vineri, 29 iulie 2011

luni, 25 iulie 2011

... cu boii mici

Parca v-am povestit despre gogu. Daca nu, ei bine aflati ca el e cel care ma duce iute ca gandul, in fiecare dimineata, la tren. Ar trebui sa fie o "ea", tanand cont ca e bicicleta, dar uite ca e un el, asa mi s-a parut sa fie de cand l-am vazut prima oara. Scundutz dar bine cladit, extrem de echilibrat si sigur pe el, cam lent insa puternic, gogu mi-e tovaras in diminetile insorite si nu numai.

Pornesc intotdeauna din driveway cu avant, iau curba si continui la vale pana la prima intersectie unde ma grabesc sa trec sa nu pierd din viteza, mai ales ca mi se permite, nefiind semaforizata.
Problema apare la primul semafor care e mai mereu rosu. Ma opresc si am intotdeauna in spate-stanga o multime de masini. Ridic pedata stanga si-o tin usor apasata cu varful piciorului, batand aproape imperceptibil ritmul, in timp ce piciorul drept tintuieste bordura. Cand semaforul se schimba verde, pornesc cu o smucitura si inaintez incet dar sigur, reusind sa traversez cele patru benzi pana sa devina iar rosu. Asta da performanta pentru varsta lui gogu.

I-am spus lui P. ca am mai mereu senzatia ca merg cu frana trasa. Am verificat impreuna, a mai mesterit cate ceva, dar mi-a declarat sincer ca e tot ce poate sa faca si ca singura solutie e sa-l inlocuiesc pe gogu. Oooo, nu, asta nu, ne descurcam noi cumva.

Azi la intoarcere ajung intr-o intersectie si dau sa opresc, sa dau prioritate unui automobilist. Stiam eu de ce. Acesta ma invita politicos sa traversez. Zambesc, ei bine, mare greseala, domnul meu, s-ar putea sa pierzi cina. De pierdut n-a pierdut-o, dar sunt sigura ca a ajuns in intarziere.

Mai zilele trecute, intr-o seara, in gasesc pe gogu trist asteptandu-ma in parcarea din parculez. Aha, Peugeot-ul de alaturi, prietenul de peste zi al lui gogu avea o punga pe sa si era uscat, uscat, pe cand gogu al meu era plouat. Ca sa nu-l fac sa se simta si mai prost, m-am urcat pe sa dintr-o miscare. In cateva secunde surplusul de apa a curs... cu restul am ajuns acasa... impreuna...

sâmbătă, 16 iulie 2011

Catamaran




Azi pe la 11 urma sa ne fie livrat un camion de pamant pe care sa-l intindem in toata curtea, apoi sa semanam gazon.
Pleaca nenea cu camionul, ramanem uitandu-ne unul la altul, apoi la pamant, apoi unul la altul... ne promisesem de dimineata ca facem asta azi, in ciuda caldurii care se anunta. La un moment dat P. isi face curaj si ma intreaba daca mi-e cald rau. Ii spun ca mi-e cald mai mult decat ma asteptam. Ok, zice, hai!
Intram in casa in viteza si 10 minute mai tarziu suntem echipati cu costume de baie, incaltari de apa, veste de salvare in mana, sepci, plus chestii de rontait...
45 de minute mai tarziu eram pe malul lacului Champlain, undeva aproape de Venise-en-Quebec, unul din miile de colturi de rai din tara asta minunata plina de lacuri. E un club de barci cu panze, unul din putinele locuri unde se vinde "Hobie Mirage Tandem" . Am putut incerca caiacul, de fapt un fel de catamaran ingenios construit, care se deplaseaza fie prin pedalare(cu un sistem ingenios de "aripioare de peste"), fie cu pagaia, fie cu ajutorul panzei din dotare(daca este suficient vant), fie cu un motor electric(asta e optional si se cumpara separat, e pentru cei care vor sa parcurga distante mai mari). De obicei utilizezi cel putin doua din cele trei sisteme de propulsie in acelasi timp, daca nu e suficient vant.

Sa va mai spun ca e incredibil? Desi am facut doar o tura scurta, a fost suficient! Ne-a cucerit!
Ne-am inscris deja in club, asta ne permite sa-l lasam acolo pana la sfarsitul sezonului si sa avem timp sa ne familiarizam cu el. Am cunoscut deja cativa din veteranii locului, toti niste simpatici, gata sa-si ofere 'expertiza', care ne va fi cu siguranta folositoare.
Posesorul celui gri din poza a venit sa-l ia(abia il cumparase) si a plecat cu el pe apa, locuieste undeva pe malul celalalt al lacului. Era vesel ca un copil, chit ca parea sa aiba aproape 70. Nu-i asa ca-i frumos asta galben? Uite-aici adevaratul tandem. Se recomanda celor cu carente de vitamina D si nu numai. :)))

miercuri, 13 iulie 2011

mutenia de miercuri - sport

Daca pana mai ieri v-as fi putut invita la o lungime de piscina sau la o catarare la verticala pe peretii abrupti, acum va pot invita la un concurs de... lopata. Cu putin noroc(se-anunta ploaie), putem face si o lupta in noroi. Asta e doar pentru fete, evident... baietii pot ridica si arunca pietre. Se-nscrie cineva? Grabiti-va, locurile sunt limitate! La sfarsit va puteti indulci la Carmen.


miercuri, 6 iulie 2011

Miercurea fara cuvinte - Cedrica

Cuvintele au fost ieri. In poza cu piscina, este vorba despre arborele din stanga. In poza cu prajinile, ea era mult mai sus, de fapt in varf. Am pus linkul la Carmen. Cedrica e bine, a mancat, s-a odihnit, acum lucram la adaptarea dintre ea si catelusa nostra. :)

marți, 5 iulie 2011

Pisoi - viata bate filmul

Nu am pisoi, de fapt am dar habar nu am daca am, am doar o imensa durere de cap, am plans, am dat telefon la pompieri unde am trecut probabil drept bolnava psihic desi m-am straduit sa nu par asa si sa le explic ca e o problema foarte serioasa.
Acum vreo 3 zile pe la 10 seara, la 6,7 case mai departe de mine, statea un pisoi in iarba si mieuna. Cum nu era clar daca e pierdut sau nu(desi aveam presentimentul ca e abandonat) l-am lasat unde era, fiind la al doilea episod cu "pisoi rataciti".
A doua zi dupa-amiaza pisoiul era acolo si cand l-am strigat a inceput sa se joace in iarba. Nu parea infometat sau slab, asa ca mi-am zis ca revin pe seara si daca e tot acolo il iau, nu inainte sa intreb prin vecini daca e pierdut. M-am intors si nu mai era. Adevarul e ca nu-mi doream neaparat pisoi pentru ca am deja catel si nu stiam daca se vor obisnui impreuna.

Asta seara intorcandu-ma de la serviciu pisoiul era in acelasi loc si chiar s-a luat dupa mine. Parea intr-adevar infometat. Am sunat la usa celor care stateau in apropiere si mi-au zis ca nu e al lor si ca ei nu i-au dat sa manance ca ei nu vor pisoi.
Am luat-o acasa pe biata micutza(e fetitza). A mancat, s-a jucat, doar ca Mishcka(catelusa noastra) a cam latrat-o. Am incercat sa le separam si sa le obisnuim putin cate putin... deci noi eram afara in curte mancam si pisoiul era cu noi, iar Mishcka in casa, cam frustrata. S-a plimbat micutza ce s-a plimbat prin curte, s-a intors, s-a rostogolit prin iarba... apoi a disparut ca prin farmec. Dupa lungi cautari(inclusiv in curtile vecinilor) am constatat ca pisoiul e in varful celui mai inalt copac din curte, la vreo 10 m inaltime, ca nu poate sa mai coboare(cred) si ca miauna.
Am incercat sa construim ceva lung din tevi metalice usoare folosite la curatatul piscinei, cu cat ne apropiam cu bara in varful careia era un fel de plasa, cu atat urca mai sus.
Am sunat la 911, care mi-au zis ca nu ma pot ajuta. Am plans, am realizat inca o data ca P e capabil sa faca minuni(in 15 minute a construit dispozitivul), dar nimic nu a putut-o salva pe micuta care e in varful unui arbore(brad) de 10 metri, in timp ce eu scriu ca sa ma calmez si pentru ca nu stiu ce altceva sa fac. Am cautat pe net sa vad daca un pisoi e capabil sa coboare de la inaltimea aia si nu e clar. A inceput sa bata vantul si se anunta ploaie in timpul noptii...

luni, 4 iulie 2011

cocktail pentru ingineri

Ce poate fi mai potrivit, in serile calduroase de vara, decat un cocktail pregatit cu migala? Eu as prefera totusi o telina in loc de castravete si niste suc de rosii cu piper in loc de apa plata...

vineri, 1 iulie 2011

ascutisuri


Visul care m-a urmarit inca de pe vremea adolescentei a fost sa traversez desertul californian, de fapt sa ma plimb pe autostrada 66, asa cum mi-o puteam eu imagina in visul meu cu ochii deschisi. Radea cand ii povesteam detaliile si-mi spunea ca e un vis simplu si ca daca-mi doresc cu adevarat, o sa-l implinesc. Nu pricepeam atunci cum poate sa fie atat de simplu, cand sa obtii o viza americana era practic imposibil. Radea si cand ii spuneam ca in vis trebuia sa fiu neaparat pe scaunul din dreapta al masinii(chipul celui din stanga nu facea parte din vis), sa-mi tin picioarele pe bord, sa ascult muzica rock si "sa ma doara'n cur" de unde vin si spre ce ma indrept.
Tu visezi sa fii libera si chiar esti, doar ca nu o realizezi inca. Desertul tau te asteapta, adauga, iar eu eram convinsa c-o spune doar ca sa-mi faca placere.

Doar cand priveam versantii despuiati de vegetatie pe deasupra degetului mare de la picior in timp ce atingeam cu calcaiul linia orizontului, am stiut ca avusese dreptate, fusesem dintotdeauna libera.