joi, 10 septembrie 2015

in colturi

conversatie

vorbesc singur de la o vreme.
adica vorbesc cu tine,
doar ca tu nu esti intotdeauna de fata.

intelepciune

si atunci m-am rugat:
"da-mi Doamne mintea romanului cea de pe urma", am zis.
si m-a facut cainele nimanui.

la rascruce/ politica/ lui Sorescu

m-am gandit s-o iau pe poteca din stanga.
dar daca nu e cea mai buna decizie?
atunci poate ar fi mai bine spre dreapta.
presupunand ca asta e cea care duce la tinta.
tu ai dreptate, o sa ma asez aici si-o sa reflectez.
si asa am ajuns ganditorul satului.


dezveșmântare

vine o zi cand cuvintele cad
ca frunzele uscate,
ca pielea sarpelui naparlit,
ca apa din ciutura sparta.

si-atunci te trezesti asa,
inutil ca o clepsidra neintoarsa
si fara sa ai cu ce-ti acoperi goliciunea.

2 comentarii :

  1. aha, ti s-a facut pofta de poezie iubita mea cu ochii ca cafeaua si buzele ca carameaua....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hahahahah, m-ai prins!
      M-a lovit fiorul "poietic" la tine, Mosule, creca e contagios.
      Dupa ce-am plecat de la tine, nici n-am intrat bine pe usa ca coltzo-poemele m-au ajuns din urma. Metafora era pe culme la uscat, o spalasem de dimineata. Era intre niste sosete si-o antiteza. O alegorie mi-a intrat la apa, c-am uitat-o in uscator. Iar epitetele sunt rozalii, c-au stat langa un tricou rosu. :)))

      Si sa stii ca chiar am ochii ca cafeaua. :)))

      Ștergere