sâmbătă, 29 noiembrie 2014

parlamentul, hotel... hotelul, castel, iar eu n-am inspiratie


In prima parte a lucrarii la care lucrez acum(n-am gasit alt verb, pe cuvant), am scris pe scurt cam ce credeam eu ca voi trata in lucrarea finala si care mi s-a parut destul de usurica.
Am avut de ales un obiect de patrimoniu despre care sa vorbim. Proful ne-a facut un plan general ca sa nu batem campii, dar lucrarea e destul de libera, ca sa zic asa. Eu mi-am ales sa vorbesc despre colectia de arta a unei companii de inginerie Lavalin, care companie a dat faliment, iar colectia respectiva  a fost cumparata de juma' de pret de catre stat care a dat-o apoi Muzeului de arta contemporana, patrimonializando, ca sa ma exprim adecvat, vai, vai. Adica vreo 1300 de opere de arta in valoare de 5 milioane de dolarei, la juma' de pret, cum va spusei.

Toata lumea cunoaste povestea in mare, achizitia  a starnit controverse si critici. Unii erau incantati ca aceasta colectie a ajuns pe maini bune, altii suparati ca banii s-au dus oarecum aiurea, ca nu toate operele erau demne sa intre asa la gramada intr-un muzeu. Si unii si altii au dreptate, sigur ca totul merita nuantat, e greu sa pui etichete definitive.

Se pare c-am fost convingatoare cu subiectul si cu problematica propusa, proful a fost incantat si mi-a scris in trei feluri diferite ce extra-mega-super "choix" si mi-a dat 9.9 din 10, ca P a si ras de mine, ca de ce mi-a luat 0.1 puncte. Pai pentru ca am folosit expresia « hard edge » in ghilimele, fara sa o pun in italic, cum ii sta bine oricarei expresii in engleza, scrisa intr-un text in franceza. Si greseala a doua, ca am scris "état"cu "é minuscule", cand ar fi trebuit sa-l scriu cu majuscula, mama lui de stat.

Mda, am luat si la primul examen o nota maricina, iar asta impreuna cu faptul ca dau din gura pe la cursuri si uneori mai am habar de ce zic, ma obliga, fir-ar. Numa' ca mi-e o lene de ma doare, vorba cantecului, de fapt nu am nicio inspiratie, ca sa nu mai spun ca mare material de calitate dupa care sa lucrez nu am, deci iata-ma prin biblioteca scormonind dupa alte lucrari, dupa ziare si reviste. Noroc cu tanti de la colectia speciala a bibliotecii care a crezut ca vreau sa fac vreo lucrare de master si mi-a gasit un dosar cu decupaturi din presa... de unde am ales oarecum la intamplare niste articole. :)))
Deci da, lucrarea mea va fi sublima si extrem de neinteresanta, ca zau daca am chef s-o fac sa fie.
Mi-e cam jena, poate iese ceva din asta in ultimele zile.

Ei, si ca sa nu ramanem in nota asta pesimista, va zic ceva haios. Unul din subpunctele de la primul examen la cursul asta a fost sa dam exemple de situri patrimoniale imobiliare in Québec si sa le si clasificam.
Si cum sigur ca nu cunosc "tot ce misca, raul, ramul", am incercat sa-mi imaginez cam ce cladiri/constructii importante cunosc eu. Am gasit un pod, o statie de benzina a lui Mies Van Der Rohe, in fine, multe si marunte si-am zis sa scriu si despre edificii guvernamentale, caci exista multe in Qc si majoritatea sunt vechi castele, etc.
Si mi-am amintit de "Château Frontenac" care e o cladire impunatoare pe care-o stie tot poporul. Cand proful mi-a dat lucrarea, am gasit scris mare: "Château Frontenac este un hotel". Hahahahah, mda, uite ca acum stiu, eu il confundam intotdeauna cu palatul parlamentului de la Québec care se numeste "L'Hotel du parlement". Cine sa-i mai inteleaga si pe astia?

duminică, 23 noiembrie 2014

stie cineva

de ce pestele de pe televizor era intotdeauna o stiuca? Intr-o zi o sa scriu o lucrare: iconografia stiucii de pe televizor in designul/arhitectura comunista. Cu si fara mileu de macrame.

Si dupa ce termin lucrarea cu pricina voi scrie inca una: coloana, arcul butant si arcadele in plin cintru in arhitectura eclectica de apartament vopsit in portocaliu. Cu nisa albastra pe post de biblioteca. Si pentru ascuns pestele de pe televizor, cand stim ca vin musafirii. Postcomunista(arhitectura).

Sa nu credeti ca fac pe desteapta, nisa in perete n-am avut si nici arcada in apartament(am stat la casa si din caramida nu faci usor arc ogival doar pentru c-asa e la moda), dar am avut si eu peste, balerina de portelan, ba si-un magar care facea caca tigari. Va jur. Era de plastic. Cred ca n-am vazut altceva mai kitschios. Magarul purta in spate un cufar cu un capac unde asezai tigarile, iar daca venea cineva in vizita puteai sa misti de urechi si magarul facea caca cate o tigara. Un vis, nu alta, il adusese cineva cadou, nu mai stiu cine,  stiu doar ca atunci cand eu sau mama eram suparate, tata aducea magarul de unde era el si ne servea cu tigari. Evident ca nu fumam, dar in 3 secunde radeam cu lacrimi. Vaiii, tre' s-o intreb pe mama daca-l mai are, TREBUIE sa-i zic sa nu-l arunce. Sper sa n-o fi facut.

Aaaa, si-am mai avut o veioza vopsita, baiii, asta era ceva de vis, mai ales pe vremea comunismului, ce vrei, aduse cu greu din cele strainataturi, pfuua. Fusese cumparata de tata, de prin Polonia, special pentru mine, ca dupa ce-am luat treapta I s-a hotarat bruxsc sa ma rasfete si mi-a luat casetofon Vega rusesc, ochelari de soare in forma de inima, blugi stramti care de abia intrau pe mine si adidasi cu clape, un vis.  Veioza asta careia io-i spuneam pompos orga de lumini mi-a dat ashea o aura de mister pe la 16,17 ani, adica exact in momentul cand aveam nevoie de el. Mai ceva ca adidasii cu clape, cizmele despicate-n spate sau ochelarii de soare in forma de inima. Aaaa, si mi-a mai luat tata un lantisor de argint cu o scoica tot din argint, de asta chiar imi pare rau serios, dar la un moment dat l-am pierdut.  Veioza era formata dintr-un bec cu incandescenta(evident) deasupra caruia se afla o placuta rotunda cu niste aripioare prin care caldura becului urca, punand in miscare placuta. Odata cu placuta se rotea si un cilindru din plastic subtire pe care erau desenate linii oblice, colorate. Acest dispozitiv era bagat intr-un "fagure" din plastic, cu pereti ce reflectau lumina si care faceau umbre mari, colorate, pe zid.

Vaiii, si se creea nene neste efecte pe pareti "care cand ascultai Depeche mode" te facea sa te simti cel putin ca intr-un club New Yorkez. Nu c-as fi stiind eu cum e pe acolo, da' am avut de mica imaginatia bogata. Baiii, sa vedeti cum curgeau invitatiile le chefuri, nu creca voia lumea neparat sa ma vada pe mine, dar toti isi doreau minunatia luminiscento-colorata. Si asea am devenit eu foarte populara, ca altfel eram destul de stearsa ca persoana. Si tot asa l-am cunoscut de Tony care era un fel de Don Juan al cartierului cu care am ramas prietena pana la adanci batraneti, ca n-am reusit nici macar sa ne pupam, habar nu am de ce. Chiar bai, de ce nu m-oi fi pupat eu cu Tony, ca de placut imi placea? Creca pentru ca desi imi placea sa fiu bagata in seama, ma concentram pe fizica si matematica, pentru treapta a doua. Baiii, si Tony asta avea si cei mai meseriasi pantaloni bufanti din cartier. Era ashea un fel de amestec de MC Hammer al Craiovei si Vanilla Ice. Pfuuuu. Ce regrete!

Si totusi, oare de ce pestele de pe televizor era intotdeauna o stiuca?

luni, 17 noiembrie 2014

a fost misto la vot, ma mai duc

La Montréal a fost misto, doar primele doua ore afara au fost mai dificile, ca era frigutz, restul de 3 au fost agreabile. Nu credeam ca sunt capabila sa astept atata, nu cred ca as fi asteptat pentru multe lucruri.

Ne-am ras, am spus bancuri, am cunoscut vreo 5,6 persoane extrem de simpatice. Domnul D care a lucrat la aceeasi intreprindere cu tata, dar nu se cunosteau. Inginer venit aici de mai mult de 20 de ani, lucrand pe un post bun la o companie electrica de prestigiu.

A venit cu sotia la vot, care sotie a cedat relativ repede si-a plecat.

Tanara A, doctoranda in inginerie si ea, venita pentru o perioada la Montréal, cu iubitul elvetian, sa-si faca o parte din experiante la nush' ce companie de tehnologie si avand speranta ca va putea apoi sa se intoarca in Europa la o companie cel putin la fel de buna. Ea si dnul D lucrau la doua companii concurente, asa ca ne-am distrat pe subiect. I-am sugerat tinerei sa ia cartea de vizita a dlui D, baiii, zic, pana una alta, nu se stie. Am facut schimb de emaiuluri, etc, intre noi.

O alta dna venita cu sotul canadian, oooo da, a stat cu noi 5 ore omul, desi dupa vreo doua fata i-a tot sugerat sa plece, dar creca i-a placut, c-a ramas.

La sfarsit zicea ca daca stia cat dureaza isi depunea si el actele de cetatenie romana la venire si sigur ar fi avut pasaportul odata ajuns sus. Mai erau niste copii de 5,6 ani in fata noastra, am zis ca o sa le facem majoratul acolo si o sa avem 2,3 voturi in plus.

O da... dupa ce-am stat doua ore afara si inca doua in hol jos, am fost luati cu liftul si urcati la etajul 6 unde am avut de trecut proba de foc, o ora intr-un hol lung, fara prea mult aer, ca romanii nu sunt atat de dastepti sa ceara administratiei cladirii sa lase ACul deschis in weekend pentru cazul asta special. In cladirile astea de companie se face o cerere de acest gen si pentru 4 insi care vin la munca in weekend, ca suntem oameni, nu obiecte si avem prostul obicei de-a mai si respira. M-am uitat special si-am vazut guri de aerisire in hol, nu ca n-ar fi existat.

Inainte sa urcam in lift a venit o "cocoana" din comisie cu-o "inginerie romaneasca" si mai-mai sa formeze un rand paralel cu al nostru pe nu'sh ce criteriu, de-am zis ca fac atac de apoplexie acolo.

Cu siguranta nu locuieste in Canada , dupa cum ne-a luat. Asa ca m-am ridicat pe varfuri si le-am spus celor 5,6 din fata mea, prea obositi sa mai comenteze ca io ma ofer voluntar sa iau uamenii de guler si m-am dus la nenea de la consulat care era mai incolo si i-am explicat cum ca io si aia cateva sute care stam acolo suntem tareeee suparati si nu vrem sa ne suparam si mai tare, ca bataia lor de joc nu suntem, asa ca sa desfiinteze ce  a infiintat tanti nedemocratic. Asa am devenit eroaie, intre timp a venit liftu' si aia ma strigau din lift, hai, hai ca pierzi tocmai acum sansa, da' mie incepuse sa-mi placa sa ma cert. Am plecat cu fraza neterminata, futu'i!

Mda, si-n ultimele minute de asteptare, adica pe la opt fara ceva au aparut si cativa politisti, asa, de impresie. Unul a ramas in hol, altul a intrat in consulat. M-or fi cautat pe mine, recalcitranta! L-am intrebat pe-ala de pe hol daca are gaze lacrimogene la el, ca noi astia care asteptam acolo de 5 ore, nemancati, nebauti si nepisati(pardon), suntem tare rai, ia uite ce amenintatori suntem. A zis ca nu si ca spera sa se duce si el linistit acasa ca si noi, mai ales ca ninge afara. NINGE? Baiii, pai si eu cum ajung acasa? ca pneurile de iarna abia maine dimineata le pun.

Cu grija, zice, sa conduceti prudent, nu e gheata da' orisicat.

I-am promis ca asa o sa fac ca daca e in zona pe el o sa-l cheme si i-am urat o seara cum vrea el. Avea pantaloni de camuflaj roz si figura de baiat destept, ca toti politistii din Montréal. Bine, ca nu mi-ar fi placut sa ne cunoastem in alte circumstante, despartindu-ne un gard metalic si neste scuturi.


Deci da, am facut si poze cu un steag imprumutat, creca singurul de pe acolo, dar am zis ca da bine pe FB si-n amintire si na, tot venise omu cu el si nu prea-l folosise. Baiii, si-am auzit si eu poanta cu "Mihaela, dragostea mea!" pe care n-o stiam. Si-nca doua trei bancuri bune. :)))))

AICI aveti si alte cateva marturii, precum si poze. Constat ca romanii de la Montréal sunt oameni in general fericiti. Sau cel putin asa par. 

Deci, SA CANTAM!





duminică, 9 noiembrie 2014

basist si contra-basist...

Nici una din cele doua minunatii nu e a mea, a mea e o mica parte din instrumentul de percutie care, fie vorba intre noi, e cadoul meu pentru P. Dar il mai folosesc si eu, seara, pe covorul de yoga, cand il acompaniez pe P care canta la chitara. Asa cum si el si-a "aproape insusit" ipod-ul meu, care e de fapt cadoul meu de la el. L-am banuit chiar de premeditare, ca mi-a cumparat in vreo doi ani la rand ipod-uri, de ziua mea. Am doilea pentru ca primul nu era suficient de "incapator" desi eu inca nu-l umplusem. Acum l-am pus in Piuneza si ascult pe "repeat" aceeasi melodie, de acasa la galerie sau invers.
O sa ziceti ca-i prea mult si ca asta confirma aplecarea mea obsesiva spre unele lucruri, in defavoarea altora. N-ati fi primii si eventual nici ultimii. Dar voua va vand un pont, ca-mi sunteti simpatici. E un exercitiu ce are de-a face cu "rezilienta", caruia-i spun eu perseverenta. Nimic important nu se construieste usor si diferenta intre a face sau nu sta de cele mai multe ori in cat de implicat esti. Si implicit in cat de mult "insisti".

O sa va intrebati ce legatura este intre perseverenta si ascultarea unei melodii timp de o jumatate de ora. Pai este, ca in functie de melodie si de ceea ce am de facut, imi construiesc starea de care am nevoie. E ca o mantra. La sfarsitul exercitiului vad lucrurile mult mai limpede.
Uite, de exemplu azi am ascultat "please don't let me be misundersood" de Animals. Eram putin indispusa ca cineva fusese nedrept(as putea sa zic nesimtit, dar nu zic). Complet gratuit. Si la sfarsit mi-am dat seama ca ma doare undeva in spate. E drept c-am schimbat si drumul obisnuit cu unul plin de gropi si asta trebuie c-a ajutat. Basca faptul c-am fost prinsa in trafic, pe pod. Apropo, e frumos fluviul in noiembrie. :)

Dar nici despre durerea mea in cot nu voiam neaparat sa va vorbesc, ci despre chitare. P e plecat si cum seara atmosfera e cam tristutza acasa fara el, iar Félix si Cedri incep sa fie afectati, am zis sa ma straduiesc un pic mai mult. Dar cum habar nu am sa cant la vreun instrument, mi-am zis ca e timpul poate sa invat. De Telecaster nu ma ating, desi poate c-ar trebui sa-l sterg macar de praf din cand in cand.
Deci doamnelor si domnilor, voi invata sa cant la bas. Am gasit deja o colectie de lectii on-line date de Flea, asa ca pentru mine.

Asa ca stati pe-aproape, o sa ma produc ca o mare diva ce voi deveni in curand! :)
Voi ati cantat vreodata la bas? Dar la contra-bas? :)

miercuri, 5 noiembrie 2014

E timpul sa emigrati,

asta daca n-ati facut-o deja. 
Canada va asteapta cu cele mai atractive si mai bine platite joburi!!!

Ia uitati-va aici ! Nu-i asa ca e minunat???
Looool