luni, 6 aprilie 2015

Tarta de mango

Ieri am mancat cea mai grozava tarta din viata mea, fara exagerare. Extrem de gustoasa si nu f. dulce, desi vad ca are zahar cat cuprinde in compozitie. I-am facut soacra-mii atatea complimente, incat sper sa-mi faca una doar pentru mine/noi. Am luat totusi reteta si i-am facut si poza tartei, in cazul in care nu. 
Eu m-am prezentat la intalnire (a fost pastele catolic, da) cu niste gustarele printre care si humus (hahahah) care de fapt a fost o fasole batuta mai moale cu ceapa calita si boia pe deasupra, care a fost servita pe bucatele de paine cu seminte de in, o bunatate. Toata lumea a apreciat-o (sau daca nu, au mintit frumos), iar dupa ce-am servit antréul si ne-am asezat la masa, lasand cateva maruntisuri pe masa de cafea, cainele cel mare si negru al familiei care niciodata n-a facut asa ceva, n-a putut rezista si si-a bagat nasul in catron, reusind sa manance cam jumare din ce ramasese. Macar el stiu ca a fost sincer.

Cealalta jumatate (curatata, cica) ce fusese posa in bucatarie spre aruncare, a fost salvata de la moarte de tanarul familiei care a sosit la masa mai tarziu si care mananca de obicei tot ce pregatesc eu, iar daca nu reuseste sa termine, ia acasa. Am incercat sa-i explicam ca e mai bine sa nu incerce si ca ii fac eu un castron mare, mare, i-am spus cum cainele a lins vasul in lung si-n lat... dar n-a fost chip! E cainele lui, zice, l-a crescut de mic. :))))

Si m-am mai prezentat - pe langa beutura de rigoare - cu un iepure de ciocolata (soacra-mea e moarta dupa ciocolati), ca anul trecut i-am luat o vaca si cumnatu-meu m-a intrebat in gura mare daca e vreun apropo. Pe bune ca era tare frumoasa vaca, maro cu pete albe  si cand am ales-o P a fost de acord ca e cea mai interesanta. Nu si cumnatu-meu. I-am zis ca e gelos, ca vaca mea e mai frumoasa ca florile lui.  :)))
Cam asa, uitati aici reteta tartei, pe bune ca merita incercata, pare usoara.  Si se tine tare bine la taiere, chiar daca nu e facuta in vas special de tarta (de-ala care se desface).

Blatul dulce:
  •  
  •   1 ml (1 lingurita) de sare
  •   125 ml (1/2 cana) de unt (moale)
  •   125 ml (1/2 cana) de zahar
  •  

Crema

  •   125 ml (1/2 cana) de zahar
  •   45 ml (3 linguri) de fécule de mais (corn starch) si habar nu am daca exista in romania, na! Cred ca se poate pune gelatina, are aceeasi functie de inchegare.
  •  4 galbenusuri
  •  2.5 ml (1/2 lingurita) de extract de vanilie sau 1/2 de bob de vanilie (habar nu am cat e de mare, mais bine puneti juma de lingurita, da!)
  • 250 ml (o cana) de lapte cald
  • 180 ml (3/4 cana) de smantana, calda (mda, cica asa)

Garnitura:

  •   1 fruct de mango mare, copt dar nu moale, taiat fasii subtiri pe lung
  •  60 ml (1/4 cana) de dulceata de piersici
  •   2.5 ml (1/2 lingurita) de extract de vanilie sau 1/2 de bob de vanilie (iar)
Prepararea:

Blatul
  1. Amestecati faina si sarea intr-un vas.
  2. In alt vas amestecati untul si zarul (cu mixerul). Puneti apoi oul si mestecati bine. Incorporati faina si framantati pana cand compozitia devine grunjoasa.
  3. Puneti compozitia intr-o forma de tarta de circa 23 cm de diametru si inaltimea de 2.5 cm. Presati binepe fund si pe margine. Cu ajutorul unei furculite intepati compozitia din loc in loc. Puneti la frigider pentru 30min.
  4.  Puneti grilajul de la cuptor in mijloc. Preincalziti cuptorul la 200°C (400°F).
  5. Cand cuptorul e incins, puneti blatul la cuptor 18 minute pana cand devine auriu. Lasati sa se raceasca.
Crema
  1. Amestecati zaharul si gelatina (corn starch) intr-o cratita. Adaugati galbenusurile si vanilia. Amestecati pana obtuneti o compoztie omogena bine incorporata. Adaugati laptele si smantana. Puneti la fiert la foc mic, batand continuu, insistand pe marginine si pe fundul vasului sa nu se prinda. Strecurati. Lasati compozitia sa se raceasca putin.
  2. Varsati aceasta compozitie peste blatul rece, puneti o folie de plastic peste blat si crema si bagati totul la frigider pentru 2 ore.

Montarea

  1.  Plecand din centru, plasati o felie subtire de mango rulata. Adaugati apoi fiecare fasie de mango, din centru spre exterior, pentru a forma o floare, ca in poza.
  2. Intr-o cratita puneti dulceata si vanilia si lasati la foc mic pana se topeste. Intindeti amestecul peste mango cu ajutorul unei pensule. Tineti tarta la frigider. 

Pofta buna!




 

7 comentarii :

  1. ~corn starch~ există și în România, acum găsești toate rahaturile.

    RăspundețiȘtergere
  2. Aaaa, foarte bine atunci, eu habar nu am cum e, am citit ca e o pudra. Poate fac tarta asta intr-o zi. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, e o pudră. Am spus ”toate”. Am folosit-o și eu, tot la o prăjitură.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe-asta o faci? E tare buna. Poti sa-i faci o surpriza sotiei. :)

      Ștergere
    2. Chiar o să încerc. Nu știu ce surpriză o să produc.
      În general sunt un bun gospodar, atât că nu dau cu aspiratorul, nu șterg praf și nu calc haine. Aceste lucruri mă deprimă profund și durabil.

      Ștergere
  4. arată senzaţional, dar nu m-aş încumeta la aşa ceva (deocamdată). îmi tot sabotez prezenţa în bucătărie de vreo două decenii... :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. prajituri nu mai fac nici eu de cand m-am mutat in canada, dar restul da, ca altfel am muri de foame, daca ar fi dupa P. :))))

      Ștergere