miercuri, 22 octombrie 2014

cu trenul

Vara trecuta am luat trenul de la Craiova la Bucuresti. Accelerat sau rapid, dar care merge la fel de incet ca personalul sau mai exact personalul merge la fel de repede ca acceleratul sau rapidul, doar ca opreste in mai multe statii.
In fine, in interior cam inghesuiala si miros de placute de frana. Dupa prima tura a controlului am avut indrazneala sa urc la etaj unde am constatat ca nu era nimeni si nici miros.
Controlorii, oameni cumsecade. Aveam sa aflu apoi de la vecinele de vagon urcate de la Rosiori(cred) ca unii chiar sunt, dar altii nu. Pai da, zice una maruntica ce ducea de mana un copil cuminte cu ochi tristi cu care se aseaza pe scaunuele din fata mea. Mi-a cerut "atata". I-am zis ca n-am si sa se multumeasca cu cat i-am dat. Ce, parca n-am abonament?

Ma uit mirata fara sa intreb nimic. Da, mi se adreseaza ea, am abonament pe personal. Platesc o gramada lunar, milioane platesc si ei nu se mai satura. Lucrez la Bucuresti, fac naveta zilnic. As zice ceva s-o consolez, dar nu stiu ce. Tac. Copilul se uita pe geam, cu aceeasi ochi tristi. Tace.

Eu i-am dat cat mi-a cerut, a zis cea de langa mine. Nu mi-a dat suplimentul. Aluia grasu' i-am dat, tie tot el ti-a cerut?
Tot el, el e sefu', ailalti sunt de treaba, se multumesc cu cat le dai, asta e spurcat al dracului.

M-am abtinut sa merg la toaleta in tren, c-am zis sa merg undeva mai curat. O sa merg in gara, pana ajunge prietenul ce urma sa vina sa ma astepte si sa ma duca apoi la aeroport unde urma sa soseasca P.  In gara, ca in gara, lume multa.
WC-ul cu plata. Si-o bucata de hartie intinsa de doamna careia-i dai banii. Intru cu greu pe usa, aproape atingand peretii. Imi pun cu grija picioarele pe cele doua talpi practicate in toaleta turceasca. Imi aminteste de scoala primara, in urma cu mai bine de douazeci de ani. Diferenta e ca acolo mirosea a clor atat de tare ca te ustura nasul, iar aici miroase a urina. Atat de tare ca te ustura dincolo de nas, pana-n plamani. Am facut cat de repede am putut, in conditiile in care a trebuit sa ma concentrez totusi sa nu fac pe sandale.

Am iesit rapid, presupun ca a fost apa sa ma si spal pe maini, nu-mi amintesc exact. Stiu doar ca era un fel de flescaiala pe jos si trebuia sa fiu atenta sa nu ma stropesc pe pulpe.

A venit si amicul, am ajuns unde aveam treaba. Nu inainte sa trec pe la un mol undeva la Otopeni. Numai marmura si granit... lux. Am schimbat cativa zeci de dolari undeva acolo si doamna de la ghiseu m-a mustrat ca unii erau prea vechi. Nu mai sunt buni, mi-a zis. I-am luat.

Cateva zile mai tarziu, insotita de P am ajuns din nou la gara. M-am asigurat din vreme ca pe P nu-l va trece tocmai acolo. Nu e momentul, i-am zis. Eu n-am mai baut apa, cu vreo doua ore inainte.

Am luat personalul pana la Craiova, aveam sa aflam in gara ca rapidul de la ora aia era "scos" de doi ani. Sigur ca ma uitasem pe net pe un mers al trenurilor care nu mai era valabil si asta doar din vina mea. Am luat bilete la clasa I care la personalul de Buc-Craiova inseamna un compartiment inchis. Restul insemna un vagon deschis. Curatel.

Singurul domn care ne-a insotit pe jumatate din drum a scos biletele la control.
Aveti doua bilete de dus, zice controlorul.
Cum doua de dus? zice domnul nedumerit. Am luat unul de dus, unul de intors. Ca ma intorc.
V-a dat doua de dus. Trebuia sa va uitati.
Pai si eu ce fac, cu ce ma intorc?
Cumparati alt bilet, asta nu e valabil.
Controlorul i-a spus asta cu blandete, firesc.
Omul a raspuns fara sa se supere prea rau. Parea resemnat. Sau i-o fi fost rusine sa se supere acolo, de fata cu noi.

Lui P ii placea sa priveasca pe fereastra. Ii place sa mearga in Romania cu trenul. Zice ca asa vezi o tara, vazandu-i peisajul si satele. Peisajul de la Bucuresti la Craiova inseamna maracinis, funduri de curte unde se arunga gunoiul peste gard, sa nu se vada de la "strada".  Bucati de gara pe jumatate cazute, claditi dezafectate, trenuri abandonate pe linii moarte, triaje parasite, resturile unor constructii fantomatice numite altadata spalatorii de tren, ale caror ramasite flutura spanzurate-n vant ca niste sperietori de ciori. Cate un caine al nimanui rasarit de nicaieri si care merge spre niciunde.

Domnul de alaturi stie cu aproximatie unde e gara unde trebuie sa coboare, dar totul devine complicat cand constata ca unele gari nu mai au placute cu nume. Se hotaraste la un moment dat sa plece sa-l caute pe controlor, caci pare ca se apropie de destinatie.

Imi spune la revedere, apoi ii spune lui P "au revoir", iar acesta-i raspunde vesel la randul lui.
Ajungem in sfarsit la Craiova, unde  soferul taxiului ne ia vesel in primire si dupa cateva frane bruste ne face sa ne simtim aproape ca la Montréal. Doar ca aici miroase puternic a parfum, dovada sunt cele doua sticle leganatoare din partea dreapta a lui P, pe care acesta le tine cu mana sa nu se mai balangane. "Bradutii" aia de pe vremea mea nu mai sunt la moda, se pare. Inainte erau cate 5,6 de diferite mirosuri intr-o masina, ca de unde sa stie omul ce gusturi are clientul?






11 comentarii :

  1. o tipa desteapta care calatorea mult prin Asia a inventat un "dispozitiv" cam de unica folosinta ca sa facem si noi pipi din picioare. am vazut la tv in urma cu multi ani, bineinteles ca nu mai stiu cum o chema pe ea sau cum se numea smenul (era triunghiular, cam ca ambalajele de sandwich). nu inteleg de ce nu e pe toate drumurile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai da, si sa se faca domne "pissoare" si pentru femei, ca prea se sta la coada uneori.
      Bine, unii ar spune ca se pot unifica toaletele.
      (am ajustat comentariul, ca putea fi interpretat). :)))

      Ștergere
  2. mi-a placut tare mult cum ai scris, mai ales antepenultimul paragraf.
    cit despre toaleta de la gara din Bucuresti, mi-au picat si mie x plombe cind am primit hirtia din mina doamnei. yay.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merci. :) Deci ai fost si tu. Ceea ce m-am tot intrebat e cum poate sa stea femeia aia acolo, ore intregi?

      Iar faza cu biletul domnului mi s-a parut suprarealista. E autentica 100%, cuvant cu cuvant. :)

      Ștergere
  3. esenta de romanica...
    de pus in sticlute mici cu eticheta rosie....
    ceva asemanator cu biletele domnului n-am patit, dar era o perioada in care chefereul dadea bilete pe acelasi loc pentru mai multi pasageri, astfel incat te trezeai in tren ca pe locul tau statea altcineva perfect legal...
    d-ale tranzitiei autentice romanesti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce m-a mirat cel mai tare a fost resemnarea omului cu beletu'. Bai fratilor, Miorita n-a fost poveste! :)

      Eu mi-am pus doua intrebari si nu-nteleg cum nu si le-au pus si mai marii garii:
      1) De ce e cu plata WC-ul de la gara, daca tot majoritatea celor de acolo platesc un bilet de tren? Raspunsul ca sa-i descurajeze pe cei care traiesc in strada nu e acceptat. Intotdeauna vor exista probabil oameni care nu-si permit un mers la WC platit. Ce facem cu ei, ii invitam sa se usureze in parcuri?
      2) Si daca tot e cu plata, cum se face ca e infect?

      N-am inteles nici de ce ala din Otopeni mirosea. Nu era mizerabil, dar putea de mureai a urina. Ca nu era nici dracu' acolo, sa zici ca e aglomerat si era prima toaleta imediat ce-am coborat din avion. In loc de bun venit, ashea... :)

      Ștergere
  4. Simpatică poveste; cel puțin din perspectiva mea, care cunosc bine trenul românesc pentru că nu prea circul cu altceva pe distanțe lungi.
    Din gara din Craiova cumpăram de obicei revista Scrisul Românesc. La București, în gară, se mai găsește Magazinul Istoric, altădată foarte citit.
    Despre Miorița: cred că de fapt românii se trag din ăia doi care l-au omorât pe baciul mioritic.

    Salutări și numai bine, îmi place mult numele blogului dvs.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine-ati venit si multumesc pentru cuvintele frumoase! De obicei ciutura crapa, se sparge. Arareori se frange.
      Trebuie ca bucata de drum de la Craiova la Buc va plictiseste ingrozitor pe tren. Peisajul e dezolant, o fi ceva cu noi, oamenii din sud, care nu functioneaza bine. O fi de la caldura... :)
      V-am citit putin blogul si-am ras cu lacrimi. Trebuie sa ascult Tiberiu Ceia. :)
      Va mai astept!

      Ștergere
    2. Acum cu căldura: am mers între Craiova și București și iarna. O iarnă veritabilă, cu zăpadă și vânt tăios de la răsărit; pe hartă se vede că Oltenia de câmpie e capătul vestic al Siberiei. (Pe unde stau nu prea ninge, în sezonul trecut am avut doar 2 zile cu zăpadă).
      Dacă e dezolant, e frumos; se știe că dezolarea hrănește arta :)

      Vă mulțumesc și eu pentru cuvintele frumoase.

      Ștergere