vineri, 27 mai 2011

paparude

Citind postul lui Costel, mi-am amintit...

Cand eram copil bunica-mi povestea cum se facea pe vremea ei paparuda, papusa din lut, aducatoare de ploi si cum copii dansau, invesmantati in frunze de bozie, implorand divinitatea. Cum mie mi-a placut intotdeauna sa experimentez, m-am "chiar imbracat" in paparuda, in verile secetoase, impreuna cu prietenii mei, care erau la fel de nebuni. Ne-am facut haine din frunze, am confectionat papusa din lut, asa cum ne-a invatat bunica. Am facut-o papusa adevarata: cu cap, maini si picioare. Si ochi i-am facut papusii noastre, ca avea drum lung de strabatut. Apoi am luat-o pe ulita satului, spre balta, cantand si dansand:

paparuda, ruda
vino de ne uda,
cu galeata plina,
ploile sa vina,
cu galeata rasa,
ploile sa varsa.

Desi nu se mai intamplase de mult minunea pe ulita lor, oamenii nu uitasera, ieseau cu galeata cu apa, sa ude paparudele. Si le udau. Si paparudele cantau si dansau sub stopii grei, fara sa se planga, ca doar erau paparude calite si le trebuise deja multa indrazneala sa porneasca isprava. Odata ajunse la balta luau papusa de lut si o lansau in apa, spunandu-i: du-te si adu ploaia, dute si adu ploaia, de trei ori. Iar ea se pierdea grabita spre adancuri. Nu-mi amintesc exact, dar stiu ca dupa ritual, ploua intotdeauna. Daca nu imediat, cu siguranta mai tarziu... :)

Iar in primaverile ploioase, cand apele stateau sa rupa zagazurile si suvoiul nu mai contenea, batranele luau o secure, mergeau in mijlocul curtii, o ridicau spre cer si o infigeau apoi cu taisul in pamant, cu putere. Pe muchia ei puneau sare si spuneau descantecul. Descantecul era sacru. Nu-l stia oricine. Cred ca de-asta eu nu l-am stiut iar daca l-am stiut vreodata, trebuie ca l-am uitat.
Tare-as avea nevoie de descantec sa mai opresc apele astea care curg...

Imi pare rau acum ca n-am facut nici pe jumatate din lucrurile pe care-as fi putut sa le fac acolo, in satul ala de pe malul lacului . Nu ca n-as fi facut, he he hei... cate n-am mai trait.

sâmbătă, 21 mai 2011

Rosu Porsche





Pentru ca momentan nu am nici-un proiect special in derulare, nu ma mistuie nici-o pasiune(colectia de Porsche si de obiecte mai mult sau mai putin folositoare am pus-o in cui pentru o vreme) si m-am "presque" vindecat de criza firelor albe, am dat o tura la magazinul de plante. Si am cumparat iar de parca era sfarsitul lumii. Un arbust si restul plante mici, multe, multe, pe care m-am apucat pe la 6 sa le plantez(ca ce altceva puteam face cu ele). :))
Dac-o fi sa se sfarseasca, zic, sa se intample sub magnolie, alaturi de maci. N-a fost.

Asa ca maine tre' sa produc niste antreuri de mare angajament apoi sa ne infatisam la intalnirea anuala, de-acum celebra, cu homarii. Ce vin credeti ca merge la homar? Peste tot vad ca scrie alb, da' tare mi-ar placea sa iau un rosé, numai asa pen' ca toata lumea se asteapta sa iau alb. De fapt cred ca mi-ar placea rosu, da' nu merge, nu-i asa? Voi ce credeti?

miercuri, 18 mai 2011

percutie

Il intreb pe P ce vrea de ziua lui, am decis sa-i iau ceva folositor, am hotarat sa nu mai cumparam prostii nefolositoare. Ca de obicei imi raspunde ca nu vrea nimic(si e oarecum sincer) in afara de o roaba, ca ne-am cam chinuit cu una de plastic cand am plantat arborii. Pe cuvantul tau ca vrei roaba? S-ar putea sa te trezesti cu o colectie de roabe, zic, de nu o sa ai unde le parca, stiind ca deja una asteapta sa fie impachetata si aranjata sub forma de cadou... :))
Imi amintesc apoi ca-si dorea un instrument de percutie, un fel de " hang drum" din metal, cu ceva vreme in urma, dar vreau sa fiu sigura ca-l mai vrea si ca e cel care trebuie, etc. Zice ca da, si-l mai doreste si chiar se ofera sa caute singur pe net modelul potrivit. Super simplu!
As, ti-ai gasit! Simplu la noi? Nu, nu tata, tre' sa fie complicat, tre' sa ne iasa adrenalina prin toti porii, ce naiba?
Seara imi spune ca nu-l mai vrea pe ala, ca a gasit un alt instrument cum nu a ascultat in viata lui si ca pe ala il vrea. Ok, zic, ai gasit marca, tot? DA! Atunci putem sa-l cumparam. NU!
Cum nu? Pai caut-o! Nu e simplu! Firma care produce instrumentul(de fapt doi elvetieni) au decis sa sisteze vanzarile din cauza ca nu sunt capabili sa furnizeze pentru toata cererea. Nu mai iau comenzi, adica mai iau dar procedura e complicata. Trebuie sa le scrii o scrisoare sau sa trimiti un fax, apoi te contacteaza ei intr-o luna, doua, noua... apoi iti spun cam cand te poti duce sa vezi si eventual sa iei instrumentul. Sa te duci unde, intreb?
In Elvetia!
Pe cuvantul tau?
Pe bune!
Acolo tre' sa semnezi o hartie prin care te angajezi ca nu vei revinde instrumentul, de fapt ca daca vrei sa il vinzi, te angajezi sa il revinzi lor la acelasi pret la care l-ai cumparat(vor sa descurajeze specula).
Ascult cu gura cascata. Aha...
Pen' ca oamenii (care se pare ca sunt un fel de zei ai sunetelor) produc fiecare instrument in parte manual, din arama se pare, printr-un procedeu asemanator cu cel folosit de caldarari, prin lovire cu ciocanul. Fiecare instrument e calibrat si ajustat astfel incat produce sunetele(armonicele) intr-un mare fel(aici P mi-a explicat niste chestii mai tehnice dar eu cu teoria muzicala, nu prea... Adica nu e calibrat sa produca note pure ci pornind de la 3,4 note produce armonice).
Asadar oameni buni, asta-i povestea. Ascult de cateva seri intr-una si cred ca nu e adevarat. Mi-ar placea si mie sa-l incerc, m-am "deja" jucat la tobele lui P. Mi se pare incredibil sunetul asta. Acum stiu de ce cei care au inventat si produc chestia asta o prezinta ca pe un obiect destinat meditatiei mai degraba decat ca pe un instrument muzical. L-au si ajustat in consecinta.
Asadar habar nu am care va fi cadoul, e oarecum clar ca nu putem avea minunea. Am scris scrisoarea, am trimis-o, daca ne scriu aia vreodata, fac pariu ca mergem in Elvetia. Tapire, venim in vizita! Iti facem si-un cantec, pe cuvantul meu ! :)))

marți, 17 mai 2011

gri

Azi a fost o zi de-aia de vrei sa se termine chiar dinainte sa inceapa. Culmea e ca m-am trezit cu pofta de viata( e drept ca ma trezesc mai intotdeauna cu pofte de viata, da' se mai duc pe parcursul zilei). Azi s-au dus dis de dimineata, la cafea, cand m-a pus necuratul sa-mi verific corespondenta. Am primit un email care nu mi-a placut, da' nu e doar asta, peste un email treci, insa cred ca era ceva in cafea, ce mai... si mai si ploua afara din nou si iarasi.
Cand sa ma imbrac(nu decid niciodata cu o zi inainte ce voi purta), ma uit in dulap si hotarasc sa port pantalonii trei sferturi gri petrol, cu ghetele negre lacuite italienesti(tocmai bune de tras suturi in fund). Nimic nelalocul lui, dar am decis intr-o clipa sa-mi pun o bluza in aceealeasi tonuri de gri si o esarfa de matase... gri. Sa va mai spun ce culoare avea geanta? Si umbrela? Degeaba a incercat biata haina neagra(cu gri) sa mai schimbe ceva, totul era deja decis.

Astfel mi-am inceput ziua. La serviciu toata lumea era... gri. Pana pe la 11 nu am vorbit cu mai nimeni. Pe la 11 vine sefa sa-mi spuna ca tocmai a sunat un colaborator se se planga de nu stiu ce in care eram implicata si eu. I-am spus din prima ca probabil are dreptate si sa imi spuna daca tre' sa semnam vreo scrisoare de scuze, c-o semnez pe loc. De obicei ma apucam sa verific ce si cum si apoi decideam ce e de facut... daca nu era vina mea ma luam cu toti de guler. Azi, nu... semnez, zic, da' sa ma lasati si pe mine linistita. A plecat nedumerita.

Pe la 2:00 pm m-am apucat sa lucrez la un caz greu, c-asa am eu noroc... in care trebuia sa aplic niste proceduri vechi pentru care a trebuit sa caut o juma de ora in biblioteca online a companiei, sa dau 5 telefoane si sa pierd inca o ora pentru lucrul propriu-zis. Cand in sfarsit termin, il sun pe un coleg sa-i spun ce-am facut si ca-i transfer lui cazul pentru ultima etapa. Tocmai ii spuneam ca a trebuit sa aplic vechile proceduri cand asta ma intreaba inocent de ce. Pai pentru ca ai pus note mii in cazul asta, ba ca sunt noile proceduri, ba vechile, etc... ultimele note pe care le-ai pus spun clar ca asa trebuie sa facem, toti cei dinaintea mea au luat de bun ce ai zis tu.

Se face asta verde la fata, apoi rosu, apoi galben, apoi... gri. Si-mi zice ca crede ca a gresit da' hai sa verificam impreuna toate emailurile lui in cazul de fata, vreo 20. Verificam, ca oricum nu mai eram buna sa fac altceva si decidem ca da, a facut o greseala, ca o sa refaca partea lui si ca maine dimineata, cand o sa vin eu la serviciu plina de energie si imbracata probabil in rosu, dupa ce o sa-l injur o jumatate de ora, o sa schimb schimbarea, in timp ce voi asculta Chuck Berry. Go, Cora, go, go, Cora B. Goode!!!

duminică, 15 mai 2011

Velvet morning




Mi-e putin dor de insula, de fapt in diminetile calde(si au inceput sa cam fie), mi-e dor rau... dor de fluviu... Stiu, nu e departe, e la cateva minute inca, insa nu e in spatele curtii. Iar caiacul meu nu mai e in stufaris. Nu ma mai trezesc dimineata la 6 ca nebuna sa-l car in spate(si nu era usor), sa-l imping cu o miscare scurta in apa si sa sar apoi cu padela in maini, precum un copil fugit de-acasa, pentru a profita de o ora de joaca.

Stiti cum sunt diminetile de vara, cand soarele iti cade pe umeri, amestecat cu picaturi de roua, in timp ce fluviul te poarta pe coama-i, ca un armasar domolit? Credeti-ma ca nimic nu se compara cu asta. O ora de calm absolut, intrerupt doar de zborul vreunei pasari matinale. Buna dimineata! Si tu iubesti fluviul meu!

Pana si Mishcka stia unde merg. Ma vedea ca iau vesta de salvare, apoi incaltarile care-mi miroseau a fluviu. Astepta cuminte langa usa. Voia sa vina mereu cu mine, desi dimineata-mi doream sa fiu singura.

Azi am fost sa cumparam alt caiac. Asta e sport de-ti intra in sange mai tare ca drogul si nu se domoleste decat in apa. In ape adanci. Saptamana viitoare, daca sunt norocoasa, voi saruta fluviul...

sâmbătă, 14 mai 2011

polen de florar

Citind blogul Tapirului, m-am hotarat brusc si dintr-o data sa organizez un fel de cenaclu literar "de blog". Adica sa public aici sau sa pun linkuri cu scrieri care-mi par demne de a fi publicate intr-o revista, cum e scrierea tapirului, de exemplu.

Deci daca cineva vrea sa participe, faceti un semn sau puneti voi insiva link spre scrierile voastre, sa vedem ce iese. Gata?
Spargem gheata cu o poezie a unui poet care vrea sa-si pastreze anonimatul, asa c-o sa-l numim "poetul anonim"(observati imaginatia debordanta, da?). :))

mi-ai promis ca n-o sa te sun si nici nu o sa iti scriu.
si mi-ai mai promis ca n-o sa-mi fie dor.
ca de obicei, tu ti-ai tinut toate promisiunile.
dar de ce nu mi-ai promis niciodata ca n-o sa te gandesti?

stii, aseara gandul tau imi ningea in fereastra.
stiu ca asta e o poezie de primavara, ei si? pai nu vezi ca e vesela?

te las acum, ma duc sa ma joc afara.
in soare.
ne intalnim asadar la toamna, cand n-o sa poti sa-ti mai tii promisiunile...

(joc, poetul anonim)

Credeati ca ati scapat de muzica? Ei bine, nu! Nu va iert eu asa usor. :)

vineri, 6 mai 2011

Gradina zen



Anul trecut, imediat ce ne-am mutat, de fapt chiar inainte sa facem amenajari in interior, am mers sa cumparam plante pentru exterior. Cum era sfarsit de sezon(august, sept) si tot ce fusese frumos se dusese, ca sa nu mai vorbim ca bugetul pentru plante nu era infinit, am cumparat doar cateva. Am ales cateva plante verzi fara flori, care se dezvolta pe verticala, unele cu tije lungi verde inchis cu verde mai deschis si vreo 2 arbusti din specia coniferelor dar special taiati ca sa poata fi controlati pentru in fata casei. Voiam ceva simplu cu care sa incepem amenajarea, urmand ca "piesele de rezistenta" sa vina anul asta.

Apoi am ales cateva tufe de coriandru, de lavanda, curry(nu stiu cum traduceea in ro), sauge(salvie) pentru a planta o parte in fata si alta in curtea din spate. Stiam ca majoritatea sunt plante perene si imi vor rasari din nou. La un moment dat o angajata a magazinului vine sa ma ajute cu informatii si vede plantele. Amenajati o gradina ZEN, ma intreaba? Amenajez o... gradina, raspund. Nu, nu orice gradina, continua ea, ci una zen.
Zen? Credeti? Nu stiam... raspund cam incurcata. Ma priveste ca pe extraterestri.

Azi am plecat spre acelasi magazin. De data asta stiam ca vreau plante pentru pentru gradina Zen. Va povesteam nu de mult despre "arborul" meu preferat din california si ca nu l-am gasit nicaieri. Ei bine, surpriza!! Am gasit azi unul care-i seamana, e din aceeasi familie, doar ca nu creste atat de inalt si in plus nu are ramurile "twisted". Pare insa la fel de sturlubatic si cu personalitate. Am cumparat doi. Si am mai gasit o alta frumusete numita "japanese maple", un arbust de culoare rosu sangeriu ce seamana cu o salcie plangatoare. Nu creste foarte inalt deci va fi plantat exact la intrare. Imi mai ramine fix un colt in fata casei, cel in care voi planta o magnolie exact in dreptul ultimei ferestre de la dormitor, visez de copil sa am o magnolie la fereastra care sa-mi inmiresmeze diminetile. Asta data viitoare.

Azi am mai luat tufe de mirodenii, rosii, cateva fire de capsuni pentru prima mea gradina de zarzavat adevarata din canada.
Sper sa fie soare si frumos maine, ca ma voi juca de-a agricultura. :))

Cam prea mult zen in jur, nu-i asa? In loc de yoga merge la fix o melodie rock si dans! Maestre, muzica!

Nota: am pus pozele, magnolia a fost si ea cumparata si plantata, a fost plina de flori la cumparare, a chelit din cauza de transport, e insa plina de bumbi/muguri care vor inflori.

miercuri, 4 mai 2011

trei piscoti si-un fursec

Doua dintr-o lovitura, asa s-a nimerit sa fie, uneori trec saptamani fara nimic. Primul vernisaj a fost la galeria Simon Blais, cine alta decat magnifica Rita Letendre, daca stiam ca va fi acolo in persoana imi luam aparatul cu mine. Are vreo 83 de ani si debordeaza de energie. Mi-am adus aminte de bunica mea care avea urechile cam mari.

A doua a fost retrospectiva iubitului Fernard Toupin, la galeria Lamoreux Ritzenhoff. Relatia mea cu picturile lui Toupin a fost de dragoste la prima vedere, mai ales cu cele geometrice din ultima perioada. Nu cred ca e persoana care sa iubeasca forma pura, geometria si arhitectura si sa nu-i placa Toupin.

Lume buna in ambele locuri, o maslina, o grisina, m-am intalnit cu prietenii mei piscotarii, am un lipici la ei ceva de speriat, ne lipim mai ceva ca fursecul cu magiun. Exista doua variante: fie am figura de piscotareasa, fie de om bun ca nu-i flitui niciodata si au cu cine sa discute, ca doar n-o sa stea acolo asa, fara sa para ca au vreo treaba.

De obicei se dau agenti ai pictorilor tineri si ma intreaba daca sunt artista, colectionar, consilier sau simplu iubitor de arta. Epuizam subiectul repede, cu o propozitie scurta din care nu afla nimic, apoi incepe invariabil discutia despre opera... care se prelungeste pana apare P sau vreun cunoscut. Unul imi spunea odata ca a fost in ro... m-am abtinut sa nu-l intreb daca la vreun piscot...

Asta seara am baut vin alb(ca se asorta cu ce eram imbracata :)) ). Au avut aia de la Lamoreux niste gustarele bune, de te lingeai pe degete, printre altele ciuperci umplute cu ciuperci. Umplutira semana cu cea de ardei de post pe care o facea bunica, parca era cu faina si ce altceva decat ... praz. :)

M-am cultivat, am socializat, am beut si mancat, acum ma duc sa fac nanica. Ploua frate de vreo doua zile, marunt si la fel anunta pentru urmatoarele doua, ca tare sunt tentata sa caut si alte expozitii, ca doar Montrealul e oras mare si debordeaza de cultura. :)

marți, 3 mai 2011

Cu o statie inainte de Eden



Ma aflu printre persoanele care acorda o atentie deosebita(dupa unii, exagerata) a ceea ce mananca. Asta se datoreaza pe de o parte faptului ca am crescut la tara, langa firul de rosie si vrejul de ardei(sunt deci dependenta de legume verzi) si pe de alta faptului ca am inteles cam cum sta treaba cu alimentatia secolului 21 pe continentul asta unde totul e posibil(cred ca voi scrie un post separat despre alimentatie pe continentul american).

Duminica am mers la alimentara de langa casa unde am cumparat de-ale gurii si am fost recompensata cu un aliment la casa, ca am depasit nu's ce suma. De obicei mi se ofereau chestii pe care le refuzam, in mare parte semipreparate. Duminica erau insa caserole de rosii, care aratau super bine, pareau foarte proaspete. Sa fi fost vreo 10 rosii potrivite in fiecare cutie.

Seara la cina cred ca am pus cate una in farfurie, apoi restul la frigider. Cum zilnic inainte de culcare mai mananc un fruct sau o leguma, duminica seara am casunat pe rosii. Am mancat vreo 3 goale, iar ieri inca doua, trei... promitandu-mi sa cumpar neaparat sortul asta. Azi mai aveam doar una in cutie.

P. ma intreaba la un moment dat ce rosii avem in frigider. Pai mai e doar una, zic, vrei sa mananci, intreb mirata? Le-am mancat eu pe toate. Nu, nu vreau dar as vrea sa-mi spui marca, spune incet... ca sunt unele "recalled" (presupusa infestare cu salmonela), da' sigur nu sunt ale noastre...
Ale mele, vrei sa spui, zic in timp ce ma uit pe ecranul calculatorului si vad marca... incepe sa ma ia cu cald... ma duc la frigider si vin cu cutia. Pe-ale mele va fi cam greu sa le "ricol-eze", poate doar apoi, sa taie...

Aha, "Compliments". Citesc cifrele numarului de serie una dupa alta si le compar cu cele din articol, ale naibii mergeau la fix, daca jucam la Lotto nu se nimereau asa. 68820 12262. Eu aveam ultima cifra 3 da' tot nu era clar, ca dupa 2-ul din articol urma un 3, ceea ce putea sa insemne 2 si 3. P care e super stapan pe el(cred si eu, ca doar nu el mancase), observa ca cele cu pricina au gramajul mai mic si sunt rosii dulci, ori ale mele erau semi-dulci... ale lor erau rosii "cirese", ale mele erau mai maricele.
In fine, intre timp incepuse deja sa ma doara capul si sa am senzatie de voma. Sa vezi ca-mi induc boala singura, de nu mai stiu daca e adevarata sau nu.

Uite cum poti muri tanar, mancand "santé". :)) Se sfarsi, se pare ca a fost doar sperietura, da' intrebarea mea e: daca nici rosii nu mai e "safe" sa mananci, ce naibii putem manca? Probabil un Big Mac, ca nici macar salmonelei nu-i place plasticul...

Sa ne "reauzim" sanatosi...

duminică, 1 mai 2011

spiritual


Zi cu soare de te da afara din casa, drept care, cu ceasca de cafea in mana si inca in pijama, am iesit sa rad in soare, de dimineata. Dupa doza de cafeina si vitamina D in proportii potrivite, am declarat ziua una deosebita, motiv pentru care am hotarat ca azi sa nu fac nimic din ce nu-mi place.

Pe la 3 am fost la biserica din cartier, primaria a organizat o vizita ghidata a bisericii, cu ocazia zilelor artei contemporane a oraselului in care locuiesc.

Cu o arhitectura moderna incredibila, biserica a fost construita in 1967 de un predecesor al lui Le Corbusier si decorata impreuna cu doi din cei mai mari artisti ai vremii: sculptorul Charles Daudelin si pictorita Marcelle Ferron.

Am pasit in biserica timid si m-am facut mica, mica, strecurandu-ma pe langa zidurile din ciment brut si pe langa bancile largi, din lemn, ce pastrau aceleasi arcuiri tandre cu arcadele inalte. Totul fusese conceput parca de ingeri, la aceesi scara de masura. Fiecare obiect de cult in parte, de la sfesnice pana la vasul pentru botez, este din bronz si reprezinta o sculptura. Daudelin s-a intrecut pe sine.
Biserica este scaldata in lumina ce patrunde prin arcadele largi, din tavan. Situate pe un singur perete, giganticele vitralii ale lui Ferron o proiecteaza intr-un dans cuminte de culori in cele mai ascunse colturi.

Doamna care ne-a fost ghid, un artist ea insasi, i-a cunoscut pe cei care au construit minunea si ne-a vorbit cu pasiune despre fiecare. Am simtit ca-n dupa-amiaza asta de duminica ingerii au fost aproape.

Nota: nu am avut aparatul foto cu mine, dar ma voi intoarce cu siguranta. Ceea ce ma frapeaza inca de fiecare data cand merg in locuri de acest gen e respectul cu care oamenii isi trateaza artistii si cu care le ingrijesc operele. Nu am vazut nimic care sa fi fost adaugat/schimbat fata de mobilierul original, chit ca stilul "dépouillé" nu place tuturor...