vineri, 29 iunie 2012

vecinii mei au

musafiri. nu par sa fie la domnul cu peruca, extrem de simpatic dealtfel, care poseda una asemanatoare bleu ciel. data viitoare, cand o va scoate din garaj sa o stearga de praf o sa-l rog sa-mi povesteasca despre ea(ce marca e, de cand o are, etc) si chiar sa ma lase sa-i fac poze. poate asa reusim sa socializam putin, mai ales ca ne salutam zambind si ne facem cu mana de la distanta, fara sa fi vorbit vreodata si fara sa stim cum ne cheama. da, chiar, cam bizar.

ma intreb care o fi senzatia pe care-o poti incerca, intr-o astfel de masina fiind? oare ai impresia ca vei zbura? :)

un sfarsit de saptamana retro, va doresc!

joi, 28 iunie 2012

caratorul de vise

visul se repeta aproape obsesiv... tema centrala era aceea in care eram in dreapta, cu geamul coborat si picioarele pe bord, din radio ieseau tipete ascutite de chitara pe cand drumul taia desertul in doua, iar eu simteam o profunda "durere-n cot", "durerea" calatorului de nicaieri spre niciunde... senzatia o cunosteam, o repetasem deja in simturi, doar cerul era mult mai albastru... si linistea mult mai liniste... iar el, el tacea, stia ca nu trebuie sa spuna nimic... visele nu trebuie intrerupte.

va urma...

sâmbătă, 23 iunie 2012

galben

si mirosea a galben, pana la adormire de simturi...

"Plutea o floare de tei
înlăuntrul unei gândiri abstracte
deşertul se umpluse cu lei
şi de plante.
Un tânăr metal transparent
subţire ca lama tăioasă
tăia orizonturi curbate şi lent
despărţea privirea de ochi
cuvântul, de idee,
raza, de stea
pe când plutea o floare de tei
înlauntrul unei gândiri abstracte."
                                      Nichita Stanescu, Semn 1

miercuri, 20 iunie 2012

Bijuterii II

Aici fusese altceva, dar cred ca s-a vazut si daca s-a vazut si a mai si placut, cu atat mai bine. Numai ca nu'sh de ce, dar eu sunt satula sa vad poze cu bijuterii. Pentru cei care au intrat mai tarziu si ca sa nu para comentariile care urmeaza ciudate, aici au fost niste poze si o povestioara despre un artist care mie-mi place. Si acum nu mai sunt. Weekend placut sa avetz!

marți, 19 iunie 2012

dileme

Ma codesc de vreo trei zile sa trimit un email uneia dintre artiste care mi-a raspuns la ceea ce i-am cerut si care mi-a atasat poze ale catorva piese noi. A si mentionat ca e nerabdatoare sa vada ce impact au ultimele creatii pe piata si ma ruga sa-i spun ce cred.

Of, of, m-am uitat pe poze de trei ori, apoi l-am chemat pe P, fara sa suflu o vorba(voiam sa-i testez reactia pura). Si a fost aproape identica cu a mea, doar ca mai retinuta, el e slefuit cu smirghel mai fin, ce vrei.
Deci piesele cele noi seamana cu cele vechi, dar cu o explozie de aur si diamante, de zici ca s-a rasturnat masina de pietre pretioase fix in atelier. Departe de gustul meu. Nu zic ca sunt urate, nu, dar eu una nu le-as purta si nici n-as tine neaparat sa le vand...

Cum eu sunt expansiva in relatiile cu artistii si nu fac economie de epitete cand imi place mult ceva, iata-ma in fata unei situatii penibile, fara sa stiu ce sa zic. Il intreb pe P ce crede si-mi spune cu cuvinte bine alese sa ma descurc(adica ca n-are nici o idee - da, da cacofonii).

Si cum dupa-amiaza asta am reusit sa ma enervez cu succes(n-are importanta de ce), iata-ma in forma capabila de raspuns.
Ii multumesc femeii pentru ceea ce mi-a trimis, o rog sa-mi mai trimita niste poze cu rezolutie mai mare(daca are) si-i precizez ca sunt pentru ecranul video, CARE ma va ajuta sa-mi fac o idee despre ceea ce clientii ar dori sa aiba. Caci, ei, clientii, vor determina directia a ceea ce comand. Si-i spun in treacat ca gasesc interesanta noua linie. Atat.

Sper sa n-o fi ranit, sunt convinsa ca ei ii plac noile creatii si chiar ii doresc sa aiba clienti pentru ele, dar nu am putut fi ipocrita sa-i spun ca sunt cazuta pe spate, cand nu sunt. Imi plac extrem de mult celelalte piese, ca de-aia le-am si comandat.
Uite un aspect care va fi dificil. Cum sa ii spui unui om pe care-l apreciezi ca nu-ti place ce face acum, fara sa-l ranesti?

Voi cum ati face?

duminică, 17 iunie 2012

Aphone

 Nume ma intreba azi  cum a fost trecerea de la no-phone la iphone. Grea, cum sa fie, in primul rand pentru ca am stat in magazin vreo 3 ore. Dar am gasit super oferta pentru doua mobile in care ai aproape totul gratuit, da' te costa 65$ de caciula, c-asa-i in capitalism...
Oferta cuprinde vreo 6GB de "data" pentru unul si 1,5GB pentru altul. Credeti c-a fost usor sa-l conving ca eu sunt cea care are nevoie de cei 6GB? Am negociat strans, plus ca nu puteam sa ne certam cu voce tare, ca eram in magazin. Stiti ce nasol e sa te certi cu zambetul pe buze? :))

Am venit cu toate argumentele rezonabile, apoi cu cele nerezonabile, cum ca daca ma duc eu la un client si trebuie sa vad un tablou si sa mai fac si poza pe care s-o trimit si clientul n-are internet? O trimiti mai tarziu, de la galerie. Si daca e urgent, aaaa???
Nu mai stiu daca a cedat din cauza de argument puternic sau de dureri de cap... :)

P n-a mai avut mobil de 10 ani si cum s-a suparat pe Bell, a decis c-ar fi timpul sa aiba unul. Sigur ca n-are nici-o legatura una cu alta, dar toate motivele sunt bune, nu?
In prima seara ne-am sunat unul pe altul in diverse colturi ale casei(nu c-ar fi super mare casa), ne-am trimis mesaje, ne-am facut poze si ni le-am trimis pe email, ne-am ales sonerii, parca ziceai ca suntem copii tampiti...  apoi pauza, cine naiba are timp sa butoneze? Aaaa, am mai facut poze cu mobilul la concertul lui Sting care n-au iesit bine, apoi altele in superbul hol al salii de concert, astea au iesit.

Intre timp eu doar am vorbit la el de cateva ori, P a mai cautat pe net cate ceva despre unele aplicatii specifice... fie despre electronica, fie despre muzici, librarii de sunete, etc...

Ieri P ma intreba daca stiu cum stie el daca are mesaj. De care? zic. Voice. Pai te-anunta el. Cum? Gaseste el o cale, ca de-aia e dastept, raspund intepata.
Concluzia: suntem prea batrani pentru aifon.

Ceea ce, evident ca nu va doresc!

vineri, 15 iunie 2012

vineri

Azi aveam de trimis o gramada de emailuri si cu asta am inceput de dimineata, apoi ma pregateam sa continui lucrul la situl web, sa mai dau telefoane si sa revad niste oferte pentru masina de carte de credit, eventual sa ma decid cu ce companie vom lucra si inca multe lucruri marunte pe care nu mi le amintesc exact, sunt notate pe undeva. Aaaa si mai trebuia sa fac gazonul. Iar asta seara era programata o lectura de poezie.

M-am trezit, mi-am baut cafeaua in timp ce-am trimis emailurile cu pricina si-am tras cu ochiul pe aici, apoi am cautat prin toata curtea medaliile lui Cedri(una cu vaccinul, alta cu numarul de telefon de acasa) pe care azi dimineata nu le mai avea la gat. In timp ce cautam, am realizat ce zi minunata e afara si mi-a venit chef de alergat. Eu ma duc sa alerg putin, zic, cu gandul tot la insemnarile din agenda.
Nu mai bine facem o tura cu bicicleta? sugereaza P inspirat, care abia astepta cateva ore libere, ca si mine.

Si uite-asa ne-am trezit, neplanificat, pe o pista de biciclete din cele cateva nu departe de casa, care ne-a dus fix spre niste parcuri naturale, pe malul fluviului. 20 de minute mai tarziu eram in mijlocul naturii, alaturi de rate salbatice si doi-trei pescari, inconjurati fiind de miros de salcioara. Ce pacat ca nu aveam chiar toata ziua la dispozitie, ar fi meritat sa luam bacul pana la insulele Boucherville, unde pistele de biciclete continua. Data viitoare.

Ne-am intors, trei ore mai tarziu, relaxati si surazatori. Afland ca lectura de poezie se amana, am hotarat sa cinam intr-un mic restaurant din cartier, L'ancien Chablis . Nimic pretentios, am facut rezervare la terasa. Ador zilele astea care nu prevad nimic special dimineata, dar care pot aduce placeri simple. Pe care e bine sa ni le daruim din cand in cand.

Voi ce faceti la sfarsitul asta de saptamana?

miercuri, 13 iunie 2012

Sting la Montreal

Sting a fost intr-o forma de zile mari, mai in forma decat acum 3,4 ani la concertele cu The Police care in plus s-au tinut in sala gigantica a "Centre Bell".
De data asta am fost in Sala Wilfrid-Pelletier,  fosta sala de concerte a filarmonicii din Montreal, cu o acustica impecabila si mult mai mica. In plus biletele pe care le-am avut au fost mult mai bune.

Chiar dac-am fost bolnava ca un caine, ma durea gatul, capul, muschii si aveam ameteala(cred ca am combatut vreun virus) de-am zis ca nu ma pot duce, m-am miscat in cele din urma si am zacut pe scaun pana la aparitia Lui, in timp ce P m-a pus sa-i promit ca nu cad acolo pe scaun, mai ales ca nici nu mancasem nimic toata ziua. Si n-o sa va vina sa credeti, in clipa in care l-am vazut si-am inghitit in sec, parca si-o parte a durerii de gat a fost inghitita si nici nu mai eram asa ametita... :)

Era imbracat intr-o pereche de pantaloni din denim gri inchis cu gri argintiu destul de mulati, genul skinny, care-i veneau bestial si un tricou gri deschis, simplu, ajustat incat sa-i puna in evidenta umerii si bratele. Avea invatisarea si corpul unui tip de 30 de ani care merge regulat la sala(fara sa ia suplimente de proteine) si care face yoga. Mi-a amintit de indianul pe care l-am vazut intr-un magazin de "chestii spirituale" la LA, care era 'yogi' si un fel de medium de nu stiu care, ca va jur ca stateau femeile la coada sa le citeasca trecutul sau viitorul sau nu mai stiu ce. L-as fi lasat si eu sa-mi citeasca chiar si prezentul, dar nu puteam ca ne grabeam.

Asa... si in picioare avea acelasi pantof-gheata ca de obicei, stilul Hugo Boss cu dungi laterale. Mi-ar placea sa stiu cine-l incalta, am vazut in UK o gramada de artizani(de fapt artisti) care fac pantofi manual, cei mai bestiali pantofi pe care i-am vazut in viata mea, of, of.

Band-ul era compus din 5 muzicieni care mai de care mai buni: drummerul Vinnie Colauita, o masina de "beats", chitaristul Dominic Miller deja un nelipsit din concerte, keyboard-istul David Sancious, vocalista de exceptie Jo Lawry si un tanar la vioara/electric fiddle (si alte cateva instrumente), Peter Tickell, care a ridicat sala in picioare, inainte sa se ridice pentru Sting... a facut niste solo-uri la vioara de ne-a lasat cu gura cascata.

Intr-o forma a vocii de invidiat, Sting a facut un spectacol de exceptie. Inutil sa va spun ca am dansat, la inceput pe scaun si incetul cu incetul, pe masura ce ma simteam mai bine, ma ridicam cate putin, astfel incat ultimele melodii: Desert rose, Next to you, I'll be watching you Every breath you take, le-am topait cu P in dreapta si cu un nene de 60 de ani in stanga. De fapt de la intrarea la concert remarcasem ca majoritatea spectatorilor aveau "un certain age". Asta nu ne-a impiedicat la iesirea din sala sa ne "batem" pe tricourile cu Sting, eu luindu-mi unul rosu pe care scrie mare: "there's no religion, but SEX& MUSIC".

Asadar, a fost o seara mai mult decat agreabila, ceea ce va doresc  si dumneavoastra! Asadar doamnelor, va recomand pentru migrene si ameteli, o cataplasma cu Sting. Iti ia durerea cu mana! :)

luni, 11 iunie 2012

Viata bate totul

Acum circa 6 luni am decis sa renuntam la a doua linie telefonica pe care n-am utilizat-o niciodata(dar pe care am dorit-o la inceput) din simplul motiv ca nu a putut fi instalata fizic, desi numarul ii fusese alocat. Cum P n-a avut timp sa caute firele prin zid(tehnicianul sustinea ca acestea ar intra in casa, dar el avea rezerve) si cum, repet, nu am utilizat niciodata linia, am hotarat sa o "taiem". Deci P a sunat la compania de telefoane.
Vrem sa intrerupem linia 2. De ce? bla bla bla, e atat de ieftina!!! Pentru ca n-o folosim, n-a fost niciodata instalata. Nu vreti sa o pastrati la acelasi pret, dar sa va dam gratuit mesagerie si nu mai stiu ce?
Mmmm, zice P, sunteti f. amabil, dar nu cred ca e foarte utila mesageria la o linie nefunctionala. Nu, multumesc.

Asta se intampla prin ianuarie. In februarie nu numai ca linia aparea pe factura, dar costa mai mult. De atunci a aparut si disparut de pe factura continuu, in functie de cum aveam timp sa sunam si sa ne enervam. Saptamana trecuta, in iunie, deci, linia 2 aparea din nou pe factura de telefon. P a crezut ca face criza de nervi, mai ales ca, desi stia ca serviciile la Bell(unde chiar lucrase, student fiind) se deteriorasera, nu-si imagina sa se fi ajuns atat de jos.
Am studiat o seara intreaga oferta de telefonie mobila, am gasit una buna pentru 2 abonamente, a doua zi telefoanele erau cumparate, plangerile catre doua organisme guvernamentale inregistrate.

P a sunat la Bell(avea vreo 3,4 numere de inregistrare ale cererilor de debransare plus numele unora cu care vorbise si chiar matricolele lor) si a adaugat inca o cerere, debransarea TUTUROR(a celor doua adica) liniilor telefonice, asta dupa ce a trecut prin inca 7 departamente, ocazie cu care le-a explicat domnilor ce crede despre ei si cum au reusit sa piarda un client vechi de 25 de ani. Presupunand ca le-ar pasa. Am decis sa pastram internetul pentru moment, pentru ca e mult prea complicat sa-l schimbam acum(dpdv tehnic). In 2,3 saptamani insa, va fi posibil.

Vreo jumatate de ora mai tarziu, P primeste un email de confirmare in care era specificat ca in conformitate cu ceea ce solicitase, linia 2 va fi debransata, iar liniei 1 i se va ajuta o optiune(ceva interurban) care va costa vreo 4 dolari in plus. What???? A sunat din nou...
Sambata de dimineata la ora 8 linia 2 trebuia sa fie "debransata", desi "reped din nou si iarasi", n-a avut nicioadata semnal pe fir... sau o fi avand la ei, dar noi nu l-am auzit niciodata in vreun aparat. P zice sa tehnic e f. simplu ca ei sa vada ca linia nu e activa, ca n-are nici-o "rezistenta" la capat. Cand ne-am trezit, pe la 8.30, nu mai aveam internet. A revenit dupa telefonul si enervarile de rigoare.

Deci, daca nu eram noi implicati in toata povestea asta, as fi crezut ca nu e adevarata. Cand o sa-i povestim lui Michel, care a fost la conducerea companiei asteia fo dooj de ani(pe vremea cand inca-si respectau clientii), o sa fim atenti sa-l luam pe departe, nu de alta dar s-ar putea sa faca atac de cord de suparare... pensionarii sunt mai sensibili...
Adio Bell, ne-ntalnim eventual la proces!



sâmbătă, 9 iunie 2012

nimicuri reci si calde

Nu stiu voi ce mai faceti zilele astea, eu fac atat de multe in acelasi timp, incat joi am aflat ca e joi undeva dupa-amiaza, prea tarziu sa mai ajung la o intalnire ce fusese au début de l'après midi, cum ii placea lui P sa spuna, spre disperarea mea, caci nu mi-au placut niciodata aproximarile grosiere.

Fac atat de multe in acelasi timp, cum v-am zis, incat ma uit inapoi si nu vad nimic concret, nimic terminat. Numai bucati si "bucatici", bine finisate, intr-adevar, dar unde naibii e intregul???
Sigur ca nu ajuta la moral faptul ca in ultima saptamana am primit un milion de emailuri si toata lumea ma intreaba acelasi lucru: "Nu ati deschis INCA? De ce? "

De chichi, as fi vrut sa raspund, dar nu stiu cum se traduce in franceza/engleza.
Ceea ce stiu e ca abia astept sa bagam macar mobilele inauntru, asa imi voi putea imagina ca totul e terminat, pot chiar sa ma asez la birou si sa vorbesc singura(de fapt asta-mi "chiar iese deja").

Daca ati auzit de vreo injectie cu optimism, va rog sa-mi indicati repede numele farmaciei, cred c-am nevoie de doza dubla! :)
Hai sa va servesc si cu ceva frumos,  daca tot ati venit si m-ati si ascultat, n-o sa va las sa plecati de aici acri... ia uitati-va la oamenii astia ce frumosi si adevarati sunt... Fata asta, pe langa ca are o voce minunata, e de-o frumusete de-ti taie respiratia.
Mmmm??? Ce parere aveti, merita sa merg la concert?
Luni o sa-l vad pe Sting. Abia astept! :)

luni, 4 iunie 2012

Bijuterii - part 1

Dragii mei si mai ales dragele mele. Cum asteptam noi asa un camion de chiatra(vorba lu' bunica) sa ne fie livrat ca cine nu are de lucru isi face si cine are deja, va avea si mai mult, vai de capul lui, ca trebuie apoi s-o caram toata si sa batatorim pamantul din groapa, sa punem piatra, apoi nisip, apoi pietrele de pavaj si de ce ne-o fi apucat pe noi treaba asta taman acum, nu stiu... Cum asteptam noi piatra deci, mi-a fugit gandul la alte pietre si mi-am zis ca daca tot nu putem impartasi aceasta indeletnicire minunata, caratul pietrei, care este ea absolut naturala, sa impartasim deci macar sentimentul trezit la privirea acestora care sunt ele frumos "ambalate", pe cuvant.

Deci artista se numeste Elaine Cox, inutil sa va spun ca e talentata, eu ador bijuteriile ei, au ceva majestuos, fara sa fie "pretentioase". Pietrele pot varia de la piatra de pavaj pana la piatra pretioasa.

 Pe Elaine(bijuteriile ei) o veti gasi la noi in galerie, iar cei care sunt aproape sau chiar in Londra si nu mai au rabdare( he he), o pot gasi "these days" la standul 9 al Goldsmiths' Pavilion at Somerset House, 13th - 17th June 2012      Wed - Fri 11am - 6.30pm      Sat - Sun 10am - 6pm



Vedeti aici 

vineri, 1 iunie 2012

cu capul in nori

- Vrei un ceai? intreb.
- Vreau!
- De care?
- D-ala.
- Deci nu vrei din celalalt... raspund ganditoare ca la cea mai importanta decizie si ma indrept spre bucatarie intrebandu-ma de care sa fac din cele cel putin 10 din dulap.

Revin cu ceaiul, putin mai tarziu.
- Brrr, e frig.
- Aici? ma intreaba.
- Nu, s-a facut  foarte frig afara, iar geamul la bucatarie era deschis.
- L-ai inchis?
- Nu... si sunt uimita maxim cum de nu mi-a venit asa o idee.