vineri, 31 octombrie 2014

Gand 4

Sunt cam obosita, dar inca nu mi-am dat duhul, nu inainte de ziua de duminica, ca n-o sa-ti dai sufletul asa in mijlocul saptamanii, nu? "Nu mor caii cand vor cainii", vorba stanescului.

Luni dimineata am avut un exam de 3 ore la "Patrimoine et collections", dupa care am fost la galerie ca am avut partea I a acrosajului pentru vernisajul de sambata. Am terminat spre seara.
Marti am fost la cursul de arta canadiana unde am avut de predat o lucrare, aia cu linia descriptiva, vai, vai. A fost gata la timp si linia si lucrarea.

Miercuri, adica ieri am invatat fo 12 ore, cu doua pauze de mancat si una de pus fasolea pe foc. Cred ca am mai facut vreo doua mici sa pun apa in oala.
Azi am avut examul la "Impressionnisme et avant-gardes historiques" care e pe departe cursul cel mai interesant ever. Am savurat pana si examenul de azi, tot de 3 ore. De fapt cand am vazut subiectul, am ras singura, o sa av povestesc alta data de ce.
Dupa examen, partea a IIa de acrosaj pana seara. Ajuns acasa, terminat fasolea, mancat bine, tare bun, mai ales ca de vreo doua zile P pune masa si nu prea stie ce sa puna pe ea. :) Plimbat catelul in gasca, apoi program de voie.

Maine merg la vet cu Cedri, apoi trebuie mers si facut curat la galerie. Mda, vorba bancului, sunt persoana importanta, fara mine nu se ridica un pai de jos. Apoi scurtez niste perdele pentru ca vreau sa le schimb pentru sambata si n-am fost suficient de isteata sa le dau la scurtat din vreme, asa ca le fac singura. Mai am niste maruntisuri pe lista, dar nu mi le amintesc, sunt probabil genul ala care nu-ti ia mult timp de facut, dar care ti-l ocupa pe tot. Aaaa, da, tre' sa cumpar ciocolati, ca maine seara e Halloween-ul si vin astia mici ai vecinilor sa ma "trick"-easca si eu trebuie sa-i "treat"-esc.

Sambata e vernisajul, trebuie sa fiu in forma. Iar duminica, chiar inainte sa cad lata, merg la votareeeee!

Caci vorba poetului: "Păi nu mor caii când vor câinii! Şi, de altfel...".
Dar pe-asta o stiti deja.
Voi ce mai faceti?

duminică, 26 octombrie 2014

Echipa VP ruleaza sau spatiul carpato-danuabiano-pontic... :)))))


Deci(fara deci) campanie electorala, tipete isterice, urlete si batutul cu pumnul in piept. Sigur ca "batutul seii sa priceapa iapa", "batutul cu leuca" sau "datul cu leuca oistea-n gard" sunt notiuni abstracte pentru mintile din ce in ce mai gri ale tranzitiei spre nicaieri... cum zicea mosul mai ieri, of, of.

Echipa VP, tare ca piatra, iute ca sageata!
Adica tanti asta de mai sus pune si ea o intrebare ca tot se plictisea si "era" probabil reclame la antena, adica pe toate antenele c-am auzit ca sunt din ce in ce mai multe, se inmultesc prin diviziune mai ceva ca eucariotele. Echipa VePe-ului raspunde prompt si la obiect, cum ii e obiceiul.

"Unul din mesajele programului", caci programul de guvernare nu are puncte, obiective sau macar idei, el are mesaje, adica vorbe, este: "redarea mandriei de romani in tara si in lume".
Acuma eu nu stiu cum o sa le redea nenea asta mandria romanilor din tara, da' "onoru' perdut" prin cele stainataturi si nereparat o sa-l repareze Bibicu' prin "executarea de deplasari multe si dese la fata locului", mai ales ca "turcul plateste", parol! Ghiciti voi cine e turcul.

Si fiti atenti aici dragilor traitori in afara granitelor, o sa aveti parte de respect de nu-l puteti duce, caci el va fi egal, da, da, cu "populatia din tara in care locuiti".
O sa va iasa respectul pe nas, de-o sa umblati cu el in batista.

Tare ca piatra, iute ca sageata,
La anu' si la multi ani!

Aceeasi, a voastra, votanta, Mitza

miercuri, 22 octombrie 2014

cu trenul

Vara trecuta am luat trenul de la Craiova la Bucuresti. Accelerat sau rapid, dar care merge la fel de incet ca personalul sau mai exact personalul merge la fel de repede ca acceleratul sau rapidul, doar ca opreste in mai multe statii.
In fine, in interior cam inghesuiala si miros de placute de frana. Dupa prima tura a controlului am avut indrazneala sa urc la etaj unde am constatat ca nu era nimeni si nici miros.
Controlorii, oameni cumsecade. Aveam sa aflu apoi de la vecinele de vagon urcate de la Rosiori(cred) ca unii chiar sunt, dar altii nu. Pai da, zice una maruntica ce ducea de mana un copil cuminte cu ochi tristi cu care se aseaza pe scaunuele din fata mea. Mi-a cerut "atata". I-am zis ca n-am si sa se multumeasca cu cat i-am dat. Ce, parca n-am abonament?

Ma uit mirata fara sa intreb nimic. Da, mi se adreseaza ea, am abonament pe personal. Platesc o gramada lunar, milioane platesc si ei nu se mai satura. Lucrez la Bucuresti, fac naveta zilnic. As zice ceva s-o consolez, dar nu stiu ce. Tac. Copilul se uita pe geam, cu aceeasi ochi tristi. Tace.

Eu i-am dat cat mi-a cerut, a zis cea de langa mine. Nu mi-a dat suplimentul. Aluia grasu' i-am dat, tie tot el ti-a cerut?
Tot el, el e sefu', ailalti sunt de treaba, se multumesc cu cat le dai, asta e spurcat al dracului.

M-am abtinut sa merg la toaleta in tren, c-am zis sa merg undeva mai curat. O sa merg in gara, pana ajunge prietenul ce urma sa vina sa ma astepte si sa ma duca apoi la aeroport unde urma sa soseasca P.  In gara, ca in gara, lume multa.
WC-ul cu plata. Si-o bucata de hartie intinsa de doamna careia-i dai banii. Intru cu greu pe usa, aproape atingand peretii. Imi pun cu grija picioarele pe cele doua talpi practicate in toaleta turceasca. Imi aminteste de scoala primara, in urma cu mai bine de douazeci de ani. Diferenta e ca acolo mirosea a clor atat de tare ca te ustura nasul, iar aici miroase a urina. Atat de tare ca te ustura dincolo de nas, pana-n plamani. Am facut cat de repede am putut, in conditiile in care a trebuit sa ma concentrez totusi sa nu fac pe sandale.

Am iesit rapid, presupun ca a fost apa sa ma si spal pe maini, nu-mi amintesc exact. Stiu doar ca era un fel de flescaiala pe jos si trebuia sa fiu atenta sa nu ma stropesc pe pulpe.

A venit si amicul, am ajuns unde aveam treaba. Nu inainte sa trec pe la un mol undeva la Otopeni. Numai marmura si granit... lux. Am schimbat cativa zeci de dolari undeva acolo si doamna de la ghiseu m-a mustrat ca unii erau prea vechi. Nu mai sunt buni, mi-a zis. I-am luat.

Cateva zile mai tarziu, insotita de P am ajuns din nou la gara. M-am asigurat din vreme ca pe P nu-l va trece tocmai acolo. Nu e momentul, i-am zis. Eu n-am mai baut apa, cu vreo doua ore inainte.

Am luat personalul pana la Craiova, aveam sa aflam in gara ca rapidul de la ora aia era "scos" de doi ani. Sigur ca ma uitasem pe net pe un mers al trenurilor care nu mai era valabil si asta doar din vina mea. Am luat bilete la clasa I care la personalul de Buc-Craiova inseamna un compartiment inchis. Restul insemna un vagon deschis. Curatel.

Singurul domn care ne-a insotit pe jumatate din drum a scos biletele la control.
Aveti doua bilete de dus, zice controlorul.
Cum doua de dus? zice domnul nedumerit. Am luat unul de dus, unul de intors. Ca ma intorc.
V-a dat doua de dus. Trebuia sa va uitati.
Pai si eu ce fac, cu ce ma intorc?
Cumparati alt bilet, asta nu e valabil.
Controlorul i-a spus asta cu blandete, firesc.
Omul a raspuns fara sa se supere prea rau. Parea resemnat. Sau i-o fi fost rusine sa se supere acolo, de fata cu noi.

Lui P ii placea sa priveasca pe fereastra. Ii place sa mearga in Romania cu trenul. Zice ca asa vezi o tara, vazandu-i peisajul si satele. Peisajul de la Bucuresti la Craiova inseamna maracinis, funduri de curte unde se arunga gunoiul peste gard, sa nu se vada de la "strada".  Bucati de gara pe jumatate cazute, claditi dezafectate, trenuri abandonate pe linii moarte, triaje parasite, resturile unor constructii fantomatice numite altadata spalatorii de tren, ale caror ramasite flutura spanzurate-n vant ca niste sperietori de ciori. Cate un caine al nimanui rasarit de nicaieri si care merge spre niciunde.

Domnul de alaturi stie cu aproximatie unde e gara unde trebuie sa coboare, dar totul devine complicat cand constata ca unele gari nu mai au placute cu nume. Se hotaraste la un moment dat sa plece sa-l caute pe controlor, caci pare ca se apropie de destinatie.

Imi spune la revedere, apoi ii spune lui P "au revoir", iar acesta-i raspunde vesel la randul lui.
Ajungem in sfarsit la Craiova, unde  soferul taxiului ne ia vesel in primire si dupa cateva frane bruste ne face sa ne simtim aproape ca la Montréal. Doar ca aici miroase puternic a parfum, dovada sunt cele doua sticle leganatoare din partea dreapta a lui P, pe care acesta le tine cu mana sa nu se mai balangane. "Bradutii" aia de pe vremea mea nu mai sunt la moda, se pare. Inainte erau cate 5,6 de diferite mirosuri intr-o masina, ca de unde sa stie omul ce gusturi are clientul?






marți, 21 octombrie 2014

citesc Zenobia

si-mi vine sa scriu o poezie.
Ai simtul metaforei, imi spune proful de romana.
Am pe dracu!
Am auzit c-a murit anul trecut. Anul trecut am auzit. De murit o fi murit inainte. Ce mai conteaza...
Scria versuri proful de romana.
Era in uniunea scriitorilor, cica.
Era rezervat, semana cu Marin Sorescu.
Erau prieteni.
Il stiam pe nepotul lui.
Si el semana cu Sorescu, chiar extrem de mult.
Il strigam Sorescule si-i placea.
Aproape timid era proful de romana, as zice azi.
Nu vorbea cu nimeni decat cu noi.
Cu noi vorbea mult.
Sunt un om norocos.
Citesc Zenobia si-ntr-o zi o sa scriu o poezie.
Si-asa mai departe...



"O data, cand ne-am oprit sa respiram pe o movila, i-am zarit de departe pe domnul Sima si pe Dragos, culegeau, pesemne, ultimele flori albastre; i-am salutat de la distanta, eu fluturandu-mi mana dreapta, Zenobia fluturandu-si mana stanga pentru ca umarul meu stang era lipit de umarul ei drept; domnul Sima si Dragos ne-au raspuns prin semne prietenesti facute cu ce mana voia fiecare, pentru ca ei nu se aflau umar la umar".        Zenobia, de Gellu Naum




duminică, 19 octombrie 2014

poti sa rezisti

fara dulce, dar cum sa rezisti fara design? Si ei stiu asta! Asa mi-am cumparat eu ciocolata, azi. :)

Si tot azi am "auzit" una buna pe fb:
"Femeile cred ca daca pisica fuge de acasa, este din cauza lipsei de afectiune.
Femeile cred ca daca cainele fuge de acasa, este din cauza lipsei de afectiune.
Femeile cred ca daca femeile fug de acasa, este din cauza lipsei de afectiune. 
Femeile cred ca daca barbatii fug de acasa, este din cauza ca barbatii sunt porci".

Pai nu? :)
Toamna asta se poarta bulinele.


miercuri, 15 octombrie 2014

rezonante

Dupa ce a scris romanul "Comment faire l'amour à un negre sans se fatiguer", care e un fel de indrumar de "cum poate un negru sa intre in patul unei blonde de la Mc Gill"(si nu oricare blonda, ci una de  Westmount, montréalezii stiu de ce :))) ) care de fapt se traduce prin "cum poate un scriitor necunoscut sa publice/vanda prima carte intr-un loc unde ploua cu scriitori", va trebui sa scrie unul despre "cum poate un negru(haitian/canadian/québécois) sa intre in academia franceza, pe usa din fata, incet si fara zgomot". Ca sa nu va mai spun ca ar putea sa ne invete si cum sa fim scriitori "japonezi", indiferent de culoarea pielii. Sau macar cum sa fim un pic mai buni.

N-am stiut niciodata cu certitudine de ce-mi place sa-l citesc pe Danny Lafferière, banuiam ca pentru ca l-am cunoscut personal in primele doua, trei luni de Canada cand nu prea stiam pe ce lume ma aflu si nici de ce. Am ras atunci cu lacrimi si mi-am zis ca daca intalnesc inca 2,3 oameni ca el in tara asta, n-o sa regret c-am venit. Pana acum n-am regretat. Candva voi scrie probabil despre intalnirea aceea. E extrem de amuzanta.

Dar una peste asta nu pentru asta l-am citit constant si-am simtit intotdeauna nevoia sa cumpar cartile lui, sa le am la indemana.
Scrie asa cum vorbeste: simplu. Nu iti spune cum e mai bine, nu-ti arata cat de multa literatura/filozofie cunoaste, nu-ti spune ce sa faci. Scrie.
Cred ca scrierile lui pot fi citite cu acelasi interes atat de casnica posesoare  de studii medii neposesorul de studii de specialitate  cat si de doctorandul la filo. Adica ia fiecare din ele cat poa' sa duca. (nu suntem misogini, nu-i asa?)

Ultima lui carte cumparata(si penultima scrisa, cred) este "L'art presque perdue de ne rien faire". M-a izbit titlul si-am cautat indelung un semn printre pagini, acolo in librarie. N-am gasit nimic. Am cumparat cartea cu un sentiment amestecat. Sentimentul de.
Ajunsa acasa am deschis cartea febril. Citesc o pagina, citesc doua, baiiii, zic, ia uite ce senzatie de "deja vu", ptiu, ptiu. Dupa vreo trei pagini asa, dau din cap si soptesc in barba: nene Daniele, io nu te cred pe matale ca nu l-ai citit, sa stii. Sper sa scrii undeva ca l-ai citit, auzi "aicea"?

Continui sa citesc, cu mana cam incordata pe coperta si cu dintii usor stransi, a injuratura. Da' ma abtineam, cat de cat...
DA!!!! am sarit la un moment dat de-am "spariat" omu' de langa mine!!!!!
SCRIE AICI, VEZI? LA PAGINA 43!
????!!!!
Scrie negru pe alb, negru pe alb: "C'est Cioran qui s'étonnait que, malgré le temps, la mort ait pu garder toute ça fraîcheur"... apoi continua(traduc):
"In unele culturi funerariile pot dura saptamani si doliul, luni, ca sa nu zic ani. In altele, ca-n America de Nord spre exemplu, unde corpul nu este altceva decat un produs de schimb, am simplificat toata treaba. Aceasta se rezuma, azi, la un numar restrans de cunoscuti, mai mult grabiti decat tristi, care asteapta sub umbrelele negre un taxi in fata casei funerare pentru a da fuga la restaurant, caci se stie deja din antichitate ca ritualurile mortii cresc apetitul..."
Urmeaza apoi o scurta reflectie filozofica, cu trimitere la Montaigne pe care n-am s-o pun, dar oricum daca nu cunoastem atitudinea lui Montagne "face à la mort" la care face referire autorul, aflam asa simplu in cateva cuvinte. Urmeaza in sfarsit incheierea: "Asta e genul de introspectie care-ti cade deasupra capului dupa trei zile de ploaie. Si ramai asa la fereastra privind strada, pana cand cainele cere afara".

Acum si asa am inteles de ce-l iubesc pe Danny Lafferière. Intr-o dupa-amiaza ploioasa de toamna, privind pe geam, cu o carte in mana si Félix alaturi.

luni, 13 octombrie 2014

Rosu - ruginiu


A venit, a venit toamna... si cu ea nevoia de rosu si aer curat. Am purces asadar azi in natura, nu foarte departe de Montréal, la Mont St-Hilaire, pentru o plimbare de cateva ore, la pas.
Muntele St-Hilaire e departe de-a avea inaltimea sau vechimea verilor sai Muntii Apalasi, dar are o particularitate pe care putin o cunosc: detine nu mai putin de 370 specii de minerale, din care 49 specii tip, rare sau unice pe Terra. Printre acestea se pot intalni: sérandite, catapléite, analcime, leifite, natrolite, elpidite, sidérite, leucophanite, leucosphénite, narsarsukite, etc. Sa nu credeti ca eu am vreo idee care si cum, dar daca trece vreun cunoscator prin zona, sa stie ce si cum... O parte a acestui munte(o cariera) e detinut de facultatea McGill, sectia geologie. Asta ca sa vedeti cat sunt unii studenti de norocosi.


Deci daca nu putem face drumetii in locuri de-ti taie rasuflarea, cu ochii dupa florile de colt, putem sa ne uitam dupa pietre si credeti-ma ca experienta e unica, mai ales cand pleci cu rucsacul plin. :)
Mont St-Hilaire are multe trasee care-s de obicei pline, dar daca vrei cu adevarat, gasesti locuri unde intr-o zi aglomerata ca azi(weekend lung), nu intalnesti mai mult de doua trei persoane.

Sigur ca tai la un moment dat niste zone "proprietate privata", dar sa zicem ca nimeni nu se supara cu adevarat in acest sezon. E vorba despre terenuri cu artari pentru recoltatul siropului de artar, atat de cunoscut tuturor, unde exista adevarate retele de conducte prin care primavara, dupa dezghet, curge licoarea dulce spre punctul de colectare. In aceste puncte se deschid in acea perioada restaurante traditionale numite "la cabane à sucre", unde ti se serveste mancare locala, imbibata din belsug cu elixirul magic.


Ne-am plimbat mult si-am cules pietre, apoi ne-am tras sufletul impreuna cu patrupedul din dotare, servind gustarea din sac. 
Si pentru ca ziua nu e perfecta fara sa avem senzatii tari, a trebuit sa ma intepe o viespe in conditiile in care sunt alergica la intepaturi(asta dupa ce rasesem de P pe care-l alergase o albina). Si mi s-a umflat bratul si-a inceput sa ma manance peste tot, inclusiv pielea capului.
Bine ca m-a intepat in brat si nu ca cea de acum doi ani, de fund. Pot macar sa ma asez si unde mai pui ca P a putut sa inspecteze cu mai multa usurinta ca data trecuta, la microscop, inteptura, in cautare de ac.


Acasa m-am frectionat cu patrunjel verde si cu tinctura de echinaceea si roseata a mai trecut. A dat inspre ruginiu, c-asa e toamna... :)

sâmbătă, 11 octombrie 2014

la scoala, ca la scoala, linii...

Probabil ca v-am spus deja dar imi place sa ma repet, semestrul asta mi-am luat 3 cursuri si cred ca e maximum pe care pot sa-l duc, cu pretentia de-a citi cat de cat si de-a trece examenele. La fiecare din cele 3 am cel putin 2 examene(la unul am 3) si cel putin o lucrare de 10-15 pag. in doua parti: o introducere scurta cu bibliografie la inceput, sa vada proful ca nu esti pe langa si ca ai si cautat un pic la biblioteca, apoi lucrarea propriu-zisa.

Unul din cele trei il fac cu o tanti meseriasa, specialista in arta canadiana, fosta directoare de muzeu, care a scris 100 de carti, e curator cam la toate expozitiile de arta canadiana apartinand secolelor 19, 20 si mai e si membra in Academia Royala de arta din Canada care e tot ceea ce poate visa sa obtina un artist/curator/istoric de arta. Tanti e super, duper de gasca, ne-a luat la muzeu unde am petrecut 4 ore, timp in care am comentat opere, ne-a aratat lucruri minunate si le-am barfit pe alea nashpa, caci cum bine stim nimic nu e perfect, totu-i perfectibil.

Ei bine, la cursul asta am o lucrare in 3 parti, pe prima am dat-o deja, iar a doua consta intr-o analiza de opera de arta facuta in fata tabloului, la muzeu. Asta nu e corectata de profa, ci de o fatuca la master, ca mai toate lucrarile care nu presupun lucru 100% cu surse bibliografice, ci observare "in situ", adica lucruri considerate usurele.  Nu e grea lucrarea, dar trebuie sa ai "samt de observatie", sa cunosti un pic teoria si neaparat sa te duci la muzeu de cateva ori, sa te zgaiesti la tablou fo cateva ore ashea...

Toate bune si frumoase, a venit fatuca de la master intr-o zi si ne-a prezentat un power point, in afara cursului, ca sa intelegem pe ce sa ne axam. Mie mi s-a parut ceva dubios la capitolul "linii in pictura", dar cum abia intrasem pe usa(eram in intarziere), am zis sa nu ma apuc sa vorbesc asa aiurea cum mi-e obiceiul, loool. In fine, ma uit ieri pe intranet si vad ca fata a incurcat liniile intre ele, adica dupa ceea ce eu stiu ca asa am invatat acum fo 2 ani, era exact invers de cum ne-a zis ea in definitii.

I-am scris aseara sa-i explic nedumerirea mea, i-am dat si exemple, am luat-o asa pe departe sa nu se simta jignita, dar fie n-a citit cum trebuie emailul, fie e convinsa ca are dreptate(ca si mine dealtfel), ca mi-a raspuns intr-un rand in care nu-mi explica nimic, decat reia o fraza din power point.
Iau caietele de la materia aia, ma uit iar pe toate exemplele si constat din nou ca e ca mine. La dracu! Culmea e ca opera mea are linii cat cuprinde, oricat as vrea s-o dau cotita la lucrare, nu merge, trebuie sa-i spun pe nume liniei aleia. Asa ca-i scriu profei email sa-mi explice ea ce si cum, ca eu nu pricep.

Si profa mi-a explicat ca tre' sa ma pun de acord cu aia mica, ca ea n-a predat niciodata materia "Analiza operei de arta", dar ca dupa parerea ei ar fi cam ca aia mica si-mi da o explicatie cam pe langa. Iar la exemplul meu care era luat din curs imi zice ca e pe dos.
In plus adauga ca Istoria artei nu e stiinta exacta(nu-mi spune) si ca putem avea interpretari diferite.
Mda, dar ghici ghicitoarea mea cine va avea dreptate daca eu ii spun liniei asteia linia X si celeilalte linia Y, iar tu le spui exact pe dos amandurora, in conditiile in care tu corectezi lucrarea mea. Si pana sa ajungem la interpretare(de care nici nu ne-am apucat), nu trebuie sa pornim de la niste parametri/definitii unanim acceptate?

In profa de "Analiza operei de arta" aveam incredere totala ca e doctora in semiologie si nu s-a intamplat sa ne spuna tampenii,  ba ne-a mai si dat 100 de exemple care concorda toate cu teoria, pe cand tanti asta de-acum se vede ca nu e beton la analiza, ci la istoria artei propriu-zisa. Nu ne prezinta operele dpdv formal, ci dpdv istoriografic si in comparatie cu arta europeana a vremii, ceea ce e ok, ca e materia ei. In plus sunt de acord ca la arta canadiana e mai multa istorie si mai putina inovatie dpdv formal decat in Europa inceputului de secol 20. Canadienii doar mergeau la Paris si eventual se inspirau din arta vremii, apoi se intorceau aici cu ceva inovatii, niciodata extreme.

Dar asta tot nu rezolva problema liniei mele si faptul ca desi nu ne-a predat analiza, ne cere o lucrare despre...

I-am explicat din nou rationamentul meu, pe puncte, i-am spus ca exemplul pe care i l-am dat era din curs(ca doar nu riscam sa iau unul aiurea) si i-am raspuns ca o sa iau legatura cu aia mica sa ne punem de acord cum le numim pe liniile alea, la urma urmei le pot numi cum vor ele si incheiem discutia(bine, am spus asta cu alte cuvinte).  Nu mi-a mai raspuns. :)
Dar tot sunt curioasa de mor sa aflu si o a treia parere, just for fun. :)))
 

sâmbătă, 4 octombrie 2014

I want you back again...

Ne-a revenit cheful de decorare, ca tot ne-am mai linistit cu galeria, adica ne-am gandit ca am putea rearanja un pic si scoate de la naftalina multe din obiectele care stau ascunse prin sertare in subsol, din lipsa de mobile adecvate. De fapt e extrem de simplu, in sufragerie nu avem nici-un corp de mobila, am tot visat sa gasesc ceva colorat, ingust si care sa mearga cu scaunele mele, dar degeaba. Adica tot ce-ar merge s-a produs acum vreo 50 de ani si nu se mai gaseste la magazinul din colt. De-aia regret eu ca nu locuiesc intr-un loc miraculos ca LA unde gasesti inca asa ceva la preturi abordabile, la magazinul din colt...

P. s-a apucat sa faca acum vreo 10 ani o biblioteca/divider pe care o aveam montata provizoriu in apartament, pe niste blocuri de sticla. Cum dupa ce ne-am mutat la casa proiectele s-au tinut lant, n-am mai facut nimica-nimicuta(nici macar n-am remontat-o provizoriu) si cum n-avem chef de renovari majore la casa, ar fi bine sa terminam macar biblioteca. De fapt nu e biblioteca, e un corp pe perete, inspirat de celebrul "divider" al lui Charlotte Perriand si Jean Prouvé, care se vinde cam ca greutatea lui in aur, fara exagerare.

Charlotte Perriand este tanti aia geniala care a decorat l'Unité d'Habitation de Marseille si multe alte edificii desenate de Le Corbusier. A lucrat cu el zeci de ani. Piesele ei de rezistenta sunt aceste mobile proiectate pentru camerele studentilor din Cité Universitaire din Paris, bucataria aia pe care v-o aratam eu acum ceva vreme si care acum e la muzeu, plus alte piese facute in colaborare cu Le Corbusier, Pierre Jeanneret sau Jean Prouvé.

Despre Jean Prouvé nu mai zic, este unul dintre cei mai mari designeri de mobilier modernist. El a desenat cele mai frumoase scaune de bucatarie pe care le-am vazut eu vreodata si care sunt ceea ce visez sa-mi cumpar imediat ce o sa devin galerista celebra.  :)))

Acuma se-ntelege ca de cumparat nu poti cumpara asa usor o asemenea mobila decat daca apare subit la Christie's si se intampla sa ai pe fundul buzunarului fo' 75k ashea, ceea ce sa zicem ca nu e chiar cazu'...  Deci ceea ce poti sa faci atunci, mai ales daca esti pe sfert un fost student la arte si arhitectura si nu esti chiar ageamiu in lucratul lemnului, e sa te apuci sa-ti faci singur mobila in chestiune. Sau ceva care sa fie inspirat din, se-ntelege ca pretentiile sunt direct proportionale cu talentu', totusi.

Bine, in cazul lui P care a facut picioarele si cele 6 tablete din lemn acum 10 ani asta nu poate fi decat un atu ca nu se vor curba in timp, mai ales cand consideram ca acestea sunt ca prin miracol, 100% drepte.  Mai ramane restul, adica partea cea mai complicata("cutiile" alea din metal curbat, un vis nu alta), ca de-aia a si abandonat-o la momentul respectiv. Dar daca nu incerci, nu vei sti niciodata ce iese, nu? Omu' e hotarat si eu il sprijin, evident! :)

Mai ales ca visez sa-mi expun si eu obiectele din ceramica si sticla pe care nu le-am mai vazut de ani pe o mobila. Apoi mai trebuie s-o fac pe Cedri sa-mi promita ca n-o sa mi le sparga, ceea ce nu poate fi chiar asa de greu, nu? :)))
Nu-i asa ca e frumoasa mobila originala? Exista mai multe variante de culori/dimensiuni pe etaje, eu vreau doar sa adaug putin bleu undeva la asta din poza. Nu stiu unde, dar in nici un caz langa rosu si galben... :)

Mmmmm, tell me,
You gotta tell me you're coming back to me

You gotta tell me you're coming back to me...

joi, 2 octombrie 2014

barbati care ma inspira

Cam in 99% din cazuri, atunci cand mi-a placut in mode deosebit un artist plastic, vreun curent artistic, stil arhitectural sau chiar stil muzical/muzician, n-am putut explica imediat de ce.
Gustul mi-a venit intotdeauna instinctiv si-mi spuneam ca e un fel de karma, mai ales ca unele erau de-a dreptul ciudate.
Mai tarziu, cand am stat sa analizez, mi s-a parut firesc sa fie asa.
Firesc este sa-mi fi placut REM, desi asta e unul din gusturile "la norma", caci, nu-i asa, cui nu-i place REM, ca sa nu mai vorbim de Michael Stipe? A fost modelul meu de barbat fatal multa vreme. Am avut si-un iubit care-i semana leit cu care n-aveam mare lucru in comun, dar era de ajuns ca semana cu Stipe, nu? Si nici nu era "queer", ca sa zic asa...
Buun, dar cati stiu ca Michael Stipe e si artist visual? Sigur ca nu era greu sa-ti dai seama ca avea un gust extrem de subtil la costumele de scena si nu numai, gust care nu prea se poate cumpara, daca e sa ne gandim la Bono, situat in extrema cealalata. Nu stiu cat de bun artist visual e, dar daca ar fi pus cu aceeasi grija pe panza culorile alea cu care-si desena benzile peste ochi, sigur ar fi iesit ceva demn de privit si poate chiar pus pe pereti. Macar panzele, zic. Vaiii, vaiiii! :))))

Bunnn. Acuma nu stiu daca-i cunoasteti pe cei de la "Talking Heads", dar pe mine m-au cucerit de la prima ascultare cu "Burning down the house". Daca-i cunoasteti, sigur l-ati retinut pe vocalistul David Byrne care nici el n-arata chiar rau(ca tot veni vorba), desi nu mai e chiar tinerel. Baiii, ca o paranteza(fara bai, zice mama lu' Vio), ati observat ca barbatii care au stil cu adevarat sunt extrem de interesanti? O fi pentru ca ce e rarutz, e mai dragutz?
Vaiii, acuma sa nu va suparati pe mine, domnilor, se intelege ca d-voastra, cei care veniti in vizita pe aici aveti stil prin definitie, parol! :)

Si ca sa ne intoarcem la Bryne, acest domn este si el artist. Adica unul adevarat care expune, a desenat niste suporturi pentru biciclete incredibile la NY, etc... Am vazut niste picturi/ instalatii de arta contemporana al caror autor este, de-ti taiau respiratia.

Dar ce voiam eu sa va arat de fapt este acest video care mie nu-mi dovedeste decat ca acest domn e ceea ce se numeste un artist complet.

Mi s-a facut o pofta de dans ascultandu-i/privindu-i... ENJOY!