miercuri, 14 octombrie 2015

dreaming

Azi am fost in vizita la Teresa si m-a invitat sa intru. Mai fusesem, dar fie sa duc cate ceva, repede, fie sa merg cu ea la cumparaturi. Azi m-am dus sa iau ceva si era mai vesela ca niciodata cand a iesit sa ma intampine.
Nu intri putin? ma intreaba. Am aranjat tot, e curat.
Ok, intru un pic sa vad cum ai aranjat, ma cam grabesc.
Nu mi-a venit sa cred ce casa frumoasa are. Peretii sunt de un alb imaculat. Mobilele se asorteaza perfect intre ele. Are veioze pe cele doua noptiere din dormitor, un tv cu ecran plat in sufragerie si o vaza frumoasa. Are chiar si perdele. :)

Teresa a venit acum aproximativ o luna in Canada, cu sotul si copii. Nu se gandea sa-si paraseasca tara ei calda din sud pana n-a intrat in conflict cu bandele criminale si politia cu care acestea erau mana in mana. Era asociata la un ONG care avea ca obiect sa ajute femeile abuzate. Poveste lunga pe scurt, a intrat in mijlocul unei retele de prostitutie cu minore care a "transpirat" in presa si de atunci viata i-a devenit un calvar. S-a mutat de cateva ori si tot de atatea ori a fost gasita.

Cand am cunoscut-o abia ajunsese aici ca refugiat si se mutase in oraselul nostru. Era terminata psihic.  Eu si niste doamne am hotarat s-o ajutam cu ce putem, in apartamentul in care a venit n-a avut decat un sac de dormit si o saltea in prima noapte si nici bani sa cumpere. Biserica a fost cea care ne-a dat firul. Am cerut ajutorul pe FB, pe grupul orasului nostru. Nu m-as fi gandit niciodata sa avem asa un succes. Ei, am cerut si pe pagina mea unde am cativa priteni emigranti, dar probabil erau ocupati. Dar nu, nu asta conteaza.

Si nici ce-am facut eu nu e vreo mare branza, sunt altele mai bune cu care m-as putea lauda, dar nu e cazul. Ca idee, i-am dat (era sa scriu transmis) serviciul meu de 4 farfurii de pirex primit la randu-mi la venirea in Canada: doua de un fel si doua altfel. I-am spus ca sunt pretioase. Vrei sa ti le dau inapoi, m-a intrebat? Nu, vreau sa le oferi la randul tau, peste cativa ani, unei familii care va avea nevoie.
N-o sa uit, mi-a zis.
Stiu ca n-o sa uiti, nici eu n-am uitat.

De fapt asta voiam sa zic. Sunt oameni care au uneori nevoie de ajutor, asa cum si noi am avut sau putem avea. Nu stim pe cine ajutam, eu n-am stiut povestea Teresei pana pe la a treia intalnire cu ea. Stiam doar ca e vorba de o familie de refugiati. Primii venisera dintr-o tara africana, Teresa si familia ei dintr-o tara din America latina.
Nu peste mult urmeaza sa vina o alta familie din Siria. Ce facem, ne oprim acum? Pentru ca ei sunt arabi? Si ce le spunem copiilor alora, ca pe ei nu-i putem ajuta pentru ca s-au nascut in tara gresita? Noi ne-am nascut in tara care trebuie?

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu