat muzica la maxim. Ce poate fi mai potrivit decat Chuck Berry cu Stones la o dispozitie de zile mari? As mai dansa si acum daca nu m-ar jena un genunchi, caci simt ca "time it's on my side, yes, it is". Am un chef nebun de o discoteca.