miercuri, 30 mai 2012

yellow submarine

Ploaie torentiala nemaivazuta si nemaiauzita, ieri seara, la Montreal. Scoli, metrou, centre comerciale inchise, in cateva minute strazile s-au transformat in lacuri.

Coborand la subsol am constatat ca trei ferestre erau in apa pana la jumatate, care apa, bineinteles, a inceput sa intre-n casa. Sari, pazea, am iesit cum ne gaseam, cizmele de cauciuc n-am mai avut timp sa le punem(de fapt nici nu stiam pe unde sunt)... P incerca zadarnic sa indeparteze apa cu galeata... eu cautam cu disperare pompa, prelungitorul, furtunul, racordul metalic, surubelnita plata... le-am gasit destul de repede pentru unul care nu avea habar unde sunt si-am reusit sa pompam apa de la ferestre si din lacul format in curte. Lacul se formase pe locul sapat acum cateva zile pentru amplasarea unui "patio" fara sa terminam si devenise un fel de chestie noroioasa, solul fiind argilos/humos.

Dupa ce-am reusit sa indepartam pericolul imediat,  am constatat ca P intrase in noroiul ala cu tot cu pantofi(probabil ca sa nu se murdareasca pe picioare he he), eu pierdusem de mult papucii prin curte si nu intelegeam de unde pana unde catelusa Mishcka era murdara de noroi, desi nu iesise din casa.

Ne-am asezat pe jos(eram uzi si murdari din cap pana-n picioare) si-am mai adaugat ceva la lunga lista "to be done". Si-am constatat inca o data, daca mai era nevoie, ca viata la casa e palpitanta. N-ai timp sa te plictisesti, parol! Mai vrem dovezi ca planeta e "à l'envers"?

Vad ca unii s-au distrat in autobuz. Se pare ca-i si-un ardelean acolo, oioioi! Uitati-va la sec. 50.
Sa ramanem optimisti, zic!

marți, 29 mai 2012

imobiliare...

Acum 2,3 ani, fiind in vizita la LA, am mers sa "vizitam" una din casele moderne construite de Frank Lloyd Wright, arhitectul celebrei Fallingwater, in Pasadena, Ca. Nu e atat de spectaculoasa ca Fallingwater, dar m-au impresionat caramizile/blocurile din ciment atat de cunoscute, specifice perioadei moderniste, care aveau sa faca furori in anii '60, '70 si care formeaza un fel de zid brodat(vad ca a fost construita in 1923).  In plus si asta are un paraias care trece prin casa/curte. Dealtfel cartierul e un fel de oaza de verdeata in mijlocul desertului, foarte diferit de ceea ce vedem in imprejurimile Los Angeles-ului, mai interesant dupa mine decat celebrul Beverly Hills, insa mult mai mic si putin cunoscut. Un fel de microclimat vegetal creat de-a lungul unui  curs de apa, ce se autointretine. Vizita e un cuvant pompos, caci fiind proprietate privata si neavand permisiunea proprietarului, nu putea fi vorba sa vizitam casa, ci eventual sa "tragem" cu ochiul si cu aparatul peste gard.

P era insa convins c-o sa-mi placa locul, imprejurimile.
In timp ce ne invarteam prin dreptul portalului si ne intrebam daca sa incercam sa trecem sau nu dincolo(nu existau porti cu adevarat, ci doar niste ziduri pe care le puteai conturna si intra in curtea omului), apare un domn cu masina, ce parea sa fie vecin, incetineste si ne spune zambind  ca putem sa intram sa vizitam curtea, ca nu e nimeni acolo.

P imi zice ca el crede ca e mai bine sa nu... ca e convins ca nenea ala a facut misto de noi sau a vrut sa-i joace o festa vecinului lui.  Ei, ash, zic eu, n-ai vazut ca parea om serios? Ma duc sa trag o privire dupa ziduri. Ocolesc zidul, inaintez un metru, doi si vad casa, undeva mai departe... o splendoare!!!
Eram deci exact in curtea omului. Ma uit spre casa si zaresc, prin geamurile imense, un domn intre doua varste ce parea sa-si serveasca cafeaua in living room si care parea sa priveasca direct in directia mea.

Ouuups, raman impietrita, incapabila sa ma misc si cand, dupa 2,3 secunde, imi revin,  ii fac cu mana in timp ce ma indepartez, mergand cu spatele, ca-n filmele de desene animate... in timp ce P murea de ras. Am facut poze "la poarta" si dusi am fost. Daca eram suficient de curajoasa asteptam acolo sa vad daca omul reactioneaza/ daca iese si i-as fi spus ca vrem sa vizitam... cand ai o asemenea casa cred ca te poti astepta la curiosi de teapa mea. :)
Vaz acum ca e de vanzare. 4,5 milioane, ieftina ca braga... :)

sâmbătă, 26 mai 2012

litoral

video
Facand ordine prin poze azi, am gasit cele doua videouri si m-a apucat un dor de duca... mi s-a facut dor de Los Angeles, dar nu cred ca ajung pana in iarna, vara/toamna asta incerc sa ma tratez la Techirghiol...
Ce locuri imi recomandati pe litoralul romanesc? N-am mai fost de cel putin 10 ani...
video


duminică, 20 mai 2012

mai rau de-asa?

Eram profesoara in romania anilor 2000. Cam trista, ce-i drept, de cand ma titularizasem, ca-mi disparuse telul, punctul de focusare, iar cu cat trecea timpul, si speranta.

Dupa inca o greva trista in urma careia ma simteam din nou si iarasi miloaga, mai obtinusem cativa lei la leafa. Probabil pentru cateva tigari in plus. Cum s-ar spune, imi fumam viitorul. Care viitor si ce altceva mai bun de facut aveam? Macar il fumam in companie agreabila, ca asa colectiv mai rar am vazut. Ne unea saracia, cred, ca eram al naibii de uniti si zau daca faceam eforturi.

Dupa greva asta sau in timpul ei, ca e mult de-atunci, o colega intra val-vartej "la coltul fumatorilor", o camera minuscula plina de fum de-l taiai cu cutitul,  langa cancelarie. Decizia de-a nu mai  fuma in cancelarie am luat-o la un moment dat noi, fumatorii, din respect pentru cei care nu fumau, iar directorul ne-a inchis un capat de culoar cu-o fereastra si gata. Partea haioasa e ca discutiile erau atat de animate si interesante in camaruta, ca toata cancelaria se muta acolo in pauze, cu nefumatori cu tot... :)

Deci intra colega cum va spuneam, val-vartej, razand si plangand in acelasi timp. "N-o sa va vina sa credeti ce-am patit", zice ea. "Ce?", intrebam noi curiosi. "Eram intr-un taxi". In vremea aia in orasul natal taxiurile erau cata frunza si iarba, iar soferii acestora o specie aparte. Aveai o paleta atat de larga a tipurilor de  indivizi - conducatori de taxi, ocazionali sau cu norma intreaga, ca puteai verifica relativ repede aproape orice teorie psihologica, era sa zic antropologica si poate ca nu greseam, circuland cu taxiul.

"Si cum mergeam noi asa linistiti, alt taximetrist  il cheama pe-asta al meu prin statie si-l intreaba cum merge", continua ea. "Cum sa mearga, cam prost azi, la fel ca ieri". "Prost si la mine, de vreo doua, trei zile. Daca mai continua mult situatia asta, o sa ajungem vai de capul nostru, ca profesorii o sa ajungem"...
"Soferul meu se pune pe ras, apoi se intoarce spre mine", continua ea cu ochii sclipitori.
"Unde ziceti ca mergeti? La liceul X? Ca aproape am ajuns. Sau undeva prin apropiere? ".
"Nuuu, merg uite aici, exact la blocul asta poti sa ma lasi".
"Ok, doamna, va costa atata...".

"Ma dau jos si vin pana la scoala pe jos, aveam nevoie neaparat de aer, simteam ca ma sufoc, imi venea sa plang si sa rad in acelasi timp, dealtfel asta am si facut tot drumul, va jur ca nu stiu daca e comica sau tragica situatia", continua biata femeie, tremurand.
Ne uitam unii la altii, mai tragem cate-un fum adanc si radem asa, cu gura pana la urechi, chiar, o fi comica sau tragica situatia?


joi, 17 mai 2012

Ciutura

Apoi facem la dreapta la rascruce, acolo unde se opreau intotdeauna cu mortii si ingenuncheam plecand fruntea in colb in timp ce copii chicoteau asteptand ploaia de monezi. Lasam in stanga curtea CAP-ului, cu cladirile cojite de straturi succesive de var si pe poarta caruia intra dimineata si iesea seara, fara sa stie prea bine de ce, Costica al lui Amarascu, tarandu-si in tarana aceleasi cizme de cauciuc murdare de balegar.

Dincolo de gardul de sarma, in soprul cam stramb fusese candva motorul de lemne, pe vremea cand satul asta respira viata, iar motorul lucra. Imi rasuna inca in minte strigatul metalic, la fiecare muscatura zimtata. Azi nimic din toate astea nu mai sunt, iar copii nici macar n-ar crede c-au fost, daca Ilarie al Capatinii n-ar pastra amintirea vie. "Musca al dracului, ma, fiara", zice razand, dezvelind dinadins jumatatea de deget ramasa, cu infatuarea unui ranit pe front.

In fata ochilor se iveste digul, strajuind satul intr-o parte, ca o fortareata - marturie a luptei cu apele - apoi in departare, podu'al lung. Vama. Vamile. Viata ramane dincoace. Dincolo e necunoscutul. Pana si drumul se ingusteaza si devine alunecos. Facem la dreapta, coboram, apoi urcam din nou.

In stanga, cimitirul, in care pana si crucile-au ingenunchiat parca, obosite. Cate-o floare, se iveste pe ici pe colo, de sub ierburi. Unii si-au acoperit mormintele cu ciment, semn de bunastare. Sau poate de neaducere-aminte. Dar cei de sub lespezi ne-asteapta. Ei nu se grabesc...
In dreapta curge, desi pare sa zaca, firul de apa mocirlos. Oare apele devin negre de tristete? In departare, pe dealul din dreapta se proiecteaza satul cu case mici, albe, de oameni sarmani. Tacut.

Inaintam cu greu, pana la biserica nu mai e mult. Ma intreb atunci si n-ar fi pentru prima oara, de ce e atat de departe de sat? Oare pentru a avea timp sa-ti pui toate intrebarile?


miercuri, 16 mai 2012

spa(s)m

In ultimele zile am avut dovada ca foarte multi mi-au deschis mesajul ala cu virusul(desi poate ca n-a fost virus, poate-o fi fost doar cineva care mi-a intrat in mesagerie servindu-se cu lista de contacte), asta facandu-ma sa inteleg ca oamenii chiar credeau ca le trimit ceva interesant, ceea ce e de bine. Numai ca n-a fost sa fie de bine pentru primitorii de misiva virusoasa, asa incat nimeni n-o sa-mi mai citeasca mesajele si mi s-a cam luat si mie de trimis de pe adresa asta. N-o s-o fac decat daca trebuie.

Dupa povestea cu pricina am scris un mesaj cu titlul: "mesaj pe bune" si am primit raspuns de sa ma prapadesc de ras: "Re: mesaj pe bune(adica de la om)". Asadar daca veti primi totusi in viitorul apropiat mesaje de la mine, ele ar trebui neaparat sa aiba ca titlu': "mesaj pe cinstite", "asta nu e virus, pe cuvant", "sunt chiar eu, sa orbesc daca mintesc", "sa mor daca nu l-am scris eu p-asta", "sa se usuce mana celui care minte si daca nu a celui care nu ma crede ca eu l-am scris, asa!", "nu fi milog, deschide-l, e de la mine", "ma jur pe rosu ca eu sunt" si altele asemenea.

Astept si alte idei de titlu la fel de sugestive, ca n-as vrea sa ma repet si sa creada filtrele ca sunt spam. :)

marți, 15 mai 2012

vino

"Casă în construcţie cu ramuri uscate, ca păianjenii, în schele
Înalţă-te în ceruri cu seninătate
Până când norii ţi-or sluji de perdele
Şi stelele: mulţămirea lămpilor pe balcoane înserate.

Între doi castani împovăraţi ca oamenii ce ies din spital
Crescu cimitirul ovreiesc - din bolovani;
La marginea oraşului, pe deal
Mormintele ca viermii se târăsc.

Docarul galben ne aşteaptă în faţa gării
În mine se rup trestii cu foşnet de hârtie
Vreau să mă sfârşesc încet de-a lungul ţării
Şi să-mi ezite sufletul ca dansatorul pe frânghie.

Rătăcesc prin pădure
Cerşetori ţigani cu barbă de cenuşă
Că ţi-e frică dacă-i întâlneşti
Când îşi freacă soarele pleoapa pe poteci.

Călare o să mergem zile întregi
O să poposim în hanurile sure,
Acolo legi multe prietenii,
Te culci noaptea cu fata hangiului.

Sub nuci - pe unde trece vântul greu ca o grădină de fântâni
O să jucăm şah
Ca doi farmacişti bătrâni
Şi soră-mea o să citească gazetele în hamac...

Ne-om dezbrăca pe deal în pielea goală
Să se scandalizeze preotul, să se bucure fetele,
Vom umbla ca agricultorii cu pălării mari de paie
O să facem baie lângă roata morii
Să ne întindem la soare fără sfială
Şi-or să ne fure hainele şi-o să ne latre câinele…"

Vino cu mine la ţară, Tristan Tzara

luni, 14 mai 2012

vara

La Montreal e vara azi si cum ziua se anunta plina(avem multe comenzi), m-am hotarat sa lucrez afara, spre uimirea lui P. care-mi marturiseste ca e putin invidios. Doar putin, ca nu se poate impiedica sa nu se bucure ca am avut o asa idee simpla. Cica el credea ca e complicat sa te instalezi afara.
Complicat? Mi-a luat 10 min. maxim, dar voi avea cel putin 4,5 ore de soare...
Acum aveti ocazia sa vedeti o parte din munca mea(atunci cand nu ma joc de-a fomeia de afaceri), componentele alea de pe card si ecranul sunt sudate de mine. He he.

S-aveti o saptamana plina de soare si de idei!



vineri, 11 mai 2012

si nici macar 13 nu e

Asa... suntem calmi... respiram pe nas, regulat, bine macar ca e vineri. Ziua de ieri parea sa fie o zi linistita, pana sa apara postasul care in loc sa ne aduca pachetul multasteptat, ne-a adus o instiintare cum ca totul e in regula cu el (cu pachetul, cu postasul nu stiu), dar deoarece valoarea coletului depaseste 1600$ si deoarece a fost trimit prin Posta americana+ cea canadiana si nu UPS, Fedex &Comp., vama se face la biroul cel mai apropiat si trebuie sa mergem noi personal acolo s-o facem...

De fapt explicatiile nu erau nici pe departe clare, eram anuntati fara menajamente ca pachetul e retinut in vama(fara sa stim de ce) si ca daca nu facem un RMD(Release on minimum documentation package) in 30 de zile, pachetul intra in custodia vamii. Niste nervi, niste telefoane si ne-am lamurit in cele din urma. Apoi am fost la o seara literara sa ne mai calmam la nervi, de unde ne-am intors pe la zece seara, ca pe la unsprezece asa, fix inainte de culcare, sa constatam ca pisica nebuna Cedri nu e nicaieri. Am remarcat o usa a casei care ramasese deschisa, deci nu era nici un dubiu, iesise.

Dupa strigaturi si chiote, imi dau seama ca e undeva in curtea vecinului unde am intrat tiptil.  Tot strigand-o, vecinii s-au trezit/ au iesit si dupa cautari in gasca am realizat ca e... in copacul din curtea lor, inalt de cel putin 10m. Cum nimic nu era posibil la ora aia, am plecat sa ne culcam, lasand-o plangand acolo, in timp ce afara burnita. Va dati seama cam ce somn a fost. Asa ca azi dimineata, "relaxati" si cu cearcanele-n barbie am reasamblat bucatile din aluminiu(pe care le pastram, ca nu se stie cand ne trebuie) si P, cu muschii de otel, le-a tinut in aer vreo 3 ore, cu scurte pauze de respirat, sau de dezmortit ceafa de atata uitat in sus. In cele din urma am reusit s-o dam jos pana pe la jumatate, de unde a cazut(norocul ei) in niste tufe din curtea vecinului. Intinsesem paturi pe jos, peste plante, cu aprobarea lui. Plantele s-au cam flescait, evident...

Si ca treaba sa fie clara dupa toata nebunia, ma intorc la calculatorul pe care nu-l deschisesem de-aseara si constat ca am luat si transmis mai departe un virus(am deschis ca proasta un email primit de la un grup Google - fostii colegi de liceu).

Asadar doamnelor si domnilor care comunicati cu mine pe Yahoo, I am so sorry daca l-ati deschis, dar probabil l-ati dat mai departe...

In rest la Montreal e soare si frumos, am fost la vama si am rezolvat, iar micutza doarme tolanita intr-un scaun de vreo 5 ore. O fi obosita, mititica. Aaa, si azi nu am avut fumigene la metrou, ca ieri.
Asteptam vesti de la domn Selector care a cam disparut de pe blogul dansului, dupa o zi de vineri la fel de "promitatoare". Speram sa se fi ratacit doar printre sticlele de vin rosu. :))

sâmbătă, 5 mai 2012

ciresule, frunza rara

Primavara. Sambata cu soare. Zi plina. Ne-am trezit cu noaptea-n cap si gandul dupa verde. Voiam un conifer micut, eventual filiform, pentru platbanda din fata casei, ce parea oarecum debalansata si care-si cerea drepturile ori de cate ori o priveam. Si mai voiam sa ne uitam dupa copaci mai mari, acum ca nu mai avem piscina, ne gandim sa plantam cat mai multe in curtea din spate. Deocamdata ne facem planuri, curtea din spate e cam urata si trebuie procedat metodic, incepand cu un nou "patio", ca noi vara mancam afara.

Iesim pe la ora pranzului de la Botanix, cu masina incarcata, ca de obicei. Si cu promisiunea sa ne intoarcem.
Am cumparat filiformul, vreo 10 ghivece cu plante diverse(am luat iar maci si niste garofite) si... atentiune... mi-am cumparat cires care face cirese negre si dulci!!!! Nu stiu cand incepe sa rodeasca(am uitat sa intreb), dar cred ca-l voi privi cum creste, mai rau ca un copil...
Ajunsi acasa, ne-am apucat de plantat, nici de mancare nu ne-a ars. In timp ce puneam plantele am realizat ca in fata casei nu mai avem loc, ne mai trebuie un copacel intr-un colt si gata. Dar exista o solutie... sa extidem platbanda cu plante si sa micsoram peluza.

Asta-i clar semn de "microb" numit gradinarit. Unii ar putea zice ca e "consumism"(he he) si ar fi adevarat, daca nu mai toate pasiunile(exceptand uitatul pe pereti) n-ar presupune un obiect al muncii sau o materie prima.

Am actionat deci asupra obiectelor muncii pan-am facut basici la maini,  da' ce pot sa va spun e ca acum ma simt ca intr-un dans cu ingerii... Sa fie de la plante, sa fie de la bere???  Cam in doua saptamani urmeaza rosiile si ardeii . :))  

vineri, 4 mai 2012

legea cu pricina

Am spus-o deja, am luat hotararea de-a pleca din romania intr-o noapte de martie, intr-un salon de terapie intensiva, la neuro, intr-un spital romanesc(eram acolo ca "apartinator"). Iesisem sa fumez o tigara, sa fi fost 2.30 sau 3.00AM, am scrutat cu privirea noaptea neagra in cautare de raspunsuri care nu existau si mi-am spus: "Daca nu vreau ca scena asta sa se repete, trebuie sa plec din tara asta. Altfel, nu am nici-o scuza". Am pierdut atunci, in noaptea aia, curajul de a mai lupta in romania si circa un an mai tarziu ma urcam in avion, cu bilet doar de dus. Mi-a luat mult sa-mi "diger" frustrarea si neputinta, desi cred ca ranile nu se vor cicatriza niciodata.

Asa incat, oricat nu m-ar mai interesa politica romaneasca, am datoria fata de oamenii aia care-mi sunt  dragi si care sunt acolo sa fac macar putin pentru ei, de la distanta. Citesc de ceva vreme cateva bloguri ale unor romani care au ramas si care mai au si puterea sa lupte.

Asa am citit un post cel putin interesant pe blogul impricinatului de corn despre controversata dar putin cunoscuta noua lege a sanatatii. Incearca si reuseste, cred eu, sa explice destul de clar ce implicatii are legea  asupra omului de rand, mai ales ca "impricinatul" e medic.

Nu am nimic de adaugat la cele spuse de el, mai ales ca nu cunosc nimic din sistemul de sanatate romanesc actual, as vrea doar sa va intreb, din pura curiozitate(mai ales pe cei care locuiti in afara Romaniei), cum functioneaza sistemul de sanatate din tara unde locuiti si care-ar fi punctele lui tari si cele slabe, dupa parerea voastra?

Si puteti, bineinteles, daca doriti, sa puneti linkuri spre postul impricinatului. Haideti sa nu-i mai lasam(pe politicieni) sa faca ce vor cu noi/voi, la nesfarsit!