marți, 30 august 2011

scientificologism

Vad azi in metrou un mare anunt publicitar menit sa atraga tinerii catre ceea ce se numeste "L'academie du massage scientifique". Nu scoala de masaj terapeutic, grup scolar de masaj thai, scoala de arte si meserii de Hanakasumi sau scoala de Shiatsu ci "Academie de masaj stiintific", da?
Ei bine, daca ati fost vreodata la masaj, aflati ca ceea ce vi s-a facut acolo e frectie (la picior de lemn), nu masaj. Ca nu cred io ca aia care v-au masat au fost la ACADEMIE. :)

Si uite asa, incet, incet, intra stiinta in vietile noastre pe unde nu te-astepti. Ca pana si pe unele bloguri, unde in mod normal intra omul sa se relaxeze, i se cere sa fie in pas cu stiinta. Chiar si o prostie trebuie documentata. "Pai n-auzi ca nu e serios, incerci zadarnic sa te aperi. Venisem de la serviciu cu creierul incins, mi-am lasat cei 2 neuroni sa zburde si-am intrat sa arunc niste prostii prin blogosfera...". "He he, pai asa crezi ca merge, i se raspunde? AICI nu sunt acceptate decat prostiile cu referinte!"

Asadar sa profitam de cele cateva bloguri pe care mai zburdam din cand in cand, unde putem sa spunem ce avem chef si pe care suntem inca acceptati fara de CV.

Voi aveti vreo idee ce-or mai face aia in europa cu bozonu' lor? Sa ne cultivam, alors!

luni, 22 august 2011

derbedei cu ştaif

Ceea ce-mi lipseste mie aici - printre altele - sunt masinile europene, adica Renault, Opel, Peugeot, etc. Nu ca as vrea neaparat sa cumpar, dar m-am saturat sa tot vad in jur americane si japoneze.
Nu de mult insa, a aparut noul Fiat 500. Infatisarea exterioara se demarca, interiorul mi s-a parut usor "cheap"(maneta din interior de la portiera e dintr-un plastic prost, dar cum pretul e pe masura, nu facem mofturi). Fiat 500 a fost intotdeauna o masina cu personalitate, ca si detinatorii ei(cei pe care i-am cunoscut). :))

Colegul de facultate Pedro poseda jumatatea unui Fiat 500(cealalta jumatate apartinea fratelui mai mare). Nu stiu cum se intelegeau care si cum sa o conduca, dar stiu ca in timpul celor 2,3 saptamani de practica in uzina din perioada verii, Pedro o conducea intotdeauna. Si ca un bun coleg ce era, ne invita sa mergem la practica cu el cu masina. Pe mine, pe Dan, pe George, pe Nicusor, pe Lucica si pe Radu. Asta era de obicei gasca. Acum sa nu ma intrebati daca am fost vreodata TOTI in Fiat ca creca era imposibil, da' ceea ce stiu e ca toata lumea se intreba cum incapeau inauntru atatia cati incapeau...

Secretul era ca nu trebuia sa fii foarte grabit cand plecai cu Fiatul(avea varsta lui Pedro), nici foarte bine imbracat(era cazul toturor din gasca, inclusiv al meu), dar mai ales trebuia sa fii pregatit fizic si psihic pentru mici reparatii sau impins pe traseu(ceea ce efectuam din cand in cand)...

In aceste conditii e lesne de inteles ca ajungeam intotdeauna ultimii in fata intratii, par, par, car, car, in aclamatiile generale: "Vin italieniiiii !!!". Incepeam sa coboram: unul, doi, trei, patru... muncitorii de la fabrica se inchinau.

A, acum mi-am amintit, Lucica avea Oltcit(asta era mai fitzos) si ne mai cara si el din cand in cand. Incapean si la el 6,7 de voie. George, fiind cam grasut, intra mereu in portbagaj, cunostea portbagajele masinilor tuturor ca pe propriile buzunare. La un moment dat, in portbagajul Oltcitului fiind si uitandu-se prin deschizatura geamului din spate, a vazut un gigant ca se apropie cu viteza si franeaza brusc la cativa centimetri de el(era un Tir). A scos un urlet de-am inghetat toti si a declarat ca lui nu-i mai trebuie mers cu masina, ca mai bine vine cu tramvaiul agatat pe scara sau si mai bine vine pe jos decat sa moara de inima, tanar. Ceilalti au hotarat asadar sa faca cu randul la portbagaj, mai putin eu(avantajul de a fi UNICA). :))

Alt avantaj era ca mergeam mereu in fata, inclusiv in masina lui tata lu' Radu(cand i-o mai dadea lu' Radu din joi in pasti). Masina lu' tata lu' Radu era o Dacie mai batrana decat jumatatea de Fiat a lu' Pedro, va jur. Si avea o gaura mare, mare in podea, in dreapta(mascata de covor), drept pentru care baietii m-au avertizat sa nu calc in mijlocul podelei cand ma urc, sa calc mai pe margine, sa nu o stric. M-am executat, ca doar nu era sa fac mofturi. Plouase si cum drumul are gropi si gropile au balti, ce credeti ca s-a intamplat la prima mare groapa? Ati ghicit!!! M-am udat pe pantaloni pana la genunchi(acum intelegeti de ce nu prea am purtat fusta in facultate)... Astia radeau ca nebunii, eu ma enervasem ca au facut inadins.

Asadar de cate ori mergeam cu masina lu' tata lu' Radu, imi tineam picioarele elegant, pe bancheta, ca o adevarat duamna... acum vedeti de unde am eu asa apucaturi de mare doamna si eleganta asta in miscari, mai ales daca imping masina sau verific uleiul la motor? Sa ma vedeti verificand compresia...

Ce mai vremuri...

sâmbătă, 20 august 2011

future

sambata, vara cu surasuri, trezire tarzie, lenevit pana cand catelul si pisoiul incep sa ne rontaie degetele de foame, apoi sculat, pregatit si plecat sa profitam inca de surasuri. Pe lac era destul de liniste, cativa pescari desenau linii frante intre cer si apa, doua trei catamarane isi proiectau siluetele pe albastru, intr-un echilibru perfect. Cate unul care avea inca "quelque chose à prouver" isi alerga motorul de la barca in rastimpuri, taind tacerea cu zumzet de bondari.

drumul de intoarcere imi place la nebunie, ma cuibaresc pe scaun, cu picioarele sub mine, adulmecandu-mi blegeala de dupa efort si soare, in timp ce rontai ce mai ramane prin sacosa: un mar, un biscuit. Azi rontaiam "un craquelin de mais"(ca P mancase tot inainte, cand mie nu-mi fusese foame si lui da), ascultam Pearl Jam si priveam verdele lanurilor de porumb. Desi vazusem de j'de mii de ori pancartele cu sortul de porumb de pe marginea drumului, nu ma gandisem niciodata... 34F36, AC45Y2, 2WS7P, 26XVW3, etc... Eu sunt o mare mancatoare(era sa zic mancacioasa) de porumb sub toate formele acestuia: mamaliga, cereale, "craquelins", porumb fiert si uneori chiar la cutie. Ca sa nu mai vorbim ca porumbul se gaseste in cele mai neasteptate alimente procesate. Nu o sa credeti, dar cand bem coca-cola de fapt mancam(pe langa ceea ce nu stim), porumb sub forma de zahar. MULT. DE TOT. Oare cat porumb modificat genetic mananca omul intr-o viata, il intreb pe P, care aborda o mimica mult prea pozitiva pentru dispozitia mea schimbata. Mult prea mult, din ce in ce mai mult, imi raspunde si zambetul ii dispare. Acum e bine. Tacem.

Citisem pe net acum cateva zile(cautand informatii despre retinol) despre "golden rice", care se pare ca e un orez modificat genetic, bogat in.... betacaroten... si care a aparut din grija unor companii pentru tarile subdezvoltate...
Adica in loc sa le dam morcovi(care s-ar ofili pana in africa), le vindem ieftin orez injectat cu morcovi. Le dam si pesticidele fara de care nu creste orezul ieftin... Le dam e un fel e a zice, in realitate le vindem...

Ia imaginati-va peste cativa ani, la restaurant. Ce doriti? O portie de ficatei cu cartofi si mazare, va rog. Vai, ne pare rau, nu mai avem ficatei si nici mazare, dar va propun un cotlet cu gust de ficatei proaspeti de pui si o delicioasa salata de vinete cu gust de mazare, iar ca desert va oferim o tarta de prune injectate cu lamaie(ca lamaile ne sosesc abia maine). Doriti sa gustati ultima inginerie? E din partea casei, gratuit, doar pentru dumneavoastra!!! Cafea cu gust de ceai de tei. E atat de calmanta... pareti cam stresat...

La meteo se anunta pentru maine o duminica de vara... :))

miercuri, 17 august 2011

marți, 16 august 2011

must

mie-mi canta greierii-n amintire, Mosule, purtandu-ma desculta pe ulita prafuita. miroase a tufe de pelin si-a tamaioasa data-n parg.
stiti cum e sa dormi toamna afara, in batatura, pe un brat de foi uscate de porumb peste care s-a asternut intr-o doara o cerga vargata de canepa, acoperita pana sub nas de patura de lana?

trebuie sa dormi in frunze de porumb, afara, pe pamant si sa lasi greierii sa-ti risipeasca temerile, imi spunea bunica.

mi-au intrat greierii in amintiri, bunico, si nu vor sa mai iasa...





vineri, 12 august 2011

nocturna

am terminat crema de fata de noapte (de ceva vreme ma dau cu crema de noapte, ca asa zice la reclame ca dupa o anumita varsta tre' sa-ti dai cu crema "riche" seara). am termint-o si mi-e lene de cateva zile sa cumpar alta, asa incat m-am dat pe fata cu una din prima cutiuta picata in mana(un esantion, evident). era crema de corectie de ten si protectie SPF20 "even better". nu stiu daca mai mult corijeaza decat protejeaza si catifeleaza in timp ce hidrateaza, da' sunt sigura ca n-o sa ma arda soarele.
Nuapte catifelata!

marți, 9 august 2011

my wonderwall

Azi am fost in Outremont, unul din cartierele Montrealului in care ma duc relativ rar, dar intordeauna cu mare drag. De-a lungul strazii Laurier, pe o lungime de nu mai mult de un km gasesti tot ce-ti pofteste inima: galerii de arta, buticuri cu te miri ce (toate deosebite si care nu seamana cu cele din magazinele de serie din centru), restaurante "avec la fine cuisine" (de unul am aflat de la un prieten si astept sa il incerc), magazine naturiste si in care intri bolnav si iesi sanatos numai de la miros. Sau o fi invers? :)

Plecai eu mai devreme de la serviciu, ca sa am timp sa umblu creanga, ca stiam ca pe langa ce aveam de cumparat dintr-o galerie, mai trebuia sa am la dispozitie macar o ora jumate pentru gura-casca. Imi clatii eu ochii la vitrinele cu tzoale si n-o sa va vina sa credeti, dar nu intrai in nici un magazin, pe cuvantul meu. Decat intr-unul de pantofi, fara sa cumpar. Nici macar in ala de bijuterii de argint plin de frumuseti, ca sa nu mai spun ca patronul are un bun gust, e atat de chic imbracat si e atat de simpatic ca pana si P. il place. Ei bine, nu am intrat(acuma regret un pic). :)

Am intrat in schimb intr-unul naturist unde o duduie infasurata cu un voal si care se plictisea vrea sa se faca utila si ma intreaba ce vreau. Incepe sa-mi prezinte marfa, mai taifasuim, cumpar niste biscuiti, apoi imi da sa gust ciocolata cu crema de "gingembre" care cica e antidurere si antinumaistiuce. Iau o bucatica, o bag in gura, iam iam, ce buna... what de fck??? In timp ce eu ma inrosesc si ma intreb daca sa o scot din gura sau sa o inghit repede, ea imi spune ca e putin cam iute, dar e excelenta pentru digestie. Imi spune apoi ca nu e scumpa, de parca ar mai fi contat. Si ca mai au si alte sorturi si la doua, trei zile servesc altceva... s-o crezi tu ca ma mai prinzi pe-aici zic in gand si dau sa ies, abia nimerind usa. Iute, bai frate, ca ardeiul pisat al bunicii. Ca parca ala nu era bun la digestie...

Mai incolo intru intr-un alt magazin, de data asta de fructe uscate si alune. Cumpar eu cateva smochine(raman rezonabila, parol) si ma duc la casa. Tanti asta nu era plictisita, da' era ocupata rau. Statea cu nasul intr-un caiet si cauta de zor. In timp ce cauta, vorbea cu mine. Imi spunea ca nu gaseste pretul la nu stiu ce seminte si nu mai stiu ce. Eu asteptam cuminte sa-si ridice privirea si sa vada ca eu vreau doar sa platesc, nu vreau semintele ei... In cele din urma, vazand ca nu particip la conversatie, se opreste din cautat si ma priveste. Va jur ca am facut amandoua fatza aia mirata din desene animate. Oupps, zice ea rosie ca racul, buna ziua! Buna ziua, raspund eu! Mai doriti altceva, intreaba ea? Nu si imi pare rau ca nu ati gasit pretul la seminte, raspund si ne prapadim de ras. Ies.

Uneori avem nevoie de atat de putin ca sa ne simtim bine. Si ca sa-i facem pe altii, daca nu sa se simta mai bine, macar sa nu se simta mai rau. Ma duc sa-mi continui exercitiile de yoga. Afara ploua cu spume.

duminică, 7 august 2011

coincidente


P. o cumparase la LA, de la cineva care locuia in desert si care mai avea vreo 2 asemanatoare. Nu vazuse iarna si nici sarea de la marginea marii. Omul participa la curse si-si ingrijea masinile ca pe ochii din cap. Desi avea in jur de 15 ani, masina arata impecabil si motorul fusese refacut integral.
Cum P. tocmai era in perioada de mutare de la LA la Montreal si cum isi trimisese cu camionul toate lucrurile, a hotarat sa faca drumul inapoi cu masina, traversand US de la vest la est. Asta e genul de aventura pe care mi-ar placea sa o reluam si sa o lungim pe parcursul a vreo 3 saptamani. Intr-o zi...

La un moment dat P. hotaraste ca e timpul sa o rearanjeze, isi ia un rendez-vous peste vreo 5 luni la un vopsitor adevarat, cumpara o gramada de "maruntisuri": furtunele, garnituri, chiar si banda neagra originala care se lipeste pe usi. Insa la o analiza mai amanuntita am ajuns la concluzia ca ar fi timpul sa intoarcem pagina si sa cumparam alta masina, eventual cu 4 usi. Deci trebuia vanduta micuta, mai ales ca eu conduceam din joi in pasti, P. lucra acasa si nu se punea problema de a tine 2 masini in casa.

Intr-o vineri seara P. pune anuntul pe net si sambata dimineata(surpriza), ne suna un domn de la Quebec, vrea sa vina sa vada masina, de fapt vrea sa ne intalnim la Trois-Riviers, la jumatatea drumului pentru a o cumpara, daca masina e in starea in care zicem ca este. Io zic ca nu o ia, imi dau eu cu parerea si chiar mi se pare aiurea sa facem 150 km ca unul vrea sa vada masina. P. e convins ca da.

Pana la urma plecam, am apucat sa gasim in repezeala doar cateva din toate maruntisurile pe care voiam sa le oferim cumparatorului. Ajungem la TR, face omul o tura cu masina cu P, isi intreaba iubita daca-i place, negociaza putin, ne da banii pe care-i numar pe sub masa si-i indes in poseta, facem o hartie de mana, facem schimb de adrese, ne invita sa trecem pe la ei cand ajungel la Qc, o ia pe micuta si pleaca.
Acum hai sa descoperim un restaurant bun la Trois-Rivieres si sa ne plimbam putin prin centru, da' sa fii cu ochii pe mine, ca sunt pretioasa rau azi, zic, tinand cu amandoua mainile poseta.

Acum ceva vreme(3 ani mai tarziu de la prima pozna) am gasit acasa toate celelalte maruntisuri pe care le mai aveam si le-am pun pe net spre vanzare. Saptamana trecuta suna un tanar si peste cateva ore apare la usa, cu intentia de-a le cumpara. Eu sar la fereastra sa vad masina cu care venise, dar tanarul conducea un VW. Am cumparat o masina - zice el - veche de douaj' de ani, in stare f. buna si m-am hotarat sa o aranjez cu tata, care e mecanic auto. Ii lipsesc cateva maruntisuri si am vazut anuntul tau. E rosie, mai zice el, ar avea nevoie de o revopsire ca vopseaua e cam terna pe o parte, insa cu un "polisage" cred ca o mai poate duce cativa ani. Nu are un punct de rugina. Am cumparat-o de un mecanic auto de la Quebec, adauga el...

Fac pariu ca e terna pe partea dreapta, adauga P razand, apoi ne intindem la taclale cu tanarul inca vreo ora... Intr-un final pleaca cu o multime de daruri si cu cateva hartii gasite intre timp pentru a completa dosarul masinii. E fericit ca stie toata istoria masinii lui, care are aceeasi varsta cu el.

nota: poza am luat-o de aici.

miercuri, 3 august 2011

prosti, da' multi - updated

Din categoria "Destepti avem si noi", sau cum zice Dan, "mama lor e mereu gravida"...

In cursul zilei de luni, mare valva printre artistii montrealezi, colectionarii de arta si nu numai.
Doua sculpturi imense din bronz semnate Jean Paul Riopelle, au fost furate din mica localitate Esterel (aflata la circa 100 km nord de Montreal), din fata casei ce fusese ultimul atelier al artistului.
Sculpturile, care cantareau nu mai putin de 1000 pounds(aprox 450kg) au fost incarcate de catre 3 barbati intr-o dubita alba. 2 zile mai tarziu au fost gasite la mica distanta de dubita abandonata, intr-o padure din apropiere, usor avariate. Se presupune ca hotii le-au furat pentru cantitatea mare de bronz din care erau facute, a carei valoare se ridica la 1000-2000 de dolari.
Sculpturile valoreaza pe piata... 1 milion de dolari. Dosarele penale ale hotilor vor arata altfel decat si-au imaginat, bag de seama. Pai nu era mai bine sa fure guri de canal?

De fapt mai bine s-ar duce la reciclare, sa invete si ei meserie. Ascultati aici la Mosu.

luni, 1 august 2011

sporturi nautice si nu numai


Stiti cum e sa mergi cu trenul cateva ore... apoi sa te pui in pat si sa ai senzatia ca te batzai inca? Ei bine asa am plutit eu aseara pana pe la miezul noptii, cand eventual am adormit. Ca sa visez apoi ca voiam sa rulez vela care nu se rula... si mai eram si singura in barca si era vant... si m-am trezit speriata ca o pasare deasupra oceanului, mai mai...

Vineri seara am fost sa cumparam echipament adecvat pentru nautice(aveam doar palarii), ca cum sa faci parte dintr-un club de elita in - scuzati - curu' gol???
De fapt lui P nu-i prea pasa de astea, dar cand si-a incercat vineri wetsuit-ul vechi si l-am vazut coborat parca din Star Trekul ala din anii '80, am ras 15 min. fara intrerupere, drept care a hotarat ca-l cam strange si tre' sa-si cumpere altul. Am incercat eu apoi sa-i zic ca am glumit, ca nu seamana deloc cu capitanul Picard, n-a vrut sa ma creada in ruptul capului, argumentul lui fiind ca de ce i-am zis ca ne teleportam? Pai asa mi-a venit, fara nici-o legatura cu dungile albastre de pe umarul stang... Nu te cred, imi cumpar altul.

Am fost, am vazut si am cumparat. El le-a ales bine, eu le-am ales cam repede si cam mari, mai ales bluza, aveam sa-mi dau seama a doua zi, in apa.
Sambata, un soare de vis, apa calda. Ne punem costumele, sa le incercam. P imi spune serios ca trebuie sa facem exercitii de cazut in apa(mai ales eu), ca tot e apa calda, apoi de urcat in barca.

Zis si facut, ma arunc, vesta e super, plutesc fara probleme, bluza face putin cute, da' e ok(pestilor nu le pasa). Gata acum, urca. Dau sa urc, cam greu, muschii de la maini nu-s foarte dezvoltati si din pacate sunt singurii de care ma pot ajuta. Urc cu chiu cu vai. Mai pedalam noi, mai o pala de vant, la un moment dat imi vine super ideea sa sar iar in apa sa ma racoresc(si pen' ca traversasem in us si voiam sa vizitez :) ). Si in loc sa ma urc imediat ca prima data, stau si stau si ma mai zbengui.
Cand ma hotarasc sa ma sui, uite ca nu mai merge. Parca aveam iaurt in loc de muschi ai bratelor. Ma incordez, reusesc sa ma ridic putin, dau sa ma proptesc cu piciorul de barca, am o crampa musculara de-aia de-ti raman degetele inclestate. P ma intreaba daca vreau sa vina sa ma ia(de fapt nu stiu cum ar fi reusit sa o faca altfel decat sa ma impinga in sus ca pe un sac de cartofi).

Nuuuuu! Voi reusi. Ma mai odihnesc , ma ridic iar, celalalt picior mi se incordeaza si-mi iese o galma in pulpa (am iar un carcel dureros), ridic piciorul la suprafata si-mi vine sa plang, P ma maseaza ca pe jucatorii de fotbal cazuti pe margine.
Hotarasc sa admit ca nu sunt capabila sa ma urc doar cu propriile brate si ca trebuie sa ma proptesc cu piciorul intr-unul din flotoare (lucru nu foarte indicat). Ma ridic in cele din urma. Concluzia mea: nu stiu daca am carceii din cauza pantalonilor stransi, dar de frig nu mi-a fost frig, deci macar pentru asta costumul functioneaza.
Concluzia lui P: trebuie sa ma apuc de flotari.

Aseara am inceput, am facut serii de 5. Vreo 2. De pe genunchi. O sa devin un pachet de muschi in scurta vreme. :)