miercuri, 2 octombrie 2013

Se poate!

Orice realizare, oricat de umila sau de grandioasa incepe cu un plan, care incepe cu un vis. Si distanta de la vis la realizare e strabatuta zambind sau scrisnind din dinti. Oricat de nebunesc sau de imposibil pare visul, el trebuie urmarit.
Eu si P avem o vorba, cand ne vine sa plangem de cat de greu ni se pare ceva: "Daca ar fi simplu, toti l-ar face".
Sunt vise pe care nu toti au curajul sa le urmareasca si nu neaparat pentru ca ar fi imposibile, dar pentru ca noi oamenii suntem sensibili la tot felul de factori, incepand cu propria teama de esec si continuand cu teama de ridicol. Ne strivim visele inainte sa ia contur caci - nu-i asa - daca nu facem nimic, nu avem cum sa gresim. Daca nu ne expunem, nu putem fi gasiti ridicoli. Si ne obisnuim sa traim intr-un colt al fiintei noastre.

Cand eram foarte tanara am renuntat la poezie. Am renuntat si la Filologie si stiti de ce? Pentru ca mi-a fost teama sa nu devin ridicola, intr-o lume cruda, cu versurile mele. Intr-un fel am avut dreptate, traiam atunci in Romania si a fi sensibil in Romania inseamna a fi caraghios. Mi-au trebuit ani sa inteleg ca bunatatea e o calitate, nu o slabiciune. Si-am cunoscut oameni buni si frumosi la suflet, extrem de puternici!
A fi nepasator nu inseamna a fi puternic, inseamna ca-ti folosesti doar jumatate din simturi. Nu stiu daca e gresit, dar e incomplet. Iar simturile nefolosite, se atrofiaza. Cand nu esti capabil sa percepi si sa raspunzi la un sentiment, esti intr-un fel de handicap sufletesc.

Vad oameni care raspund cu rautate la gesturi simple si care indeamna la crima. Oameni pe care-i cunosc de ani. Ma uit la ei si ma minunez cat sunt de goi la interior, intr-o carcasa uneori poleita. Nu vreau sa judec, dar trebuie ca sunt foarte tristi si singuri in intunericul din ei. Sper sa aiba tot ce-si doresc, faima, bani si mai mult decat orice sper sa aiba iubire. Poate vor intelege...

Si ca sa ma intorc la vise, visul meu de azi e sa pot construi cateva custi pentru catei. E greu sa ai un asemenea vis azi, e aproape impotriva firii. Daca mi-as dori sa ucid caini, as fi considerata normala. Dar eu vreau sa fac custi, auzi ineptie! Custi in care sa tin captivi caini pe care ar trebui sa-i omor. Dar n-am sa-i omor, in visul meu ei vor putea fi adoptati, intr-o zi. Si chiar daca aparent nimeni nu asculta sau nu ma ajuta, exista totusi oameni carora le pasa. Si cand exista macar o persoana careia ii pasa, e mai mult decat nimic, asta imi da speranta si mai pun o piatra la constructia visului meu. Si nu imi pasa daca rade cineva, daca ma judeca, daca da cu pietre. Viata e prea scurta ca sa-mi pese!
AICI puteti sa vedeti cateii carora vrem sa le facem custi si oamenii cu care construiesc visul, iar AICI puteti sa ne ajutati. Va multumesc!

Voi ce vise construiti azi?

PS1- Ii multumesc din suflet lui Emil pentru postul de pe blogul lui care mi-a dat curajul sa sper in bunatate. Si da, se poate!


Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu