sâmbătă, 25 februarie 2012

lise

Nu trebuie sa stai in casa(mai ales ca pensionar), imi zice Lise, ca daca stai fara sa faci nimic, cu ochii la tv, te apuca depresia. Trebuie sa faci lucruri. Uite de exemplu eu, martea si joia am 'aquaforme', ma duc cate o ora la inot, miercurea joc bridge cu fetele. Fetele sunt trecute toate de 70, adauga razand. Unele au chiar 90(nu am intrebat-o daca mai pot muta cartile de joc). Una din ele a murit acum o luna. Nu era bolnava...

Mi-am lasat lunea si vinerea libere, daca e vreme buna merg la schi pe-aici pe-aproape de Montreal. La sfarsitul saptamanii mergem la "chalet", unde fie patinez, fie schiez. Nu mi-a mai amintit de mersul la biblioteca, la cumparaturi, intalnirile cu prietenele, etc, ca doar le stiu si nu sunt sporturi.

Acum doi ani si-a rupt mana cazand cu bicicleta si credeam ca se va sfarsi cu sporturile extreme. Da' apoi i-au pus o tija metalica si a fost ca noua. Pana in toamna a fost iar pe sa, iar asta vara a fost in excursia anuala, 2 saptamani cu bicicleta in Europa, anul asta de-a lungul Dunarii(Germania si Austria). Cu prietena ei pe care o lovise masina pe bicicleta tot acum doi ani. Si ea reparata(nu bicicleta, prietena). Au fost 30. Noaptea dormeau pe un vaporas, iar ziua pedalau 40,50 km. I-a placut mai mult in Norvegia cu un an inainte, cica in Germania e prea multa piatra cubica.

Aaaa, vara mai face rollerblade si mai rar tenis, iar iarna da zapada, ca "n-o sa stai sa privesti pe geam, in timp ce-ti deszapezesc altii curtea"? Si are o curte imensa, credeti-ma. Si 72. Nu kilograme, ani...
O fi de la sangele irlandez, imi spune P razand. La noi astilalti, s-a diluat...

vineri, 24 februarie 2012

oferte tentante...

"You don't have to blame it on the alcohol when you drink a fine French wine -- unless it's a crime to wear a beret. Toast to a dignified drink with today's deal: Pay $65 for six bottles of French wine from MacArthur Beverages (a $130 value)...."

1 Deal Location
xxxx MacArthur Blvd
Washington, DC, 20xxx

"Bring your dreams into focus with today's frame-worthy deal: Shoot over $79 and receive a three-hour DSLR photography course with famed photographer/filmmaker Douglas Sonders at LivingSocial's brand-new 918 F Street location. Named one of Washington Life magazine's most-influential people under 40 and one of the city's Top 25 Creatives, Sonders..."

1 Deal Location
Washington, DC, 20xxx

Asta e ce primesc mai nou in casuta de mesaje. Si pe cuvant ca nici nu port bereta...

Si primesc cel putin un email pe zi, asta pentru ca am intrat o data pe o pagina de "deal"-uri nemaivazute in Montreal. Asa-mi trebuie...
Acuma nu ca m-ar deranja mai tare decat e cazul, ca la cate emailuri spam sterg zilnic nu mai conteaza unul in plus.
Singura mea nedumerire e, de ce-mi trimiteti fratilor cursuri foto, sedinte de yoga, cursuri de gatit si altele asemenea la Washington? Cam care ar fi probabilitatea, dupa mintea voastra, ca cineva din Montreal sa le urmeze? Intreb si eu, intre doua clickuri pe tasta "delete"...

Sa fim voiosi, cu Montrealul in lumini si Noaptea alba la Montreal. Nu la Washington...

miercuri, 22 februarie 2012

cu ce ne mai rasfatam?


Am redescoperit de ceva vreme batul de la chibrit, roata de la shareta si laptele fermentat. Da, doamnelor si domnilor, Kefirul. Aveti kefir!!! exclam intr-o zi catre P, in alimentara, in culmea extazului. Nu stiu, imi raspunde mirat. AVEM?

Aveti frate, sunteti mari, de-aia va iubesc eu, continui, in timp ce P vorbeste singur: "Avem si altele si mai si... da' ce e ala kefir?"
Kefir este ceea ce vom manca NOI DOI la micul dejun, maine.

Experienta de la micul dejun a fost de neuitat, de atunci am kefirul numai pentru mine. :)) Pe cutie scrie ca e facut dupa o reteta originala, originara din Caucaz. Nu stiu daca a vazut caucazul, dar kefirul asta face toti banii. Il mananc/beau cu bagel sau paine cu seminte multe, multe, cu putina branza sau cascaval si stafide(de obicei mai multe ca in poza, da' alea erau ultimele pe fundul cutiei)... :)

Voi ce alte alimente "uitate" ati redescoperit? In alta ordine de idei, nu vi se pare ca melodia asta suna cunoscut? Ma chinui de o saptamana sa-mi amintesc cu ce alta melodie seamana...

PS - ghioceii sunt primiti de la fratele lu' Vera din America si au facut drum lung pana in ro si inapoi. Multumim!

sâmbătă, 18 februarie 2012

Barnes & NobEL

prietena mea scriitoarea a publicat 3 carti la Montreal si a patra sta sa iasa. toate la editura canadiana, evident. si mai publicase una in franta, in timp ce era la o bursa, studenta. la editura franceza, of course.
nu, in romania nu a publicat nimic, cand era ea in ro nu o descoperisera inca, au descoperit-o mai incolo... mai departe, adica.


tot la montreal se afla si Partidul scriitorilor romani din Canada nepublicati de nimeni niciodata si care se citesc intre ei. adica nu, unul s-a publicat singur, ca s-a saturat sa tot fie refuzat de "canadienii astia nenorociti"... si-si tine cartile frumos aranjate intr-o juma' de camera intreaga. jumatea cealalta o pastreaza pentru volumul 2.

devenind ea semicelebra la nivel local, se gandi intr-o buna zi sa faca o vizita organizatiei, c-asa zice o vorba din batrani, ca nu trebuie sa uiti de unde-ai plecat.

"-sa nu uiti, Darie! sa nu uiti!
-nu uit mama, iau autobuzul de la coltul blocului si tot acolo ma intorc, promit."


se duse, deci(nu Darie, prietena), se prezenta timid si spuse ca a scris si ea vreo 4 carti in ultimii 5 ani. ha ha, 4? ii rase in fata scriitorul-publicist, eu scot una pe luna, basCA CA mai sunt si presedintele organizatiei de tineret a partidului(sunt cel mai tanar, am 68). poti sa stai aici sa ne asculti. si daca vrei sa iei notite, se poate. cu conditia sa pui ghilimelele...

o luna mai tarziu, apare un articol despre ea in jurnalul gratuit scos de "partid" si dedicat comunitatii, care incepe oarecum pozitiv si se sfarseste brusc. partea buna e ca au scris, cea proasta e ca nu ne-am dat seama nici pana azi daca a fost de bine sau de rau.

sa ne imaginam ca e de bine, isi spuse mai mult pentru sine si se gandi ca singura ei sansa de a se face cunoscuta in comunitate si in patria muma e sa devina celebra, celebra. aussi celebre que Herta Muller...

Nota - aceasta este o parodie, iar personajele sunt ireale. chiar si cele adevarate.

vineri, 17 februarie 2012

O. K. Harris

Ivan C. Karp este unul din "art dealer"-ii avangardisti ai secolului 20, un caracter efervescent si cu un simt al umorului proverbial. El a deschis prima galerie de arta in SoHo, NY, in anii '70, fiind facut "responsabil" de intreaga dezvoltare artistica a binecunoscutului cartier de mai tarziu. Tot el e, zice-se, e cel care i-a descoperit si promovat(impreuna cu Leo Castelli), cand nimeni nu voia sa stie de ei, pe Andy Warhol si Roy Lichtenstein. Cei doi "dealers" sunt de asemenea renumiti pentru rabdarea, compasiunea si respectul cu care-i tratau pe artisti, in acea lume nebuna a banului, faimei, a suisului si coborasului in spirala... /Despre renumitul Leo Castelli si legatura lui cu Romania, pe care a iubit-o si despre care a vorbit cu drag, o sa scriu probabil alta data./

Karp si-a numit galeria din Soho O.K. Harris, dupa indelungi clipe de gandire... si cand era asaltat de artistii carora nu putea sa le faca fata si in nici un caz sa-i expuna pe toti(vedea cam 10 pe zi), le spunea politicos ca domnul O.K. Harris e foarte ocupat si ca pot sa lase cateva lucrari daca vor, dar el nu le poate promite nimic. Bineinteles ca domnul O.K. Harris n-a fost vazut niciodata in galerie. :)

Poate-l vedem in cele cateva zile de periplu primavaratic la The armory Show, primul nostru "art fair" adevarat. Abia astept, abia astept!
Sunt in cautare de restaurante bune in Manhattan, eventual in Soho, dar merge si aproape de 92 si 94 Pier, cine stie si cunoaste, cateva nume, va rog! Eu stiu vreo doua cafenele, unde se mananca bine la pranz, nimic mai mult.

Un sfarsit de saptamana insorit va doresc!

miercuri, 15 februarie 2012

ploua in sus

G. Toparceanu, Noiembrie

"Ploua stupid...
Cerul îsi scutura
Ca dintr-o ciutura
Frigul lichid.

Cârduri de ciori -
Neagra pecingine,
Flori de funingine
Zboara sub nori...

Ploua perfid.
Si-n doza minima
Picura-n inima
Neant acid.

Ploua de sus...
Toamna ironica
Îmi scrie-o cronica
Cât un Larousse.

(O Halim?, -
Pentru ca nu cere
Nici introducere,
Nici "va urma"...)

Ploua placid:
A...e...i...o...u...a...
Daca continua,
Ma sinucid!"

desi cred ca mai degraba iau o pauza.

luni, 13 februarie 2012

swaging

Biroul va fi acesta, e vandut de Knoll, se numeste Antenna si e unul din cele mai interesante birouri modulare/convertibile pe care le-am gasit, mai ales ca s-ar putea mai tarziu sa vreau sa-i pun o prelungire in L... Acum o sa fie o simpla masa, initial ziceam ca va fi alba complet, dar cred ca optez totusi pentru cea cu picioare bleu sau gri inchis. Vine in varii lungimi, ceea ce iarasi e un avantaj. Un clasor alb simplu(probabil) va completa mobilierul.

Scaunul meu va fi, evident, aeron-ul lui Herman Miller, varianta fier forjat, nu cel cromat. Mi-l doresc de-o eternitate, de pe vremea cand ma batzaiam pe porcariile de la fostul job, cu dureri de sale, ca unii nu vad diferenta intre un scaun bun si unul prost. Sau o vad, dar numai pe cea materiala, fir-ar! Si nici pe aia, cand i-am explicat sefei ca doar cateva zile de concediu medical imi platesc scaunul, a priceput unde bat... dar cam prea tarziu... inchei paranteza.
Scaunul l-am cumparat deja, l-am gasit "second hand la mana doua" la jumatate de pret, in stare excelenta. Asa ca-mi raman bani si de rasfatat clientii. Ne-am gandit la doua swag chair ale lui Nelson. Albe complet, cu picioare cromate. Sunt extrem de confortabile, fara sa para masive si nici nu ocupa mult spatiu. Va vine sa credeti ca scaunul asta a fost desenat acum 50 de ani?

Imi mai trebuie o banca lunga, undeva in mijloc, ar merge "platform bench" a lui Nelson, dar sincer, nu stiu cum se va comporta daca vreo 2,3 clienti se aseaza in acelasi timp(sau unul mai greu). Sunt asadar in cautare de una bucata bancheta cu picioare metalice, tzapene. :))

Cred ca v-ati prins asadar ca sunt fan declarat al mobilelor lui Nelson. Si cum sa nu te indragostesti, cand, desi sunt desenate acum 50, 60 de ani, te seduc prin "prospetime"?

Ceea ce, cum deja banuiti, v-o doresc, in aceasta saptamana si nu numai... :)

duminică, 12 februarie 2012

involburate ape

fugea... fugea cat de tare putea si aproape ca nu simtea arsura frunzelor sfichiindu-i pulpele, aproape ca nu simtea pamantul aspru sfaramandu-i-se cu zvacniri scurte in talpi... fugea si aproape ca nu-i era sete de apa, ci de libertate.

si azi, cat de dureros de taioase pot fi hainele astea aparent usoare, cat de neregulat poate fi trotuarul asta proaspat spalat, si cat de sete ar vrea sa-i fie de la alergare. sete de viata, nu de apa...

de ce ne lasam omorati de droguri?

marți, 7 februarie 2012

re

stii? imi zice P, unul din cele doua discuri dure "redundante" ale serverului e mort. ideea era ca daca unul nu mai functioneaza, ne ramane oglinda lui cu toate datele. deci acum daca se defecteaza "unul", nu prea mai avem redundanta... imi zice el usor afectat.

depinde, raspund eu savant... daca suntem norocosi si se defecteaza ala care e mort, ne mai ramane unul...

aha, très drole, merci beaucoup...
il n'y a pas d'quoi...

discutiile noastre dupa ora 22 sunt intotdeauna la fel.

duminică, 5 februarie 2012

ruinele rosii

Vineri seara am fost la "Theatre D'aujourd'hui", sa vad Moi, dans les ruines rouges du siècle. Piesa, un fel de comedie trista, o poveste simpla dar emotionanta a unui imigrant ucrainian, care intamplator sau nu este actorul principal, scrisa de prietenul lui, un scriitor quebecois. Un "tanar"(zic asa ca e doar un pic mai batran ca mine :)) ), care s-a nascut in URSS, a facut scoala, a mers la armata, s-a bucurat si a suferit, a vazut zidul berlinului daramandu-se cam la aceeasi varsta cu mine, apoi a emigrat in exact acelasi loc.

Am ras de amintiri trezite, mai ales la scena "primului tv color din cartier" care arata doar rosu, ca culorile celelalte trebuiau sa "vina" mai tarziu, apoi la scena Nadia Comaneci, careia-i reprodusesera perfect costumul de gimnastica, doar ca tricolorul era cam atarnator... Am lacrimat din coltul ochiului la altele, ca asa-s io sensibila, de fapt raspund la emotia autentica din preajma. Si era, frate, o emotie prezenta, ca s-a muiat servetelu' instantaneu.

Si lui P i-a placut piesa, a trebuit sa-i explic una, doua scene, dar si el mie, era plin de simboluri "canadiano-franceze" si "est-european comuniste", strecurate cu dibacie de scriitor.

Iar aseara ne-am dus sa vedem Monsieur Lazhar, povestea unui algerian emigrat la Montreal si dorinta lui de a se implica/rezolva probleme acute din viata sociala a urbei... cica film de oscar, dar eu nu prea... de fapt filmul nu e rau, doar ca nu m-a lovit peste tample, cum ma asteptam...

Va doresc o saptamana calda, dar nu plictisitoare...

miercuri, 1 februarie 2012

magiun

Ma intorceam aseara din centru, de pe unde-mi petrec mai nou serile(la cursurile cu care ma laudam). De fapt ma intorsesem pe jumatate, adica traversasem fluviul(pe dedesubt) si asteptam in statia terminus(recte first station in sensul celalalt), sa iau autobuzul care sa ma intoarca de-un "intreg complet", caci ce-ar fi un intreg neterminat?

"Terminus Longueuil" este o statie mare, mare de autobuze, care arata ca o caracatita cu multe brate din sticla, de-a lungul carora sunt dispuse peroanele unde apar autobuzele la ora indicata (am mai spus asta, da-mi place sa plictisesc). Inima caracatitei e metroul, caci ce-ar fi o caracatita fara inima?

Priveam asadar prin geamurile imense frumusete de ninsoare (ca ningea de vreo 12 ore) si ma gandeam la cat sunt de obosita si la cata treaba teoretica am, ca practic nu mai eram in stare... Dar ce-ar fi munca fara planuri neterminate la timp?

Doua minute inainte de ora plecarii, apare tanti impiegat de miscare si ne anunta ca autobuzul nostru va fi in intarziere cu maxim 10 minute si isi cere scuze in numele regiei de transporturi. Nu se misca de langa noi pana nu apare autobuzul, vreo 7,8 minute mai tarziu. In timp ce urcam, ne multumeste pentru rabdarea de-a astepta cele 5,6 minute in plus.
Ajunsa in statia de destinatie, cand sa cobor, soferul ma intreaba daca vreau sa opreasca dupa intersectie, adica fix dooj' de metri mai la vale, ca e multa zapada si se merge greu. I-am multumit si am zambit. Am strans in brate "The land of green plums" a Hertei Muller si-am coborat. Caci, nu-i asa, ce-ar fi compotul bio fara sa fi mancat prune verzi?