marți, 21 octombrie 2014

citesc Zenobia

si-mi vine sa scriu o poezie.
Ai simtul metaforei, imi spune proful de romana.
Am pe dracu!
Am auzit c-a murit anul trecut. Anul trecut am auzit. De murit o fi murit inainte. Ce mai conteaza...
Scria versuri proful de romana.
Era in uniunea scriitorilor, cica.
Era rezervat, semana cu Marin Sorescu.
Erau prieteni.
Il stiam pe nepotul lui.
Si el semana cu Sorescu, chiar extrem de mult.
Il strigam Sorescule si-i placea.
Aproape timid era proful de romana, as zice azi.
Nu vorbea cu nimeni decat cu noi.
Cu noi vorbea mult.
Sunt un om norocos.
Citesc Zenobia si-ntr-o zi o sa scriu o poezie.
Si-asa mai departe...



"O data, cand ne-am oprit sa respiram pe o movila, i-am zarit de departe pe domnul Sima si pe Dragos, culegeau, pesemne, ultimele flori albastre; i-am salutat de la distanta, eu fluturandu-mi mana dreapta, Zenobia fluturandu-si mana stanga pentru ca umarul meu stang era lipit de umarul ei drept; domnul Sima si Dragos ne-au raspuns prin semne prietenesti facute cu ce mana voia fiecare, pentru ca ei nu se aflau umar la umar".        Zenobia, de Gellu Naum




Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu