duminică, 23 septembrie 2012

52

De ceva vreme nu mai am chef sa scriu pe blog... de fapt nu mai am idei si m-am gandit c-ar fi tocmai nimerit sa iau o pauza, pana se aduna si se depun cele cateva cuvinte ce mi se misca haotic dintr-o emisfera in alta.
M-am multumit sa citesc ce ati mai scris dumneavoastra, cei pe care-i vizitez regulat si cum asta presupune neaparat sa dau o raita prin Japonia, am gasit acolo minunata leapsa.

He, uite un subiect, imi zic, si dupa ce citesc, zambesc si ma imaginez despartind in propozitii, adica subliniind predicatele, incercuind cuvintele de legatura si chiar alcatuind schema primelor cinci fraze, iau cartea cea mai apropiata si o deschid la pagina 52.

He he, fara sa fiu superstitioasa, am uneori impresia ca unele lucruri nu se intampla degeaba... Ignor cateva clipe pagina alba cu numarul 52 si citesc primul paragraf cu care incepe pagina 53 si care citeaza din Micul print al lui Saint-Exupery:
 "Adieu, dit le renard. Voici mon secret. Il est très simple: on ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux."

Asa e, am trisat, fraza mea nu exista pe pagina care trebuie, dar tare mi-ar fi placut sa-i pot raspunde asta lui Mos Pinocchio...

Si - ca sa ma intorc la pagina mea alba - cred ca atunci cand nu ai foarte multe de zis, e mai bine sa nu zici nimic. Si sa-ti ocupi timpul cu facut lucruri. Si slava domnului ca sunt atatea... in foarte curand incepe jobul cu program fix si mult... da, da, e gata... apoi incepe scoala cu cele cinci cursuri care trebuie sa incapa in spatile libere si care, ele, cele cinci, nu-s ca unul... si sa nu uitam ca trebuie sa mai si alergam, macar o data la doua zile.

Nuuuu, nu inseamna ca nu mai vin pe-aici si nici ca nu mai scriu, dar daca absentez o vreme, nu va ingrijorati, simt eu ca inspiratia e pitita pe-aici pe undeva. Trebuie doar s-o gasesc. :)))
Pana atunci, sa fim veseli! 

duminică, 16 septembrie 2012

toamna

a venit toamna. pasarile calatoare pleaca in tarile calde, cele care n-au plecat deja. gospodinele au pus castraveti la borcan, vinete la congelatot si varza la muraturi sau poate ca nu. zilele au inceput  sa fie mai mici si noptile mai mari, ziua este mai frig si noaptea si mai si. frunzele copacilor au ingalbenit si incep sa cada. agricultorii pregatesc ogorul pentru iarna sau pentru primavara care vine. copiii veseli sau mai tristi, cu ghiozdane in spate, in care au pus carti, caiete, creioane, pixuri, stiloul, guma de sters, ascutitoarea, plastilina si sugativa, se indreapta cu pasi repezi sau mai inceti spre scoala.
toamna este un anotimp frumos.

vineri, 14 septembrie 2012

de weekend

unii se ingrijesc de padurea amazoniana, pe altii-i sensibilizeaza pitulicile de crimea, unora le este frica dimineata, altii vor sa devina doctori cand vor fi mari, unii se tatueaza pe ureche, altii canta la violina, unii vor sa salveze balene albastre, altii vor sa se salveze de ei insisi, unora nu le plac bulinele, altii viseaza la antarctica, unii nu iubesc melcii, altii vaneaza curcubee, unii vor sa daruiasca, altii trag linii, unii vorbesc in intuneric, unii au parul impletit, altii despletesc frunze...

we are fuc..ing different, ce dracu!
partea buna e ca poti alege ce-ti place! good luck!

miercuri, 12 septembrie 2012

Incredere

Baietii de 4 si 6 ani ai unui bun prieten, doi ingerasi. Cel mare e idolul celui mic, avand raspuns la mai toate problemele existentiale ale lumii lui mici.
Actiunea se petrece la munte, in timpul urcusului. La un moment dat cel mic asculta atent, apoi se adreseaza celuilalt: "Asculta, David! Nu-i asa ca mie-mi fluiera ceva in ureche, cand urcam?".

Cel mare se gandeste putin, apoi raspunde convingator: "NU!"

marți, 11 septembrie 2012

doua cercuri

Azi se fac exact opt ani de cand m-am urcat in avion, cu doua valize de 32 de kilograme fiecare si o geanta de mana de vreo 8, cu bilet doar de dus.
72 de kilograme, toata averea unui om. I-am spus mamei sa dea restul hainelor, de parca as fi murit, dar cred ca aveam nevoie atunci sa stiu ca desprinderea e totala. Si a fost. Desi imi amintesc perfect ce am simtit, iesind de pe strada copilariei mele si privind peste umar.

Desprinderile sunt grele si se fac doar atunci cand si mai greu e sa ramai.

Am invatat multe in acesti ani. In primul rand sa ma iubesc neconditionat si sa traiesc cu picioarele pe pamant. Cand esti doar tu si cu tine, in fata necunoscutului total, n-ai decat sa te vezi exact asa cum esti, cu plusuri si minusuri. Nu te ia nimeni sa te puna la masa, nu-ti da nimeni un job de pomana, ba uneori nu te intreaba nimeni de vorba. Te vezi in ceilalti, ca in oglinda. Si n-ai decat sa te bazezi doar pe ceea ce poti obtine muncind. Si te simti asa, intr-un mare fel... te simti puternic!

Iar daca ar fi sa recomand ceva cunoscutilor sau mai putin cunoscutilor, le-as recomanda sa mearga sa traiasca macar unul sau doi ani intr-o alta cultura. Si sa incerce fiecare sa se detaseze de  ceea ce "patria-muma" i-a servit drept certitudini. Sa se cunoasca asa cum este, rupt din angrenajul comoditatii. Va fi el cu sine, cel adevarat. Si va invata sa pretuiasca diferit tot ce obtine. Si sa nu-i judece pe cei din jur, fara sa-i inteleaga.

La multi ani, zic!


luni, 10 septembrie 2012

tehnicianul

Nu-mi place sa barfesc, de fapt urasc ideea de a critica pe cineva, cand aceasta persoana nu e de fata. Nu am absolut nici o problema in a-i spune cuiva ce cred despre el/atitudinea lui, cu el de fata, insa nu cred ca e corect sa o fac in lipsa.  De aceea n-am sa dau nume. :)

Azi, spunandu-mi parerea intr-o problema tehnica, pe un blog(am folosit sintagma eu cred, era clar ca e o simpla parere si nu o expertiza), am fost pusa la punct de tehnicianul de serviciu aka seful de blog si trimisa sa ma documentez, destul de caustic.
M-am documentat, am revenit si-am multumit, adaugand ca nu inteleg de ce e caustic.
Am ramas perplexa citind raspunsul, cateva ore mai tarziu. Eram tratata drept imbecila, de-a dreptul, cu aceeasi rautate gratuita.

M-am simtit exact ca in magazinele romanesti de proasta calitate, ce existau acum ani buni(unele or mai fi existand si astazi, daca nu s-or fi inchis), unde o acritura de vanzatoare, cu nervii in piuneze, se rastea la tine, pentru motive legate de viata ei privata.

Sa fie vreo zece ani de atunci. Am intrat intr-un magazin de haine din orasul natal, sa-mi cumpar un costum. Cum eram destul de saraca, eram extrem de atenta la detalii, cand ma duceam sa-mi iau cate-un sacou era ca si cand mi-as fi cumparat masina. Na, nu se stia cand imi mai pot lua altul...
Intru asadar in cel mai  "de fitze" magazine din oras, credeam eu atunci... Singurele lui calitatati erau de fapt ca era mare, deci mai gaseai cate ceva de calitate, din intamplare si ca era singurul. Calitatea asta ultima era greu de egalat.

Ma uit eu la modele, ma sucesc, ma invartesc, cam urate si mai toate sintetice. O intreb pe vanzatoare, pe care n-o deranjasem pana atunci - c-asa eram obisnuita de pe vremea "ailalta", sa nu deranjez prea mult aprozaristul - daca n-are si ceva din lana. Cucoana, intre doua varste ashea(!), trecuta prin ciur si prin darmon nu orisicum, ma masoara din cap pana-n picioare cu siguranta unui sef de post, si-mi raspunde: "Ba da, dar alea sunt scumpe!!!".

Adica care(!) va sa zica, exista o categorie de oameni care te citesc ei ashea(!) din prima, cu calitatile(!) lor paranormale care le are ei(!) si stiu cati bani ai in pozanar(he he) sau cate sinapse functionale... si te trateaza in consecinta... de parca ar avea dreptul.
Caci altfel ar trebui sa admita ca au o problema si c-ar face mai bine sa iasa la aer si sa respire rar sau se apuce de yoga, nu de-alta, ca pe mine nu ma mai vad "trecandu-le pragul", dar cu ei insisi vietuiesc permanent...

 Ceva vesel sa cantam!




sâmbătă, 8 septembrie 2012

in culesul viilor


am rasucit gandurile, le-am facut oblanic,
sa-mi poarte cosurile incarcate cu struguri.
iti amintesti plaiul, la vie?
coverca unde-mi pitulam visele?
si butia spalata cu  lesie?

e mai batrana cu un an, toamna asta
si are frunze cazande in loc de piele.
isi tarsaie pasii, ca noi aducerile-aminte.
iar ochii, ochii ii sunt parca aceiasi,
dar orbi.

si fluierul? pe Varlan cu fluierul ti-l amintesti?
trecea intotdeauna in culesul viilor
se aseza sub prun, in tarana
canta pentru o bucata de piine
si plangea pentru un strop de vin.

te las acum, treburile-s multe,
trebuie sa oparesc butoaiele, s-aduc apa in cobilita,
maine carul va fi plin pan' la leuci
o sa curga mustul printre loitre,
ca maine culeg via din amintire, bunico!



si eu...

Ce mai fac in ultimul timp? Nu ca ar interesa pe cineva in mod expres, dar imi face bine sa vorbesc.
Am redescoperit limonada de lamaie si lamai verzi, preparata cu miere si-n care se arunca, apoi se freaca o mana de frunze de menta... o bunatate, nu alta. Am redescoperit-o in vacanta din Romania. Ma gandeam chiar cum se face ca nu mai bausem/preparasem de mult o limonada adevarata, dar poate pentru ca fac parte din categoria celor care mananca lamaine asa simple, fara zahar, uneori cu putina miere. Si poate pentru ca in Canada, mai rar. Vand cateodata copii la coltul strazii, pentru cate-o cauza, dar marturisesc ca mi-e cam teama sa beau.


Am plecat la cumparaturi intr-un centru comercial, eu voiam cu masina, P. voia cu bicicleta(cica umblase cam mult cu masina azi), asa ca ne-am pus de acors si-am plecat pe jos. :)
Si mi-am cumparat "adidasi" Nike de plastic, ca cica astia-s ultimul ragnet la jogging, desi n-as putea sa va spun care-i urletu', ca nu se vede "pe de-afara"... asta, cumpararea,  nu inainte de-a ma informa care ce face fiecare model, ca erau vreo suta optzeci si trei de perechi expuse la magazinul de adidasi de alergare. Si erau atat de diferiti ca infatisare, ca tare greu era sa alegi, daca n-ai nici o idee. Dar macar erau toti urati, de plastic si scumpi, ca sa stim o treaba...
Dupa lectia despre pantofii de fuga care a durat vreo juma' de ora,  timp in care P asculta cuminte, ca e bine sa-ti sprijini partenerul la bine si mai ales la greu (pe mine ma pierduse de mult), l-am intrebat pe vanzator daca n-are unii care sa te faca sa te apuci de alergat, da' de barbat.

Cica nu, iar P mi-a explicat a n-a oara, cu rabdare, de ce i se pare atat de plictisitor sa alerge, iar eu, pentru a n-a oara, n-am priceput.
Ca sa nu se simta presat, dupa ce-am iesit din magazin, i-am facut cinste cu un smoothie si cu un fel de baton de ceva care, zice-se, e plin de sanatate si cam dulce, da' se asorta bine cu adidasii proaspat cumparati si oricum nu era mai nimic altceva de mancare prin zona. Ne-am intors acasa pe jos, cum venisem. In 50 de minute am ajuns.

Cam atat. Aaaa, sa nu uit, am ascultat toata seara Bee Gees. SUPERB!!!!
Si cad frunzele.
Voi ce-ati mai facut?