miercuri, 14 august 2013

doua mango si jumatate

Unii din vecinii nostri din Florida aflati la doua case mai incolo aveau aseara in fata casei o ladita pe care erau asezate 7,8 mango gigantice, o hartie pe care scria 2 mango/1$ si o cutiuta din metal unde sa pui banii. Si un imens copac in spatele casei care trebuie ca era copacul cu pricina.
Cum noi ne intorceam de la plimbare (si oarecum de la cumparaturi) pe jos, m-am cautat peste tot de maruntis, inclusiv in buzunarele si portmoneul lui P si n-am gasit. P era oricum singurul care schimbase dolari US, probabilitatea ca eu sa am in portmoneu era deci "quasinula", dar am cautat ca parca poti sa stii?
Am venit acasa si-am iesit putin mai tarziu, pe la 10 seara adica, sa plimbam catelul. Ce credeti? Fructele de mango erau tot acolo si parca erau si mai rumene si mai mari. Si eu tot fara bani.

Azi am gasit in masina cinci monezi monede de 25 de centi si cu banutii in buzunar, m-am pus pe asteptat seara. Care seara a si venit la un moment dat, probabil si vecinii de la serviciu, au dat drumul la jicloare sa ude ca si noi, apoi le-au inchis(presupunand ca nu se pornesc/opresc singure).
Apoi am scos tomberoanele ca maine e zi de gunoaie. Trei feluri de gunoaie avem. Chiar ca si uitasem care gunoi in care tomberon si l-am pus pe-ala oarecare in tomberonul de "yard garbage" de a trebuit sa-l si mut.
Da' n-a fost nimica, mi-am tot facut de lucru in curte si eram cu ochiul pe ladita vecinilor, ladita care trebuia sa apara din clipa in clipa...

Am iesit apoi de vreo zece ori sa ma uit si degeaba, am plimbat catelul si acum cand scriu e deja zece seara si ladita n-a aparut. Mai am si eu un mango in frigider, ca am mancat unul ieri si-a fost extrem de gustos, dar sunt convinsa ca fructele de pe ladita din fata casei vecinilor au fost cele mai gustoase fructe pe care nu le-am mancat niciodata. O sa-mi amintesc multa vreme de ele... :)

13 comentarii :

  1. Doamnă, de două ori ți s-au arătat fructele și n-ai fost pregătită. Mango roșu cu verde sau galbene?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rosu cu verde, preferatele mele. Si la magazin tot din asta au. De fapt din cel galben nici nu sunt sigura ca am mancat. :)
      Ce diferenta e intre cele doua sorturi, de gust/dulceata?

      Ștergere
    2. Alea galbene, manila li se spune în Mexic, deci or fi din Filipine, mi se par mai parfumate și mai zemoase. Dar aș da orice să am livada mea de mango!

      Între timp ai rezolvat problema?

      Ștergere
    3. Nu si-n plus asta seara ploua. Dar e abia ora cinei, mai vedem. :)

      Ștergere
  2. Cora, bate-le la ușă, întinde-le un dolar și zi-le: Vreau mango. :D Doar n-o să rămîi toată viața cu obsesia, nu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma gandeam si eu sa da, dar mai astept o zi doua ca doar or mai fi in pom. I-as fi intrebat, daca i-as fi vazut afara.
      M-am gandit ca poate nimeni n-a vrut nici-un fruct si poate le-au luat oamenii la serviciu, le-au facut gem, le-au mancat. :))

      Ștergere
  3. Ultima oara parca era suparare mare pe "floridieni" datorita problemei animalutelor de companie... acum vad ca totul a fost dat uitarii! Probabil cutia cu mango era o capcana! Am incercat si eu fructul mango local dar in continuare nu prea ii regasesc gustul... probabil se pierde la transport sau e un mango modificat ca sa reziste drum lung... nu stiu. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-a fost uitat, chiar vorbeam ca Mishka profita din plin de casa cumparata datorita ei. Ar sta numai in curte, chit ca e foarte cald. :)
      Culmea e ca aproape toti vecinii nostri au 1,2,3 catei, toate rasele posibile. Deci cei care iubesc animalele locuiesc la casa. Si totusi exista inca regulile alea care mi se par la fel de stupide in condouri. Rusine!!!! :))

      Probabil mango ala e cules prea verde, cine stie. Si o mai avea si cine stie ce ceara pe coaja, da.
      Eu gasesc ca mango are o subtilitate la gust(dulce acrisor) cum putine fructe au.

      Ștergere
  4. Hehe, mango cu pastrav la gratar si apa de vichy:)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu stii ce mananc eu in ultimul timp? Pui cu curry servit cu orez cu cimbru si bucati de cantalup. Un vis.

      Nu cu apa de vichy, se-ntelege.
      Au venit musafirii aia americanosi? Ce le-ati dat pana la urma sa manance, cei doi pesti? :)

      Ștergere
    2. Da, am incercat, dar n-au putut sa manince prea mult. Jetlag, oboseala, astea. Plus acvavitul de start:)

      Ștergere
  5. si eu as bate la poarta. Sau lasa o hartie scrisa, la poarta: Va rog, puteti deschide pravalia de mango cu program, de la 21 la 22 ?


    Si sa faci si poza :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. hahahha, ce idee, asa o sa fac, le las o hartie in usa. saru'mana. Nu-mi placea ideea sa-i deranjez seara.

      Mi-era ciuda ca nici macar poza n-am facut, da. :)

      Ștergere