marți, 31 iulie 2012

inventar

Azi am primit mostrele de fetru/pasla pe care le comandasem si ma uit ca prostu' de cateva ore la ele, chit ca am altceva mai bun de facut si nu-mi cred ochilor(ma duc, ma mai intorc, le mai privesc). Cata frumusete in cateva patrate colorate! Le-am pipait, le-am intors pe toate fetele, m-am jucat cu inelele sa vad ce culori merg cu argintiul, cu argintul alb-alb sau cu cel negru-oxidat si constat ca nu ma pot hotara imediat.
Ne-am gandit ca modalitatea cea mai simpla si totusi chic de a expune bijuteriile este pe bucati de fetru, cate una pe fiecare etajera/sertar sau chiar un joc de patru patrate in doua culori(alb-negru sau alb-gri sau chiar alta combinatie, nu stiu inca).
Acum, ca le am in fata ochilor, alaturi de bijuterii, mi-e imposibil sa ma gandesc la aranjamentul meu, ci visez la "napperons", la covorase si la tot felul de alte accesorii simple si de efect pe care le pot face acasa din aceste materiale minunate. E pentru prima data ca inteleg perfect ce inseamna sa ai asa un sentiment... al lanei, vorba lu' Sorescu...

"Am si sentimentul lânei -
Nu stiu de ce-ti spun asta,
Probabil ca m-ai intrebat,
Mi-ai cerut un inventar al
Sentimentelor.
Le am pe toate, am sentimentul tuturor
Stofelor, si acum îmi dau seama
Ca-l am si pe-al
Medalionului. Am rămas cu ochii pironiti acolo.
El mă sageta.
E bine daca-ti poarta de grija.
Eu nu prea port de grija – am alte calitati,
Dar nu port de grija.
N-am timp. Daca mă tii la git, da..."

Poza e luata de aici.

duminică, 29 iulie 2012

"backstage" in fata

Cand cumperi bilete ieftine in ziua concertului(backstage) si nici nu esti vreun mare fan al grupului(decizi sa te duci ca sa mai schimbi rutina), nu te poti astepta la mare lucru... Ajungi in sala si constati ca "backstage-ul" tau e la cativa metri de "stage", ca nu ai nici o obstructie de vedere si ca scena se termina cu un cerc(pe unde se va plimba probabil solistul). Te consideri norocos.
Ai parte de o deschidere de concert de zile mari(am descoperit cu mare placere si va recomand trupa "Marina and the diamonds") si de un concert cum rar ai vazut. Sau deloc. Fara exagerare.

Concertul Coldplay de vineri seara a fost unul din cele mai bune concerte rock la care am fost si fara sa-i fi considerat vreodata "genii ale muzicii rock", ma inclin in fata lor, pentru daruirea cu care au concertat, inspiratia extraordinara a jocului de culori si lumini, pentru faptul ca au facut ceea ce nu am vazut sa faca alt grup - au disparut si reaparut cu instrumentele in carca la mama naibii, intr-un colt al salii, in mijlocul multimii, unde au si cantat.

Si ca tot a venit vorba de jocul de lumini, am primit la intrarea in sala cate doua bratari colorate(una pentru fiecare mana) si am fost rugati sa le punem pe perioada show-lui, ca facand parte din spectacol. Gagets, evident, insa efectul zecilor de luminite palpaind in intuneric a fost grandios. Le puteam lasa la iesire, sa fie reciclate.

Am fost de-a dreptul cucerita de energia baietilor astora. Si nu numai eu. Sala a fost in delir, pe tot parcursul concertului. Ca sa nu mai spun ca vazut in realitate Chris Martin e frumos tare. Nu stiu de unde are atata energie, dar in cele doua ore a dansat, sarit, alergat pe scena, cu o frenezie demna de dooj de ani.  Un artist adevarat. Daruirea nu se poate mima.


Mi-au placut mult si hainele lor. Sigur ca nu-l egaleaza  pe  Sting sau Richard Ashcroft, dar au gusturi.
Coldplay tocmai a mai castigat un admirator. Ce pacat ca la plecare am iesit pe usa din spate si-am uitat complet sa ma uit ce tricouri vindeau, am vazut apoi in metrou unele frumoaseeeee.

miercuri, 25 iulie 2012

bucati

"L'amitié est un pacte, une convention. Deux êtres s'engagent tacitement à ne jamais claironner ce que chacun au fond pense de l'autre. Une espèce d'alliance à base de ménagements. Quand l'un d'eux signale publiquement les défauts de l'autre, le pacte est dénoncé, l'alliance rompue. Aucune amitié ne dure si l'un des partenaires cesse de jouer le jeu. En d'autres termes, aucun amitié ne supporte une dose exagérée de franchise".
                                                    E. Cioran, Ebauches de vertige (vezi traducerea mai jos)

Adevarul doare. Mai ales pe aceia care nu sunt obisnuiti cu el. Oamenii vor sa fie mintiti frumos, chiar daca-ti sunt prieteni sau mai ales daca-ti sunt prieteni. Pentru cei care nu-ti sunt, nu conteaza. Pentru ei oricum nu conteaza ce zici, daca e minciuna sau adevar, decat in masura in care conjunctura ii leaga de tine pentru cateva secunde. Conjunctura ne leaga cel mai adesea pe unii de altii in virtual, pe o perioada ce se masoara-n secunde. Avem nevoie sa ne mintim atat? Probabil ca da. Pentru ca uneori in virtual ajung bucatile din noi care sunt refuzate in real...

Mai acum ceva vreme, o persoana de pe blog mi-a cerut explicatii, suparata ca n-as fi reactionat la un moment dat asa cum voia ea.
Puteam sa o mint frumos ca sa pastrez aparentele, dar i-am zis ce cred, desi stiam urmarea si-mi era draga ca persoana. S-a suparat iremediabil. O sa-mi ziceti ca nu conteaza. Nu conteaza. Era doar un exemplu.

Paradoxul este ca cel mai adesea, din situatiile delicate am iesit fiind sincera. Cand am plecat de la serviciu, "bossul cel mare"(o ea), cu care discutam "pe sleau", m-a chemat si mi-a zis: "Nu credeam sa zic vreunui subaltern asta, dar nu te-ai gandit sa te duci la medic sa spui ca esti stresata? Iti da 2,3 luni fara probleme, timp in care te gandesti." "Nu". "Exista ceva care te poate face sa te razgandesti?" "Nu depinde de tine". "Stii ce mi-a placut cel mai mult la tine, pe langa partea profesionala?" "Exact ceea ce le-a displacut altora(aluzie la cineva anume), ca spun ce gandesc". Am ras si ne-am despartit cu o strangere de mana.

Azi am avut confirmarea unui contract nesperat, o negociere ce dureaza de vreo trei luni si in care imi cam pierdusem speranta. Am decis asadar sa-i spun respectivului ceea ce cred, ca nu-i inteleg tergiversarea, ca ar trebui sa aprecieze toata rabdarea si ceea ce ii ofer(nu era o chestiune de bani) si sa priceapa ca asta e o exceptie doar pentru ca imi plac prea mult toate produsele lui, ceea ce nici mie nici lui nu ne va fi dat sa vedem zilnic. Eu ma stresez sa gasesc solutii care sa mearga - ii zic - iar tu stai pe margine si le respingi.

Dupa cateva zile(azi), mi-a raspuns ca e de acord cu toate punctele, exceptional, pentru ca e convins ca sunt sincera. Conteaza? Stiu si eu? E doar un exemplu ... :))

Traducerea mea dupa ureche(mi-e intotdeauna jena sa-l traduc pe Cioran, sper doar ca ma va ierta):
"Amicitia Prietenia este un pact, o conventie. Cei doi se angajeaza tacit sa nu dezvaluie niciodata ceea ce fiecare crede cu adevarat despre celalalt. Un fel de alianta pe baza de menajamente. Cand unul dintre ei semnaleaza public defectele celuilalt, pactul e denuntat, alianta rupta. Nici-o prietenie nu dureaza daca unul dintre parteneri inceteaza sa joace jocul. Cu alte cuvinte, nici-o prietenie nu suporta o doza exagerata de sinceritate".









sâmbătă, 21 iulie 2012

Scrisoare de susținere a deciziei comisiei de etică


Semnatarii aceste scrisori își exprima susținerea categorică pentru decizia Comisiei de Etică a Universității din București referitoare la acuzația de plagiere a tezei de doctorat, adusă actualului prim ministru al României, Victor Ponta. La aceeași concluzie – și anume că peste o treime din teza de doctorat a fost plagiată – ajunsese și Consiliul general al Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, desființat abuziv de către ministrul interimar al Educației, Liviu Pop, aflat în subordinea primului ministru desemnat, Victor Ponta.
Materialele realizate de Comisia de Etică a Universității din București, referitoare cazul plagiatului lui Victor Ponta, au fost puse la dispoziție pe pagina de internet a Universității.
Reamintim că acuzația de plagiat a fost inițial publicată și susținută de prestigioasa revistă Nature, care este în afara oricărei posibile suspiciuni de partizanat.
Guvernul și parlamentul, în frunte cu Victor Ponta, sunt vinovați de abuz în încercarea de a obstrucționa și manipula procesul de evaluare a acuzației de plagiat.
Condamnăm pe această cale politizarea și scăderea standardelor în educația superioară din România.

 Pagina de semnaturi se afla aici:
http://civitas.dogaru.net

joi, 19 iulie 2012

tattoo

Oare cum trebuie sa fie constrit cineva incat sa parcurga cu zambetul pe buze dinstanta de la egoism la dezumanizare si care ar fi nefericita reteta pentru pierderea oricarei urme de normalitate si bun simt?

marți, 17 iulie 2012

zidul invizibil

Eram mai zilele trecute la "Centrul de Comert Mondial" de la Montreal, un loc "charmant" pe care l-am descoperit  in urma cu cateva luni in periplul meu pe la vama canadiana aflata nu departe.

Prima data am intrat de curiozitate, invitata fiind de cladirea impunatoare si de decorul deosebit ce abia se zarea dincolo de usile impresionante. Cum sunt pasionata de arhitectura si am nasul fin, am intuit ca trebuie sa fie ceva special in imbratisarea arhitecturala dintre contemporan si clasic pe care-am intuit-o mai mult decat s-o vad.
Am intrat.
Am descoperit ceea ce fusese sau doar parea sa fi fost o straduta, care acum era pavata si inchisa complet in partea de sus sub o cupola din sticla, sustinuta de grinzi uriase de otel. De-a lungul ei, buticuri cochete, restaurante si spatii amenajate cu mult bun gust ii sporeau farmecul. Toata partea de sus a cladirilor pe cateva etaje, de o parte si de alta a stradutei e destinata afacerilor,  multe companii canadiene si internationale isi au sediul aici.

Ma uitam cu ochii mari, ca Alice in Tara Minunilor, la frumusetile simple pe care le ofera cateva plante alese cu grija, doua-trei banci sau o fantana desenata cu gust si-mi repetam a nu stiu cata oara ca asta e deosebirea intre un arhitect si un designer de cladiri. La un moment dat ma opresc in fata unei bucati de zid pictata ce era expusa, un fel de opera de arta contemporana, a carei insemnatate incercam s-o deslusesc.

Da, era o bucata din ZID. Am simtit un gol in stomac, exact ca atunci cand am vazut la televizor prima caramida cazand si cand am inceput sa plang, fara sa stiu de ce...
Am ramas mult timp privindu-l de aproape, sub ochii mirati ai trecatorilor, obisnuiti probabil ai locului.

Zilele trecute m-am intors la un pranz intr-unul din restaurante. Discutand cu cineva din complex, am aflat ca multe bucati din zid se afla in Canada, altele(mult mai multe) in US, Europa, Asia sau chiar in Australia. Respectivul m-a intrebat daca noi, romanii, avem o bucata la Bucuresti. Am opinat ca da.
Am cautat apoi acasa, de curiozitate si n-am gasit informatii cum ca in vreun colt al Romaniei s-ar afla vreo bucata de zid...

Ha! Dar ce ne trebuie noua bucati de caramida, cand noi avem inca zidul? Zidul nostru, care ne tinea si ne tine inca acolo pe multi, prizonieri ai acelei lumi, care desi apusa, e, paradoxal, inca atat de prezenta...

PS- Fotografia e luata de aici.

gand

Simt atata bucurie la intalnirea cu o amintire draga, de parca as reveni, dupa o indelungata absenta...

"Eu cred că un om este ceea ce îşi aduce aminte
despre sine însuşi. Bunăoară, eu mă consider pe mine
ceea ce îmi aduc aminte că sunt. De asta uneori oamenii
sunt în aparenţă schimbători sau au umori diferite.
De fiecare dată îţi aduci aminte alte lucruri despre tine însuţi."
                                             Gând 11, Nichita Stanescu


duminică, 15 iulie 2012

verde crud










La pranz eram toti acolo, in gradina raiului, cum imi place mie s-o numesc, cu mic cu mare, 3 catei, 5 copii si multi adulti, inarmati cu pistoale cu apa pentru a lupta cu canicula, cu multe multe joculete si litri intregi de lichide reci.
De mancat s-a mancat bine dar cu masura, care s-a cam pierdut la un moment dat, la vederea desertului si mai ales la gustarea lui.
Unii au stat de vorba, altii au facut poze, altii baloane de sapun sau au jucat "bile", cei tineri (ca mine he he) au pierdut in fata seniorilor, care pareau antrenati "pas mal".
Unii au alergat cainii sau cainii i-au alergat pe ei(dupa caz). Ploaia de vara ne-a prins incercand sa agatam bilele, prin aruncare, pe barele alea... si pe cuvant ca nu e usor. Ne-a racorit un pic, fara sa ne sperie.
Asa au trecut 7,8 ore si-ar mai fi trecut inca pe atata, daca seara nu s-ar fi lasat pe nesimtite...

E bine sa fii inconjurat de oameni minunati. Am fost provocati la o partida de "pétanque", pentru data viitoare, in deplasare, tot de catre seniori. Ne pregatim intens pentru statutul de pensionar... :))





sâmbătă, 14 iulie 2012

de samedi...

J'ai triché un peu en changeant deux mots dans les paroles du chanson 
pour rester dans la joie et dans le sourire...
Dansons, donc!!! La vie est belle!!!
 
"Moretto comme ta bouche
Est immense quand to souris
Et quand tu ris je ris aussi
Tu aimes tellement la vie
Quel est donc ce froid
Que l'on sent en toi?
Mais c'est l'amour
Qui t'a assassinée Marcia
C'est l'amour
Tu t'es consumée Marcia..."
 
 

 
 

marți, 10 iulie 2012

She vreai?

Ar trebui sa mergem sa-i cumparam oase lui Mishka, imi zice P in timpul cinei.
Da, raspund, dar nu din cele mari de vita, ci unele mai mici de... de... cautam traducerea pentru miel/oaie, cuvant care se incapatana sa nu se-arate.
- Aaaa, la naiba, nu-mi amintesc, care este animalul care face beheeee, frate cu capra(la chèvre)?
- Le frère de la chèvre?(fratele caprei?)
- Da.
- Le chevreuil... ha ha ha, rade P.
- Foarte amuzant... daca "le chevreuil" e fratele caprei(la chevre), atunci barbatul caprei e CHEVRON si puiul caprei nu poate fi nimeni altcineva decat...  
- Chevrolet... si hohotele de ras trebuie ca se aud din strada.

Credeti ca discutia se opreste aici? Nuuu, de obicei continua pana se epuiseaza tot vocabularul limbilor franceza, engleza, romana si care ne mai vin la gura... in materie de "chevr"... 

Biata catelusa se uita la noi cu ochii mari, parand sa intrebe: "Si osul meu???"

P.S. Asta-mi aminteste o faza, cand am mers la film cu o prietena proaspat emigrata din Ro(care vorbea mai mult engleza ca franceza), sa vedem "Les cerfs-volants du Kaboul". Of, of, film profund, am iesit de acolo cu ochii in lacrimi si cu lacrimile in batista. Dupa ce ne-am linistit, prietena asta se pune pe ras si-mi spune ca ea credea ca e vreunul suprarealist, dupa nume. Cum naibii, intreb?
Pai am crezut ca se numeste "Cerbii zburatori de la Kabul".
(traducerea poantei - cerf e cerb in romaneste, volant e participiul de la voler (a zbura), dar cerf-volant e zmeu).

duminică, 8 iulie 2012

buchetul

l-am gasit pe masa din curte, intr-o vaza improvizata dintr-o sticla de plastic taiata, la intoarcerea de la plimbare.
Ai pus flori pe masa? ma intreaba P.
Nu! Ce flori?
Sunt niste flori pe masa, in vaza.
Da???

N-aveam mesaj telefonic, nici email, cum ca cineva ne-ar fi cautat. Lyse trecuse de dimineata cu bicicleta si nu vine aproape niciodata fara sa anunte. Ar putea insa fi stilul ei, caci si ei ii plac florile. Ar putea fi Michel, dar buchetul lui Michel ar veni cu vaza cea mai deosebita din cate exista, plus cu o felicitare(de obicei cea mai deosebita din cate exista). Deci nu.

Pare si stilul lui cumnatu', dar e saracu' atat de ocupat in perioada asta incat sigur nu-i arde de cules flori. Ovidiu, prietenul meu de la Toronto imi mai aduce flori, dar de obicei in ghivece si ultima data m-a avertizat ca va veni cu un bonsai de la Toronto, caci ultima floare era pentru ca nu gasise bonsai la Montreal(n-am inteles de ce bonsai, da' nu-i bai). Si de la bonsai la flori de camp/de gradina e cale lunga... plus ca mi-ar fi telefonat sa-mi spuna ca e la Montreal.

Ar putea fi vecinul nostru caruia ii mai scot tomberonul de gunoi in strada sau il bag in curte cand nu e acasa(vad dupa masina). Ba de vreo doua ori i-am scos reciclajul care vine o data la doua saptamani si pe care mie nu-mi place sa-l pierd(ne spusese ca e plecat). Calatoreste mult(are si o casa la tara, undeva), e pensionar dar mai are un serviciu/business part-time si face si ceva benevolat pe la un club(ne invita sa ne inscriem la un moment dat).
Ar putea fi el pentru ca ne intelegem bine, ii tot dadea verdeturi/salata lui Patrick iar eu ma conversez cu el in materie de gradinarit, plus ca ne tunde gazonul pe o fasie care ne apartine, dar care e lipita de terenul lui. Insa el n-a intrat niciodata la noi(sigur ca nici nu putea pentru ca aveam gard, dar acum am inceput sa-l dam jos) si in plus pe seara nu parea sa fie acasa.

Buuun, ar mai putea fi amicii mei care stau la 3 case mai incolo, carora le plac ca si mie florile si care au curtea plina de ele, dar pareau sa aiba invitati-copii azi, era o intreaga trupa de soc la cei 3 ingerasi infiati ai lor.

Pana una alta insa, am pus florile intr-o vaza adevarata si le-am bagat in casa, sa ne bucuram de ele. Ce bine-ar fi dac-am face genul asta de surprize simple, mai des, celor care ne sunt dragi. Vom afla probabil maine raspunsul la enigma.

joi, 5 iulie 2012

"moci atenşan"

Tocmai am primit prin mail(va multumesc) vestea ca VW intentioneaza sa cumpere ce-a mai ramas din Porsche si gata! Cititi si dumneavoastra aici.
Of, of, ce s-o alege atunci de marea mea iubire? Harakiri si seppucu in acelasi timp, jigai sau si mai rau jumonji-giri in piata publica o sa-mi fac de durere, daca piere, pe cuvant...
Ca io de-aia nu-mi luam masina, asteptam sa scoata Porsche-ul una electrica(de care oricum n-aveam bani) sau sa-l conving pe P sa-mi transforme una si sa mi-o mai si faca cadou, ceea ce e destul de putin probabil ca e cu prea multi daca si iete ca io acuma vreau si de unde sa iau eu acuma?

M-a rugat la un moment dat sa-mi ia una(ca sa nu ma mai auda, ca-i fac rau la nervi sa-i spun intr-una ca vreau), da' s-o intretin eu, ceea ce am refuzat, ca sa vedetz ca sunt fata de treaba, ca macar putea sa plateasca si intretinerea daca tot ierea degeaba. Ma intreb acuma daca am facut bine c-am refuzat, ca poate el a zis decat asa, ca stia ca refuz... :)

Deci adio posibilitate fie ea si teoretica de-a detine una, of, of... Desi, poate ma vaicaresc degeaba, ca daca VW cumpara tot Porsche-ul, poa' sa transforme Golful intr-un Porsche mai mic, un fel de Golfsche pe care  sa si-l permita tot poporu'. Ca si asa P se lauda ca Rabbitul lui are juma' de motor de Lamborghini, desi am incercat sa-i explic ca unele performante ale motoarelor se obtin fie si numai prin echilibrare si ca un motor cu 8 cilindri in linie e al dracului de stabil in comparatie cu doar jumate din el... apoi Lamborghiniul cred ca are 12 in V, ceea ce e diferit/triferit de-a dreptul. Da' n-am vrut sa-i stric visul si-am tras concluzia ca ceea ce simtim sub noi e un fel de Lamborghini mai mic. :))

Pe de alta parte, cand cumparam lemne si bucati de metal lungi pe care le indesam in VW, P imi spunea intotdeauna ca asa ceva n-am putea sa punem in Porsche. I-auzi grija!

Voua va plac masinile? Si daca da, ce va place cel mai mult la ele? Mie imi place Porsche asa cum imi plac bijuteriile, arta, mobilele moderne, arhitectura, Nichita si Sorescu, adica visceral. Nu ma intereseaza sa am una pentru ca sa o arat, ci ca sa ma bucur eu de ea, sa o sterg de praf(da, da), sa o privesc si sa o conduc din cand in cand.

Asa ca pana una alta le admir pe cele de pe strada, asa cum faceam cu colegii  Dan si Nicusor,  studenti fiind, cand coboram de la TCM spre Universitate, pe Calea Bucuresti, privind masinile cu gurile cascate.

cumpar/schimb grenade contra fructe

 Uite ca mi-am amintit de cartea dragului Dany Laferriere, "Cette grenade dans la main du jeune Nègre est-elle une arme ou un fruit ?". Va las sa descoperiti singuri, eu despre altceva voiam sa va vorbesc. 

Probabil ca stiati, daca nu stiati deja veti afla acum, grenade/pomegranate/rodia este un fruct binecunoscut bunicilor nostri caci se importa in ro intre cele doua razboaie, dar necunoscut noua celor mai tineri  in perioada comunista, cu nebanuite proprietati terapeutice. Acum pare sa fi reaparut in "comertul post-socialist cu masca si fara masca/fular", ceea ce e o veste extraordinara, zic eu. Eu una l-am cunoscut in Canada si l-am utilizat la inceputuri pentru decorarea deserturilor(pe vremea cand preparam asa ceva)... bobitele sangerii sunt foarte aspectuoase, aruncate la intamplare pe o prajitura cu frisca. 
Dar sa lasam deoparte frisca aducatoare de grasimi si colesterol si sa ne oprim la fruct.
Se pare ca rodia/ sucul de rodie e extraordinar de bun pentru hipertensiunea arteriala, printre altele. 

" On vient de découvrir que le jus de grenade, ou " fruit des Dieux ", boisson utilisée depuis des millénaires en Iran, réduirait sensiblement l'hypertension (en agissant directement sur l'enzyme de conversion qui transforme l'angiotensine I en angiotensine II, l'une des principales cause de l'hypertension artérielle)."   Un vie en plus, Dominique Simonnet si alti 3 autori


Am gasit si cateva articole, n-o sa le pun aici ca nu intentionez sa conving pe nimeni de nimic, pentru cei care vor sa caute le puteti gasi pe pubmed.
Mamicul meu drag a fost la medica dumneaei in ro si stupoare, tensiunea arteriala e cam mare. Stupoare, pentru ca asa ceva nu s-a intalnit/vazut/auzit la noi in famelie de 3 generatii incoace, majoritatea fiind persoane super active, cu o alimentatie bogata in legume / fructe/ lactate si care consumau f. putina carne.

Medica dumneaei nu prea a fost  interesata sa afle ce alimentatie are, daca duce o viata activa, daca e stresata si nici sa-i recomande altceva decat medicamente, of course... 
Asa mi-am amintit brusc cum Michel si-a reglat tensiunea consumand suc de rodii.  Acuma ce nu stiu eu e daca in Romania exista/daca a vazut cineva sucul asta pur sau in combinatie cu suc de alte fructe dar fara chimicale mii si nici zahar adaugat in prostie. In Canada se face un amestec cu suc de struguri care se stie ca e deja dulce, deci nu e nevoie sa se adauge zahar(sigur ca exista si cu zahar).

Daca stiti/ati vazut/ati auzit, dati-mi de stire unde se poate gasi. Eu am gasit pe un site un produs care e importat din Germania, cica e chiar bio, dar culmea e ca nu poti vedea lista de ingrediente, ceea ce pare foarte ciudat. Adica mi-ar placea sa stiu care e proportia de pomegranate din suc sau sa fiu sigura ca sucul a vazut aceste fructe macar...

Va multumesc si va doresc sa-l beti de placere si nu pentru ca aveti nevoie!