luni, 31 decembrie 2012

Ziua 1

Anul asta ne-am hotarat tare tarziu unde mergem in vacanta. Stiam ca mergem, dar nu rezervasem nimic. Drept care, la inceputul lui dec. nu prea mai erau locuri in hoteluri, iar avionul pana-n California sau Florida costa cat un drum pana-n Europa, vara.
Asa ca i-am zis lui P in gluma ca ce-ar fi sa mergem cu masina, in Florida, stiind ca lui nu-i place sa conduca si mie nici atat. Da' stii ca nu e o idee rea, zice... si ramane asa idea. Si incolteste, infloreste, se coace... iar cum eu sunt libera mai mult timp, ca scoala incepe in mod exceptional abia in feb, iaca decizia-i gata.
 Urma sa plecam pe 1, iar pe 31 sa trecem pe la cheful unor amici, sa ciocnim un pahar. Da' cum aranjamentele de dinainte au mers bine si plecam din joi in pasti in vacanta, am avut iar ideea mareata ca ce-ar fi sa plecam pe 31... si sa ne oprim de revelion la NY... sau uite asa, unde ne-o veni, fara un plan precis!

Si am condus vreo 850 km, drum de vara pana-n seara, ca daca nu era nu se povestea si am trecut si de mama New Yorkului si-am ajuns undeva aproape de Baltimore, in the middle of nowhere, ca credeam la un moment dat ca nu suntem in directia care trebuie si ca GPS ul a gresit drumul, da' se pare ca nu si ne-am oprit, Punct. Si ne gasim cazati intr-un hotel, am iesit sa ne plimbam sa ne dezmortim picioarele si-am constatat ca nu avem unde, ca nu exista strazi ci numai autostrazi si camioane imprejur si un Casino undeva mai incolo, da' cine mai are fund pentru urcat in masina si dus la casino??? In hotel e lumea imbracata frumos ca se duce la revelion la cazinou. Cucoanele au cocuri si rochii cu sclipici. Si mai sunt un fel de fast food-uri aici aproape unde nu se poate manca, asa ca am scos din cutia cu carton de la purtator: paine cu stafide, branza, conserve de ton, stafide(stiu ca se repeta, da' asta e ca desert), stropite din belsug cu suc de pere(d-asta mai aveam acasa). Fructe n-avem, ca singurele doua portocale cu care am trecut fraudulos granita de dimineata(fara ca macar P sa banuiasca), au fost mancate la 5 minute dupa granita.

Si deci asteptam un 2013 plin, cel putin la fel de plin ca 2012. Habar nu am cu ce, doar plin sa fie, adica sa nu ne plictisim!!! Daca aveti vin, tuica, sampanie, ceva acolo prin preajma, hai sa traiti, noi vom deschide o sticla de sampanie cam in vreo doo zile asa, cand vom ajunge la destinatie.
Va mai scriu maine seara,  de prin Carolina de sud, sper, pana atunci mai sper sa dau cu ochii de primii palmieri si sa inlocuiesc cizmele imblanite si fularul de lana cu un tricou usor...

La multi ani si la cat mai multe bucurii !!! Un 2013 surprinzator va doresc!!!

vineri, 28 decembrie 2012

"pana la plasele"





 Ieri a nins... am crezut ca s-a rupt cerul in doua... au cazut vreo 50 cm pana pe la ora 15.30. Cand in sfarsit s-a oprit potopul, am putut sa iesim sa dam zapada din fata casei. Am terminat pe la 18.00, ca la 19.30 trebuia sa fim la o aniversare. Am ajuns la chef, strazile erau curate ca lacrima la ora 19.00. Cel mai greu a fost sa iesim din propria curte, caci tractoarele deszapezesc strada si lasa in urma o dara groasa care trebuia curatata(de obicei e batatorita).
Nici vorba sa ajung ieri la galerie.
Azi mi-am facut curaj si-am venit. Numai ca usa din spate, pe unde intru de obicei, ca si terasa, era ingropata in zapada. Am facut un drumeag la intrarea din fata(una din vecine mi-a dat o lopata) si-am  reusit sa ajung pana la usa, s-o deschid, ba sa si intru, in tipetele ascutite ale alarmei...

Strada galeriei era plina de masini de deszapezire, care aspirau si incarcau zapada. Pana dupa amiaza o parte a strazii era deja degajata, urmand ca in timpul noptii sa fie curatata si cealalta. Ma fascineaza minutiozitatea si organizarea incredibila a companiilor care se ocupa de deszapezire. I-am privit pe geam, azi. Si l-am mai privit pe vecinul de vis-à-vis care se apucase sa dea zapada, pe casa...

La voi a nins? 

sâmbătă, 22 decembrie 2012

aripa

am supravietuit sesiunii asteia, desi ieri, dupa ce am dat drumul ultimei lucrari in cascada(chute) he he si dupa ce mi-am usurat rucsacul de ultimele 7 carti la biblioteca, in timp ce se scurgea adrenalina prin cizme, m-am pleostit ca o clatita cu magiun. :))
bibliotecara chiar a ras, vazandu-ma scotandu-le din rucsac, mi-a zis ca la intoarcere o sa zbor.

si-n timp ce cautam bezmetica un local, unde, culmea, mai fusesem, decat ca-l cautam cu incapatanare la alt etaj, am dat nas in nas cu un nene. nene, zic, esti familiar matale cu localul asta? ca daca nu dau cu lucrarea asta in 5 minute in cascada(zic), am sfeclit-o. si, cum vezi, lucrarea e gata, da' de unde iau io acuma cascada?
sunt, imi raspunde razand, dupa ce trage cu ochiul la numele profesorului si la facultate(avea si el aerul unui prof. la arte). e la etajul 1.
adica tre', sa mai urc un etaj? pun intrebarea inteligenta.
doar daca nu poti sa zbori, imi raspunde razand.

iar aseara, tarandu-mi picioarele prin zapada, spre casa, aud pe cineva ca ma striga si vine alergand in urma. hei, hei, stati putin... ati pierdut ceva... v-a cazut ceva in zapada...

sarbatori albe si usoare va doresc!


joi, 13 decembrie 2012

Niciodată nu putem greşi prea mult
din pricina propriilor noştri ochi care văd aceasta.
Şi nici minţi nu putem prea mult să minţim
din pricina spaimei de-a rămâne noi înşine surzi.

Nici prea mult nu putem să trăim
şi nici prea frumos nu putem să trăim.
Altfel am putea să ne dezamăgim strămoşii.
Altfel am putea să ratăm şansa de a se naşte
cei care nu s-au născut.

Ne putem bucura numai atunci când nu ne vede nimeni,
Când nu ne vedem nici măcar noi înşine.
Nu, noi nu ne mulţumim cu puţin,
dar ştim că mai mult nu ni se cuvine.

                                   Nichita Stanescu,  Colinda pe loc



duminică, 2 decembrie 2012

partide politice

Canada(sau mai degraba provincia Quebec) e una din tarile in care au existat cele mai trasnite partide politice, unele adevarate, altele "mai mult la misto". In preajma alegerilor din 1989, 1990 s-au "nascut" vreo 15 partide politice. Unele au murit in fasa, altele nu.
Aici a existat partidul "J'en arrache", adica partidul "Iau cu forta", care era partidul celor care nu voiau sa munceasca. O cunostinta l-a cunoscut la un moment dat pe unul din fondatori, un tanar pe vremea aia, proaspat absolvent de fac. care nu avea chef sa munceasca si care a observat ca sunt multi ca el in Qc. Puteti sa credeti ca e gluma, dar nu e. Se pare ca dupa ani buni inca nu-si cauta de lucru, si-a intemeiat o familie, a facut copii si traiau fericiti din ajutor social. Pe langa ca nu era obligat sa munceasca, se putea considera.... victima.
Un alt partid a fost "Partidul 51". Astia voiau sa se anexeze la US. S-au stins usor. Daca n-or fi emigrat toti. :)

Unul dintre cele mai vechi partide a fost "Le Parti Rhinocéro" supranumit Rhino, care avea ca si crez "sa nu-si tina niciodata promisiunile electorale". Suna cunoscut, nu? Decat ca al lor era "la misto", iar la noi e serios. Partidul se declara descendentul spiritual al unui hipopotam brazilian.
Cativa artisti din Qc au depus candidatura ca reprezentanti ai partidului, in anul '80 intr-o circumscriptie din Montreal, contra primului ministru al vremii.
De ce ronocer? Pen'ca "politicienii au pielea groasa, se deplaseaza incet dar pot fi rapizi daca sunt in pericol,  au intelectul "slab", le place sa se balaceasca in noroi si au un corn mare in frunte care le obtureaza vederea".

Platforma lor politica cuprindea, printre altele:
- pavarea provinciei Manitoba ptr. a crea cea mai mare parcare din lume
- abolirea legii gravitatiei
- un invatamant mai inalt prin construirea de cladiri cu mai multe etaje
- instituirea limbilor franceza, engleza si analfabetismului ca limbi oficiale in Canada
- demolarea muntilor stancosi pentru ca alegatorii din Alberta sa poata vedea apusul din Pacific sau doar sa-i deplaseze c-un metru mai la stanga, ca proiect de creere de locuri de munca
- raderea muntilor Stancosi de pe fata pamantului si mutarea lor in marile lacuri, pentru a uniformiza diferentele regionale in Canada
- construir de piste de biciclete in panta pentru ca Canadienii sa poate rula liber de pe o coasta pe alta...
- anexarea Statelou Unite ale Americii ca al patrulea teritoriu canadian(dupa Yukon, teritoriul de Nord-Vest si Nunuvut), pentru a creste temperatura Canadei cu un grad celsius...
- adopter ca si culoare nationala verdele fluorescent
- adoptarea stilului de conducere al marii britanii, in etape, incepand cu camioanele si TIRurile, continuand cu autobuzele si sfarsind cu vehiculele mici si bicicletele
- vanzarea senatului canadian pe piata de antichitati(vechituri) din California
 - numararea celor o mie de insule "Mille-Iles" pentru a se asigura ca sunt toate prezente
- construirea unei oglinzi gigantice pe fluviul St-Laurent, ca sa vada locuitorii din orasul Qc ce misto se vede Quebecul de la Lewis
- transformarea tunelului Louis Hippolyte Lafontaine in spalatorie de masini gratuita, in practicarea de gauri in plafon
- pictarea podului Jacques-Cartier in roz fluorescent pentru a deveni una din cele 7 minuni ale lumii
- transformarea aeroportului Mirabel intr-unul subteran pentru  a reda pamantul celor expropriati
- infasurarea Albertei in folie de plastic in scopul studierii efectului de sera
- mutarea Vaticanului la St- Bruno-de-Montarville in scopul promovarii turismului


Nu pot sa cred ca am stat atat sa traduc asta. (am tradus de AICI)
Sa stati stramb si sa votati drept! :)



miercuri, 28 noiembrie 2012

rouge

matisse matisse matisse cezanne matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse collioure matisse matisse matisse matisse matisse rodin matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse fauvisme matisse matisse matisse matisse matisse matisse o-impressionisme matisse matisse gauguin matisse rouge matisse matisse matisse cezanne matisse matisse matisse rouge matisse matisse matisse matisse matisse matisse gauguin matisse
matisse matisse matisse cezanne matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse collioure matisse matisse matisse matisse matisse rodin matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse fauvisme rouge matisse matisse matisse matisse matisse o-impressionisme matisse matisse gauguin matisse rouge matisse matisse matisse cezanne matisse matisse matisse rouge matisse matisse matisse matisse matisse matisse gauguin matisse collioure matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse fauve matisse matisse matisse matisse bleu moreau matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse gauguin matisse matisse matisse fauve matisse matisse cezanne matisse matisse moreau matisse matisse matisse cezanne matisse matisse matisse van gogh matisse matisse matisse matisse matisse cezanne matisse matisse matisse matisse o-impressionisme matisse matisse matisse rodin matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse rodin matisse matisse matisse neo-impressionisme matisse matisse fauvisme matisse matisse matisse rouge matisse rouge  matisse matisse matisse cezanne matisse matisse matisse van gogh matisse gauguin matisse marquet matisse matisse collioure matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse fauve matisse gauguin matisse matisse rouge matisse moreau matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse van gogh matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse fauve matisse matisse matisse matisse moreau matisse matisse matisse fauvisme matisse matisse matisse matisse matisse o-impressionisme matisse matisse gauguin matisse matisse matisse matisse cezanne matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse gauguin matisse matisse matisse matisse matisse matisse collioure  matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse rouge proto-fauve matisse matisse fauve matisse matisse matisse matisse moreau matisse van gogh matisse matisse matisse rouge matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse rouge matisse matisse collioure matisse gauguin matisse matisse matisse fauve matisse matisse cezanne matisse matisse moreau matisse matisse matisse cezanne matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse matisse cezanne matisse matisse matisse matisse o-impressionisme matisse matisse matisse

duminică, 18 noiembrie 2012

marți, 13 noiembrie 2012

cu sfintii la metrou

"De cateva zile ma plimb cu vreo 50 de foi in mana, continand poze cu sfinti/ scene religioase/ biserici si catedrale. Cand vin la galerie iau foile cu mine, plec spre casa cu foi cu tot, ba si inspre/dinspre scoala, foile ma insotesc. Nu numai ca le am cu mine, dar le rasfoiesc in metrou sau autobuz, incercand sa retin cat mai multe date "tehnice" despre fiecare si avand probabil aerul uneia bolnave cu nervii capului, vorba poeziei. :)) Nu ca n-ar fi partial adevarat, din cauza de enervare pentru testul care urmeaza, la cursul de "Moyen age".

Mi se pare complet idiot sa ceri cuiva sa retina pe dinafara cateva zeci de opere, cu titlu, autor, oras, muzeu de apartenenta, stil si anul/anii cand a fost produs/construit...  Adica n-am nimic cu titlul, autorul, muzeul sau anul aproximativ, dar la ce naibii foloseste anul exact? La ce-mi foloseste sa stiu ca, cupola de la "Duomo" din Florenta a fost construita intre 1420-1436, dar catedrala insasi in 1296(incepand cu...)? Si proful, "in imensa-i bunatate", ne accepta o eroare de +/- 20 de ani. Ce inseamna 20 de ani raportati la 4 secole?

Asadar mi-am ordonat datele/pozele cronologic si geografic(bine ca sunt in principal Italia, Franta si alte cateva orase de aiurea) si voi scrie in dreptul celor carora nu le retin data: "vers 1200, pendant l'automne", adica in traducere foarte libera, o mie doo sute toamna sau o mie trei sute pe la craciun...

Cu greu m-am abtinut pana acum, dar nu promit ca voi rezista pana luni sa nu-i trimit un email profului si sa-i spun ce cred despre anii lui... anii de la opere, ca ai lui proprii sunt ok. :))
Da-mi tot zic sa ma abtin, mai ales ca a intervenit personal sa fiu pe lista pentru cursul de la vara din Italia(Venetia, Florenta, Roma) la care n-as fi avut dreptul, renuntand la doua din cele 5 cursuri."

Asta e postul pe care-l scriam acum vreo trei zile si pe care n-am mai avut timp sa-l postez. Intre timp n-am trimis niciun email si testul a fost dat aseara, m-am incurcat la vreo cativa... ani(evident), adica i-am scris cu o eroare de +/- cateva zeci. In dreptul unuia am scris intre paranteza(p-e) adica "peut-etre". Si dupa test, cand una din colege a scapat un sh...t, uitandu-se pe foi, am adaugat suficient de tare ca sa se auda ca si eu tot asta am chef sa zic. Proful radea cu gura pana la urechi, cred si eu ca e nostim, sa-i vezi pe unii ca se oftica de partea cealalta a baricadei... :)

Cam asta in ultimul timp...  am predat vreo 2 lucrari si mai am vreo 3 de predat in urmatoarele saptamani, o sa dorm probabil la biblioteca in scurt timp, la muzeu am fost de 3 ori la punct fix dar n-am avut timp sa vad impresionistii(noroc ca expozitia e pana in ianuarie), am lipsit de la vernisajul unui sculptor care-mi place si mai si promisesem ca merg, n-am mai calcat in vreo galerie, da' ma ocup cu indeletnicirea de-a deveni istoric de arta. Aaaa, duminica am dat si-un test de franceza(alta odisee).
Si cum toate se intampla in acelasi timp, avem acasa si una bucata caine in plus lasat de oamenii placati in vacanta pentru o luna(da, da, unii chiar pot), deci detinem in total 2 bucati caine+ una bucata pisica si nu mai avem urechi ca ni le-au mancat. :)) Ieri seara cand am ajuns acasa dupa test, una bucata caine se plimba prin casa cu una bucata lenjerie intima pe care P o scosese din uscator.

Am realizat ca pot fi al naibii de metodica, habar nu aveam, pot economisi secunde bune urcand cate doua trepte o data, servind micul dejun sau band cafeaua in autobuz/metrou. Azi dimineata eu imi mancam baigelul in autobuz in timp ce citeam ceva pentru scoala, iar cucoana de alaturi se farda(fard de la a la z, cu facut la ochi, etc). Mai lipsea unul care sa se dusuiasca. :))
Maine lucrez, ma mai odihnesc si eu un pic. :)
Voi ce-ati mai facut in ultimul timp?

ps- uitasem ce e mai important, e-al naibii de misto la scoala! :)







sâmbătă, 3 noiembrie 2012

aleatoriu

"We spent a lonely night at the Memory Motel
It's on the ocean, I guess you know it well
It took a starry to steal my breath away
Down on the water front,
Her hair all drenched in spray ..."



si nisipul, nisipul era peste tot... amintirile noastre's nisip...

vineri, 2 noiembrie 2012

zi de tinut minte

Ziua aceasta trebuie tinuta minte pentru ca am vandut!!!! Si nu "orisice", ci una din cele mai scumpe picturi din galerieeeeee.

Ieri un client a intrat, am vorbit de toate, am inceput de la modernism si-am sfarsit la... Nadia Comaneci, evident. Azi a revenit, am negociat, of, of, rau de tot am negociat(si nu eram in elementul meu pen'ca stiam ca e scump, dar nu puteam mai ieftin pentru pictura asta).
Si apoi gata, am bagat cardu' si m-am rugat sa mearga, ca era prima data cand eram de partea asta a tejghelei si chiar a mers! Mai greu a fost cu impachetatul, ca a trebuit sa-l facem pe jos(profesional rau), ca pe biroul meu parea sa nu incapa...
Apoi am mai vorbit inc-o juma de ora, mi-a transmis niste "barfe" din domeniu si am sfarsit vorbind despre politica din romania(trecusem prin aia canadiana). I-am promis sa-l avizez cand mai am lucruri "interesante", mi-a dat vreo doua referinte, una catre un nene care inrameaza "profesional" si ieftin.

M-a incurajat, spunand ca e o galerie frumoasa si ca am lucruri de calitate. Asa ca m-am gandit sa va spun si voua ca sunt tare optimista, chiar daca mai toata ziua stau singura cuc, intretinandu-ma cu artistii si istoricii mei de arta, morti toti. :))
Sa fie cu noroc!


sâmbătă, 20 octombrie 2012

ai am ză cuin ăv ză divan

e sambata dimineata spre pranz, miroase a cafea proaspat macinata, casa e curata ca un pahar(multumesc celor care...), iar eu stau tolanita pe canapea, inconjurata de carti, reviste... bibliografii, catel si pisoi, calatorind in timp pana la giotto...



uneori, pana si mie-mi place sa ma rasfat...
sa fim veseli!

duminică, 23 septembrie 2012

52

De ceva vreme nu mai am chef sa scriu pe blog... de fapt nu mai am idei si m-am gandit c-ar fi tocmai nimerit sa iau o pauza, pana se aduna si se depun cele cateva cuvinte ce mi se misca haotic dintr-o emisfera in alta.
M-am multumit sa citesc ce ati mai scris dumneavoastra, cei pe care-i vizitez regulat si cum asta presupune neaparat sa dau o raita prin Japonia, am gasit acolo minunata leapsa.

He, uite un subiect, imi zic, si dupa ce citesc, zambesc si ma imaginez despartind in propozitii, adica subliniind predicatele, incercuind cuvintele de legatura si chiar alcatuind schema primelor cinci fraze, iau cartea cea mai apropiata si o deschid la pagina 52.

He he, fara sa fiu superstitioasa, am uneori impresia ca unele lucruri nu se intampla degeaba... Ignor cateva clipe pagina alba cu numarul 52 si citesc primul paragraf cu care incepe pagina 53 si care citeaza din Micul print al lui Saint-Exupery:
 "Adieu, dit le renard. Voici mon secret. Il est très simple: on ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux."

Asa e, am trisat, fraza mea nu exista pe pagina care trebuie, dar tare mi-ar fi placut sa-i pot raspunde asta lui Mos Pinocchio...

Si - ca sa ma intorc la pagina mea alba - cred ca atunci cand nu ai foarte multe de zis, e mai bine sa nu zici nimic. Si sa-ti ocupi timpul cu facut lucruri. Si slava domnului ca sunt atatea... in foarte curand incepe jobul cu program fix si mult... da, da, e gata... apoi incepe scoala cu cele cinci cursuri care trebuie sa incapa in spatile libere si care, ele, cele cinci, nu-s ca unul... si sa nu uitam ca trebuie sa mai si alergam, macar o data la doua zile.

Nuuuu, nu inseamna ca nu mai vin pe-aici si nici ca nu mai scriu, dar daca absentez o vreme, nu va ingrijorati, simt eu ca inspiratia e pitita pe-aici pe undeva. Trebuie doar s-o gasesc. :)))
Pana atunci, sa fim veseli! 

duminică, 16 septembrie 2012

toamna

a venit toamna. pasarile calatoare pleaca in tarile calde, cele care n-au plecat deja. gospodinele au pus castraveti la borcan, vinete la congelatot si varza la muraturi sau poate ca nu. zilele au inceput  sa fie mai mici si noptile mai mari, ziua este mai frig si noaptea si mai si. frunzele copacilor au ingalbenit si incep sa cada. agricultorii pregatesc ogorul pentru iarna sau pentru primavara care vine. copiii veseli sau mai tristi, cu ghiozdane in spate, in care au pus carti, caiete, creioane, pixuri, stiloul, guma de sters, ascutitoarea, plastilina si sugativa, se indreapta cu pasi repezi sau mai inceti spre scoala.
toamna este un anotimp frumos.

vineri, 14 septembrie 2012

de weekend

unii se ingrijesc de padurea amazoniana, pe altii-i sensibilizeaza pitulicile de crimea, unora le este frica dimineata, altii vor sa devina doctori cand vor fi mari, unii se tatueaza pe ureche, altii canta la violina, unii vor sa salveze balene albastre, altii vor sa se salveze de ei insisi, unora nu le plac bulinele, altii viseaza la antarctica, unii nu iubesc melcii, altii vaneaza curcubee, unii vor sa daruiasca, altii trag linii, unii vorbesc in intuneric, unii au parul impletit, altii despletesc frunze...

we are fuc..ing different, ce dracu!
partea buna e ca poti alege ce-ti place! good luck!

miercuri, 12 septembrie 2012

Incredere

Baietii de 4 si 6 ani ai unui bun prieten, doi ingerasi. Cel mare e idolul celui mic, avand raspuns la mai toate problemele existentiale ale lumii lui mici.
Actiunea se petrece la munte, in timpul urcusului. La un moment dat cel mic asculta atent, apoi se adreseaza celuilalt: "Asculta, David! Nu-i asa ca mie-mi fluiera ceva in ureche, cand urcam?".

Cel mare se gandeste putin, apoi raspunde convingator: "NU!"

marți, 11 septembrie 2012

doua cercuri

Azi se fac exact opt ani de cand m-am urcat in avion, cu doua valize de 32 de kilograme fiecare si o geanta de mana de vreo 8, cu bilet doar de dus.
72 de kilograme, toata averea unui om. I-am spus mamei sa dea restul hainelor, de parca as fi murit, dar cred ca aveam nevoie atunci sa stiu ca desprinderea e totala. Si a fost. Desi imi amintesc perfect ce am simtit, iesind de pe strada copilariei mele si privind peste umar.

Desprinderile sunt grele si se fac doar atunci cand si mai greu e sa ramai.

Am invatat multe in acesti ani. In primul rand sa ma iubesc neconditionat si sa traiesc cu picioarele pe pamant. Cand esti doar tu si cu tine, in fata necunoscutului total, n-ai decat sa te vezi exact asa cum esti, cu plusuri si minusuri. Nu te ia nimeni sa te puna la masa, nu-ti da nimeni un job de pomana, ba uneori nu te intreaba nimeni de vorba. Te vezi in ceilalti, ca in oglinda. Si n-ai decat sa te bazezi doar pe ceea ce poti obtine muncind. Si te simti asa, intr-un mare fel... te simti puternic!

Iar daca ar fi sa recomand ceva cunoscutilor sau mai putin cunoscutilor, le-as recomanda sa mearga sa traiasca macar unul sau doi ani intr-o alta cultura. Si sa incerce fiecare sa se detaseze de  ceea ce "patria-muma" i-a servit drept certitudini. Sa se cunoasca asa cum este, rupt din angrenajul comoditatii. Va fi el cu sine, cel adevarat. Si va invata sa pretuiasca diferit tot ce obtine. Si sa nu-i judece pe cei din jur, fara sa-i inteleaga.

La multi ani, zic!


luni, 10 septembrie 2012

tehnicianul

Nu-mi place sa barfesc, de fapt urasc ideea de a critica pe cineva, cand aceasta persoana nu e de fata. Nu am absolut nici o problema in a-i spune cuiva ce cred despre el/atitudinea lui, cu el de fata, insa nu cred ca e corect sa o fac in lipsa.  De aceea n-am sa dau nume. :)

Azi, spunandu-mi parerea intr-o problema tehnica, pe un blog(am folosit sintagma eu cred, era clar ca e o simpla parere si nu o expertiza), am fost pusa la punct de tehnicianul de serviciu aka seful de blog si trimisa sa ma documentez, destul de caustic.
M-am documentat, am revenit si-am multumit, adaugand ca nu inteleg de ce e caustic.
Am ramas perplexa citind raspunsul, cateva ore mai tarziu. Eram tratata drept imbecila, de-a dreptul, cu aceeasi rautate gratuita.

M-am simtit exact ca in magazinele romanesti de proasta calitate, ce existau acum ani buni(unele or mai fi existand si astazi, daca nu s-or fi inchis), unde o acritura de vanzatoare, cu nervii in piuneze, se rastea la tine, pentru motive legate de viata ei privata.

Sa fie vreo zece ani de atunci. Am intrat intr-un magazin de haine din orasul natal, sa-mi cumpar un costum. Cum eram destul de saraca, eram extrem de atenta la detalii, cand ma duceam sa-mi iau cate-un sacou era ca si cand mi-as fi cumparat masina. Na, nu se stia cand imi mai pot lua altul...
Intru asadar in cel mai  "de fitze" magazine din oras, credeam eu atunci... Singurele lui calitatati erau de fapt ca era mare, deci mai gaseai cate ceva de calitate, din intamplare si ca era singurul. Calitatea asta ultima era greu de egalat.

Ma uit eu la modele, ma sucesc, ma invartesc, cam urate si mai toate sintetice. O intreb pe vanzatoare, pe care n-o deranjasem pana atunci - c-asa eram obisnuita de pe vremea "ailalta", sa nu deranjez prea mult aprozaristul - daca n-are si ceva din lana. Cucoana, intre doua varste ashea(!), trecuta prin ciur si prin darmon nu orisicum, ma masoara din cap pana-n picioare cu siguranta unui sef de post, si-mi raspunde: "Ba da, dar alea sunt scumpe!!!".

Adica care(!) va sa zica, exista o categorie de oameni care te citesc ei ashea(!) din prima, cu calitatile(!) lor paranormale care le are ei(!) si stiu cati bani ai in pozanar(he he) sau cate sinapse functionale... si te trateaza in consecinta... de parca ar avea dreptul.
Caci altfel ar trebui sa admita ca au o problema si c-ar face mai bine sa iasa la aer si sa respire rar sau se apuce de yoga, nu de-alta, ca pe mine nu ma mai vad "trecandu-le pragul", dar cu ei insisi vietuiesc permanent...

 Ceva vesel sa cantam!




sâmbătă, 8 septembrie 2012

in culesul viilor


am rasucit gandurile, le-am facut oblanic,
sa-mi poarte cosurile incarcate cu struguri.
iti amintesti plaiul, la vie?
coverca unde-mi pitulam visele?
si butia spalata cu  lesie?

e mai batrana cu un an, toamna asta
si are frunze cazande in loc de piele.
isi tarsaie pasii, ca noi aducerile-aminte.
iar ochii, ochii ii sunt parca aceiasi,
dar orbi.

si fluierul? pe Varlan cu fluierul ti-l amintesti?
trecea intotdeauna in culesul viilor
se aseza sub prun, in tarana
canta pentru o bucata de piine
si plangea pentru un strop de vin.

te las acum, treburile-s multe,
trebuie sa oparesc butoaiele, s-aduc apa in cobilita,
maine carul va fi plin pan' la leuci
o sa curga mustul printre loitre,
ca maine culeg via din amintire, bunico!



si eu...

Ce mai fac in ultimul timp? Nu ca ar interesa pe cineva in mod expres, dar imi face bine sa vorbesc.
Am redescoperit limonada de lamaie si lamai verzi, preparata cu miere si-n care se arunca, apoi se freaca o mana de frunze de menta... o bunatate, nu alta. Am redescoperit-o in vacanta din Romania. Ma gandeam chiar cum se face ca nu mai bausem/preparasem de mult o limonada adevarata, dar poate pentru ca fac parte din categoria celor care mananca lamaine asa simple, fara zahar, uneori cu putina miere. Si poate pentru ca in Canada, mai rar. Vand cateodata copii la coltul strazii, pentru cate-o cauza, dar marturisesc ca mi-e cam teama sa beau.


Am plecat la cumparaturi intr-un centru comercial, eu voiam cu masina, P. voia cu bicicleta(cica umblase cam mult cu masina azi), asa ca ne-am pus de acors si-am plecat pe jos. :)
Si mi-am cumparat "adidasi" Nike de plastic, ca cica astia-s ultimul ragnet la jogging, desi n-as putea sa va spun care-i urletu', ca nu se vede "pe de-afara"... asta, cumpararea,  nu inainte de-a ma informa care ce face fiecare model, ca erau vreo suta optzeci si trei de perechi expuse la magazinul de adidasi de alergare. Si erau atat de diferiti ca infatisare, ca tare greu era sa alegi, daca n-ai nici o idee. Dar macar erau toti urati, de plastic si scumpi, ca sa stim o treaba...
Dupa lectia despre pantofii de fuga care a durat vreo juma' de ora,  timp in care P asculta cuminte, ca e bine sa-ti sprijini partenerul la bine si mai ales la greu (pe mine ma pierduse de mult), l-am intrebat pe vanzator daca n-are unii care sa te faca sa te apuci de alergat, da' de barbat.

Cica nu, iar P mi-a explicat a n-a oara, cu rabdare, de ce i se pare atat de plictisitor sa alerge, iar eu, pentru a n-a oara, n-am priceput.
Ca sa nu se simta presat, dupa ce-am iesit din magazin, i-am facut cinste cu un smoothie si cu un fel de baton de ceva care, zice-se, e plin de sanatate si cam dulce, da' se asorta bine cu adidasii proaspat cumparati si oricum nu era mai nimic altceva de mancare prin zona. Ne-am intors acasa pe jos, cum venisem. In 50 de minute am ajuns.

Cam atat. Aaaa, sa nu uit, am ascultat toata seara Bee Gees. SUPERB!!!!
Si cad frunzele.
Voi ce-ati mai facut?

vineri, 31 august 2012

toamne

Spuneam ieri ca am inceput sa alerg. Ideea initiala de la inceputul debutului(!) sportiv era sa alerg ieri, fara planuri pe termen lung, dar cum stiti ca sunt ambitioasa mai ales atunci cand nu trebuie, m-am gandit ca n-ar fi rau sa se intample macar de trei, patru ori pe saptamana, daca nu in fiecare zi. Si uite-asa m-am legat la cap, fara sa ma doara cu adevarat. Ce, parca nu poti trai si cu muschii mai moi?

Ma laudam ca dupa alergarea de ieri n-am facut nici macar febra musculara, dovada ca-n ziua intai am mers mai mult decat am alergat. Azi m-am hotarat sa lungesc momentele de alergare si un pic ritmul, nu prea mult, sa nu-mi fac muschii franjuri.
I-am facut. Nu stiu cum... Ma dor niste muschi de care nu aveam habar ca exista - pe sub coaste - si cei din interiorul gambei, cand cobor scarile rad de durere(asta ca sa nu zic ca ma cracanez, ca nu ie frumos cuvantul). :)

Si colac peste pupaza mi-a crescut si pofta de mancare. Cum ieri n-aveam nici-o problema(pofta de munca nu se pune), acum am doua: sa ma conving sa alerg si sa ma abtin de la mancare, ca doar n-o sa ma ingras in loc sa capat tonus muscular, ce naiba?

Exista si un avantaj in toata povestea asta, am devenit mai perspicace peste noapte si asta nu e de ici de colo. Mi-am dat seama cum poti sa alergi o ora fara sa abandonezi. Alergi in aceeasi directie si nu o schimbi decat dupa 30 de minute. Iar daca dupa cele 30 de minute incepe sa si ploua, ca azi,  descoperi cum poti parcurge distanta corespunzatoare celor 30 de minute in numai 20, fara efort...  Aaaa, ce ziceti, este ca sunt mai desteapta??? Si a trecut doar o zi...

Exista si alti doritori de senzatii tari? Va asteptam cu placere, mai sunt cateva locuri libere. Dar grabiti-va, se pot ocupa oricand!!!

joi, 30 august 2012

Azi

m-am apucat sa alerg. Mi-a venit ideea brusc, cand, desi m-am trezit devreme, nu aveam chef sa-mi misc fundul nici macar pana la dus. Mi l-am miscat in cele din urma pana la bucatarie, dar nici cafeaua nu mi-a redat pofta de a ma apuca de lucru cu nadejde. Si cum am nevoie de pofta din belsug, ca altfel nimic nu iese cum trebuie, mi-a venit ideea sa-mi oxigenez creierul.

Ies sa alerg, ii spun lui P. Pleci undeva in urmatoarea ora? "Nu plec, iesi linistita", imi raspunde simplu, de parca ar fi fost cel mai natural lucru iesirea la alergare.

A fost foarte bine, am alergat usor circa o ora(cu pauze de mers alert, ca nu am antrenament, alergatul pe plaja era un moft). Am redescoperit un colt al cartierului foarte interesant, am facut cateva poze in minte, incredibile, credeti-ma pe cuvant.

Sper sa am si maine curaj sa continuu(*unii ar zice continui), macar sa profit de temperatura perfecta pentru alergare/plimbare si de faptul ca am inca un orar flexibil.
Am scris aici negru pe alb, ca sa mi se faca rusine, atunci cand o sa mi se faca lene. :)


duminică, 26 august 2012

Vama Veche

e locul unde trebuie neaparat sa ajungeti daca n-ati facut-o deja si unde trebuie sa va intoarceti, asta daca ati fost acolo.
La mine a fost in ultima seara de mare, dupa ce ma plansesem la toti prietenii ca nu am mancat un peste cum se cuvine pe malul marii noastre si cand unii dintre ei au venit cu mult drag direct de la Bucuresti, sa ma "scoata in oras", ca pe vremuri.
Am traversat cu masina si ne-am oprit pret de o clipa in cateva statiuni dintre Mamaia si Vama Veche, am facut o gramada de poze si am poposit pentru cina si plimbare in Vama, unde am facut o si mai mare gramada de poze. Am mancat peste adevarat, ne-am plimbat si-am socializat "la greu", mai ales ca mai toti cu care am intrat in contact pareau sa-si traiasca vacanta(unii chiar viata), la o cu totul alta viteza decat noi toti...
Am depanat amintiri... oooo, ce frumos e sa ai prieteni vechi, am ras cu gura pana la urechi, am fost la librarie si la biblioteca(he he) si ne-am intors la o ora "oarecare" in Mamaia/Navodari, unde altundeva decat in El Comandante??? Si seara/noaptea ar fi continuat astfel, daca nu s-ar fi sfarsit, din pacate.
Multumesc, prieten drag!









joi, 16 august 2012

O zi perfecta

incepe c-un rasarit de soare la Mamaia, aproape de Navodari, acolo unde plaja e intinsa si neteda ca o clatita cu miere. Cu cafeaua aburinda in nisipul auriu, aparatul in mana si cateii plajei alaturi, astept cuminte sa-ntampin soarele ce nu se lasa mult asteptat. Ma imprietenesc cu Danutza si sotul ei cu care fac schimb de aparate foto si "tragem" apoi in gasca cele mai rasaritoare poze ale soarelui pe care le-am vazut eu vreodata.

Imi las lucrurile la domnul care e paznic cu juma de norma la plaja si pensionar cu norma intreaga si care tocmai imi povestise viata lui in timp ce prepara cafeaua de dimineata si ma pornesc la o alergare pe plaja care se transforma in plimbare la intoarcere, pe principiul ca ce e mult nu e neparat si dorit. :))

Ne mai intindem incheieturile in ritm de valuri intr-o yoga improvizata, apoi ne pornim spre cel mai copios mic dejun mancat in ultimul timp, iaurt cu paine intermediara din faina alba(he he, aici schimbam discutia ca e mai bine).

Ne intoarcem iar la plaja unde ne prajim usturator mai ales pe burta, facem castele de nisip, ne jucam cu mingea, mai si citim in ragazuri, dam apa la cateii plajei care nu vor sa ne mai paraseasca.

Incercam sa dormim la pranz, incercare esuata, apoi iar plaja+plimbare cu apa pana spre genunchi, care plimbare trebuie ca actioneaza asupra muschilor abdominali, nu numai asupra celor ai gambei, asta daca nu cumva senzatia o fi de la burta arsa... Mancam la Scoica Fermecata sau cam asa ceva(am uitat cum se numeste exact, asta pen'ca fuse prost, da' nu prea conteaza asta), apoi facem o plimbare pe plaja in noapte si descoperim minunea minunilor, barul/club "El comandante" unde se asculta rock nebun, unde lumea e vesela si unde am dansat de una singura, asta pana cand nepotica mea de 6 ani a decis ca e timpul sa ma acompanieze.

Vinul, berea si prigatul au curs in valuri, am fost apoi invitati la concert de insusi invitatul special ce urma sa concerteze la miezul noptii si care a implinit frumoasa varsta de 55 de ani chiar azi. Am refuzat cu regret din cauza de copil cazut lat pe jumatate adormit.
La multi ani d-ne Hardila, felicitari domnilor, aveti cel mai adevarat club de pe litoralul romanesc, ma voi intoarce cu mare drag.




joi, 9 august 2012

bicicletul

Pipotzel, domiciliat in Craiova, zona stadion, incepand de ieri. Azi a fost spalat si curatat, i s-au dat jos aripile, dinamul si farurile si a facut o plimbare prin parc, in ciuda celor aproape 40C.
Maine se va trezi de dimineata, sa profite de "racoarea" celor(speram) 30C.
Este un biciclet cu personalitate, ii mai sar vitezele in cand in cand, insa daca nu se leneveste in urmatoarele 3 zile, se cheama ca si-a facut pe deplin datoria, caci voi reveni in vacanta in Ro doar in perioada noiembrie-martie, cand sper ca nu va fi canicula...


marți, 31 iulie 2012

inventar

Azi am primit mostrele de fetru/pasla pe care le comandasem si ma uit ca prostu' de cateva ore la ele, chit ca am altceva mai bun de facut si nu-mi cred ochilor(ma duc, ma mai intorc, le mai privesc). Cata frumusete in cateva patrate colorate! Le-am pipait, le-am intors pe toate fetele, m-am jucat cu inelele sa vad ce culori merg cu argintiul, cu argintul alb-alb sau cu cel negru-oxidat si constat ca nu ma pot hotara imediat.
Ne-am gandit ca modalitatea cea mai simpla si totusi chic de a expune bijuteriile este pe bucati de fetru, cate una pe fiecare etajera/sertar sau chiar un joc de patru patrate in doua culori(alb-negru sau alb-gri sau chiar alta combinatie, nu stiu inca).
Acum, ca le am in fata ochilor, alaturi de bijuterii, mi-e imposibil sa ma gandesc la aranjamentul meu, ci visez la "napperons", la covorase si la tot felul de alte accesorii simple si de efect pe care le pot face acasa din aceste materiale minunate. E pentru prima data ca inteleg perfect ce inseamna sa ai asa un sentiment... al lanei, vorba lu' Sorescu...

"Am si sentimentul lânei -
Nu stiu de ce-ti spun asta,
Probabil ca m-ai intrebat,
Mi-ai cerut un inventar al
Sentimentelor.
Le am pe toate, am sentimentul tuturor
Stofelor, si acum îmi dau seama
Ca-l am si pe-al
Medalionului. Am rămas cu ochii pironiti acolo.
El mă sageta.
E bine daca-ti poarta de grija.
Eu nu prea port de grija – am alte calitati,
Dar nu port de grija.
N-am timp. Daca mă tii la git, da..."

Poza e luata de aici.

duminică, 29 iulie 2012

"backstage" in fata

Cand cumperi bilete ieftine in ziua concertului(backstage) si nici nu esti vreun mare fan al grupului(decizi sa te duci ca sa mai schimbi rutina), nu te poti astepta la mare lucru... Ajungi in sala si constati ca "backstage-ul" tau e la cativa metri de "stage", ca nu ai nici o obstructie de vedere si ca scena se termina cu un cerc(pe unde se va plimba probabil solistul). Te consideri norocos.
Ai parte de o deschidere de concert de zile mari(am descoperit cu mare placere si va recomand trupa "Marina and the diamonds") si de un concert cum rar ai vazut. Sau deloc. Fara exagerare.

Concertul Coldplay de vineri seara a fost unul din cele mai bune concerte rock la care am fost si fara sa-i fi considerat vreodata "genii ale muzicii rock", ma inclin in fata lor, pentru daruirea cu care au concertat, inspiratia extraordinara a jocului de culori si lumini, pentru faptul ca au facut ceea ce nu am vazut sa faca alt grup - au disparut si reaparut cu instrumentele in carca la mama naibii, intr-un colt al salii, in mijlocul multimii, unde au si cantat.

Si ca tot a venit vorba de jocul de lumini, am primit la intrarea in sala cate doua bratari colorate(una pentru fiecare mana) si am fost rugati sa le punem pe perioada show-lui, ca facand parte din spectacol. Gagets, evident, insa efectul zecilor de luminite palpaind in intuneric a fost grandios. Le puteam lasa la iesire, sa fie reciclate.

Am fost de-a dreptul cucerita de energia baietilor astora. Si nu numai eu. Sala a fost in delir, pe tot parcursul concertului. Ca sa nu mai spun ca vazut in realitate Chris Martin e frumos tare. Nu stiu de unde are atata energie, dar in cele doua ore a dansat, sarit, alergat pe scena, cu o frenezie demna de dooj de ani.  Un artist adevarat. Daruirea nu se poate mima.


Mi-au placut mult si hainele lor. Sigur ca nu-l egaleaza  pe  Sting sau Richard Ashcroft, dar au gusturi.
Coldplay tocmai a mai castigat un admirator. Ce pacat ca la plecare am iesit pe usa din spate si-am uitat complet sa ma uit ce tricouri vindeau, am vazut apoi in metrou unele frumoaseeeee.

miercuri, 25 iulie 2012

bucati

"L'amitié est un pacte, une convention. Deux êtres s'engagent tacitement à ne jamais claironner ce que chacun au fond pense de l'autre. Une espèce d'alliance à base de ménagements. Quand l'un d'eux signale publiquement les défauts de l'autre, le pacte est dénoncé, l'alliance rompue. Aucune amitié ne dure si l'un des partenaires cesse de jouer le jeu. En d'autres termes, aucun amitié ne supporte une dose exagérée de franchise".
                                                    E. Cioran, Ebauches de vertige (vezi traducerea mai jos)

Adevarul doare. Mai ales pe aceia care nu sunt obisnuiti cu el. Oamenii vor sa fie mintiti frumos, chiar daca-ti sunt prieteni sau mai ales daca-ti sunt prieteni. Pentru cei care nu-ti sunt, nu conteaza. Pentru ei oricum nu conteaza ce zici, daca e minciuna sau adevar, decat in masura in care conjunctura ii leaga de tine pentru cateva secunde. Conjunctura ne leaga cel mai adesea pe unii de altii in virtual, pe o perioada ce se masoara-n secunde. Avem nevoie sa ne mintim atat? Probabil ca da. Pentru ca uneori in virtual ajung bucatile din noi care sunt refuzate in real...

Mai acum ceva vreme, o persoana de pe blog mi-a cerut explicatii, suparata ca n-as fi reactionat la un moment dat asa cum voia ea.
Puteam sa o mint frumos ca sa pastrez aparentele, dar i-am zis ce cred, desi stiam urmarea si-mi era draga ca persoana. S-a suparat iremediabil. O sa-mi ziceti ca nu conteaza. Nu conteaza. Era doar un exemplu.

Paradoxul este ca cel mai adesea, din situatiile delicate am iesit fiind sincera. Cand am plecat de la serviciu, "bossul cel mare"(o ea), cu care discutam "pe sleau", m-a chemat si mi-a zis: "Nu credeam sa zic vreunui subaltern asta, dar nu te-ai gandit sa te duci la medic sa spui ca esti stresata? Iti da 2,3 luni fara probleme, timp in care te gandesti." "Nu". "Exista ceva care te poate face sa te razgandesti?" "Nu depinde de tine". "Stii ce mi-a placut cel mai mult la tine, pe langa partea profesionala?" "Exact ceea ce le-a displacut altora(aluzie la cineva anume), ca spun ce gandesc". Am ras si ne-am despartit cu o strangere de mana.

Azi am avut confirmarea unui contract nesperat, o negociere ce dureaza de vreo trei luni si in care imi cam pierdusem speranta. Am decis asadar sa-i spun respectivului ceea ce cred, ca nu-i inteleg tergiversarea, ca ar trebui sa aprecieze toata rabdarea si ceea ce ii ofer(nu era o chestiune de bani) si sa priceapa ca asta e o exceptie doar pentru ca imi plac prea mult toate produsele lui, ceea ce nici mie nici lui nu ne va fi dat sa vedem zilnic. Eu ma stresez sa gasesc solutii care sa mearga - ii zic - iar tu stai pe margine si le respingi.

Dupa cateva zile(azi), mi-a raspuns ca e de acord cu toate punctele, exceptional, pentru ca e convins ca sunt sincera. Conteaza? Stiu si eu? E doar un exemplu ... :))

Traducerea mea dupa ureche(mi-e intotdeauna jena sa-l traduc pe Cioran, sper doar ca ma va ierta):
"Amicitia Prietenia este un pact, o conventie. Cei doi se angajeaza tacit sa nu dezvaluie niciodata ceea ce fiecare crede cu adevarat despre celalalt. Un fel de alianta pe baza de menajamente. Cand unul dintre ei semnaleaza public defectele celuilalt, pactul e denuntat, alianta rupta. Nici-o prietenie nu dureaza daca unul dintre parteneri inceteaza sa joace jocul. Cu alte cuvinte, nici-o prietenie nu suporta o doza exagerata de sinceritate".









sâmbătă, 21 iulie 2012

Scrisoare de susținere a deciziei comisiei de etică


Semnatarii aceste scrisori își exprima susținerea categorică pentru decizia Comisiei de Etică a Universității din București referitoare la acuzația de plagiere a tezei de doctorat, adusă actualului prim ministru al României, Victor Ponta. La aceeași concluzie – și anume că peste o treime din teza de doctorat a fost plagiată – ajunsese și Consiliul general al Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, desființat abuziv de către ministrul interimar al Educației, Liviu Pop, aflat în subordinea primului ministru desemnat, Victor Ponta.
Materialele realizate de Comisia de Etică a Universității din București, referitoare cazul plagiatului lui Victor Ponta, au fost puse la dispoziție pe pagina de internet a Universității.
Reamintim că acuzația de plagiat a fost inițial publicată și susținută de prestigioasa revistă Nature, care este în afara oricărei posibile suspiciuni de partizanat.
Guvernul și parlamentul, în frunte cu Victor Ponta, sunt vinovați de abuz în încercarea de a obstrucționa și manipula procesul de evaluare a acuzației de plagiat.
Condamnăm pe această cale politizarea și scăderea standardelor în educația superioară din România.

 Pagina de semnaturi se afla aici:
http://civitas.dogaru.net

joi, 19 iulie 2012

tattoo

Oare cum trebuie sa fie constrit cineva incat sa parcurga cu zambetul pe buze dinstanta de la egoism la dezumanizare si care ar fi nefericita reteta pentru pierderea oricarei urme de normalitate si bun simt?

marți, 17 iulie 2012

zidul invizibil

Eram mai zilele trecute la "Centrul de Comert Mondial" de la Montreal, un loc "charmant" pe care l-am descoperit  in urma cu cateva luni in periplul meu pe la vama canadiana aflata nu departe.

Prima data am intrat de curiozitate, invitata fiind de cladirea impunatoare si de decorul deosebit ce abia se zarea dincolo de usile impresionante. Cum sunt pasionata de arhitectura si am nasul fin, am intuit ca trebuie sa fie ceva special in imbratisarea arhitecturala dintre contemporan si clasic pe care-am intuit-o mai mult decat s-o vad.
Am intrat.
Am descoperit ceea ce fusese sau doar parea sa fi fost o straduta, care acum era pavata si inchisa complet in partea de sus sub o cupola din sticla, sustinuta de grinzi uriase de otel. De-a lungul ei, buticuri cochete, restaurante si spatii amenajate cu mult bun gust ii sporeau farmecul. Toata partea de sus a cladirilor pe cateva etaje, de o parte si de alta a stradutei e destinata afacerilor,  multe companii canadiene si internationale isi au sediul aici.

Ma uitam cu ochii mari, ca Alice in Tara Minunilor, la frumusetile simple pe care le ofera cateva plante alese cu grija, doua-trei banci sau o fantana desenata cu gust si-mi repetam a nu stiu cata oara ca asta e deosebirea intre un arhitect si un designer de cladiri. La un moment dat ma opresc in fata unei bucati de zid pictata ce era expusa, un fel de opera de arta contemporana, a carei insemnatate incercam s-o deslusesc.

Da, era o bucata din ZID. Am simtit un gol in stomac, exact ca atunci cand am vazut la televizor prima caramida cazand si cand am inceput sa plang, fara sa stiu de ce...
Am ramas mult timp privindu-l de aproape, sub ochii mirati ai trecatorilor, obisnuiti probabil ai locului.

Zilele trecute m-am intors la un pranz intr-unul din restaurante. Discutand cu cineva din complex, am aflat ca multe bucati din zid se afla in Canada, altele(mult mai multe) in US, Europa, Asia sau chiar in Australia. Respectivul m-a intrebat daca noi, romanii, avem o bucata la Bucuresti. Am opinat ca da.
Am cautat apoi acasa, de curiozitate si n-am gasit informatii cum ca in vreun colt al Romaniei s-ar afla vreo bucata de zid...

Ha! Dar ce ne trebuie noua bucati de caramida, cand noi avem inca zidul? Zidul nostru, care ne tinea si ne tine inca acolo pe multi, prizonieri ai acelei lumi, care desi apusa, e, paradoxal, inca atat de prezenta...

PS- Fotografia e luata de aici.

gand

Simt atata bucurie la intalnirea cu o amintire draga, de parca as reveni, dupa o indelungata absenta...

"Eu cred că un om este ceea ce îşi aduce aminte
despre sine însuşi. Bunăoară, eu mă consider pe mine
ceea ce îmi aduc aminte că sunt. De asta uneori oamenii
sunt în aparenţă schimbători sau au umori diferite.
De fiecare dată îţi aduci aminte alte lucruri despre tine însuţi."
                                             Gând 11, Nichita Stanescu


duminică, 15 iulie 2012

verde crud










La pranz eram toti acolo, in gradina raiului, cum imi place mie s-o numesc, cu mic cu mare, 3 catei, 5 copii si multi adulti, inarmati cu pistoale cu apa pentru a lupta cu canicula, cu multe multe joculete si litri intregi de lichide reci.
De mancat s-a mancat bine dar cu masura, care s-a cam pierdut la un moment dat, la vederea desertului si mai ales la gustarea lui.
Unii au stat de vorba, altii au facut poze, altii baloane de sapun sau au jucat "bile", cei tineri (ca mine he he) au pierdut in fata seniorilor, care pareau antrenati "pas mal".
Unii au alergat cainii sau cainii i-au alergat pe ei(dupa caz). Ploaia de vara ne-a prins incercand sa agatam bilele, prin aruncare, pe barele alea... si pe cuvant ca nu e usor. Ne-a racorit un pic, fara sa ne sperie.
Asa au trecut 7,8 ore si-ar mai fi trecut inca pe atata, daca seara nu s-ar fi lasat pe nesimtite...

E bine sa fii inconjurat de oameni minunati. Am fost provocati la o partida de "pétanque", pentru data viitoare, in deplasare, tot de catre seniori. Ne pregatim intens pentru statutul de pensionar... :))





sâmbătă, 14 iulie 2012

de samedi...

J'ai triché un peu en changeant deux mots dans les paroles du chanson 
pour rester dans la joie et dans le sourire...
Dansons, donc!!! La vie est belle!!!
 
"Moretto comme ta bouche
Est immense quand to souris
Et quand tu ris je ris aussi
Tu aimes tellement la vie
Quel est donc ce froid
Que l'on sent en toi?
Mais c'est l'amour
Qui t'a assassinée Marcia
C'est l'amour
Tu t'es consumée Marcia..."
 
 

 
 

marți, 10 iulie 2012

She vreai?

Ar trebui sa mergem sa-i cumparam oase lui Mishka, imi zice P in timpul cinei.
Da, raspund, dar nu din cele mari de vita, ci unele mai mici de... de... cautam traducerea pentru miel/oaie, cuvant care se incapatana sa nu se-arate.
- Aaaa, la naiba, nu-mi amintesc, care este animalul care face beheeee, frate cu capra(la chèvre)?
- Le frère de la chèvre?(fratele caprei?)
- Da.
- Le chevreuil... ha ha ha, rade P.
- Foarte amuzant... daca "le chevreuil" e fratele caprei(la chevre), atunci barbatul caprei e CHEVRON si puiul caprei nu poate fi nimeni altcineva decat...  
- Chevrolet... si hohotele de ras trebuie ca se aud din strada.

Credeti ca discutia se opreste aici? Nuuu, de obicei continua pana se epuiseaza tot vocabularul limbilor franceza, engleza, romana si care ne mai vin la gura... in materie de "chevr"... 

Biata catelusa se uita la noi cu ochii mari, parand sa intrebe: "Si osul meu???"

P.S. Asta-mi aminteste o faza, cand am mers la film cu o prietena proaspat emigrata din Ro(care vorbea mai mult engleza ca franceza), sa vedem "Les cerfs-volants du Kaboul". Of, of, film profund, am iesit de acolo cu ochii in lacrimi si cu lacrimile in batista. Dupa ce ne-am linistit, prietena asta se pune pe ras si-mi spune ca ea credea ca e vreunul suprarealist, dupa nume. Cum naibii, intreb?
Pai am crezut ca se numeste "Cerbii zburatori de la Kabul".
(traducerea poantei - cerf e cerb in romaneste, volant e participiul de la voler (a zbura), dar cerf-volant e zmeu).

duminică, 8 iulie 2012

buchetul

l-am gasit pe masa din curte, intr-o vaza improvizata dintr-o sticla de plastic taiata, la intoarcerea de la plimbare.
Ai pus flori pe masa? ma intreaba P.
Nu! Ce flori?
Sunt niste flori pe masa, in vaza.
Da???

N-aveam mesaj telefonic, nici email, cum ca cineva ne-ar fi cautat. Lyse trecuse de dimineata cu bicicleta si nu vine aproape niciodata fara sa anunte. Ar putea insa fi stilul ei, caci si ei ii plac florile. Ar putea fi Michel, dar buchetul lui Michel ar veni cu vaza cea mai deosebita din cate exista, plus cu o felicitare(de obicei cea mai deosebita din cate exista). Deci nu.

Pare si stilul lui cumnatu', dar e saracu' atat de ocupat in perioada asta incat sigur nu-i arde de cules flori. Ovidiu, prietenul meu de la Toronto imi mai aduce flori, dar de obicei in ghivece si ultima data m-a avertizat ca va veni cu un bonsai de la Toronto, caci ultima floare era pentru ca nu gasise bonsai la Montreal(n-am inteles de ce bonsai, da' nu-i bai). Si de la bonsai la flori de camp/de gradina e cale lunga... plus ca mi-ar fi telefonat sa-mi spuna ca e la Montreal.

Ar putea fi vecinul nostru caruia ii mai scot tomberonul de gunoi in strada sau il bag in curte cand nu e acasa(vad dupa masina). Ba de vreo doua ori i-am scos reciclajul care vine o data la doua saptamani si pe care mie nu-mi place sa-l pierd(ne spusese ca e plecat). Calatoreste mult(are si o casa la tara, undeva), e pensionar dar mai are un serviciu/business part-time si face si ceva benevolat pe la un club(ne invita sa ne inscriem la un moment dat).
Ar putea fi el pentru ca ne intelegem bine, ii tot dadea verdeturi/salata lui Patrick iar eu ma conversez cu el in materie de gradinarit, plus ca ne tunde gazonul pe o fasie care ne apartine, dar care e lipita de terenul lui. Insa el n-a intrat niciodata la noi(sigur ca nici nu putea pentru ca aveam gard, dar acum am inceput sa-l dam jos) si in plus pe seara nu parea sa fie acasa.

Buuun, ar mai putea fi amicii mei care stau la 3 case mai incolo, carora le plac ca si mie florile si care au curtea plina de ele, dar pareau sa aiba invitati-copii azi, era o intreaga trupa de soc la cei 3 ingerasi infiati ai lor.

Pana una alta insa, am pus florile intr-o vaza adevarata si le-am bagat in casa, sa ne bucuram de ele. Ce bine-ar fi dac-am face genul asta de surprize simple, mai des, celor care ne sunt dragi. Vom afla probabil maine raspunsul la enigma.

joi, 5 iulie 2012

"moci atenşan"

Tocmai am primit prin mail(va multumesc) vestea ca VW intentioneaza sa cumpere ce-a mai ramas din Porsche si gata! Cititi si dumneavoastra aici.
Of, of, ce s-o alege atunci de marea mea iubire? Harakiri si seppucu in acelasi timp, jigai sau si mai rau jumonji-giri in piata publica o sa-mi fac de durere, daca piere, pe cuvant...
Ca io de-aia nu-mi luam masina, asteptam sa scoata Porsche-ul una electrica(de care oricum n-aveam bani) sau sa-l conving pe P sa-mi transforme una si sa mi-o mai si faca cadou, ceea ce e destul de putin probabil ca e cu prea multi daca si iete ca io acuma vreau si de unde sa iau eu acuma?

M-a rugat la un moment dat sa-mi ia una(ca sa nu ma mai auda, ca-i fac rau la nervi sa-i spun intr-una ca vreau), da' s-o intretin eu, ceea ce am refuzat, ca sa vedetz ca sunt fata de treaba, ca macar putea sa plateasca si intretinerea daca tot ierea degeaba. Ma intreb acuma daca am facut bine c-am refuzat, ca poate el a zis decat asa, ca stia ca refuz... :)

Deci adio posibilitate fie ea si teoretica de-a detine una, of, of... Desi, poate ma vaicaresc degeaba, ca daca VW cumpara tot Porsche-ul, poa' sa transforme Golful intr-un Porsche mai mic, un fel de Golfsche pe care  sa si-l permita tot poporu'. Ca si asa P se lauda ca Rabbitul lui are juma' de motor de Lamborghini, desi am incercat sa-i explic ca unele performante ale motoarelor se obtin fie si numai prin echilibrare si ca un motor cu 8 cilindri in linie e al dracului de stabil in comparatie cu doar jumate din el... apoi Lamborghiniul cred ca are 12 in V, ceea ce e diferit/triferit de-a dreptul. Da' n-am vrut sa-i stric visul si-am tras concluzia ca ceea ce simtim sub noi e un fel de Lamborghini mai mic. :))

Pe de alta parte, cand cumparam lemne si bucati de metal lungi pe care le indesam in VW, P imi spunea intotdeauna ca asa ceva n-am putea sa punem in Porsche. I-auzi grija!

Voua va plac masinile? Si daca da, ce va place cel mai mult la ele? Mie imi place Porsche asa cum imi plac bijuteriile, arta, mobilele moderne, arhitectura, Nichita si Sorescu, adica visceral. Nu ma intereseaza sa am una pentru ca sa o arat, ci ca sa ma bucur eu de ea, sa o sterg de praf(da, da), sa o privesc si sa o conduc din cand in cand.

Asa ca pana una alta le admir pe cele de pe strada, asa cum faceam cu colegii  Dan si Nicusor,  studenti fiind, cand coboram de la TCM spre Universitate, pe Calea Bucuresti, privind masinile cu gurile cascate.

cumpar/schimb grenade contra fructe

 Uite ca mi-am amintit de cartea dragului Dany Laferriere, "Cette grenade dans la main du jeune Nègre est-elle une arme ou un fruit ?". Va las sa descoperiti singuri, eu despre altceva voiam sa va vorbesc. 

Probabil ca stiati, daca nu stiati deja veti afla acum, grenade/pomegranate/rodia este un fruct binecunoscut bunicilor nostri caci se importa in ro intre cele doua razboaie, dar necunoscut noua celor mai tineri  in perioada comunista, cu nebanuite proprietati terapeutice. Acum pare sa fi reaparut in "comertul post-socialist cu masca si fara masca/fular", ceea ce e o veste extraordinara, zic eu. Eu una l-am cunoscut in Canada si l-am utilizat la inceputuri pentru decorarea deserturilor(pe vremea cand preparam asa ceva)... bobitele sangerii sunt foarte aspectuoase, aruncate la intamplare pe o prajitura cu frisca. 
Dar sa lasam deoparte frisca aducatoare de grasimi si colesterol si sa ne oprim la fruct.
Se pare ca rodia/ sucul de rodie e extraordinar de bun pentru hipertensiunea arteriala, printre altele. 

" On vient de découvrir que le jus de grenade, ou " fruit des Dieux ", boisson utilisée depuis des millénaires en Iran, réduirait sensiblement l'hypertension (en agissant directement sur l'enzyme de conversion qui transforme l'angiotensine I en angiotensine II, l'une des principales cause de l'hypertension artérielle)."   Un vie en plus, Dominique Simonnet si alti 3 autori


Am gasit si cateva articole, n-o sa le pun aici ca nu intentionez sa conving pe nimeni de nimic, pentru cei care vor sa caute le puteti gasi pe pubmed.
Mamicul meu drag a fost la medica dumneaei in ro si stupoare, tensiunea arteriala e cam mare. Stupoare, pentru ca asa ceva nu s-a intalnit/vazut/auzit la noi in famelie de 3 generatii incoace, majoritatea fiind persoane super active, cu o alimentatie bogata in legume / fructe/ lactate si care consumau f. putina carne.

Medica dumneaei nu prea a fost  interesata sa afle ce alimentatie are, daca duce o viata activa, daca e stresata si nici sa-i recomande altceva decat medicamente, of course... 
Asa mi-am amintit brusc cum Michel si-a reglat tensiunea consumand suc de rodii.  Acuma ce nu stiu eu e daca in Romania exista/daca a vazut cineva sucul asta pur sau in combinatie cu suc de alte fructe dar fara chimicale mii si nici zahar adaugat in prostie. In Canada se face un amestec cu suc de struguri care se stie ca e deja dulce, deci nu e nevoie sa se adauge zahar(sigur ca exista si cu zahar).

Daca stiti/ati vazut/ati auzit, dati-mi de stire unde se poate gasi. Eu am gasit pe un site un produs care e importat din Germania, cica e chiar bio, dar culmea e ca nu poti vedea lista de ingrediente, ceea ce pare foarte ciudat. Adica mi-ar placea sa stiu care e proportia de pomegranate din suc sau sa fiu sigura ca sucul a vazut aceste fructe macar...

Va multumesc si va doresc sa-l beti de placere si nu pentru ca aveti nevoie!

vineri, 29 iunie 2012

vecinii mei au

musafiri. nu par sa fie la domnul cu peruca, extrem de simpatic dealtfel, care poseda una asemanatoare bleu ciel. data viitoare, cand o va scoate din garaj sa o stearga de praf o sa-l rog sa-mi povesteasca despre ea(ce marca e, de cand o are, etc) si chiar sa ma lase sa-i fac poze. poate asa reusim sa socializam putin, mai ales ca ne salutam zambind si ne facem cu mana de la distanta, fara sa fi vorbit vreodata si fara sa stim cum ne cheama. da, chiar, cam bizar.

ma intreb care o fi senzatia pe care-o poti incerca, intr-o astfel de masina fiind? oare ai impresia ca vei zbura? :)

un sfarsit de saptamana retro, va doresc!

joi, 28 iunie 2012

caratorul de vise

visul se repeta aproape obsesiv... tema centrala era aceea in care eram in dreapta, cu geamul coborat si picioarele pe bord, din radio ieseau tipete ascutite de chitara pe cand drumul taia desertul in doua, iar eu simteam o profunda "durere-n cot", "durerea" calatorului de nicaieri spre niciunde... senzatia o cunosteam, o repetasem deja in simturi, doar cerul era mult mai albastru... si linistea mult mai liniste... iar el, el tacea, stia ca nu trebuie sa spuna nimic... visele nu trebuie intrerupte.

va urma...