vineri, 28 iunie 2013

pitou, pitou

Azi m-am trezit la zece, dupa doua nopti de somn-nesomn.

Luni seara catelusa noastra Mishka a vomitat tot ce-a mancat, iar marti n-a vrut sa manance nimic. A baut doar apa din cand in cand. Cand am vazut ca nici miercuri nu mananca, ea fiind gurmanda de felul ei, chiar prea gurmanda se pare, am mers la spital de urgenta. In urma unei radiografii au observat ceva in stomacul ei, fara sa se poata stabili ce e si au oprit-o acolo sa fie sub supraveghere si s-o puna sub perfuzii, fiind dezhidratata.

Ne-au sugerat sa nu mergem sa o vedem miercuri seara, ca sa n-o stresam. Am decis ca oamenii mari sa nu fim egoisti, sa nu mergem numai pentru placerea noastra. Nu va spun cum a fost seara, noaptea si ieri dimineata pana la ecografie. Ne gandeam ca starea ei se poate inrautati rapid, iar noi nu suntem macar acolo s-o mangaiem, daca i se intampla ce e mai rau. Abia am scos cateva fraze toate seara, am incercat sa ne relaxam... ce relaxare???

Stateam pe covorasele de exercitii si mai miscam un picior, mai o mana intre doua oftaturi si-o vizita la baie, sa stergem cate-o lacrima. Ieri de dimineata dupa ecografie ne-au sunat sa ne spuna ca i s-a gasit un sambure de piersica in stomac, bine infipt. Optiunile erau endoscopie(cu probabilitate de reusita de 95%) sau interventie chirurgicala, daca nu reusesc sa apuce samburele la endoscopie. Asta parea periculoasa deoarece stomacul era extrem de inflamat.

Endoscopia a avut loc ieri dupa amiaza si a fost reusita, azi dimineata pufoasa chiar a mancat ceva. Cam intr-o jumatate de ora P o sa mearga sa o ia acasa. Stomacul ei are un perete ingrosat care nu pare sa aiba legatura cu samburele si speram sa nu fie ceva grav. O sa avem rezultatul de la biopsie in cateva zile.

E a doua oara cand catelul asta bucuclas buclucas inghite un sambure de piersica, prima data s-a intamplat cu cativa ani in urma si din fericire atunci a reusit sa-l expectoreze, nu dupa vomitari, nemancari si probleme... numai ca atunci era mai tanara si n-a fost nevoie de internare, desi imi amintesc ca am fost cu ea la vet, ingrijorati.

Abia astept s-o vad azi dupa serviciu, mai ales ca aseara nu m-am putut duce la ea, dar P care a fost a facut 2,3 filmulete cu telefonul si chiar mi-a dat-o la telefon, sa vorbesc cu ea. O sa radeti, dar chiar mi-a raspuns. :))
Am pus aici poze din vremurile bune, cand se posta in fata usii, de fiecare data cand ne vedea echipati de caiac si nu se misca de acolo pana nu o luam cu noi. I-am cumparat chiar si vesta de salvare, ca tot ii placea sa se arunce in apa, nu ca n-ar fi fost buna inotatoare... :)

Ziceti si voi, cum sa lasi sa moara o asemenea creatura? :)







sâmbătă, 22 iunie 2013

Richard Neutra

Richard Neutra este unul din cei mai mari arhitecti modernisti. Nu-mi vine sa zic "a fost", nu pentru ca ar mai trai, ci pentru ca artistii nu inceteaza sa fie nici dupa ce se sting.
Austriac de origine, studiaza la Universitatea de Tehnologie de la Viena si la Universitatea din Zurich, apoi lucreaza ca arhitect peisagist in Austria si Elvetia. Colaboreaza cu arhitectul Ernst Freud (fiul lui Sigmund Freud), al carui stil arhitectural e puternic influentat de Mies Van des Rohe. In aceeasi perioada Walter Gropius fondeaza Bauhaus in Germania, Le Corbusier incepe sa se faca cunoscut in Franta si nu numai, finlandezul Alvar Aalto isi perfectioneaza stilul, trecand de la unul clasic, la moda in acea vreme in tarile nordice, la "stilul international". Europa e in plina epoca modernista, atat in aritectura cat si in arta. E, dupa mine, cea mai inovatoare epoca artistica, dupa arta si arhitectura romana, explozie de lumina, de forma si de culoare, in formele lor cele mai pure.

In 1923 Richard Neutra emigreaza in Sua si incepe sa lucreze cu nimeni altul decat Frank Lloyd Wright, apoi in 1926 se muta in California si isi deschide propria firma de arhitecti in colaborare cu Rudolf Schindler.

Incepand cu 1930 stilul lui incepe sa se consolideze,  devenind unul geometric, curat, influentat fiind de "stilul international", insa avand o puternica personalitate. De fapt multi considera Neutra ca fiind pionierul "stilului international" in Sua, cel care-l aduce de peste ocean si-l transforma intr-unul propriu Americii, plin de lirism.

Exemplul definitoriu pentru acest stil il reprezinta "The Kaufmann Desert House", situata in Palm Springs, California. Geniul arhitectural al lui Neutra se simte in imbinarea armonioasa dintre "interior" si "exterior", legatura dintre cele doua planuri facandu-se discret prin ziduri vitrate, prin "patios" sau "porches". Astfel interiorul se prelungeste subtil catre exterior si se continua spre gradinile care sunt de o simplitate desavarsita.

"The Kaufmann house" a fost desenata pentru Edgar Kaufmann Sr,  care e nimeni altul decat proprietarul binecunoscutei "Fallingwater home" din Pennsylvania, desenata de Wright. Cum proprietarii isi doreau o casa de vacanta la soare si cum dispuneau atat de resurse materiale cat si de un gust inegalabil, iata-i "scriind" inca o pagina in istoria arhitecturii.
Casa a fost construita intre anii 1946 si 1947 si are, dupa moartea proprietarilor, o istorie destul de zbuciumata. Lasata in paragina o lunga perioada, incepe sa se deterioreze, dar este cumparata in cele din urma de un bancher si de sotia acestuia, doctoranda in istoria arhitecturii care isi scrie teza despre restaurarea caselor moderne, in timp ce casa e restaurata integral in stilul initial. Pretul  la care acestia au cumparat casa a fost undeva in jur de 1.5M$(in 1993). Costurile restaurarii nu sunt neglijabile, dar devin secundare cand este vorba de o comoara a arhitecturii moderne.


Istoria casei nu se incheie aici, cei doi proprietari divorteaza la un moment dat, incearca sa vanda casa care atinge un pret colosal de 19.1M$ la casa de licitatii Christie's, dar apar probleme cu vanzarea si-n cele din urma ea apare listata la un pret de 13M$. In final cei doi ex-soti decid sa o pastreze si sa o foloseasca alternativ.

Mda... iar eu nu pot sa cred ca desi am fost la Palm Spring de 5, 6 ori, uneori chiar cu scopul de a vedea bijuteriile arhitecturale, am omis-o tocmai pe aceasta. Un motiv in plus sa ma intorc si sa merg intr-o excurie ghidata in scop arhitectural. Daca vreti sa vedeti de ce ma ambalez, ia uitati-va aici.

 Cel cu camera imi aminteste de mine, cand spionam printre gard si voiam sa intru in curtea casei lui Wright din Pasadena, California, manata de-un vecin binevoitor...
Cata frumusete, cata frumusete!!!

PS- Mai multe poze gasiti aici.
(PPS- Mi-e tare drag ca am exact aceleasi scaune Eames ca cele din living room-ul lor. Si sunt adevarate).  :))




miercuri, 19 iunie 2013

eu asa ma hotarascx, bruscx

Azi ar trebui sa merg la un vernisaj important la o galerie situata destul de departe de galeria mea si departe de vreo statie de metrou, asa incat ar trebui sa merg pe jos, apoi sa iau un autobuz, apoi iar sa merg pe jos si tot asa la intoarcere. Nu prea am chef de mers pe jos, mai ales c-am facut si niste cumparaturi la venirea spre serviciu. Cum ar fi sa ajung acolo cu sacul in spate, imbracata ca naiba? Ei, nu sunt chiar imbracata chiar ca naiba, dar nici de vernisaje nu sunt.
P. o sa fie ocupat toata dupa-amaza pana spre seara, deci nu crede ca poate sa vina, so... m-am saturat! Gata! Imi iau masina!

Ideea imi incoltise de ceva vreme in lobul drept... da, da, sunt inginera reciclata si am calculat indelung miscarea, pe toate fetele.
Am din ce in ce mai putin timp liber, din care cauza merg din ce in ce mai putin la expozitii de arta si alte evenimente de gen, cand de fapt invitatiile curg garla si invitatiile inseamna contacte si contacte inseamna sa te faci cunoscut, iar eu chiar de asta am nevoie.
Cum galeriile de arta sunt risipite in tot Montrealul, la fiecare vernisaj important imi spun ca lasa ca e si maine o zi, maine trece si eu nu fac nimic in plus. Nu pot nici sa las galeria pe mana altcuiva ca sa ma plimb eu in metrou, nu ca nu m-as fi gandit.

Saptamana trecuta am ajuns la muzeul de arta contemporana si n-as mai fi plecat... nu fusesem de un secol, mai mare rusinea. Mi-am facut abonament si la cel de arta contemporana si la cel de "beaux arts", asta ca sa ma mobilizez sa merg la fiecare eveniment important.

Am facut calculul, salvez cel putin o ora pe zi mergand cu masina, deci nu-i de ici de colo.
Acuma sa te tii, pana la hotarasc ce marca sa fie. Se pare ca visul cu Porsche-ul electric s-a spulberat, am fost anuntata fara menajamente de catre P. ca el nu are timp de asta, de parca nu stiam, deci inca un motiv sa nu mai astept.
Imi face cu ochiul un Smart electric, pare insa al naibii de mic si de prapadit. Mi-ar placea sa fie electric, dar nu stiu inca sigur, mai trebuie vazut... Oricum nu ma hotarasc imediat, intamplarea se va intampla cam in toamna.

Am zis! :)

luni, 17 iunie 2013

homards

O data pe an, de obicei in mai se intampla intamplarea si se mananca giganticii. Dar cum anul asta in mai noi am fost plecati, familia a asteptat rabdatoare sa revenim si giganticii nu au fost mancati fara noi. Ce frumos, ce frumos!
Si mai ales ce gustos, ce gustos!

S-a consumat asa: una(doua sau chiar trei pentru unii) bucata homar de caciula si sa stiti ca de caciula la propriu, caci ploua si era un frig de-am stat imbracati in sube. Ca cum(!) ar fi sa manci asa ceva in casa? E imposibil, iar cei care au consumat stiu de ce. Ba o parte din tineret s-a aratat multumita ca nu a fost insotita de iubiti carele nu trebuie sa vaza deocamdata un asa spectacol adica cum(!) e sa mananci cu mainile, ca nu e frumos. :))

S-a mai consumat vestita salata de paste cu somon si sturion afumat, o bunatate(eu o fac pe-asta, ma laud), dimpreuna cu sora ei de-acuma, salata de mango, langa care s-a asezat cate una bucata de porumb "copt" la gratar(nu fiert, da?) si in finalul apoteotic pentru ca ploua mai abitir ca oricand, ceai/cafea cu o prajitura cu rom, fuarteeee buna dar am mancat cu moderatiune, parol.  Aperitivele de la inceput nu le consemnam... niste legumite acolo iar unii s-au chiar porcait cu un delicios "pâté de foie gras". De unde stiu c-a fost delicios? I-am intrebat. Nu recunosc nimic!

Si nu, azi nu am alergat, am fost in US dupa masa mica, ce credeti? Bine macar ca homarul nu e porc. :)




















la primarie, ca la primarie, coane Fanica...

Primarul Montrealului(interimar) a fost arestat luni dimineata la prima ora, la domiciliu. Se presupune ca arestarea are legatura cu scandalurile de coruptie in care a fost implicat fostul primar care si-a marturisit faptele si al carui brat drept a fost actualul primar. De obicei o arestare nu se face pentru o simpla audiere, ea trebuie ca are fundamente serioase...

Aici treaba functioneaza asa: fie iti marturisesti faptele, platesti ce ai primit si-i denunti pe toti cei cu care ai colaborat, fie taci si risti. Daca te-au prins cu minciuna baietii cu legea, sunt fara mila, fara mila. Fara mila e si mafia italiana din constructii, cu care colaboreaza primaria.

Curat murdar, coane Fanica!

vineri, 14 iunie 2013

salcioara

Redescopeream cu cateva zile in urma, in alergarea-mi haotica (sincer, mai mult ma laud decat alerg), fluviul. Si ca de la mine pana la el fac maxim 10 min in alergare si circa 15, 20 in mers. Nu stiu daca v-am spus, dar eu merg repede dintotdeauna. He he, mi-aduc aminte cum ma plimbam eu romantic-tinandu-se de mana, cu ani buni in urma, cu iubitul de atunci, prin parcul din oras, aproape alergand. Da' noi chiar eram romantici, pe cuvant... ma rog, cat de romantici pot fi doi ingineri. Plimbandu-ne noi asa, ne-am intalnit cu doi prieteni, romantici si ei, dar lipiti. Astia mergeau incet, sa nu se dezlipeasca. Am concluzionat atunci ca romantismul trebuie ca are viteza variabila.

Deci cum va spuneam am redescoperit fluviul pe malul caruia ne plimbam seara, de trei zile-ncoace, repetitivi ca miorita si la "viteza de croaziera". Acum doua seri am stat acolo pana s-a intunecat de-a binelea si-am fost alungati de tantari. Maaa,  si miroasea al naibii salcioara, cum numai in gradina bunicii putea sa miroasa. Anul asta mergem, i-am zis lui P, de fapt nu anul asta cu maine seara. Si iata-ne aseara, inarmati cu-o lopatica si cu Mishka pentru "acoperire", la furat de puieti de salcioara, pe malul fluviului. Gasisem puietii inca de anul trecut, crescuti intr-un lastaris, dar n-am apucat sa mergem atunci. A fost singurul loc unde-am gasit si pe cuvant ca-i caut de trei ani de cand ne-am mutat la noi in orasel. Am cautat in toate magazinele de plante si nimic.

Culmea e ca la noi in cartier sunt multi copaci de salcioara plantati in fata caselor, dar nu stiu daca au fost plantati cu vrere. Pare sa fie un copac salbatec pe care nimeni nu-l vrea neaparat, in afara de mine, dar pe care toti il adora, mai ales in iunie, cand e inflorit. Am fost deci aseara si-am scos cu grija 3,4 puieti care vor fi plantati in seara asta. O sa-i plantez in spatele curtii langa fantana care va fi construita la un moment dat, nu departe de hamacul care asteapta vremuri mai bune ca sa fie instalat. Ma si vad tolanita in el, ascultand susurul apei, in mirosul salcioarei care mi-o aduce-n amintire pe bunica, de fiecare data.

Voi aveti un ceva declansator de amintiri tulburatoare? Sa ne tulburam, alors!

PS- Va daruiesc si voua o bucatica de fluviu. Pacat ca nu puteti mirosi salcioara...











marți, 11 iunie 2013

m-am dus, ca nu m-am dus

In timp ce ma uitam pe iutub la Pearl Jam si ma gandeam inca o data cat de scumpe au fost beletele la concertul The Rolling Stones si ca de-aia uite am fost enervata si nu m-am dus ca cum sa dau cateva sute de dolari pe-un belet, fie el si la rollingii stonshilor lor, ca la 200 de dolari era un belet in fundul salii de unde vedeai fix spatele ecranului destinat alora de-au platit 400$, ca pentru a-i vedea pe ei fie si de la distanta trebuia sa platesti nu mai putin de 600$, deci cum ma uitam eu pe iutub asa la Pearl Jam ca tare imi place de ei, am vazut un mesaj in dreapta ecranului cum ca "this is recommended for you" si cum am fost curioasa care o fi parerea pe care si-a facut-o iutubu despre mine, iata ce-a  rezultat:

 O fi bine, o fi rau?

miercuri, 5 iunie 2013

Heywood Wakefield

Saptamana trecuta am fost in Poland, cu masina. Pentru a ajunge acolo, a trebuit sa traversam cateva state, multeeee ferme cu pasuni cu vacute, apoi pasunile s-au cocosat si s-au transformat in dealuri, care atat de tare s-au imbufnat ca au devenit ditamai muntii. Pentru a ajunge in Poland, a trebuit deci sa traversam cativa versanti muntosi, sa trecem peste sau pe langa cateva lacuri, apoi sa strabatem Norway.
Sa nu-mi spuneti ca nu ma credeti. Aaaa... si cel mai important, am trecut prin Cuaticook, loc pe care voiam sa-l vizitez de cand am auzit ca exista. Cum sa nu vrei sa vizitezi un loc cu un asemenea nume? Am fost deci in Poland, Maine, US, aflat la circa 450 km de Montreal ca sa cumparam o masa second hand. Stiu, nici eu nu cunosc multe persoane care ar face asta, dar credeti-ma ca masa e sublimo-incredibilo-estetica. E de lemn, de 6 persoane, iar daca vrem sa o strangem se face mica, mica, de vreo 30 de cm. Si e exact stilul pe care vrem sa-l adoptam in Florida. Da, e pentru acolo. :)

In plus, ne-am ales cu o excursie pe cinste fara sa vrem, caci nu stiam ca drumul va strabate muntii, ca soseaua va fi plina de curbe, suisuri, coborasuri si gropi. Si nici ca nu e autostrada pana la destinatie. Dar a meritat, peisajul a fost superb, am facut cateva poze, dar pe cele mai interesante nu le-am facut, ramanand ca de obicei cu gura cascata la peisaj si amintindu-mi apoi ca as fi putut imortaliza momentul. Dar partea asta cu imortalizarea momentului mi se pare penibila uneori, vrei sa-l imortalizezi atat de tare, ca nu mai ai timp sa-l traiesti.

Am ajuns la locul cu pricina, un fel de Cucuietii din Vale ai Americii, locul unde-a intarcat mutu' iapa. Un hangar plin cu obiecte de tot felul: servicii fine de portelan, scrinuri, dulapuri, scaune, scaunele si masute... aveau si o colectie de Dickens, legata in piele si incrustata cu auriu.
Personajele, care cresteau in numar pe masura ce timpul trecea si se apropia licitatia(caci da, era o casa de licitatie), erau in mare parte fermieri cu sotiile, acestea din urma imbracate cam tipator si fardate ca de duminica, desi era marti. Dar probabil licitatia era evenimentul monden al saptamanii, deci nu voiau sa traiasca un asa moment, fara farduri pe fata. Cei care se ocupau de licitatie, niste indivizi barbosi si roscovani, pareau tocmai iesiti dintr-un film western.
Ceea ce ma surprinde placut de fiecare data la americani e bucuria cu care te intampina atunci cand le treci pragul si felul in care-ti vorbesc, de parca te-ar cunoaste de-o viata, cand de fapt e clar dupa accent ca vii dintr-un alt colt de planeta. :))

Din pacate n-am stat pana la licitatie, ne-am intalnit cu persoana cu masa, am luat obectu' si-am facut cale intoarsa. La drumul de intoarcere am ratat iesirea spre soseaua pe care venisem, drept care gps-ul a decis sa ne arate si alte frumuseti, asa ca a schimbat drumul care a fost inca si mai pitoresc. Stanci, lacuri, un rau care curgea paralel cu soseaua, din nou stanci... din nou lacuri.

Am ajuns la granita cu Canada la un punct de frontiera uitat de lume, mic si prapadit, unde vamesii se plictiseau si unde a trebuit sa-i convingem ca masa noastra second hand, desi e de colectie si din anii '50, nu valoreaza cateva mii, cum insinuau ei, auzindu-i numele. Nu c-ar fi auzit de el inainte, dar suna al naibii de bine si o tinerica plictisita a inceput sa gugaleasca in cautare de indicii, spunandu-ne ca "stiti, eu trebuie sa fac o evaluare acum". Colegul ei, un domn in varsta, a mers sa vada masa in masina (a inspectat masina), ne-a spus ca e foarte frumoasa, apoi s-a asezat plictisit lasand-o pe fata sa caute nimeni nu stia ce. Aaa, domnul ma intreba daca mai avem si alte obiecte asa frumoase, acasa. Era extrem de relaxat.

Dupa intrebari si incercari de explicatii logice cu tinerica, timp in care P cauta poze pe net, pe calculatorul lor,  la care fata nu se uita, acesta ii spune enervat: "Stii ce? Nu crezi ca e mai bine sa vii sa vezi masa, ca sa stii ce evaluezi?"

Dupa aceasta fata decide sa ne creada pe cuvant si sa se multumeasca cu factura scrisa de mana de catre vanzator. Intre timp intra in tura un alt coleg de-al tinerei, tanar si el si se-apuca sa butoneze la un alt calculator, spunandu-ne ca vrea sa faca si el o "cautare mica". Era probabil tot pe Google, cautand ca si colega-sa pretul la masa, utilizand numele firmei producatoare si crezand ca e al designerului. Intre timp colega lui ne-a dat hartiile/pasapoartele, am plecat, iar pe el l-am lasat in cautarea lui... partea buna e ca a avut ce sa caute toata seara, tanand cont ca abia incepuse slujba si ca in cele 30 minute cat am stat in vama, n-a mai trecut nici-un ratacit pe acolo.
Si cine stie, o mai cauta si astazi, daca nu s-o fi plictisit...
Iar noi, cam intr-o saptamana, doua, o sa mergem undeva in US, nu stim exact unde, sa luam o masutza. Heywood Wakefield, evident.













sâmbătă, 1 iunie 2013

miez

O doamna care voia sa-si faca tablouri la comanda. Unii-si fac mobile, altii haine, de ce nu si-ar face si tablouri? Mai ales ca se pot asorta la perdele...

I-am spus ca nu cunosc pictori, eu. Nu cunosc pe nimeni. Singurii pe care-i cunosc sunt morti.
Si-a venit tocmai de la Boston de unde e "emigrata", convinsa fiind ca va gasi ce cauta.
I-am sugerat sa mearga in Vieux Montreal, la galeriile "turistice". A fost - zice - si chiar a gasit un artist pe gustul ei, dar pe langa cele cateva mii de dolari pentru artist, trebuie sa plateasca si galeria.

O sa gaseasca ea, imi spune... pacat, chiar ii placeau artistii nostri si in plus voia ceva abstract. Raman descumpanita. Partea buna e ca, macar instinctiv, i-au placut. In rest, asa e, o sa gaseasca ea un artist care sa-i picteze ceva pentru cele 6, 7000...

Un domn care nu voia nimic. A vazut ca e galerie si a intrat. A privit amanuntit fiecare tablou si bijuterie. A intrebat despre bijutieri. I-am prezentat sculpturile carora nu am avut timp sa le pun etichete. Nu-i cunoaste pe sculptori. Cunoaste insa pictori de care eu n-am auzit si-mi vorbeste despre ei. Vorbim despre galeria mea preferata unde n-am mai fost in ultimul timp. Ma invita sa merg, poate mai apuc expozitia X care lui i-a placut. La sfarsit imi spune ca i-a facut mare placere sa viziteze galeria si sa dicute cu mine.

Cina in curte. Miros de gazon prospat tuns si de salcam. O pisica si doi caini zburda primprejur si vor atentie. Ne tolanim apoi cu totii care pe unde apucam, pe sezlonguri sau pe langa si ascultam cum infloreste lamaita...

Unele zile sunt rotunde ca pepenii copti...