luni, 3 august 2015

"Teza lui Costel"

Sunt o sentimentala si-o sensibila. :)
De sensibilitate ma mai salveaza pragmatismul, dar ce sa ma fac cu nostalgia?
Vorbind anul trecut cu o fosta colega de liceu, profa de romana la o scoala din urbea natala, aceasta ma anunta cu tristete ca d-nul profesor Bucur Demetrian a decedat, la numai 64 de ani.

D-nul Demetrian era poet si fostul meu prof de romana din scoala generala. Datorita lui (si a dnei Georgescu, alta profesoara de exceptie) am citit eu in scoala generala si tot datorita lui (cred) am iubit poezia. Avea asa un fel de-a ne incuraja si de-a ne face sa nu parem prosti, care ne cucerea. Sau cel putin pe mine.

Intr-o zi mi-a spus ca am simtul metaforei. Imaginati-va ce inseamna pentru un copil de 13, 14 ani o incurajare ca asta. Chiar am fost convinsa ca-l am pe simtul ala, desi mai tarziu am inteles ca-l am mai degraba pe-al epitetului. Si din cand in cand pe-al onomatopeei. :)

Tare m-am intristat afland ca s-a stins, mai ales cand mi-a povestit colega ca era acelasi pe care-l stiam (il mai intalnisem in niste ocazii dupa ani), timid si oarecum retras in viata normala, dar plin de viata ca profesor (in sala de clasa) si in ceea ce tine de literatura. Mi-am promis sa-i caut cartile cu prima ocazie ce ajung in ro.

Uitandu-ma zilele astea pe FB, vad niste poze de la un eveniment cu scriitori din aceeasi urbe natala si-mi pare ca recunosc un alt mare domn, pe distinsul profesor din liceu de data asta, scriitorul Nicolae Parvulescu. El nu mi-a fost propriu-zis prof la clasa, dar faceam parte dintr-un fel de lot olimpic la romana (nu-mi amintesc sa fi luat vreun mare premiu), plus din echipa de teatru (hahaha, sunt sasaita in plus) si din nu stiu ce chestie cu poeti (of, da, chiar crezusem treaba cu metafora), asa incat cunosteam bine aproape toti profii de lb. romana din scoala. Plus ca el era unchiul prietenului meu cel mai bun, deci, de-astea...

Caut apoi pe net si vad ca omul a mai scris vreo sase carti intre timp, eu citisem Aniversare si Fotoliul vacant atunci in liceu si-mi amintesc discutiile in soapta cu colegii mei, caci Fotoliul vacant vorbea despre un "tovaras secretar de partid" si era plin de duble sensuri care ne incitau imaginatia noastra de copii care stiam, ca toata lumea, in ce lume traim. Si mai stiam despre moartea lui Marin Preda cand abia scrisese "Cel mai iubit dintre pamanteni", carte dealtfel interzisa la acea vreme, lucru care ne inflacara de-a dreptul. Credeam ca se poate muri din cuvinte, daca nu esti atent. Acum realizez ca asa eram nascuti - cu frica - in acele timpuri.
Deci eram asa un fel de mici disidenti, mai ales ca schimbam si discul/caseta cu Phoenix pe sub banca. Ca sa nu mai spun ca in ciuda "pericolului" ce plutea in aer simteam nevoia sa ne opunem la ceva ca tot adolescentul ce se respecta si ne opuneam ideologiei asteia comuniste, in gand, cum ar fi... ca tot romanul. :)))

Am cautat recenzii ale ultimei sale carti, Teza lui Costel si am gasit vreo doua care o recomanda ca fiind un "must". Si chiar daca n-ar fi, am senzatia ca voi regasi ceva din mine copil, citind acea carte. Fie si doar senzatia aia. Sentimentul metaforei, asemanator cu "al lanei" sau "al medalionului", cum bine zicea cine zicea. Uite de-aia sunt sentimentala. Ca de sensibilitate ma tratez. :)))

ps- ramane de vazut cum pot sa fac rost de carte, presupun ca nu o pot comanda de aici. Va trebui probabil sa astept pana la anul.


Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu