sâmbătă, 27 iulie 2013

seminte

Scrisesem un post cu-o introducere mai lunga decat cuprinsul si incheierea la un loc, asa ca dupa ce l-am gatat, incantata de cat de bine arata, am sters introducerea. Si-o sa va prezint abrupt si sec, din ciclul "vitaminele si mineralele noastre cele de toate zilele", ce-am mai introdus nou in alimentatie.

Am redescoperit, pe langa batul de chibrit dupa cum bine stiti, semintele de dovleac, care se vand la cutii de 200-300 de grame si din care tii 2,3 saptamani, daca mananci asa cat incape in palma, dupa masa de pranz.
Si-am descoperit pentru intaiasi data si prima oara(da da, stiu, dublu), varza Kale(brassica oleracea), care pe langa ca e extrem de bogata in potasiu, fosfor, zinc, fier, calciu, vitamina K, vitamina B12 si vitamina A, este si foarte gustoasa. Eu o prepar fie pe abur, fie in apa fierbinte, daca sunt grabita, apoi o scurg si torn peste ea un amestec de ulei de masline, otet balsamic si putin usturoi pisat. E DE-LI-CIOA-SA langa orice forma de proteina.

Si-am mai descoperit azi, din absoluta intamplare, semintele de canepa(nu de-aia de se fumeaza, hi hi), care mi-au fost oferite gratuit la magazinul de unde cumpar mancare. Nu le-am gustat inca, dar doamna mi-a povestit cum se pot consuma, apoi am cautat pe net si-am vazut ca sunt un aliment complet, continand cei 9 aminoacizi esentiali, omega 3, 6 si 9(tre' sa vad ce e aia, cica e buna pentru frumusete) si multe minerale: magneziu, calciu, zinc, siliciu, iod, crom, tungsten, etc.
Hahahah, cu putin fier facem un otel de arc, nu alta! Sau macar un filament de bec... pentru atunci cand ne pica fisa...

Deci cam asa. Un weekend mineralizat va dorescx! :))

duminică, 21 iulie 2013

insight

Cred ca stiu care va fi masina pe care o vreau si stiu si de ce. Cum zicea prietenul meu Ovidiu, cel mai tare motorist din cati cunosc(si pe cuvant c-am cunoscut cativa), facand misto de mine, o vreau pentru ca e rosie.

Sau cum imi povestea prietena mea Lia cand s-a dus sa-si cumpere masina si in timp ce vanzatorul ii vorbea despre parametri si functionare, ea masura lungimea cu pasul, intrebandu-se daca va fi in stare s-o parcheze. Iar cand vanzatorul a intrebat-o care-i sunt criteriile de evaluare, a raspuns ca unul singur, trebuie sa fie scurta.

Ei da, si-a mea o sa fie scurta, desi n-o sa fie un Smart electric pentru care e deja lista de asteptare, iar din aceasta cauza vanzatorii au marit pretul. Iar eu am hotarat sa nu le dau bani in plus. Si oricum as da-o, un Smart electric nu e un Porsche, asta e clar. So, mai asteptam...  :))

Adica nu asteptam asa mult, o sa luam o Honda Insight coupé din 2006(ultimul an de fabricatie al modelului) care e o bijuterie de masina. Votata 6 ani la rand masina anului la categoria ei, mica Insight a fost considerata cea mai eficienta masina a anului 2006 in US(consum de 3.4 l/100km), devansand Toyota Prius(consum de 4.5 l/100km).

Honda Insight e un hibrid si e echipata cu un motor(mas) cu 3 cilindri, cu o cilindree de numai 1l si cu unul electric  recuperator de energie(majoritatea la franare). N-am gasit inca date despre puterea combinata a celor doua motoare, dar chiar sunt curioasa, o sa mai caut. Cele doua motoare functioneaza in paralel.

Motorul pe benzina e un VTEC* economic. Honda  a fost primul constructor de automobile care a introdus un VTEC pe o masina de serie, in 1989 (pe Honda Civic). In ce consta "frumusetea" acestui motor? Pai permite functionarea lui cu un amestec sarac la turatii mici si imbogatirea acestuia la turatii de peste 2500 rot/min, reducand astfel consumul inutil de combustibil si mai ales poluarea. Se stie ca la sarcini mici si medii, la aceeasi deschidere a supapei de admisie se pierde inutil benzina amestecurilor bogate care nu e arsa in totalitate(lucrurile nu sunt asa simple, nu intram insa in detalii). VTEC-ul are doua supape de admisie pe fiecare cilindru, supapa secundara se deschide numai pentru sarcini mari. Deci e ca si cand ai avea un robinet la apa si in loc s-o lasi sa curga inutil, il deschizi numai cand ai nevoie...
Nu intru in detalii nici despre  forma camelor sau despre arborele cu came, vreau doar sa mai spun ca forma camerei de ardere e una particulara care asigura miscarea amestecului si o mai buna ardere, iar culbutorii sunt prevazuti cu rulmenti cu ace pentru diminuarea frecarii intre ei si came.

Motorul electric este montat pe volanta celui pe benzina si recupereaza energia  acesteia, la deceleratii. Energia mecanica e transformata deci in en. electrica, energie care se stocheaza intr-o baterie NI- metal(aceasta poate fi inlocuita cu o baterie cu Li, de capacitate mai mare, ca intre timp tehnologia a evoluat). In timpul accelerarii bateria alimenteaza motorul electric care functioneaza impreuna cu cel pe benzina. Inlocuirea bateriei cu Ni cu una cu Li de capacitate mare, impreuna cu cateva "mici modificari" de soft si eventuala adaugare a unui sistem de bransare la sursa de curent maresc timpul de functionare al motorului electric la accelerare si-l fac chiar independent de cel cu benzina. Exista multi pasionati care au facut modificari, unii au reusit sa obtina un parcurs de 50 km numai cu motorul electric in functiune. Consumul de benzina poate deci sa fie scazut inca si mai mult...

Caroseria e din aluminiu, adica rigida. Materialul din care e facuta(aluminiu si plastic special) si forma ei contribuie la realizarea unui coeficient aerodinamic de numai 0.25, intrand in categoria celor mai aerodinamice autovehicule din toate timpurile. Ca sa nu mai vorbim ca aici iarna nu-i ca vara si sarea de pe sosele nu-i ca praful... de pe toba. Speram astfel sa n-avem praguri cu gauri.

N-am vorbit inca despre aspect, dar forma aerodinamica ii asigura o aparenta sobra, fara "brizbizuri" si curbe inutile. Culoarea sau tipul transmisiei sunt complementare(fara sa fie neimportante)... inaintea lor trec insa numarul de km si starea generala.

Deci cam asa... Insight? Nu suna rau! Abia astept, abia astept! :)))

* VTEC- variable valve timing

vineri, 19 iulie 2013

"Aceasta nu e o mistrie"

Ultimul tort a fost facut in urma cu cativa ani buni si a fost unul cu mere care a iesit groaznic(desi in ro il facusem de zeci de ori si-mi iesea cu ochii inchisi). N-a crescut mai deloc si cred ca era si cam necopt. Culmea e ca dupa isprava, in loc sa merg sa cumpar unul gata facut, l-am luat si-am plecat cu el in halul acela la cabana de la munte unde fusesem invitati.

Imi amintesc surpriza, cand l-am taiat. Am servit cate o bucatica tuturor si i-am avertizat ca e mai bine sa nu, totusi...
Nu mai tin minte daca l-a atins cineva, n-am avut niciodata orgolii de gospodina, stiu doar ca Michel a mai cerut o portie, in rasetele tuturor. I-am propus sa-i fac si-un ceai de menta, preventiv.

Dupa intamplarea aceea mi-am luat adio de la indeletnicirea gospodino-patisereasca, lasand-o in grija unuia care chiar se pricepe. Realizez insa ca nu am in casa o paleta pentru taiat tortul acela facut de altcineva. Si ce poate fi mai urat decat sa-i inmanezi sarbatoritului, in momentul special, la o masa aproape perfecta, un ditai cutitoiul, ca sa taie si sa serveasca portii mici duamnelor la dieta si portii mari domnilor posesori de "bédaine"?

Deci da, trebuie sa merg... ca n-am mai facut de mult o tura pe la magazinul Alessi si nu, "ceci n'est pas une truelle" .

duminică, 14 iulie 2013

pribegi...

Pentru prima data vad la coltul strazii, nu departe de galerie, cativa mexicani asteptand aparent fara niciun scop. P, care s-a plimbat si el ieri prin zona in timp ce eu lucram(of, of) mi-a atreas atentia. Eram convinsa ca erau turisti dar a crezut el ca erau altceva...

Dar azi cand i-am vazut, mi-am dat seama ca avea dreptate, seamana perfect cu emigrantii ilegal care stateau la coltul strazii in US, asteptand ceva de lucru, orice. Mi-amintesc ca vederea lor si explicatiile lui P m-au socat atunci. Si faptul ca asteptau ore intregi in soarele torid al Californiei, doar doar vor avea ceva de lucru.
Si privirea lor ce exprima un fel de resemnare amestecata cu tristete si inca ceva nedefinit, intunecat.
Faptul ca uneori o masina opreste si-i imbarca pe  doi, trei dintre ei, apoi seara ii aduce in acelasi loc. Faptul ca multi dintre ei nu mai sunt tineri.

Mi se pare trist sa fii asa, un fel de hoinar fara tinta si fara nicio siguranta a zilei de maine. Nu ca noi ceilalti am avea-o, dar macar noi ne putem minti frumos ...


 

joi, 11 iulie 2013

Ce mai

ascultam, cand suntem deja obositi si mai avem inca multaaaa treabaaaa...
Artistii Pierre Lapointe si Dominique Pétrin in trecere pe la Muzeul de arta contemporana din Montreal... 

Pierre Lapointe - Nos joies répétitives - Videos - Audiogram

marți, 9 iulie 2013

Prima zi

pe lac. Youppiiiiii!!!!!!!

ea

"da, tu esti de o mie de ori mai buna,
esti exact cum iti doresti sa fii
si poate chiar mai mult decat atat
da, tu esti aproape perfecta.


nu, eu m-am dezbracat de ambitii
le-am atarnat in cuierul de la intrare
de aceea-ti spun: eu nu sunt nimic,
astazi chiar n-am nevoie sa fiu"
                      insusi poietul

vineri, 5 iulie 2013

Balada stelei lui Vio sau post plictisitor

Discutand cu Vio despre balada stelei duble, mi-am amintit brusc de "icoana stelei ce-a murit" a lui Eminescu si apoi de colegii de liceu, de proful de romana si de orele de romana din liceu, de dirigu' si de orele de mate.
Cu jumatate din colegi m-am regasit pe FB si aproape toti s-au inscris pe un grup yahoo special creat de doi dintre colegi.
Cu ocazia reinnodarii amicitiei am constatat ca majoritatea sunt neschimbati, "inlauntru" sau cel putin asa par, dupa emailurile pe care le trimit si dupa ceea ce-i pasioneaza. Deslusesc inca in toate astea copii de altadata si ma regasesc pe mine, cea de atunci. Pare ciudat, dar desi m-am schimbat mult, nu m-am schimbat "major". Dovada ca personalitatea se contureaza la adolescenta, apoi doar construim pe schelet.

 Mi-am amintit amanunte uitate, de exemplu porecle cu care baietii se mai semneaza si acum. Pare ciudat sa vezi oameni in toata firea, cu copii, neveste si slujbe serioase, semnand Licu, Careca, Mondi, Ipu sau Poetu' si s-o vezi pe Loretta ramasa aceeasi nonconformista baietoasa care le spune la obraz ce crede.
Sambata viitoare vreo 15 dintre ei se intalnesc din nou, ca-n fiecare an de cativa ani incoace. Ceilalti sunt fie ocupati tare, fie plecati in lume, ca mine. Probabil de-asta mi se rostogolesc amintirile, "these days"... mi-as dori tare sa fiu si eu cu ei. :)

Ce-mi amintesc cel mai bine sunt orele de romana si proful, un nonconformist. Fiind un liceu industrial, Lic. ind. nr. 1 din Craiova( li 1), sectia electrotehnica, nu faceam gramatica si fiecare tema/lectie de romana incepea cu o scurta parte teoretica gen scoala ardeleana sau temele poeziei eminesciene, de exemplu, urmata de discutii libere pe marginea operelor citite.
Offf, discutiile astea erau de vis, mai ales ca vreo 5,6 din clasa citeam tot si la discutii participa toata lumea. Era un fel de amalgam de idei nastrusnice de tineri de 16, 17 ani, o feerie. Proful intervenea uneori si ne aducea pe calea batatorita, cum s-a intamplat odata cand discutand de Eminescu, am ajuns la chiloti de dama(va jur). Asa ca iata-ne pe cativa dintre noi plonjand in Calinescu si Vianu sau adormind cu Alexandru Piru la capatai, de se ingrojorau ai mei ca stau cu lumina aprinsa pana la 3 noaptea sa citesc bazaconii, cand bacul batea la usa... Parca de Bac imi ardea mie. :)

Notele la romana se dadeau pe discutiile din clasa, la rarele lucrari scrise cu chestii teoretice si la multiplele referate pe care le faceam acasa si pe care le adoram. Nici un comentariu de invatat pe de rost, NIMIC! Pe de rost invatam versuri sau citate...
Tezele nu mai stiu cum erau, dar creca erau usoare, intelegeti oricum ca eu eram pasionata, deci notele nu ma'nteresau defel.

Am avut aceeasi colegi timp de patru ani, desi in mod normal treapta a IIa trebuia sa ne "cearna". Din doua clase de electrotehnica una devenea electronica(cei mai buni), alta electromecanica(in ordinea descrescatoare a notelor). Dirigu' ne-a spus ca el are de gand sa ia clasa de electromecanica la dirigentie si ca cine vrea nu trebuie decat sa opteze pentru electromecanica din start si ramane in aceeasi clasa. Au ramas toti, mai putin doua colege care voiau ele neaparat clasa cea mai cea si ne-au venit doi baieti noi, cei mai de gasca din cealalta clasa. Si dirigul, dirig si proful de romana, prof de romana. Sa vedeti viata, excursii la Paltinis si Poiana marului cu dirigu, invitatii la el acasa cu fumat trabuce(cate-un fum asa), discutii despre Franta si lumea libera(unde el fusese), noi eram inca in comunism, atunci s-a schimbat oranduirea. :)

Dirigu are 70 si ceva de ani acum, locuieste la Timisoara si o data pe an vine la Craiova sa se intalneasca cu gasca. Proful de romana a intrat in politica, nu mai stiu ce-a devenit, dar era prieten bun cu Radu Berceanu politicianul, care a fost si el prof(de aeronautica) la noi in liceu si care era tare de treaba.

O sa va povestesc alta data patanii din excursii, cu schiat si cazut pe partii, cu mersul pe raul inghetat(credeam ca e sosea), cu discoteca, cu pomul de iarna de la paltinis(taiat de dirigu' cu baietii, noaptea) in care am pus linguri, furculite si sosete(curate, parol), cu trasul la tinta cu zapada in tabloul lui Ceausescu si  amenintarea cu exmatricularea a clasei intregi de catre secretarul de partid pe scoala care dupa revolutie(culmea) ne-a devenit diriginte pentru ca pe dirigu' l-au pus director... :))

 Da, cam plictisitor postul asta, da' asa e cand incepi sa imbatranesti... :))






joi, 4 iulie 2013

Firul scurt

Azi la iesirea de la metrou cineva mi-a intins o carte de vizita. De obicei refuz ce mi se ofera si trec mai departe, folosindu-mi vederea periferica pentru a nu ma lovi de oameni si privind undeva in zare.
Azi s-a intamplat ca am trecut pe langa persoana, exact la distanta optima astfel incat privirea mea si a ei sa se intersecteze si sa aiba loc un schimb de-acela uman de care ne ferim sa avem, cu toate ca eu de obicei privesc oamenii in ochi, insa mi-am format un fel de reflex din a nu o face la iesirea si intrarea in doua statii de metrou unde stau cersetorii, de obicei tineri. Nu dau bani tinerilor care cersesc. De fapt nu prea dau bani cersetorilor, nu in tara asta.
Le dau insa celor care canta la metrou, in locurile special amenajate. Si unii canta dumnezeieste. Mai ales de-aia le dau, cred ca ei merita o sansa.

Asadar ies eu azi de la metrou si persoana imi intinde cartea de vizita pe care o iau si o citesc. Pe o parte era un numar de telefon si scria "mesaj de speranta", "in fiecare saptamana un alt mesaj".
Pe spatele cartii, jos, cu litere mici, numele unei biserici evanghelice si adresa ei electronica, iar la partea de sus, dupa cum se vede in poza, doua intrebari:
Prima: "Daca ati muri azi, sunteti siguri ca ajungeti in cer?" si a doua: "Ce i-ati spune lui dumnezeu, daca v-ar intreba: De ce te-as lasa sa intri in cerul meu perfect?".
Dupa intrebari, indemnul de-a suna si de-a lasa numarul de telefon, numele, etc.

Buuun, acuma eu carele ma stiti ca n-am ambitii de a ajunge in rai dar orisicat sunt o persoana curioasa 'telectual si nu numai, ma intreb daca atunci cand dam eventualul telefon, o trebui sa raspundem la intrebari "in direct"? O fi cineva care ne asculta? O fi robotul si daca da, cine asculta dupeaia(!) mesajele sau o fi firul scurt spre biroul dumnezeului evanghelist insusi???

Si daca e insusi EL, ce i-as spune? Ma doamne, in primul rand eu nu dadeam telefon daca nu-ti faceau uamenii aia publicitate la metrou. Si pentru ca ti-au facut, iata-ma, dara! Da' cum io sunt clientul, pot pentru ca sa te rog sa-mi permiti sa pun niste intrebari, nu de-alta dar mai am o alta oferta si vreau sa fiu sigura ca o aleg pe cea mai buna, daca ma hotarasc...
Cat ma costa deci, asa in mare, pe an? C-am auzit ca sunt unii care-ti spun la inceput ca e gratis, apoi iti cer contributie proportionala cu venitul. Si mai sunt altii care nu-ti cer nimic, absolut nimic, intelegi matale, te prind doar la nastere, la cununie, pe la parastase si la moarte si incearca sa te jupoaie de viu, daca pot.  Si daca esti norocos si si-au construit deja catedrala, vilutza si si-au luat deja mertzanul, nu te costa mai mult. Daca nu... ei bine, daca nu, s-ar putea sa te coste...

De-aia, doamne evanghelist as vrea sa stiu cam cat ma costa la tine si ce mi se ofera la banii astia? Ca la ailalti stiu ca cu cat platesti mai mult, cu atat ai locul mai misto in paradis. Cam ca in parlament, dar hai sa nu facem politica. Iti las eu deci numele meu, adresa de posta electronica(waww, ce corect vorbesc romaneste :))) ) si imi trimiti tu, te rog, oferta detaliata cu serviciile si preturile? Pot sa-ti trimit si un CV, ca sa stii la ce categorie ma incadrezi...

miercuri, 3 iulie 2013

nu voiam sa crăp

Pe trotuarul din fata uneia din cele cateva librarii aflate in apropierea galeriei trona azi o multi-tabla neagra de scris, interactiva. In partea de sus a acesteia puteam citi versurile lui Boris Vian (care vad ca e un scriitor/poet/cantaret/scenarist/traducator si pictor francez), iar la partea de jos, pe cele trei laturi, acelasi inceput de fraza "nu voiam sa crap inainte de a...", fraza ce-si astepta rabdatoare cuvintele, pentru a-si rotunji sensul.
Cateva crete colorate, randuite in cutiute metalice isi asteptau randul la ganduri.

"Nu voiam sa crap", zice poetul, "inainte de a cunoaste/ cainii negri ai mexicului/ care dorm fara vise/ maimutele cu curul gol/ devoratoare de tropice/ paianjenii de argint/ in cuiburi tesute de aer"...

Interesant deci sa te opresti din alergare si ganduri si sa te intrebi ce n-ai fi vrut sa pierzi in nici-un caz in viata asta. Hihihi, nu m-as fi asteptat ca atatia oameni sa participe. Cel mai frumos mi s-a parut cand un cuplu s-a oprit si ea a inceput sa-i traduca lui in engleza.

Citind randurile deja completate aflam ca cineva n-ar fi vrut sa crape inainte sa-si vada decorul pe scena, altul nu inainte de a realiza benzi desenate, altcineva nu inainte de-a se impaca cu barbatul vietii ei/lui si altul nu inainte de a deveni fotograf. Cati artisti sunt in cartierul asta...

Voi ce moment din viata n-ati fi vrut sa ratati in nici-un caz?

Am pus cateva fragmente din poezie, pentru francofoni, nu ca n-ati putea-o gasi si singuri, daca doriti.

Je voudrais pas crever                                           
Avant d'avoir connu
Les chiens noirs du Mexique
Qui dorment sans rêver
Les singes à cul nu
Dévoreurs de tropiques
Les araignées d'argent
Au nid truffé de bulles
Je voudrais pas crever
Sans savoir si la lune
Sous son faux air de thune
A un coté pointu
Si le soleil est froid
Si les quatre saisons
Ne sont vraiment que quatre
Sans avoir essayé
De porter une robe
Sur les grands boulevards
Sans avoir regardé
Dans un regard d'égout
Sans avoir mis mon zobe
/.../
Le fond vert de la mer
Où valsent les brins d'algues
Sur le sable ondulé
L'herbe grillée de juin
La terre qui craquelle
L'odeur des conifères
Et les baisers de celle
Que ceci que cela
La belle que voilà
Mon Ourson, l'Ursula
Je voudrais pas crever
Avant d'avoir usé
Sa bouche avec ma bouche
Son corps avec mes mains
Le reste avec mes yeux
J'en dis pas plus faut bien
Rester révérencieux
/.../
Je voudrais pas crever
Non monsieur non madame
Avant d'avoir tâté
Le goût qui me tourmente
Le goût qu'est le plus fort
Je voudrais pas crever
Avant d'avoir goûté
La saveur de la mort...
Boris Vian

marți, 2 iulie 2013

2 iulie

De obicei pe 1 sau 2 iulie e cheful anual la noi, unde tot familionul se aduna si sarbatoreste aniversarea lui Michel. Si cum de ziua mea(iarna) Michel imi pregateste cele mai alese bucate(de obicei fripturi a caror materie prima e aleasa cu grija si care-s tinute in cuptor 6,7 ore sub atenta supraveghere, la temperatura controlata, etc), mi-am zis sa fac anul asta ceva mai gustos decat frigaruile traditionale. Nu, eu nu sunt capabila de chestii sofisticate ale caror ingrediente nu le mai iei urma, la mine totul trebuie sa fie dintr-o bucata, sa vada omul ce mananca. Si da, savoarea sta de obicei in asezonare.

Cum eu sunt doamna peste si fructe de mare, la munte, la mare, in orice imprejurare, iata-ma cu tema serii: peste si fructe din apa, desi ma intreb de ce le cheama asa. Si cum cina a fost mai mult decat delicioasa si nu a fost simpla remarca de politete dar chiar a fost bun, zic sa pun pe hartie ce-a fost, poate o sa vreau sa-mi amintesc vreodata. Inspiratia mi-a venit acum doua trei zile, brusc.

1. Gustarele
- Rulou de piept de pui(stiu, asta nu e fruct de mare, e exceptia) cu ceapa, ciuperci, putin cascaval, ceapa verde, marar+ patrunjel.
- "trampette de legumes" cu tzatziki, adica legume taiate, servite cu tzatziki "maison", pe care l-am facut eu cu manutele mele din castraveti , iaurt, menta, coriandru, putin usturoi.
- Lipii/tortillas(doua feluri, eu am asta in casa mai mereu) bagate in cuptor pana devin crocante, apoi rupte in bucati mari pe care puteai sa pui fie hummus, fie tzatzikiul de mai sus. Puteai sa le mananci si goale, sunt o bunatate.
- Masline asezonate
- Amande prajite

2. Salata cu avocado, mango, salata verde, creveti si caracatita afumata, servita cu un sos de lamaie, ardei si iaurt si presarata cu boabe de coriandru(reteta originala avea si maioneza, dar ar fi fost pacat). Cei mai flamanzi au servit bagheta cu unt langa aceasta salata... am avut printre noi doua persoane care ieri si azi s-au mutat si care sunt si tineri pe deasupra, deci mai gurmanzi. Eu am rontait o feliuta de paine cu seminte de in. :))

3. Somon de Atlantic servit cu "riz basmatique aux epinards", cu asparagus si cu ciuperci. Ciupercile(de marime mijlocie) sunt bagate la cuptor, intregi, apoi servite cu un pesmet din paine cu cimbru si putin ulei, care s-a rumenit usor in cuptor si care se pune peste ele. Peste acestea se toarna un sos lejer din lapte si branza feta. Am folosit feta cu 15% grasime, asta am de obicei in frigider. In ciuda grasimii lipsa, branza e extrem de gustoasa.
Aici s-a adaugat o salata adusa de musafiri, dar chiar si fara era ultra suficient...

4. Tort de capsuni, miam, miam, o bunatate, facut de Lyse, ce ma fac ca mi l-au lasat in frigider, toti au declarat ca dupa masa asta trebuie sa posteasca maine. Nu ma lasa sufletul sa-l arunc, ceea ce inseamna ca-l voi manca. Poate-l congelez si scap...

5. Cafea si ceai... si abia daca ne mai puteam misca. Maine sunt libera, promit sa alerg cativa kilometri.

Si sa nu uit, la multi ani canadieni, oriunde v-ati afla!


PS- Poze la bunatati n-am facut, ca nu am avut timp, poate-mi trimit cei care-au facut. N-am ratat insa poza cu tortul.