miercuri, 24 iunie 2015

franturi cu aschii sau 444

Acum cateva zile am alergat un iepure 30 de minute prin curtea bisericii. Vorba vine curte, ca e un parc unde ne mai plimbam/alergam noi cainii, mai ales cand sunt celelalte doua parcuri ocupate cu aia micii care fac sport. Preotul nu se supara, e de treaba, el doar plateste taiatul gazonului. Ca o paranteza, e o nebunie sa vezi tanci de 4,5 ani jucand fotbal, echipati ca la carte, cu jambiere, incaltari cu crampoane, tricouri in dungi, sunt a-do-ra-bili!

Bunnn, deci n-am prins iepurele, desi m-a lasat chiar sa-l ating in timp ce-mi rontaia morcovii, banditul, ce credeti ca altfel ma lasa? De fapt cred ca puteam sa-l insfac, dar mi-era sa nu ma muste si apoi sa-l scap, il asteptam pe P sa vina sa ma ajute. Cand a venit el, iepurele, satul de mine, traversase strada si intrase intro curte. Era negru tot, cu niste ochi mari, o frumusete. De atunci ma plimb cu morcovii in buzunar,  dimineata si seara si nimic. Eu ma gandeam ca daca-l prind sa-l duc la un refugiu, P mi-a zis ca il pastram, ca la refugiu nu se stie ce decid sa-i faca. L-am si botezat, il cheama Lappi, dar el nu stie.

Asadar daca vecinii mai aveau vreo indoiala, acum sunt probabil convinsi ca sunt nebuna (mai ales doctorul in fata casei caruia am fugarit iepurele, cu morcovii in mana). Mi-ar placea sa stiu ce fel de medic e, ca daca e psihiatru, intelege. M-am intalnit si cu vecinul Sylvain care mi-a zis ca ma ajuta sa-l prind daca-l facem la cuptor. L-am privit oripilata (va jur ca uitasem ca iepurii se mananca) si i-am zis ca nu mai vorbesc in viata mea cu unul ca el si ca nu mai e prietenul meu (asta pentru ca Sophie, fetita lui de 6 ani m-a vazut pe iarna de departe venind cu masina si-i striga lu' tacsu": tata, vino repede, uite-o pe prietena ta!" Eu i-am zis in gluma ce i-am zis, dar cred ca si-a dat seama ca era si un pic serios. Mai tarziu a venit sa ma intrebe daca am nevoie, ca ma ajuta sa cautam iepurele. Mda, parca ala statea sa ne astepte pe noi.

In rest am fost intro perioada cam naspa, ultima intamplare din lumea artei m-a pus tare mult pe ganduri, fara sa aiba legatura cu persoana cu care am avut discutia, care oricum nu merita. Acum sunt in plina creatie, visez si ziua si noaptea la ce voi face si cat va fi de minunat. Mi-a luat timp si energie sa ajung la o concluzie, am trecut prin diverse faze, incepand cu cea: "imi bag picioarele". :)))
Nu renunt la arta/galerie, renunt doar la un compromis pe care l-am facut pentru artistii contemporani. Nu renunt la ei, dar care vrea, e liber. Adica refuz sa ma inregimentez intr-un concept care nu ma satisface, doar de dragul de-a fi in rand cu lumea. O sa fie o schimbare, o sa fac ceea ce-mi place, adica ceea ce voiam sa las pentru la pensie. La pensie o sa ma plimb, na! Sau o sa ma asez pe malul lacului, inconjurata de animale si-o sa plantez busuioc. De ce busuioc? De ce nu? :))))

Si am reluat datul in barci, adica am scos caiacul la apa.
Si azi am aflat o sintagma pe care n-o cunosteam - pejorativa, evident - si am ras o juma' de ora: "les sciences molles". Si nu, nu m-am simtit in nici un fel c-am ras, sunt ticaloasa.

Si ma intreb pentru a n-a mia oara cum ajunge un om aparent normal la cap sa-i ia  apararea unuia ca Ponta pentru orice zice/face si sa-i para absolut normal ca mie de exemplu, ca roman cu dubla cetatenie, sa mi se poata ridica cetatenia dobandita prin nastere, pe motiv ca nu mai am nevoie SA VOTEZ. Vorba lui P, o fi ceva in mancare... caci lui ce-i pasa, o sa ia cursuri de chitara bass cu nimeni altul decat cu acest domn, pe numele lui Hansword Rowe.

Sunt invidioasa!!!!

Iar pentru cifra asta a trebuit sa sterg un post. Si nu pentru ca sunt superstitioasa, dar asa.
Sa ne reauzim veseli!



sâmbătă, 13 iunie 2015

niste intoleranti sau cum s-a virusat camila

Drumul de intarcere din Florida n-a fost atat de interesant ca cel de dus ci mai degraba stresant. Nu tu tinere care sa bea vodci pe care sa le numar, nu tu rupatoare de foi de revista (sau o fi rupacioasa) pe care s-o urmaresc... Un biet catel pe randul din fata, al carui stapan a fost pus pe scaunul dinspre culoar de catre desteptii de la AirCanada si care maraia/latra aproape de fiecare data cand trecea cineva la doi centimetri de nasul lui, adica destul de des. Dar parca pot sa-l condamn? Si eu as fi facut la fel! In plus, nici unul din aia din stanga - dreapta scaunele de la geam n-a catadicsit sa schimbe locul cu stapanul, ca doar na, voiau sa admire peisajul.

As fi schimbat eu sau P locul cu el daca nenea de langa mine n-avea o fobie de caini (sau o intoleranta asa in general) si nu tresarea incat sa ma enerveze la maxim de fiecare data cand cainele latra. Adica nu era forba de tresarire, ca na, poate avea omul probleme neurologice, ci mai ales de grimasa pe care o facea si felul in care-si dadea ochii peste cap, teatral. Deci nu ma stresa catelul cat ma stresa el, mai ales dupa ce-a refuzat castile pe care s-a oferit sa le cumpere pentru cei din preajma stapanii cainelui.
Asa ca i-am spus lui P cu voce tare, in franceza, ca nu ma streseaza cainele cat intoleranta unora. Nu stiu daca domnul de langa mine m-a inteles (vazusem ca avea pasaport american), dar cred ca da, pentru ca a devenit mai putin dramatic pana la Montréal, unde s-a bulucit sa coboare din avion inaintea celor cu trei scaune in fata lui, ceea ce nu-i chiar frumos pentru un domn sensibil.

Asa cum nu e nici sa-ti dai cu (o tona de) parfum cand stii ca iei avionul, parfum ce se amesteca cu tutunul pe care-l duhnesti. I-as fi transmis asta cu prima remarca la adresa catelului. N-a fost sa fie.
Undeva in fata un copil a urlat din toti rarunchii vreo doua ore, dar asta nu deranja aparent pe nimeni, ca de, nu e "politically corect" s-o arati.
Tocmai cand sa-i sugerez stapanei cainelui sa ceara sa se mute pe unul din cele trei scaune libere de pe ultimul rand, il vad pe un nene aparand acolo ca din senin, apoi un steward insotindu-l si pilotul facand apel la un doctor din avion. Hait, zic, ebola e cu noi! Si-o fi zicand la fel si doctorul, de nu s-a aratat. Ii spun lui P sa nu mai bea apa/nimic ca nu e cazul sa mergem la toaleta (ceea ce evitam pe cat se poate in avion) si regret ca nu am nici macar o esarfa s-o pun la nas. Omul ii explica stewardului ca are probleme de respiratie. Acesta din urma se grabeste sa completeze un formular, fiind tot ce poate sa faca pentru om. Masca nu gaseste necesar sa-i dea, probabil ca nici n-are.

Ajungem in sfarsit la Montréal, asta de langa se buluceste sa iasa ca sa scape de caine sau de mine, caci o fi simtit ca-l simpatizez maxim, iar noi ne curatam din nou la fel de inutil mainile cu dezinfectant. Ce-am respirat nu mai conteaza.

A doua zi, o cunostinta intoarsa din China si Coreea povesteste ca aeroporturile din Asia sunt aproape pustii, singurii plimbareti purtand masti, din cauza de MERS (Middle East Respiratory Syndrom). E un fel de psihoza colectiva mai ales in Coreea, zice el. Imi amintesc clar figura barbatului din avion: coreean. Huh! Mai iau 3 pastile de echinaceea si astept cele trei zile cat ar trebui sa dureze incubatia. Azi, maine ar cam trebui sa respir greu...

joi, 4 iunie 2015

en réalité je suis très gentille

In avionul inspre Florida, pe scaunele din stanga mea - dupa culoar - erau doua tipe la 30 de primaveri ashea care si-au comandat cate o vodka mica si un pahar cu gheata, imediat ce-am fost in aer.
Stewardesa le-a intrebat de cateva ori daca nu vor si altceva langa. Credea ca n-a inteles bine. Nu, nu, doar cate un pahar plin cu gheata. Si ca sa nu va retinem ca pareti ocupata cu servirea mesei acestor oameni, ne lasati de pe acum inca doua sticlute. Sa fie pe stoc. Au scos apoi o caserola de plastic cu fructe taiate din care apucau pe rand intre unghiile false ale aratatorului si degetului mare cate o bucata de capsuna sau de pepene, pe care o inecau tacticos in pahar.

Dupa circa o ora a venit femeia sa vada daca mai e marfa. Aproape ca se terminase, deci a mai adus doua mici. La ultima numaratoare se facusera 4 de caciula.

Dupa scurta vreme au aparut alte doua dudui din spatele avionului cu doua sau trei sticle de sampanie (mai mici decat cele normale, habar nu am cat sa fi avut) pe care le-au impartit intre ele patru, tipa ce statea exact langa mine cu care schimbasera cateva cuvinte si cu un domn din fata care le facuse complimete.

Au pus-o de un party ad-hoc intre banchete, cu selfie-uri, rasete, etc. Stewarzii s-au perindat sa-i ureze uneia dintre ele toate cele, n-am inteles ce, caci aveam castile pe urechi. Le mai intrebau din cand in cand daca mai vor ceva.

Or fi avand oamenii procent din vanzari?  Poate ca nu, dar daca nu stiati AirCanada are cele mai de gasca echipaje de zbor. Sunt sigura c-a venit si pilotul cat n-am fost eu atenta.

Tipa din stanga mea (de dincoace de culoar) citea revista din avion inainte sa intre in gasca lor. Presupun ca a gasit articole interesante, ca a inceput sa rupa foi din ea. Sau n-avea chef sa le citeasca si-a zis c-o face mai tarziu... Mai rasfoia cateva, mai rupea una. O impaturea cu grija, presa marginea intre unghiile false ale aratatorului si degetului mare si o baga in Vuitonul din dotare si tot asa.
La un moment dat mi-a zambit, cand am ridicat eu ochii din carte, caci ma prefaceam ca citesc dar in realitate numaram vodcile si-o urmaream pe ea. Am fi putut probabil sa ne si imprietenim, daca nu as fi asociala. Poate-mi dadea si mie o foaie. Ca sa nu mai zic de sampanie. Dar nu! Asa ca s-a intors spre fetele din stanga si s-a imprietenit cu ele.

Iar eu am ramas fara prieteni, c-asa-mi trebuie. Si nici stewarzii nu mi-au urat nimic.
Data viitoare o sa-mi comand vodca. Fara gheata! Si-mi pun si unghii false pe care-mi aplic strasuri, na! :))))