joi, 6 august 2015

o zi minunata

Am asteptat azi spre pranz cateva minute in masina, langa gardul unei gradinite. Vreo zece ingerasi cu un tanar educator calareau niste biciclete-masinute de plastic, dincolo de gard. Tanarul, care avea experienta cu tancii in ciuda varstei sale, ii asezase pe astia mici in linie pe biciclete si-i pusese sa urce o panta, apoi sa o coboare cu spatele. Ambele manevre pareau dificile, nu insa pentru dracusorii din poveste. As fi pariat ca dupa 10,15 ture cadeau morti de oboseala, dar daca dupa joaca asta urma somnul, inteleg de ce asa si nu altfel...
Undeva in iarba, langa grup, se juca singura o fetita. Vaiii, imi zic: sa nu-mi spui ca sunt 11 si n-au decat 10 biciclete! Ma linistesc apoi vazand vehiculul parcat nu departe de ea. Se pare ca fetita nu e interesata de intrecerea intre bolizi. Cauta prin iarba ea stie ce.

Vincent! Vincent, striga la un momet dat fetita si jumatate din colegi si bineinteles tanarul Vincent se intorc: "Regarde quelle belle fleur j'ai trouvée dans l'herbe! "

Apoi a trebuit sa plec, dar am facut-o cu un suras: Unul e intotdeauna de ajuns! Unul, nu mai mult! :)

Dupa cina ma aflam cu P si catelul Félix in centrul oraselului nostru. Ne asezasem pe o banca sa ne odihnim dupa plimbare si asteptam totodata inceputut concertului de la ora 7, din parcul din centru. In fiecare seara de joi avem un spectacol de muzica gratuit (ma rog, platit de primarie din buget) de doua ore. Atmosfera se destinde, lumea danseaza, copii si cateii se joaca impreuna sau separat.

Dupa 7,8 catei care-si plimbau stapanii si care se opreau sa socializeze cu Félix, obligandu-ne sa facem la fel cu stapanii lor, apare un domn. Era imbracat intr-o salopeta de lucru si avea in mana o caserola de plastic transparenta in care se aflau doua rulouri cu vanilie. Se opreste si ne intreaba daca poate sa-l mangaie pe Félix. Sigur. Se lasa intr-un genunchi si-l mangaie.
Trebuie sa-mi iau neaparat un caine, TREBUIE. Ma duc la clienti si nu plec pana nu ma joc cu cateii lor. Uneori plec de rusine, desi as mai sta. Azi am vazul un Golden corcit cu nu stiu ce, cu niste ochi mari expresivi, stiti ochii aia expresivi de golden...
Ohhh, da!
Sau un buldog corcit cu nu stiu ce... o frumusete!

Domnule, sa luati unul dintr-un refugiu, ii zic. Sa nu cumparati! Da, doamna, sigur ca din refugiu, am vazut cati abandoneaza... Cunosc refugiul ala din nordul orasului, pe strada X. E departe, dar na.
Ohhhh da, ala e cel mai cunoscut, dar avem si noi in "Rive sud" inca doua, trei. Si i le enumar, ii spun apoi unde sa caute pe net. Imi pare rau ca nu am o hartie si-un creion, dar nici el nu are. Imi multumeste si pleaca, ducand in mainile-i batatorite de munca fizica cele doua rulouri cu crema de vanilie in caserola transparenta din plastic.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu