luni, 28 septembrie 2015

ma lune a moi

Am ajuns acasa pe seara, dupa vreo sase ore de aer liber. Dupa ce-am mancat chiftelele din dotare pe care le "efectuasem" aseara (v-am dat reteta cu dovlecei si cartofi? o bunatate) si-o salata, am iesit cu Félix la plimbarea de seara, caci asta e frumusetea cu un caine ca el, chiar daca am fost plecati toata ziua si suntem morti de oboseala inclusiv el, TREBUIE sa intreprindem marsul de seara ca si cand nu am fi obositi.

Cum mergeam noi asa, P are ideea mareata sa ne uitam la luna in seara asta. Sa ne uitam, cum nu? zic. Pai da, dar cu telescopul. Si pentru asta trebuie montat.
Perfect de acord, dar sa stii ca daca vrei sa te ajut, nu pot.

Ajunsi acasa m-am pus in pat iar el a inceput sa monteze singur magaoaia. Normal ca mi s-a facut mila in urmatoarele 2.5 minute si m-am dus asa tarandu-ma in sufragerie, macar sa-i ridic moralul. Am deschis si-o sticla de vin, sa ne remontam. Asta era pe la 20h30.
Ora 22h00 ne-a prins in curte, facand poze si pandind vecinii sa-i invitam la telescop. Pensionari, toti erau in casa. Asa c-am beut singuri, ceea ce ne-a asigurat o luna rosie ca focul, pe alocuri cam tremurata.

Ne-am facut o promisine: ca la urmatoarea eclipsa rosie, in fo 30 de ani adica, sa fim tot in curte. Cu stransul suruburilor o sa stam probabil mai prost, asta daca ne mai amintim ce sunt alea. Nu va mai povestesc scenariile intalnirii cu extraterestii, adica noi, in anii de gratie 2040...






duminică, 27 septembrie 2015

Such a perfect day...

M-am trezit intr-un mare fel, am simtit dis de dimineata un "je ne sais quoi" ce ma-mpingea sa fac din ziua aia una deosebita. Cum P avea treaba multa (nu ca eu nu aveam) si nu voiam sa-l tentez cu vreo iesire, am decis sa incep cu cele mai placute activitati, eventual cele care implica deplasare, dar n-am gasit pe ordinea de zi decat niste cumparaturi. Bune si alea.

Sa iau cutii de carton pentru posta, hartie de scris, niste cartoane colorate pentru niste coperti, apoi daca tot ajung in zona sa trec si pe la magazinul de "scule" unde, pe langa suruburi speciale si cateva maruntisuri de gen, sa ma uit de un ventilator cu picior ca poate sunt la reducere. Iar daca tot am ajuns acolo, sa trec sa cumpar si de-ale gurii de la magazinul ala asa si pe dincolo, mai ales acele sortimente care nu se gasesc aproape de casa. E bine, imi zic, o sa ma uit si la cosmeticale si-o sa fie chiar misto, ca mai nou mi le cumpar toate de la alimentara.

Ma duc sa iau hartie si simt un pic de bucurie in fata celei colorate. Imi rasfat ochii. Imi mai cumpar vreo doua creioane mecanice Schneider ca P mi le pierde chiar si pe cele ascunse bine, cu siguranta a gasit ascunzatoarea. Sa cumpar creioane ma bucura intotdeauna. Pe voi nu? Nuuuu? :)
M-am mai invartit, dar degeaba, exista o limita in a cumpara lucruri de care nu ai nevoie dintr-o papetarie.

Ajung la magazinul cu de toate, ma uit repede la cratiti/tigai, storcatoare de fructe si cutite (astea ma fascineaza intotdeauna, pe voi nu?), dar ma stapanesc eroic si nu cumpar decat o tigaie din fonta la foarte reducere, mai am una si e extraordinara, dar uneori am nevoie de doua in acelasi timp. Ajung la ventilatoare. Mai aveau cateva modele dar cum nu eram chiar sigura de care vreau si cum mi s-au parut scumpicele, am zis ca ma mai uit si-n alte locuri alta data. In plus, imi mijise in minte o idee inca de la intrare si-o simteam cum creste.

Daca iau ventilator, sacii nu mai incap. Si doar ma plimb cu Smartul. Cu cat ma gandeam mai abitir la saci, cu atat mi se parea normal sa-i iau pe ei si sa las ventilatorul. Si cu atat ma simteam mai bine.
Ma duc la casa, platesc si spun apasat: Mai vreau si cinci saci de balega! Trei de oaie si doi de vaca!
Aaaa, da? Ati spus trei de...
Trei de oaie si doi de vaca, raspund cu siguranta unui cunoscator. Aveti si niste folie? ca n-am venit pregatita.

Trec apoi repede pe la alimentara, iau ce mai aveam de luat, dar nu prea multe ca nu mai am loc.
Ajunsa acasa, P vine sa ma ajute cu bagajele. Ia de pe bancheta din fata tot ce ingramadisem acolo, mancare, hartie, cartoane, apoi deschide portbagajul.
Ai luat pamant?
Nu! Am luat balega!
A, daaa? Ma intreaba cu tonul cel mai firesc de parca asta era scopul pentru care ma trezisem de dimineata. Presupun ca ne trebuie...
Sigur ca ne trebuie! Apa n-am luat ca n-am mai avut loc. Sa ducem sacii in spate, mai stii, poate ni-i fura cineva.






duminică, 20 septembrie 2015

nénuphar

Daca te duci sa faci o tura de caiac, poate incerci sa descoperi unde e bratul ala pe care l-am vazut pe harta, imi zice P cand am ajuns la tara. Trebuie sa fie putin mai departe de ultima casa, dar inainte de granita cu SUA. Vezi sa nu treci frontiera din greseala.
De parca ar fi prima data. :))

Locul cu pricina e la vreo 60 de km la sud de Montrèal, la circa 2.5 km in linie dreapta de granita, dar pe apa suntem practic intre cele doua puncte de frontiera: postul canadian se afla la stanga, cel americam la vreo 2 km spre dreapta. Ne putem plimba in voie pana la postul american, unde se afla o mare borna alba pe apa care iti indica punctul de granita. Daca vrei sa treci esti obligat sa tragi pe dreapta la post (ca sa nu vina ei cu salupa sau elicopterul dupa tine).

La intoarcere in Canada tre' sa te infatisezi doar la postul canadian sa le spui cand ai plecat spre US si mai ales ce-ai cumparat (ca sa te taxeze
daca e cazul).  Vamesii sunt extrem de draguti, am fost sa-i intrebam cum trebuie sa procedam si s-au mirat ca noi ne plimbam doar cu caiacul. Au zis ca daca venim des pe lac o sa ne invete pe dinafara, dar sa venim totusi de fiecare data cand traversam frontiera, ca daca nu pot sa vina dupa noi cu salupa si sa ne dea amenda.

Am plecat asadar in recunoastere si extrem de aproape de granita am gasit bratul cu pricina. Abia daca se zareste intrarea, mascata de vegetatie. Este un brat care intra adanc in pamant (cred ca e vreun curs de apa care se varsa in lac), intr-o zona larga, mlastinoasa, pe o fasie larga de padure ce margineste cele doua tari, un no man's land in adevaratul sens al cuvantului.
Cand am intrat cu caiacul cateva pasari si-au luat zborul. Am inaintat usor, era doar o dara in mijloc pe unde parea ca mai fusese picior de om vasla de barca, in rest vegetatie care iesea din apa. Eu, singura. Dar ma stiti curajoasa. Aveam telefonul cu mine, hahaha, care uneori nu mai stie daca e in Canada sau US si ma intreaba daca vreau nu stiu ce oferta ieftina.

M-am mirat ca pe alocuri iarba era culcata. Or fi animale, zic. ANIMALE! Ce animale pot calca iarba asa si pot trai in mlastina? Porci mistreti, poate. Unde am ajuns eu apa era abia de-o schioapa. Orice animal mai curajos ma poate ajunge, daca vrea.
Nuuu. Pana vine el eu imi incordez muschii si-am taiat-o cu caiacul. Si-n plus de ce m-ar ataca animalele? Numai om sa nu fie. Cu omul nu stii niciodata...
Inaintez. Trestii in dreapta. Verde in stanga. Covor de verde in apa. Si multi nuferi. Sus, albastru.
O libelula deseneaza cercuri perfecte pe apa si ma urmareste de aproape. Cate o pasare rupea linistea in fasii.

Zaresc apoi o barca ce parea parasita, camuflata in papuris. Ceea ce m-a intrigat a fost ca era ascunsa dupa un fel de ecran de panza. De ce o ascund? Or fi braconieri. Aici, langa granita, in gura lupului? Sau poate calauze care trec noaptea granita. Sau traficanti de mai stiu eu ce... Sa zicem ca nu m-am apropiat sa vad daca e ceva in barca si nici n-am inaintat mai mult spre padure, presupunand c-as fi putut, caci nivelul apei era extrem de scazut. Uneori ma impotmoleam in patul de frunze si alge si trebuia sa imping tare ca sa alunec din nou pe apa.

La asta ma gandeam cand am ajuns aproape de barca , dar cu toate astea nu-mi era propriu-zis frica. Eram prea relaxata. Anesteziata cu liniste. Nu era nici un nor pe cer. Doar vantul batea din cand in cand. Si erau atatia nuferi...
Nici la ceas nu m-am uitat - ca sa nu rup vraja - dar cred c-am stat acolo mai mult de-o ora, mai ales c-am facut si cateva poze... :) (ceea ce vedeti in vedeo plutind nu e mizerie, e vegetatia de sub, apa era clara ca lacrima).
















luni, 14 septembrie 2015

vivi se muta la noi

Azi am avut parte de-un spectacol gratuit in curtea din spate.
Ia uite veverita, imi zice P. Ce are in gura? Are in gura ceva mai mare ca ea! Ia uite, ia uite!

Cand colo, ce credeti? Vivi (caci asa am botezat-o acum cateva zile), isi ducea in gura propriul pui. Il cara pe asta de undeva din curtea vecinilor din dreapta, drept in cuibul din cedrul cel mai inalt din curtea noastra, situat la extremitatea stanga a curtii. Hahahah, fix ala de zece metri in care s-a urcat Cedri si gratie caruia isi poarta numele.

Pentru asta Vivi trebuia sa strabata toata lungimea curtii noaste, adica un spatiu destul de mare. Facea o halta in mijlocul curtii, timp in care se asigura ca nu e nimeni care sa o atace sau stiu eu ce sa-i faca. Se uita atenta spre fereastra noastra, semn ca stie ca o spionam. P se uita cu binoclul, eu incercam sa fac poze cu telefonul. Ne manam unul pe altul sa luam aparatul foto, dar niciunul nu s-a dus.

Nu stiu daca ala a fost trimul pui, dar dupa ce ne-am sesizat noi a mai mutat doi. Astia stateau ghemuiti cu fata la ea, nu parea sa-i tina ca pisica dupa cap ci de undeva de gat/de piept. In fine, mobila si cartile cred ca le mutase inainte. :)))
Vazusem de ceva vreme cuibul aparand acolo, ceea ce nu m-a surprins, dar fiind faptul ca vecinul din stanga a pierdut un frasin mare in fata casei, iar vecinii din spate au taiat cateva crengi moarte din copacul imens a catui coroana trecea la noi si-n care fusese un cuib de veverite.

Astora si pasarilor nemigratoare le-am dat eu iarna trecuta de mancare, caci tare grea mai e iarna canadiana. Si tot cu ele ma distrez cand isi pun puii sa adune frunze pentru cuib ca anul trecut si scapa astia pe jos 90% din frunze/crengi. Presupun ca importanta nu e eficienta, ci procesul de invatare. Ca dupa cateva ore de lucru ziceai ca plouase cu frunze la noi in curte si eram in toiul verii.

Bunnn, in ultima vreme era cam multa liniste dimineata, chiar ma intrebam daca au plecat dupa ce le-au stricat aia cuibul sau sunt doar ascunse. Acum cateva zile a aparut Vivi si primul lucru pe care l-am observat a fost ca avea pieptul mare. Cam cum au catelusele cand alapteaza. Nici urma de pui, insa. Dar am inceput sa-i dau iar alune, plus ca mananca un pic si din mancarea pasarilor. Offf, am si din astea o gramada, care mai de care mai frumoase, am un cardinal rosu si nevasta-sa gri sau invers, pe-astia ii stiu de anul trecut si ei pe mine. Si mai sunt doi albastri, plus gasca de vrabii.

Vivi incepuse sa ma astepte seara cand iesim noi la cina in curte, sa-i dau sa manance, P era mort de ras intr-o seara, a deschis usa si asta astepta acolo.
Asa ca ce s-o fi gandit, ce mai tura-vura, mai bine se muta cu totul. Cu Felix se descurca ea, asta o alearga din principiu ca nu suporta instrusi la el pe teritoriu, dar sigur ca n-are nici o sansa in fata bestiei vitezomane.

Deci suntem mai multi acum acasa, veverite nu avusesem in grija, dar simt responsabilitatea cum ma apasa. Sunt un fel de nasa, nu? :)))

Aaaa, mi-au inflorit si florile de toamna, semn ca iarna ne pandeste dupa colt. Trebuie sa fac provizii serioase de alune cu familia asta mare. :)




joi, 10 septembrie 2015

in colturi

conversatie

vorbesc singur de la o vreme.
adica vorbesc cu tine,
doar ca tu nu esti intotdeauna de fata.

intelepciune

si atunci m-am rugat:
"da-mi Doamne mintea romanului cea de pe urma", am zis.
si m-a facut cainele nimanui.

la rascruce/ politica/ lui Sorescu

m-am gandit s-o iau pe poteca din stanga.
dar daca nu e cea mai buna decizie?
atunci poate ar fi mai bine spre dreapta.
presupunand ca asta e cea care duce la tinta.
tu ai dreptate, o sa ma asez aici si-o sa reflectez.
si asa am ajuns ganditorul satului.


dezveșmântare

vine o zi cand cuvintele cad
ca frunzele uscate,
ca pielea sarpelui naparlit,
ca apa din ciutura sparta.

si-atunci te trezesti asa,
inutil ca o clepsidra neintoarsa
si fara sa ai cu ce-ti acoperi goliciunea.

miercuri, 9 septembrie 2015

Voilà

melodia pe care am ars fasolea, aseara. Si initial pusesem multa apa, da? Asa ca azi am zis sa fac o ciorba de linte ca asta fierbe repede si nu am nevoie sa o pun la inmuiat, imi ajunsesera cele 5 ore la inmuiatul celei aruncate, pfuuu.
Am gasit prin dulap doar "pois cassés" si-am decis sa fac o mancarica. Cum n-aveam chef sa stau sa o pandesc, am pus mai multa apa ca de obicei si s-a cam spart (nu ca n-ar fi fost deja sparta, daca intelegeti gluma subtila), asa ca am transformat-o in ciorba.
Dupa ce am facut ciorba care n-a iesit rea ca i-am pus condimente si legume ca-mi parea destul de "fada", am avut o revelatie! "Pois cassés" din franceza inseamna mazare. Doar ca aici cumpar uscata, nu gatesc legume din conserva.
Cand i-am spus lui P ca ciorba de mazare nu exista, mi-a raspuns ca "pourtant, elle est là, devant nous, et c'est tout ce qu'on a sur notre table!".

Deci daca n-ati auzit niciodata de ciorba de mazare, ca mine, auziti acum. Ea exista!
Vaiii, intr-o zi, cand voi fi epuizand toate celelalte meserii, o sa scriu o carte de bucate. Presimt ca o sa aiba multe semne de punctuatie.
Stati pe-aproape! 
Voilà! Rezistati pana la minutul 2.16. Daca rezistati pana la 2.20, o sa intelegeti de ce.. . :)))))))))))



marți, 8 septembrie 2015

les bateaux...

ieri pluteam fara tinta in noul caiac. oh, e atat de usor ca la prima tura mi-a fost putin teama, am avut senzatia ca e instabil si ca pluteste ca o frunza, dar nu. adica da. dar e bine.
cand ajungeam prea in stufaris mai dadeam o vasla (ma rog, vorba vine, padela) si tot asa. imi spuneam ca data viitoare va trebui sa-mi aduc neaparat o carte si sa plutesc asa pana ma ustura pielea... desi as putea sa vin si c-o umbrela.

tot negandindu-ma la nimic cineva mi-a soptit ca azi incepe scoala (aveam un curs de dimineata), nu stiu de ce mintea mea se incapatana sa creada ca incepe saptamana viitoare. poate de prea multa "inca vara".

cand m-am intors la destinatie peste 30 de minute, P mi-a zis ca trecuse o ora si jumatate. eh! a plecat si el la o tura scurta si la intoarcere isi schimbase parerea, isi ia si el alt caiac, nu mai vrea barca cu vasle.  :)))

in rest toate bune, toata saptamana viitoare tot spre 30C se anunta, poate am timp de inca o tura, caci:


"le voilier est sur le quai,
 l'océan est sur le vent,
 nous ne sommes pas partis..."

PS- cantecul e de Jean Leloup - Les bateaux

sa aveti o toamna bronzie! :)