marți, 31 martie 2015

istet, istet, dar nici chiar asa!

Pot sa iau si eu masina ta 15 min? ma intreaba P saptamana trecuta. Sigur ca poti, cu conditia sa nu fie 16, ii zic. Pleaca.

Ma suna vreo juma de ora mai tarziu: hihihi, ma tem c-o sa fie mai lung, s-a oprit de tot. Sunt in parcare la magazin. Cat de repede reporneste de obicei? Cam in 5 minute, zic eu sigura pe mine.
N-a mers. 30 minute mai tarziu venea nenea cu remorcajul s-o ia.
Se pare ca e ceva mai mult decat o eroare de programare. Poa' sa fie orice.

Cum mergeam noi asa in spatele remorcajului, incep eu sa ma vaiet ca vai ce va face mititica singura acolo la reprezentanta si eu in frig si mai singura. :) Partea buna, zice P, e ca ti-o spala gratuit (era cam murdara saraca).
Cine mai e ca tine? zice P. Vine Mercedes sa-ti ia masina si sa ti-o spele. Te-ai scos!
Iar partea si mai buna e ca incep sa schimbe piese din ea, de data asta. Sper sa nu gaseasca repede problema, ca sa schimbe cat mai multe, la cat de putine componente are, o fac noua!
Are si el dreptate. Si inca multa. La o zi m-au sunat sa-mi spuna ca nemtii le-au zis sa reseteze toate cele 3 calculatoarele si n-a mers. Trebuie sa comandam o piesa/modul care ajunge la noi in 1,2 zile.

Peste 2 zile (vineri) ma sunau sa-mi spuna c-a ajuns piesa, dar ca n-au nu-sh ce echipament s-o schimbe. Echipamentele ajung ieri de la Toronto. Mda, stiam ca e primul Smart electric pe care l-au avut vreodata in service, inseamna ca nici oameni formati nu au, dar na, invata facand, imi si imaginez video-reparatia la distanta cu aia din Germania.
Azi ma suna din nou Danny (au niste neni angajati la relatiile cu clientii care-s cam habarnisti cu tehnica, dar sunt f. politicosi,  te suna zilnic sa te abureasca). Imi zice c-au venit echipementele, dar ca nu reusesc sa comunice cu inalta tensiune (whatever that means). Maine sunt in contact cu nemtii sa vada ce zic aia. Poa' sa fie bateria, zice el. Ati schimbat deja piesa si nu merge? intreb.
Nu mi-a raspuns direct la intrebare, dovada ca nu are habar.

Ba nene, zic, ca doar ma stiti politicoasa! Ia vorbeste matale cu seful matale si spune-i sa-mi dea o masina ca incepe sa fie cam lunga asteptarea. Data trecuta mi-ati zis ca Smart nu ofera masini "de courtoisie" (asa se cheama) gratuite, da' io sunt convinsa ca daca le spui alora de la Mercedes ca sunt cam suparata, va platesc sa-mi dati una. Mai ales ca masina mea e in garantie si ca e vanduta de Mercedes, nu de Volvo. Daca Mercedes Germania si implicit voi Mercedes X din Canada vinde Smarturi electrice si nu le pot repara intr-un timp rezonabil,  nu e vina mea, chiar daca-s io sarantoaca si mi-am cumparat Smart si nu fo limuzina Mercedes. Incep sa ma satur sa fiu tratata ca ruda saraca (si fac ce-a facut tata, vorba bancului, imi venea sa zic, da' n-am zis).
 Vaiiii, dar noi nu va tratam diferit de clientii Mercedes, zice el. Nu ma tratati pe dracu, m-ati tratat deja. Ia sa va vad acum(a)! Bine ca nu i-am zis chiar cu aceste cuvinte, am fost mai rece decat Luceafarul din poezia omonima, da orisicatusi, fierbeam. :))))

Ma suna in 5 minute sa-mi spuna ca au un Smart sa-mi dea, dar ca nu e electric. Radea. Ii spun si eu razand ca nu sunt sigura ca mai vreau electric. Mi se descretise vocea.

Ma duc mai tarziu sa iau Smartul. Merge bine si asta pe benzina, dar va jur ca un motor electric nu se compara cu nimic altceva. Unul care functioneaza, evident. :))))
Abia o astept pe Piuneza.

luni, 30 martie 2015

noua moda la Montréal

Pe la noi se poarta nemersul la scoala din cauza de greva pentru aia care au votat greva (putini) si mersul la scoala dar neintratul la cursuri din cauza de usi blocate pentru aia care n-au votat (multi). Usile le blocheaza cei putini. Mascati. Pentru ca le merge. Cei multi stau ca prostii la usa, asteptand civilizat sa intre si explicand mass-mediei ca au cursuri importante de sfarsit de trimestru la care vor sa participe pentru ca la ei in facultate nu s-a votat greva. Universitatea nu ia nici o masura, ci suspenda toate cursurile. Am vazut un reportaj cu cei care au blocat azi universitatea. Cred ca erau toti drogati, nici unul nu a fost capabil sa lege o fraza in care sa explice coerent de ce se afla acolo. Unii dansau din buric (va jur) in fata camerei video.
Ceilalti studenti care voiau sa intre la cursuri ziceau ca ei n-au intrat in greva pentru ca n-au inteles pentru ce e greva, ca ei ar vrea sa fie alaturi de colegii lor dar ca nu inteleg exact pentru ce se lupta si mai ales de ce le blocheaza lor accesul.

Se mai poarta manifestatiile de 3 ori pe saptamana, cu strazi blocate si tot tacamul, mai ales seara si-n weekend cand ar trebui sa stea oamenii linistiti pe la casele lor, dupa ce muncesc ca tampitii si lasa pana la 60% din venit in impozit.
Se mai poarta party-urile de greva, ca de, sarmanii studenti obositi trebuie sa bea si ei o bere dupa ora 21, sa asculte muzica cu DJ si toate cele, ca or fi ei saraci, dar un 5 dolari de intrare tot se gasesc. Plus de-o bere si ce-o mai fi, ca nu putem sa spunem aici chiar tot ce se consuma la aceste party-uri... :)


Au revenit la moda uneltele agricole, ciocanele si alte insemne proletare, desi cei care le poarta se "autointituleaza" "les penseurs". Adica intelectualii, frate, in cazul in care nu v-ati prins.
Si acesti intelectuali sunt, culmea, ai unei singure universitati, aia la care din intamplare ma duc eu, din cauza de amplasament in buricul targului. Sunt studentii de la arte, stiinte politice, filo si ce alte specii de ganditori or mai fi fiind pe la facultatea aia (nici aia toti, sa ne-ntelegem). Pe cei de la arte i-am vazut, stau langa ei zi de zi, in acelasi amfiteatru. Intelectuali rasati, crema cremei friscii de pe tort cand s-a taiat si curge, unii dintre ei. :)))


Mi s-a cam taiat si mie. Stau si ma gandesc de ce imi dau eu banii la facultatea aia? Ca daca am nevoie sa ma simt 'telectuala, parca nu e cel mai bun loc. Nu in perioada asta, in orice caz. :)


Nici macar un student al vreunei facultati anglofone nu a intrat in greva. Pentru ca aia au inteles ca nu ai cum sa ceri cuiva mai mult de 60% din salariul lui ca sa ai tu la nesfarsit nu stiu cate subventii care-s oricum inutile, ca tu vrei mai mult si mai mult. Si ca tu crezi ca totul ti se cuvine, ca esti "ganditorul" profund fara de care nu se poate. Nu mai vrem, ba, ganditori, ni s-a luat! :)


Vestea buna e ca a venit primavara si la noi. Sunt in jur de zero grade si ieri m-a vizitat Mimi. Sau cel putin credem ca ea a fost, ca arata identic si culmea, era singura, lucru rar la specia ei. Cred ca s-a intors din tarile calde cu surorile ei si s-o fi hotarat sa treaca sa arunce o privire. Am vazuto pe gardul verde dintre noi si vecin, apoi in copacul mare al vecinului din spate, statea acolo si se uita in curte. Am iesit, am vorbit cu ea, mi-a raspuns, dar n-a venit la mine. M-am intors, am luat telefonul si am reusit sa fac cateva poze. Am chemato mai aproape dar degeaba, dupa ceva vreme si-a luat zborul. Lui P nu-i venea sa creada. Am zis ca si daca n-a fost ea, ci doar o coincidenta (si ce mai coincidenta), macar traim cu iluzia ca e bine sanatoasa si ca a supravietuit iernii. Ceea ce e minunat, nu? :)

duminică, 22 martie 2015

faire semblant

Azi la serviciu, dupa ce-am raspuns la tzispe mesaje si-am tras concluzia ca urasc sa scriu emailuri, am maturat, ca mi-a fost lene sa bag aspiratorul si erau milioane de pietricele aduse din strada. Nu ca am multi vizitatori, dar nu facusem curat de mult.
De fapt mi-ar placea sa scriu emailuri daca n-ar trebui sa scriu o gramada de lucruri inutile, de introduceri si incheieri dulcege si oarecum ipocrite. Acum sincer, nu ma intereseaza mai deloc ce fac colaboratorii mei in afara de treaba de colaborare, mai ales ca pe unii nici nu-i cunosc. Le doresc sa faca bine in general, ca-s fata buna, n-am motive si nici interes sa faca rau, dar restul chiar nu ma intereseaza si sunt convinsa ca nici pe ei.


Eu nu scriam chestii inutile in emailuri, trebuie ca am parut tare seaca la ce mesaje primesc. Ma simt obligata sa scriu si eu acelasi lucru, desi nu stiu de ce. Mi-am facut copy la unele dintre ele, ca poate le uit si vad ca-n mediul asta sunt la moda. Asta o fi cheia succesului? :))))


In ultimele zile am scris/primit o gramada de scrisorele, o sa particip la un eveniment si am impresia ca-n loc sa ni se consume energia sa promovam evenimentul, ne-o consumam sa ne spunem banalitati intre noi. O fi de vina si iarna asta lunga si faptul ca oamenii cu care n-am vorbit din decembrie ma intreaba toti daca am supravietuit iernii, de parca nu se vede ca sunt vie si de parca iarna s-a terminat. O sa vedem care ajung pana la sfarsit si care-si taie venele pana-n aprilie, la eveniment. :)))  Cred ca de cand stau mai tot timpul singura in galerie, m-am salbaticit. Culmea e ca uneori ma rog sa nu intre nimeni pe usa.


Iar dupa ce-am maturat, am dat cu mopul, asta ca sa variez activitatile mirobolante. Apoi m-am uitat la videourile trimise de P (vreo 3) cu pisoiul cel nou (nu era nou pentru mine) care a venit sa manance si sa bea apa pe care tocmai o pusesem inainte sa plec si care nu era inghetata. A facut vreo 3,4 video, ca sa vad cat de mult a mancat-baut. Cica era si el in pauza (P, nu pisoiul). Alt salbatec (tot el). :)

Apoi m-am uitat pe geam. Mult. Oameni trecand rebegiti, ca doar sunt -15C.

vineri, 13 martie 2015

a mai cazut o stea - Michael Graves

Michael Graves, unul din cei mai mari arhitecti ai omenirii s-a stins la 80 de ani in locuinta sa din Princeton, NJ.


Cunoscut ca arhitect postmodernist si reprezentant al curentului Memphis in design (desi mie nu mi se pare ca are atat de multe in comun cu Memphis sau ma rog, stilul sau se apropie mai mult de art-deco decat de Memphisul colorat prin excelenta al scolii lui Ettore Sottsass), Graves a lucrat mult cu compania Alessi pentru care a desenat ceainice, o rasnita de piper, un suport pentru sare (cred ca nu se numeste solnita, solnita e aia deschisa, nu?), un robot de bucatarie, un prajitor de paine si multe, multe alte obiecte de design.

M-a impresionat faptul ca desi marea majoritate a designerilor de calibru lucreaza numai cu companii de top, el a desenat multe obiecte de bucatarie pentru compania americana Target care detine  unele din cele mai ieftine magazine cu de toate. Am gasit cu ani in urma un suport pentru bucatarie desenat de el, care costa numai cativa dolari, la Target.
Tot el a desenat manerul pentru cada din imagine, care e superb, pe langa ca e foarte practic pentru persoanele in varsta.

Ca arhitect e cunoscut pentru constructiile din NY (un zgarie nori  cunoscut ca si cladirea lui Graves, nu stiu exact cum se cheama), pentru cladirile construite pentru Dysney CA si FL (cea cu piticii din imagine pe care am avut placerea s-o privesc de aproape este in Burbank, CA), pentru hotelul din Egipt si pentru multe, multe alte cladiri de-o subtilitate arhitecturala rara care penduleaza intre un modernism tardiv si-un postmodernism cuminte.

In Fort-Lauderdale Florida este un hotel care va fi renovat cu ajutorul biroului de arhitectura Michael Graves. Am vazut poze in ziarul local in ianuarie, va fi de toata frumusetea, o sa pun poze in curand.

Sper sa se fi realizat planurile dinainte ca arhitectul sa fie bolnav, desi in mod normal la varsta lui probabil ca doar coordona lucrarile biroului sau.

In 2003 Graves a fost internat in spital cu probleme serioase de sanatate (o paralizie cu care a trait de atunci) si-n timpul internarii, privind designul spitalului in care se afla,  a decis: "It's far too ugly for me to die here".
Desi bolnav, a continuat sa deseneze: "Whether I was paralyzed or not, I would draw, because drawing for me is like playing the piano. /.../ You've got to keep practicing, got to keep doing it. It's not that you lose it, but you don't draw as well if you don't draw every day", a declarat Graves pentru CNN.

Si ca sa ma laud un pic, sunt fericita posesoare a rasnitei de piper si a ceainicului din imagine care vine in diverse culori la Alessi, dar al meu e exact ca cel din imagine. Iar pasarea incepe sa fluiere, cand apa e fierbinte, of course. Dupa cum observati, combinatia de gri petrol si grena/ portocaliu/bej este marca de comert Graves.


Nu te vom uita, Michael Graves!



marți, 10 martie 2015

nana

Dupa o incursiune in literatura canadiana engleza si americana in care m-am lansat in vacanta de iarna din cauza de Florida, m-am intors brusc si dintr-o data la autorii de limba franceza din Quebec pe care-i neglijasem cam de mult.

Pe Michel Tremblay l-am "cunoscut" prin intermediului teatrului sau si l-am intalnit apoi in carne si oase la un eveniment muzeal. Asa se face c-am pus mana pe primul roman semnat de el care mi-a iesit in cale si care s-a intamplat sa fie prima parte a trilogiei "La diaspora des Desrosiers", numita "La traversée du continent".

Romanul vorbeste despre Rhéauna (Nana), copilul de 10 ani ce traverseaza Canada intre casa bunicilor din Saskatchewan unde a crescut impreuna cu cele doua surori adorate si Montréal, locul unde urmeaza sa-si reintalneasca mama, dupa multi ani. Un lung voiaj in tren intrerupt de vizite la cativa din membrii familiei ce locuiesc intre cele doua puncte ale parcursului.  O aventura incredibila pentru copilul sensibil si inteligent (care poarta numele mamei autorului), dar care traieste drama dezradacinarii intr-o lume greu de inteles. O incursiune pentru noi in lumea canadiano-franceza a anului 1913 si o intalnire neasteptata cu dialectul "joual" vorbit in Québec.

N-am sa deconspir complet actiunea in cazul in care cineva se hotaraste sa citeasca romanul, am sa spun doar ca el are savoarea delicioasa a unei "carré au dates" cum numai femeile din québec stiu sa pregateasca. Fara zahar in exces, fara pretentii, insa de-o subtilitate aparte.


Pofta buna! :)  Pentru cei care prefera gustul picant, avem si asa ceva!

PS- Am sa va traduc un paragraf care mi-a placut tare. Nana se opreste intr-una din seri la una dintre matusi, unde se afla pentru prima data in fata unei cazi de baie imense, plina cu apa ferbinte care raspandeste un incredibil parfum de rozmarin. Matusa Bebette ii explica cum ca uleiul de rozmarin e un produs exotic iesit din comun, ce nu serveste numai la mancare:

" Pe eticheta aici scrie ca are virtuti terapeutice. Nu stiu ce inseamna asta exact - Rosaire pretinde ca vrea sa zica medicale, insa Rosaire are in cap numai medicamente -, dar eu imi spun ca atunci cand folosim un cuvant atat de lung, trebuie ca e extrem de important! Ma imbaiez cu asta in fiecare zi, eu, fir-ar al naibii sa fie si-n plus de-a fi curata si hidratata, miros bine de n-ai vazut. Dar nu pot sa-ti zic daca sunt sau nu mai sanatoasa".

duminică, 1 martie 2015

neprimavara, uneori II

in martie ne e cel mai greu.
de nesuras.
de neflori.
de nemangaiere.
ultimele cuvinte ti-au fost in gluma.
am ras toti, ca asa erai tu.
de-aia.

nu ma mai tem.
mi-ai aratat ca restul nu conteaza
si ca nu suntem nimic,
iar asta e mult.
uite acum rad.
nu plang, ca asa erai tu.
de-aia.