miercuri, 30 noiembrie 2011

patria

Mi-am amintit cuvintele lui Cioran: "Nu locuim intr-o tara, locuim intr-o limba".

Intrasem intr-un café nu deparde de plaja, la Miami Beach. Stand la coada sa-mi iau lichidul magic aducator de fericire instantanee, vorbeam cu P in franceza(in engleza nu vorbim decat daca injuram sau facem misto). Luam cafeaua, maslinuta, grisinuta si ne asezam la masa. La un moment dat apare chelnerul care incepe sa curete fix masa noastra si numai pe-a noastra. Ne intreaba in engleza, apoi repede in franceza ce poate lua si ce poate lasa pe masa cam incarcata. Ne auzise sporovaind in franceza. Apoi ne intreaba de unde suntem, zicand ca el e din... un oras francez de care n-am auzit. Aaaa, am zis, nestiind ce altceva sa zic si nevrand sa-i spun ca habar nu am de orasul lui. Am inteles ca voise doar sa fie amabil si ca-i era probabil dor sa vorbeasca in limba materna. La plecare, ne-am luat la revedere, ca vechi prieteni.


Intr-un restaurant, alt chelner imi vorbeste in italiana. Ii spun ca nu inteleg, se arata mirat, sper sa fi fost serios mirat, ca e al doilea in US care crede ca-s italianca si mi-e drag, la Montreal mai toti ma saluta cu HOLA. N-as putea sa spun de ce, dar nu-mi place sa fiu considerata latino-amricanca.

Alta data eram intr-un Il fornaio undeva la LA, intr-o seara de decembrie, ianuarie, si era putin racoare(ca iarna nu-i ca vara, nici chiar la LA, pe cuvant). Eram singurii de pe terasa, proaspat aterizati de la -25 cu vant. Cum eu comandasem in plus polenta(mamaliga), era clar ca nu suntem de-ai locului, ci martieni.

La un moment dat apare un domn imbracat impecabil, ne da buna seara si incepe sa vorbeasca cu noi in italiana. Ii spunem ca nu vorbim limba, dar ca ne-ar placea. Se arata mirat ca nu sunt italianca, ceea ce m-a flatat pana la radacina firului de par, cum va spusei deja. Apoi o trimite pe una din fete, o simpatica, romanca, sa vorbeasca cu mine.
Cam jenata, vine sa dea buna seara, spune ca a trimis-o sefu' ca converseze in propria-i limba si ca poate sa stea cat vrea. Isi cere inutile scuze pentru sef, care e cam excentric... italian, deh. Palavragim in romaneste sub ochii mirati ai lui P, o mai dam pe engleza pentru el, da' el zice politicos ca lasa ca nu e cazu' si sfarsim tot in romaneste. Pana la urma cat sa si vorbesti si mai ales despre ce?

Pare ciudat, dar conversatia aia cu o necunoscuta, fie ea si de 5 minute, la capatul pamantului, dar in romaneste, a avut incarcatura. Si ne-ntoarcem iarasi la gandul meu: "Nu locuim intr-o patrie, locuim intr-o limba. Patria asta este si nimic altceva".(E. Cioran, citat din memorie).

La multi ani, oriunde v-ati afla!

marți, 29 noiembrie 2011

divinul in arta

O seara obisnuita. Stam de vreo 3,4 ore in fata calculatorului, participand la o licitatie on line. Obiectele care ne intereseaza se vor striga la ore diferite si putem sti doar cu o mare aproximatie cand. Asadar lasam calculatotul pornit si incercam fie sa mestecam din cand in cand in vreo mancare(mie asta imi consuma stresul), fie sa citim(mie nu-mi iese), fie sa stam de vorba in timp ce tragem cu ochiul la desfasurarea "ostilitatilor" pe teren.

Timpurile in care stateam in sala cu un pahar de vin in mana, incercand sa ascundem emotia in spatele cartonului cu cifre, a trecut. Nu l-am mai vazut de mult pe prietenul meu mafiotul, cel care are 3 galerii de arta in buricul targului, unde preturile sunt exorbitante si unde nu e niciodata mai nimeni... care se pare ca a fost de multe ori subiect al unor acuzatii de supraevaluare(fondate sau nu), dar in ciuda a toate a scapat basma curata de fiecare data. Doar zambetul usor "grimasat" si felul in care te iscodeste cand ii pui o intrebare simpla, tradeaza o experienta bogata in profesia asta si nu numai...

Nu l-am vazut de mult pe domnul danez cu mustata si fata ciupita de varsat, colectionar de mobila moderna si bijuterii scandinave, care se aseaza intotdeauna in coltul cel mai umbros al salii si cu un calm de invidiat isi adjudeca fiecare item interesant. Vine rar la Montreal si prezenta lui indica intotdeauna prezenta obiectelor interesante. N-am sa uit niciodata oferta minunata pe care mi-a facut-o la o bratara si un colier pe care le vindea intr-un targ de antichitati montrealez, vazand cat de mult imi plac. Am refuzat-o cu regret. Proprietarul licitatiei il remarca si ii subliniaza fiecare reusita: "Tabloul nu a fost adjudecat de tanarul din primul rand, nici de domnul cu ochelari, nici de doamna din dreapta mea, ci de domnul cu mustata. Un cunoscator".

Uneori mi-e dor de atmosfera pestrita si chiar de "seful de trib", care e cel mai "alunecos" personaj pe care l-am vazut intr-o licitatie: "Doamnelor si domnilor, avem aici o pictura a celebrului X, de dimensiuni A/B, ulei pe panza, bla bla bla. Incepem la 2000. 2100 pentru doamna in rosu, 2200 domnul din colt, 2400 la telefon, 2500 si arata spre cer(semn ca e un bid fictiv, deci nu s-a atins inca rezerva), 2700 domnul cu mustata. Cine da mai mult? Haideti domnilor, la pretul asta il cumpar eu! 2900 la telefon, 3000 numarul 459, cine da mai mult? As you wish! 3200, 3400..." Francez pe deasupra.

E important de stiut ca spatiul unde se desfasoara licitatia e o biserica. Montrealezii sunt, fara sa-si doreasca dinadins, foarte glumeti(scrisesem spirituali dar nu vreau sa fie gresit interpretat). Repudiind biserica oprimatoare prin anii '60(o sa va povestesc alta data despre "La Révolution tranquille"), au fost destul de destepti incat sa nu intre cu buldozerele in cladiri si au preferat sa le schimbe destinatia celor care au pierdut "leur raison d'être". Unele au devenit teatre sau sali de spectacol, altele biblioteci sau muzee, altele condouri. Multe sunt inca lacasuri de cult, ceea ce nu e rau, mai ales daca au si enoriasi.

Deci nu mint daca spun ca merg regulat la biserica(desi acum doar la preview-uri) si ca acolo, cu un pahar de vin in mana, ma simt excelent. :))

Asa mi-a venit idee sa propun bisericii ortodoxe sa schimbe "pe ici pe colo prin partile esentiale" lucrurile(ca ea poate schimba multe, se pare) si in loc sa intram in biserica si sa ingenunchem(eventual sa stam cu genunchii pe coji de nuca), sa putem sta domnule cu prescura intr-o mana si cu vinul de grijanie in cealalta, discutand relaxat despre divinitate. Sa vedeti cum am deveni mai buni cu totii si cum nu l-am mai uita pe dumnezeu sub scaun, la iesirea din biserica, dupa impartasanie.

Ceea ce, evident, va doresc si dumneavoastra!

duminică, 27 noiembrie 2011

runaway

Imi spune ca cele 3 ore de azi cu avionul au trecut prea repede. Pai uite, imi explica, eram sigur ca suntem la hotel, ma simteam cam obosit si tocmai voiam sa te intreb daca ai chef de o mica plimbare pe plaja... da' chiar credeam ca suntem inca la hotel...

Vrei niste vin, intreb si fara sa astept raspunsul ma duc sa torn. Daca nu vrea, voi bea din doua pahare, care e problema? Am chef sa ascult la maxim si repetat Runaway Train. Cred ca vom dormi bustean si maine va fi deja alta zi, ma trezesc vorbind. Ce de mai de profunzime adanca... mi se uimeste uimirea... :)

pentru cei care nu pot accesa linkul(daca e cazul), e vorba de Soul Asylum - "Runaway Train".

vineri, 25 noiembrie 2011

intortocheate strazi

De-a lungul vietii mi s-a intamplat de cateva ori sa iau decizii importante si total neasteptate pentru cei din jur, insa firesti si logice pentru mine. Adica de fiecare data a aparut un amanunt aparent insignifiant si a schimbat cursul evenimentelor. Dar eu stiu ca amanuntul nu era insignifiant si mai ales ca venea de fiecare data in clipa in care inertia incepea sa mi se astearna frumos inainte.

Asa m-am hotarat brusc sa plec din Ro si tot asa am luat alte decizii serioase de natura personala. Culmea e ca aproape de fiecare data "stiam" ca am o sansa unica de a schimba ceva, fara sa am vreo certitudine sau vreo garantie ca schimbarea va fi pozitiva. Doar puternica senzatie ca nu trebuie sa pierd sansa. Si de fiecare data trebuia sa renunt la ceva palpabil, concret, la acea "vrabie din mana" din celebra zicere.

Tocmai de-aia, vazute din afara, deciziile mele pareau alandala. Si poate ca si erau. Dar atata timp cat eu eram ok cu ele si ma afectau in mare masura doar pe mine, nu ma interesa. Asa cum spunea mai deunazi un prieten, suntem oricum singuri pana la coada. :)

A, si mai e ceva. P e uimit de cum iau decizii in ceea ce-i priveste pe cei din jur. Pot sa fiu ingerul din cer, adica sa te iau de pe strada, sa te bag in casa si sa impart totul cu tine(intelegeti esenta, sa nu exageram) sau sa fiu de o politete rece si atat si asta sa nu se schimbe nici dupa ani de cand ne cunoastem. Primele 5 minute sunt suficiente ca sa-mi dau seama daca avem sau nu ceva in comun, ca despre asta e vorba.

Voua vi s-a intamplat sa aveti vreodata senzatii de "déjà vu", sa va lasati ghidati de instinct cand luati decizii importante sau sunteti 100% cerebrali? Cum faceti daca sunteti la o rascruce de drumuri si nu puteti cantari logic avantaje versus dezavantaje?

In ceea ce priveste "déjà vu-ul", mentionez ca mi se intampla asta fara medicamente si nici nu stiu sa sufar de breo boala psihica(declarata), asta ca sa eliminam partea de "illness" sau "drugs" din ecuatie. :))

luni, 21 noiembrie 2011

Sarasota




O dimineata perfecta e cand te trezesti devreme, plin de energie si constati ca afara sunt iarasi peste 25 de grade si soarele e inca la locul lui, sus. Aerul miroase a scoici si tu mirosi a nisip si a sare... creca am uitat sa ne dusuim aseara, da' ce conteaza, ca tot in mare ajungem si azi. Mancam repede niste paine prajita cu ceva, ca doar n-o sa pierdem vremea cu prostii, bem cafelele in timp ce verificam mailurile (abia acum constatam ca unele sunt inutile si pierzatoare de timp), apoi ne luam jucariile si plecam.

Una din cele mai frumoase plaje pe care am pus piciorul, daca nu cea mai frumoasa, lasand in urma multe plaje californiene, e Sarasota Beach, Florida. Miami beach, Venice Beach sau South Beach sunt frumoase prin calitatea arhitecturala a edificiilor invecinate, prin spatiile largi dintre cladiri si ocean sau prin cantitatea de piste de biciclete din vecinatate.

Sarasota are insa o frumusete subtila si naturala. Nisipul alb si pudros scartaie sub pasi precum zapada proaspata(pe care o vom avea in curand la Montreal, dar asta e alta poveste). Apa e limpede si clara. E de inteles de ce, inarmati cu o minge topaitoare, cu masca si tub, am petrecut ore intregi in apa, ca niste copii. Lopaticile ne lipseau, sa ne jucam in nisip. N-am mai stat atat la soare si in apa, nici eu nici P, de pe vremea copilariei.

Macar ne-am dat cu crema si ne-am servit din cand in cand de o umbrela de soare, ceea ce a facut sa nu ne ardem ci sa ne bronzam, mai ales eu. Si amestecul de crema solara cu nisip fin si apa sarata da o chestie pastoasa care pe cuvant ca e cel mai bun exfoliant pe care l-am utilizat in viata mea. Ieftin si natural!

Si salvamarii... salvamarii... zau ca nu am vazut nici o Pamela Anderson in zona... pacat, ca lui P i-o fi placand sa vada, da' "nu era decat baieti frumosi si 'nalti ca brazii", ceea ce mie mi-a convenit si imi venea sa trec de geamandura, ceea ce nu am riscat pen' ca P a fost "sauveteur" la piscina toata adolescenta si orisicat... ori venea sa ma salveze tot el, ori se facea ca nu vede valu' si mai stii? :)))
Asadar n-am fost salvata decat in minte, emisfera dreapta, sau stanga... in fine, aia cu emotiile si lui P un pescarus i-a luat juma' de bagel din mana in timp ce privea cerul. O fi functionand tot emisfera cu emotiile...

Si am mai fost si la muzeu(asta poate fi plictisitor, va povestesc alta data) si am mancat fructe de mare vreme de o saptamana, spre disperarea tuturor, da' mie cand imi place ceva, imi place. Si aseara, dupa plaja, am fost sa mancam o bouillabaisse si creca aratam atat de naspa imbracati cu haine de plaja, ca chelnerita ne-a spus de doua ori ca e cam scump restaurantul, da' ca e bun... ceea ce ne-am putut permite totusi, ca aveam cartile de credit cu noi. Si apoi ne-a prins si ploaia, da' ce mai conteaza?

Gata!

marți, 15 noiembrie 2011

Ali Ghe



- Buna ziua!
- Bun ziua!
- Ce faceti aici, domnule Aligator?
- Pai nu vez'? Alighez!

Voi aliga si eu o saptamana pe o plaja, "au milieu de nulle part", in soare... ceea ce va doresc si dumneavoastra!

duminică, 13 noiembrie 2011

1st day



Intai si-ntai m-a frapat arhitectura, kilometri nesfarsiti de perfectiune, nici nu stiu unde au gasit atatia arhitecti de valoare... atata omogenitate in impletirea vechiului cu noul nu am vazut nicaieri. Cladiri care puteau fi construite ieri, cum la fel de bine puteau sa fi fost construite acum 30 de ani. Modernism de calitate, art deco subtil, postmodernism cuminte si contemporan curat. Rafinament.

Aseara cateva masini de politie barau o strada nu departe de hotel, de a trebuit sa ocolim, sa nu ajungem in mijlocul impuscaturilor, zic. Asta seara, pe strada principala, alte doua masini erau oprite, cu acelesi lumini palpaind sperietoresc, iar trei politisti oprisera un biciclist vai mama lui, ce parea mai degraba cersetor decat mafiot... Politia americana lucreaza deci, macar ne simtim aparati, unii dintre noi.


P tocmai imi zisese ca aici nu te invaluie mirosurile de plante ca-n california, unde rozmarinul si salvia cresc anapoda pe coclauri. Continuam plimbarea de-a lungul plajei si simt, miroase putenic si acrisor, da... cred ca e salvie. Ai simtit mirosul, il intreb, ziceai ca nu miroase? Asta da planta, imi raspunde razand cu subainteles. Realizez ca unul fuma iarba in mers. Unele lucruri iti devin familiare rapid... :)

La Miami beach exista Wifi free, un fel de ulei si faina de la primarie... si-n autobuz e tot degeaba, nu mi-ar placea sa ma plimb intr-o cutie metalica unde jumate vorbesc la telefon si jumate incearca sa-si updateze blogul. Nu va radeti, consider asta pozitiv... conexiunea care este.

Intotdeauna in prima zi mergem atat de mult, ca ne dor picioarele, azi am chiar reusit sa facem basici. Maine ne vom calma ca poate ne ustura, da' continuam dupa.

Si nu in ultimul rand, unii deja si-au bagat picioarele in el de ocean... si stiti ca apa nu e rece? O sa ne si scaldam, sigur ca da.

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

MIMO




Cum nu-mi place sa fiu luata prin surprindere, am citit putin inainte. Macar nu sunt serpi cu clopotei, zic. Da' sunt alte specii, se pare... unii negri, altii albi. Unii zic ca e bine ca aia negri mananca nu stiu ce alte lighioane. Cineva imi spunea ca in cada de la hotel se rasfata o soparla. Asadar cred ca vom face dus impreuna, nu intru singura in baie nici impuscata. Altii spuneau ca aligatorii nu ies la plimbare in oras, daca nu te duci aproape de canale si nu te balacesti seara, esti ok.

Sunt deci atat de real angoasata, ca numai gandul la doua saptamani de modernism ma ajuta sa merg la aeroport. Si Mishcka rasfatata care e obligata sa stea 2 saptamani cu varusu' cainele mare pe care nu-l suporta. Cedri macar isi va practica engleza cu celalalt var anglofon.

Frumusetile ne asteapta, sa-nceapa nebunia, alors!
Era sa uit, am imprumutat pozele de aici, pana fac unele proaspete.

joi, 10 noiembrie 2011

1000

azi mi-au cazut ochii pe un video... si mi-am amintit un moment unic si cel mai insolit cadou pe care l-am primit. unii daruiesc o carte, cu cateva randuri scrise in diagonala, altii un CD cu vai, "melodia", altii isi scriu simtirea fierbanda pe o bucata de hartie-ngalbenitoare. Dar cati sunt in stare sa daruiasca ATUNCI un desfacator de conserve, semn al profunzimii de simtiri care fusese si se dusese si al aducerii-aminte? Ce aducere-aminte? ETERNITATE!!! Ceea ce va doresc si dumneavoastra!

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

patapievici si rabdarea

Mi-am amintit azi brusc - dicutand discutii literare despre un scriitor pe care nu-l cunosc - ca eu in liceu eram tare bizara. Adica nu ca n-as mai fi, da acum asta poate parea chiar interesant, mai ales de la distanta. De ce eram bizaroida? Printre altele pentru ca citeam absolut toate operele literare care ne trebuiau la scoala, unele de doua ori. Asta e de bine, o sa ziceti. Pai da, dar cunoasteti vreo persoana care a citit Romania pitoreasca a lui Vlahuta din scoarta in scoarta, cu tot cu virgule, in ciuda faptului ca-i venea sa planga citind-o? Eu nu. Adica eu da.
Si dupa ce a terminat-o, s-a apucat sa citeasca "Pe drumuri de munte" a lui Hogas? Si a citit-o...

Mult mai tarziu am inceput sa citesc in engleza. Nu intelegeam mare lucru si nici chef sa merg cu dictionarul dupa mine nu aveam, asa ca citeam inainte si tare drag imi era cand intelegeam o jumate de fraza intreaga. Ca na, nu ne-am nascut toti poligloti. Si nici rabdatori. Rabdarea se invata. Ca si toleranta.

Voua va place Patapievici? Si daca da, de ce? Mie-mi place Joan Baez.

vineri, 4 noiembrie 2011

romantism - update


ieri m-am trezit plina de energie, c-asa se zice, ca ziua buna se cunoaste de... degeaba. Da' am mai lenevit, c-asa-mi spunea mie tata, sa nu me ridic brusc din pat dimineata, ca ma doare spatele. Si cum leneveam noi asa, iar catelul si pisoiul jucau pe noi de foame, auzim strigatele "paor suplaiului" care este si intra el in functiune cand nu mai e corent. Ei, zic, sper sa vie repede... Peste 15 minute sunam la Hydro Quebec, ca sa aflam ca corentu' va veni pe la... 15.45h, ca se fac lucrari de intretinere... adica care va sa zica au uitat sa ne anunte si pe noi dinainte.

Asa, nu pot sa-mi fac cafea la filtru, da' o s-o fac la ibric, imi zic si ma indrept spre bucatarie, de unde ma intorc realizand ca aragazul e electric. Ca si incalzirea si apa calda. Am mancat cereale cu lapte rece, v-am raspuns voua la mesaje ca va iubesc si va pretuiesc, apoi ne-am facut repede dus si am plecat sa rezolvam chestii. Ne-am intors pe la 13, am mai mancat racituri si io am avut super ideea sa mergem sa ne plimbam sa facem poze cu toamna la noi in cartier. Am plecat, da' cum necazurile se tin lant, era zi de reciclaj si toate pubelele albastre erau insirate pe strazi, drept pentru care n-am facut decat poze la o vitrina. Am intrat intr-un magazin de produse naturiste de unde am cumparat niste nuci indiene - detergent, guma de mestecat naturala, niste alte mici chestii "miraculoase" si doua conserve de peste crescut cu pian si poliglot pe deasupra.

Am ajuns acasa, P zice ca trebuie neaparat sa raspunda la niste mesaje urgante(vax albina), eu rezist fara internet, zic, apoi ma bag in pat sa meditez, ca ce altceva era sa fac... 15.45; 16.15... alt telefon, alt robot, cica abia la 19.00. Mancam conserve de peste la lumina lumanarilor, apoi P imi spune ca el face focul. Ptiuuu drace, piei ispita, imi fac cruce larg, fac o rugaciune de iertare a pacatelor la zeul ecologismului care tocmai imi daduse si mancasem pestele meloman care a fost.

Si in timp ce limbile flacarilor se itzeau de sub lemne, simteam asa o durere in coasta, trebuie ca erau convingerile mele arzand... apoi s-a facut cald si am turnat vin, P a luat chitara si a inceput sa cante ceva... stii ce vreau sa-mi canti, intreb? En revenand de rigaud. Whattttt???

Ora 19 ne-a gasit in fata focului, cantand, in timp ce catelul si pisoiul dansau: En revenant de Rigaud, cat-in cat-an chip, bhip, iha, groh... En revenant de Rigaud...

E ora 10.53, ziua 2 - s-a luat iar lumina... "du a un equipement brise"... si o sa vina la 16.30... macar am cafea... creca ma duc la film... c'est en revenant de Rigaud...