miercuri, 5 iunie 2013

Heywood Wakefield

Saptamana trecuta am fost in Poland, cu masina. Pentru a ajunge acolo, a trebuit sa traversam cateva state, multeeee ferme cu pasuni cu vacute, apoi pasunile s-au cocosat si s-au transformat in dealuri, care atat de tare s-au imbufnat ca au devenit ditamai muntii. Pentru a ajunge in Poland, a trebuit deci sa traversam cativa versanti muntosi, sa trecem peste sau pe langa cateva lacuri, apoi sa strabatem Norway.
Sa nu-mi spuneti ca nu ma credeti. Aaaa... si cel mai important, am trecut prin Cuaticook, loc pe care voiam sa-l vizitez de cand am auzit ca exista. Cum sa nu vrei sa vizitezi un loc cu un asemenea nume? Am fost deci in Poland, Maine, US, aflat la circa 450 km de Montreal ca sa cumparam o masa second hand. Stiu, nici eu nu cunosc multe persoane care ar face asta, dar credeti-ma ca masa e sublimo-incredibilo-estetica. E de lemn, de 6 persoane, iar daca vrem sa o strangem se face mica, mica, de vreo 30 de cm. Si e exact stilul pe care vrem sa-l adoptam in Florida. Da, e pentru acolo. :)

In plus, ne-am ales cu o excursie pe cinste fara sa vrem, caci nu stiam ca drumul va strabate muntii, ca soseaua va fi plina de curbe, suisuri, coborasuri si gropi. Si nici ca nu e autostrada pana la destinatie. Dar a meritat, peisajul a fost superb, am facut cateva poze, dar pe cele mai interesante nu le-am facut, ramanand ca de obicei cu gura cascata la peisaj si amintindu-mi apoi ca as fi putut imortaliza momentul. Dar partea asta cu imortalizarea momentului mi se pare penibila uneori, vrei sa-l imortalizezi atat de tare, ca nu mai ai timp sa-l traiesti.

Am ajuns la locul cu pricina, un fel de Cucuietii din Vale ai Americii, locul unde-a intarcat mutu' iapa. Un hangar plin cu obiecte de tot felul: servicii fine de portelan, scrinuri, dulapuri, scaune, scaunele si masute... aveau si o colectie de Dickens, legata in piele si incrustata cu auriu.
Personajele, care cresteau in numar pe masura ce timpul trecea si se apropia licitatia(caci da, era o casa de licitatie), erau in mare parte fermieri cu sotiile, acestea din urma imbracate cam tipator si fardate ca de duminica, desi era marti. Dar probabil licitatia era evenimentul monden al saptamanii, deci nu voiau sa traiasca un asa moment, fara farduri pe fata. Cei care se ocupau de licitatie, niste indivizi barbosi si roscovani, pareau tocmai iesiti dintr-un film western.
Ceea ce ma surprinde placut de fiecare data la americani e bucuria cu care te intampina atunci cand le treci pragul si felul in care-ti vorbesc, de parca te-ar cunoaste de-o viata, cand de fapt e clar dupa accent ca vii dintr-un alt colt de planeta. :))

Din pacate n-am stat pana la licitatie, ne-am intalnit cu persoana cu masa, am luat obectu' si-am facut cale intoarsa. La drumul de intoarcere am ratat iesirea spre soseaua pe care venisem, drept care gps-ul a decis sa ne arate si alte frumuseti, asa ca a schimbat drumul care a fost inca si mai pitoresc. Stanci, lacuri, un rau care curgea paralel cu soseaua, din nou stanci... din nou lacuri.

Am ajuns la granita cu Canada la un punct de frontiera uitat de lume, mic si prapadit, unde vamesii se plictiseau si unde a trebuit sa-i convingem ca masa noastra second hand, desi e de colectie si din anii '50, nu valoreaza cateva mii, cum insinuau ei, auzindu-i numele. Nu c-ar fi auzit de el inainte, dar suna al naibii de bine si o tinerica plictisita a inceput sa gugaleasca in cautare de indicii, spunandu-ne ca "stiti, eu trebuie sa fac o evaluare acum". Colegul ei, un domn in varsta, a mers sa vada masa in masina (a inspectat masina), ne-a spus ca e foarte frumoasa, apoi s-a asezat plictisit lasand-o pe fata sa caute nimeni nu stia ce. Aaa, domnul ma intreba daca mai avem si alte obiecte asa frumoase, acasa. Era extrem de relaxat.

Dupa intrebari si incercari de explicatii logice cu tinerica, timp in care P cauta poze pe net, pe calculatorul lor,  la care fata nu se uita, acesta ii spune enervat: "Stii ce? Nu crezi ca e mai bine sa vii sa vezi masa, ca sa stii ce evaluezi?"

Dupa aceasta fata decide sa ne creada pe cuvant si sa se multumeasca cu factura scrisa de mana de catre vanzator. Intre timp intra in tura un alt coleg de-al tinerei, tanar si el si se-apuca sa butoneze la un alt calculator, spunandu-ne ca vrea sa faca si el o "cautare mica". Era probabil tot pe Google, cautand ca si colega-sa pretul la masa, utilizand numele firmei producatoare si crezand ca e al designerului. Intre timp colega lui ne-a dat hartiile/pasapoartele, am plecat, iar pe el l-am lasat in cautarea lui... partea buna e ca a avut ce sa caute toata seara, tanand cont ca abia incepuse slujba si ca in cele 30 minute cat am stat in vama, n-a mai trecut nici-un ratacit pe acolo.
Si cine stie, o mai cauta si astazi, daca nu s-o fi plictisit...
Iar noi, cam intr-o saptamana, doua, o sa mergem undeva in US, nu stim exact unde, sa luam o masutza. Heywood Wakefield, evident.













12 comentarii :

  1. sa ma exprim. dom'le, in Austria aici secondhendurile sunt tratate mai ceva ca nush ce antichitati pretioase. nu mai zis in Ro unde vand niste fete pe net tzoale vintage cica, la niste preturi fabuloase, cand colo ele sunt niste hand-me-downs vorba aia. culmea e ca lumea cumpara. asa. in Canada cand fusai in februarie, sa lesin si mai multe nu, imi venea sa cumpar tot s-h-ul ala la care ma dusa prietena mea. mi-am luat doar un troller - de nevoie, cei mai bine investiti 5 bucks ever - si niste nimicuri: brosa de email (sounds familiar?), o farfurie cu iepure (I know...), o poseta de seara, d-astea :)). mai voiam sa scriu ceva, dar m-a luat cu febra amintindu-mi ce minunatii am vazut acolo. ah, da, iar masa voastra este superbaaaaaaaaaaaaaa! sa o stapaniti sanatosi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merci!
      Brosa de email? Super!!! Farfurie cu iepure? De ce nu?:) Eu incepusem o colectie de catei in miniatura din portelan(gasiti in sh din us si care se pare ca erau facuti in japonia pe timpul razboiului), da' am gasit doar 5 apoi am mai luat unul din plastic(un Pluto), apoi unul din inox... da' nu ie expresivi ca aia de portelan. :))

      Ștergere
  2. am mai multe de zis. Sa vaz cum ma opresc, doamna:)

    Deci ador numele americane de localitati/zone care copie/imita cele europene. Ma face mereu sa imaginezi cum au aterizat 10 polonezi si au zis ca pamantul lor de aici pana acolo se va numi Poland, sau 100 de nemti care au decis: asta satul Berlin, sau francezii de la Orleans la New Orleans, etc. M-ai facut sa googlez sa vad unde e POland-ul asta, de vis.

    Apoi, cum descrii locatia. Peisajul. Locurile batute sunt de vis, arati o america pura, vegetala, organica, nu america televiziunii, Bronxului, nu statuia inflacarata si nici plajele Baywatch-ului. America ta e altfel de america. Americanii tai sunt oameni, cu suflet.

    In al 3lea rand, masa. Deci ai descris o super masa. Dar poza arata o masa banala, simpla, armonioasa, care se potriveste... oricui. Si mai ales ca e o masa care a facut 450mile si va mai face 2000 mile spre casa ta.

    Despre vanzarile de vechituri, licitatii, belgia copie Franta. Aici pot gasi kitch-uri la pret nesimificativ, dar si tot felul de minuni, copiate sau nu, vechi sau nu, venite din cultura africana, chineza, araba, nord europeana, est europeana etc. Nu stiu sa le apreciez, sa le evaluez, dar ma uit si le admir...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vad ca Poland a fost construit pe la 1600 de catre soldatii englezi participanti la batalia din Quebec(cu francezii aliati cu amerindienii), care, nereusind sa ocupe orasul Quebec(capitala la vremea respectiva) au plecat mai la sud, cu vasele, unde s-au stabilit si s-au apucat de agricultura.(Deci si-au gasit un job decent) :))

      Eu descriu America asa cum o vad eu (he he) si nu arata roz tot timpul. Incerc sa nu am idei preconcepute, dealtfel America e diferita vazuta de aproape, versus de departe, plus ca americanii de la NY nu seamana cu cei de la LA si nicidecum cu cei din Luisiana. Si da, americanii sunt uameni si ei...
      Si in general oamenii sunt mult mai primitori/omenosi in orasele mici sau la tara, decat in orasele mari, asta nu numai in America.

      Cat despre masa, designul e simplu si armonios, fara sa fie banal. Asta se vede in detalii, in calitatea lemnului si in felul in care s-a pastrat peste 50 de ani, fara sa aiba o fisura(masa a fost produsa in anii '50 si nu e revopsita). Calitatea nu "sare in ochi", nu e tipatoare, calitatea se recunoaste. :)

      Ștergere
  3. frumoase peisaje, merita sa te duci dupa o masa ca sa le vezi :)
    la granita v-au intrebat ei ce-i cu masa? sau v-au intrebat daca aveti ceva de declarat si ati spus voi ca o masa?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La intrarea in Canada tre' sa declari tot ce cumperi si sa platesti taxele de vanzare care sunt multttt mai mari aici ca in US. Esti scutit de taxe pentru sume care sunt direct proportionale cu durata sederii "dincolo".

      Ne-au intrebat de unde venim, am spus ca am fost sa cumparam o masa, apoi am fost invitati sa platim taxele vamale, le-am platit pentru factura pe care o aveam, dar cand duduia a auzit numele firmei(rasunator), s-a hotarat sa investigheze. :))

      Ștergere
    2. Aaa, uitasem, pe noi nenea ne-a intrebat, pana sa ne dam jos din masina: pe langa masa, aveti cu dumneavoastra alcool sau tigari? Nu!
      Plante, produse animale si nu mai stiu ce?
      Nuuuuu!
      Arme, droguri sau substante dopante?
      Nuuuuuu!!!

      Ștergere
  4. probabil asta e procedura, dar e amuzant si absud sa va intrebe din astea, ca un om lucid ori nu duce ori nu recunoaste ( ca stie ca e interzis). Probabil e pt cei cascati care nu isi dau seama unde se afla :) si vin cu pusca de acasa ...

    RăspundețiȘtergere
  5. Arata interesant masa, mai mult nu ma pricep, probabil de la fata locului se vede si se simte altfel, iar calatoria in State cu peisajele ei frumoase poate va provoaca si la ceva reveniri prin zona.
    Eu cel putin in partea Apalasilor as merge (in Canada sunt nisti firimituri de munti in comparatie cu ce e la sud de granita), asta mai ales daca m-as informa despre viza si as face ceva :D

    p.s. evident, daca o sa trec vreodata granita o sa aleg o vama mai aglomerata ca la astea plictisite vad ca abia asteapta sa le treaca cineva pragul, iar daca le spui ca n-ai luat nimic, "nimic, nimic?" poate te ia la puricat si mai tare :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In general vamesii sunt ok aici, chiar si astia ai nostri au fost ok, doar ca fata aia voia sa faca ceva si nu stia ce... adica daca vrei sa evaluezi ceva, trebuie sa incepi prin a-l examina, a-l masura, etc... si abia apoi cauti, nu de-alta, dar ca sa stii ce cauti. :))

      Si da, muntii in US sunt f. inalti, la 45 min sau 1H de Montreal esti deja "pe alta planeta". :))

      Ștergere
  6. Incredibil de melodios acest nume "Heywood Wakefield"... as fi putut jura fara sa vad vreo piesa de mobilier ca totul are rotunjimi discrete si nuante calde de lemn lacuit. Masa cu pricina era o piesa deosebita avind in vedere modularitatea constructiei... in prezent tehnologia duce designul chiar mai departe: https://www.youtube.com/watch?v=AlYJ1SkhoP4

    RăspundețiȘtergere
  7. Hahahah, am mai vazut masa rotitoare, tehnologia e impresionanta. Dar si pretul, am auzit ca e peste 25K. :))
    Soacra-mea are ceva rotitor, din lemn masiv, seamana cu asta, dar parca e mai mare si inchisa la culoare:
    http://www.youtube.com/watch?feature=endscreen&NR=1&v=STwfe94VMHs
    A costat scump. Adica foarte scump. Si sincera sa fiu, nu ma uimeste prin estetism. Dar e adevarat ca eu sunt cam ciudata... :))

    RăspundețiȘtergere