duminică, 30 octombrie 2011

mai mult "tricking" decat "treating" prise II



Anul trecut n-am decorat de Halloween, ca am fost ocupati pana in ultimul moment si nu stiam ca decorarea casei, fie si cu un simplu dovleac, inseamna ca astepti copii sa vina sa te "sparie". Am cumparat multe, multe dulciuri, dar nu am decorat. In seara cu pricina mi-am pus palaria de vrajitoare si am asteptat cu pungile de ciocolata langa usa. Au trecut unul, doi, trei copii, fara ca macar sa zaboveasca o secunda. Sa vezi ca raman cu ciocolata nedata, zic si incep sa fac semne disperate prin fereastra, cand vedeam vreun schelet, vreo stafie sau alte "sparietori" de gen trecand pe strada. Sigur ca trebuie sa fi parut destul de bizaroida strambandu-ma de zabauca dincolo de fereastra, cu palaria pe cap, dar pana la urma strategia a dat rezultate.

Cea mai dulce a fost o fantomita de 4,5 ani care s-a oprit pe trotuarul celalalt cand m-a vazut si a inceput sa-i explice parintelui ca i-am facut semn sa vina. Parintele a zis ca nu, ca i s-a parut, dar fantomita nu s-a dat batuta. Nu s-a urnit de acolo pana cand nu l-am convins pe parinte, prin semne, ca asta vreau. Cand acesta si-a dat OKeiu, fantomita a pornit ca din pusca spre mine si a inceput sa faca buhuhuu atat de convingator in timp ce alerga, ca nu stiam daca sunt moarta de frica sau moarta de ras. Ca sa nu mai vorbim de parinte, cand i-am explicat ca m-am ocupat toata seara cu datul din maini in fata ferestrei.

Anul asta macar am cumparat 2 dovleci pe care i-am plasat strategic, sa se vada de departe. Voi sta totusi in fata ferestrei, pentru eventualitatea in care nu se vad bine... N-ar fi o idee proasta sa-mi cumpar si o masca maine, va fi fiind buna in cazul in care cele doua fetite inteligente decid sa vina pe strada mea, insotite de tatic... asta ca sa evitam "sparieturile" serioase...

sâmbătă, 22 octombrie 2011

idoli

Stateam zilele trecute in statie, asteptand autobuzul care sa ma aduca acasa. Statia terminus(si prima in sens invers) este o cladire care seamana cu o caracatita. Fiecare autobus se opreste langa un tentacul, usa se deschide automat si calatorii urca sub forma de sir ordonat dupa momentul sosirii la locul faptei... E destul de plictisitor sa astepti si in plus nici macar nu sunt scaune, asa ca fie ne uitam unii la altii, fie la aia care trec, fie citim cate-un rand in vreo carte.

Stateam asadar si citeam, cand in spatele meu se aseaza un tatic cu cele doua fetite de 7,8 ani. Ii cunosteam din vedere, nefiind prima data cand luam autobuzul impreuna si chiar coboram la aceeasi statie.

Remarcasem deja inteligenta copiilor. Cum aveam inca 5,6 minute de asteptat, taticul incepe un joc cu cele doua, punandu-le intrebari de cultura generala. Dupa intrebari am dedus ca parintele trebuie ca e inginer sau pasionat de inginerie/electricitate. Cine a inventat becul? Cine a inventat arcul electric(aparatul de sudura, imi venea sa raspund, dar m-am abtinut)? Cine a inventat pneul de autovehicul? Cine a construit primul autovehicul? Stateam cu urechile ciulite si nu cred ca eram singura...

Cand fetitele nu stiau raspunsul, taticul raspundea apasat, cu un aer mandru si dadea explicatiile de rigoare.

Cine a inventat prima trasmisie fara fir, intreaba taticul? Wireless... hmmm... nu stim, ne dam batute, raspund copilele. Ok, va spun eu, un italian pe nume Marconi, raspunde acesta si se pregatea sa adauge amanunte edificatoare. O forta mai puternica decat mine ma face sa intorc capul instinctiv in timp ce incepem sa inaintam spre autobuzul sosit in statie si inainte sa apuc sa cantaresc greutatea gestului meu, raspund candid, zambind: "eu credeam ca e Tesla..."

Pai Tesla doar... aaaa... dar Marconi l-a produs... imi raspunde taticul balbait si cu un zambet in cultul gurii, in timp ce vreo doi din jur radeau zgomotos. "C'est qui Tesla, c'est qui Tesla?" intreaba fetitele in cor cu un usor repros in glas, uitandu-se la mine cu ochi mari...

Atunci mi se face brusc rusine, urc in autobuz fara sa ma uit inapoi, ma asez in spate de tot, cu nasul indesat in carte si fara sa-l ridic decat pentru a cobora la destinatie, pe usa din spate. Cei trei coboara pe cea din fata. Ne incrucisam pasii, ce bine ca ploua si umbrela imi acopera fata...

joi, 20 octombrie 2011

cand mantuirea vine fara sa vrei

mi-am promis acum ceva vreme sa scriu ceva despre catedrala mantuirii neamului.
si uite ca vreau sa scriu, dar nu pot. m-am uitat la macheta, m-am uitat la cifre, m-am uitat iar la macheta si din nou la cifre pana m-a luat dracu'... vorba lu' Cocosila.

si dupa ce m-a luat suficient cat sa am nevoie de mantuire, am stat sa ma gandesc unde as putea s-o obtin. iar cu cat am stat sa ma gandesc mai mult, cu atat mi-a parut evident ca n-as cauta-o intr-o biserica de 120m inaltime, 120m lungime si 70m latime...

acuma, la ceva o fi fiind buna si catedrala asta a mantuirii, ca doar n-o s-o faca degeaba, nu? ca doar n-o sa faca romanii, in anul 2011, in plina criza economica mondiala si in plina criza economica/morala/de identitate romaneasca, inca o constructie gigantica inutila?

ca doar n-o sa faca asta, nu-i asa?

miercuri, 19 octombrie 2011

ochiul



"Every single day
Every word you say
Every game you play
Every night you stay

Every move you make
Every vow you break
Every smile you fake
Every claim you stake

Every breath you take
Every move you make
Every bond you break
Every step you take

...I'll be watching you"

pen'ca o sa fiu toata ziua acasa...

vineri, 14 octombrie 2011

ahhh, poetii...

e frig si este ceata,
se-aude-n departare un macanit de rata,
e frig si se-nsereaza
si-a mea iubita ma triseaza...

astea erau niste versuri pe care mi le dedica primul meu fost posibil iubit, in urma cu cativa zeci de... hă hă hă multi ani. de ce posibil? pen'ca uitase sa-mi spuna si mie ca sentimentele-i sunt asa si pe dincolo, drept pentru care eu nu prea stiam. nici el nu era foarte sigur dar cica i-a spus fratele lui ca numai despre iubire poate fi vorba. pai si cum de l-am trisat? nu l-am trisat, da' cum ar fi fost sa scrie: e frig si se-nsereaza si-a mea iubita ma... scalpeaza, ma'nerveaza, ma streseaza???

muzica, maestre!

joi, 13 octombrie 2011

noduri


Cand ma duc, de fapt vin. Caci orice plecare inseamna sosire, la capatul de dincolo, nu-i asa? Nu trebuie decat sa-l gasesc. Cu siguranta exista si ma asteapta. Pentru inca un nod.

luni, 10 octombrie 2011

miorita

De trei zile-ncoace gura nu-i mai tace, iarba nu-i mai place... Miorita laie, laie bucalaie... ori iarba nu-ti place, ori esti bolnavioara, dragutza mioara???

Dragutule bace, au dat astia cu ierbicid... si stii ca io mananc doar iarba ecologica...

sâmbătă, 8 octombrie 2011

nisip II


Oare ce trebuie sa se intample care sa ne faca sa luam decizii importante in viata? Care e punctul pana la care acceptam lucrurile asa cum sunt ele, dar dincolo de care nu mai merge, oricat ne-am stradui? Unii numesc asta picatura care umple paharul. Culmea e ca la mine "picatura care umple paharul", in loc sa-l umple si sa-l reverse, il... goleste de continut. Si-l lasa mai sec decat desertul californian.

Saptamana trecuta mi-au dat prima (da' cica sa nu spun). Va dati seama ca am cu atat mai mult aerul unui extraterestru... Am timp pana marti sa ma decid: ma duc cu scrisoarea sau imi cumpar masca de plastic. Pe de alta parte, ma intreb: oare ce incepe acolo unde se sfarseste asfaltul?

joi, 6 octombrie 2011

odata demult

abia imi mai amintesc... dar era odata demult, demult, ca daca n-ar fi, nu s-ar povesti... erau odata doi prieteni - un baiat si o fata - si un cal... si calul, calul nu zicea niciodata nimic, pentru ca era din lemn. :))

marți, 4 octombrie 2011

farfuria goala

"Good health make a lot of sense, but it doesn't make a lot of dollars..." Pai nu?
Unul din cele mai interesante filme despre nutritie pe care le-am vazut.

Aici este situl cu explicatii mai ample si "Official trailer", iar aici filmul intreg care poate fi vazut gratis pana pe 8 oct. M-am gandit ca l-ati putea gasi interesant si voi.

Nu-sh daca sunt coerenta, sunt f. obosita, asa ca ma opresc aici. :)
Vizionare placuta!

duminică, 2 octombrie 2011

pietre II

Daca ne dam jos hainele, cele din lana, bumbac sau matase, ne descaltam de pantofii de marca si ramanem asa, goi, stand drept si privind inainte... daca dam jos pielea care inca ne imbraca si ne face mai buni sau mai rai si ramanem asa, fara nici-o culoare, ce mai ramane din noi?

Asta ma intrebam azi, in timp ce-o ascultam si inca nu mi-am raspuns...
Voi, voi ce credeti?