marți, 24 noiembrie 2015

nimic nu mai e ce-a fost

La granita pari picat din luna cand spui ca mergi la NYC sa vizitezi muzee, esti intrebat daca mai faci si altceva si zici ca nu. Te gandesti ca poate ai dat raspunsul gresit si trebuia sa zici ca mai si mananci si dormi, dar ca de obicei e prea tarziu ca s-o mai dregi, esti deja bizar.
Cand spui ca hotelul ti-e in Manhattan, esti rugat sa astepti inauntrul vamei pana se uita ei putin la masina. Putinul e relativ. E prima data cand se intampla si am senzatia ca nu si ultima. Intram in alta etapa, e clar.

Nu ne-au mai intrebat daca avem fructe si aveam. Nici eu nu le-am spus ca am zis ca vad ei si singuri, ca nu sunt chiori. Da' ce, parca de niste grapefruit nu puteau ei sta? Au cautat ce trebuia, apoi ne-au urat drum bun. De fructe n-a mai venit vorba. Am remarcat ca atat vamesii de la ghereta cat si cei dinauntru erau umani. Cei dinauntru faceau glume. Parca primisera ordin sa nu mai fie constipati, sa fie oameni. Macar atata, daca incep sa ne dea jos din masini, sa ne faca sa asteptam juma' de ora, apoi sa ne controleze si-n chiloti, stiind totusi ca ne ducem la ei sa le dam bani, nu sa le luam. De inteles ii inteleg totusi si asta ma enerveaza, o sa ajungem sa gasim normal sa fim opriti si perchezitionati pe strada, cu arma in mana.

De la Montréal la NY erau cel putin 10 echipaje de politie pe autostrada, dintre care 99,9% asteptau cu fata spre NYC. Au cas où...
Iar in Manhattan politie cata frunza si iarba. E drept ca urma sa fie un fel de parada peste doua zile
, dar totusi, mirosea a schimbare. Hotelul nostru e aproape de World Trade Center. Cei sapte, opt politisti de langa World Trade Center aveau puscoace automate carora le vedeai de departe tevile.

E prima data cand am vazut World Trade Center dupa ce l-au reconstruit. De fapt au reconstruit doar un turn undeva langa amplasamentul fostelor turnuri gemene. Turnul e relativ "conservator" dpdv al formei si materialelor utilizate: genul de zgarie nor din sticla si metal terminat la partea de sus sub forma piramidala. Dezavantajul zgarie-norilor new yorkezi e ca-i poti vedea foarte rar in toata splendoarea lor, fiind mai tot timpul ascunsi dupa alte cladiri. Cum la NY nu exista arhitectura de proasta calitate, pierzi intotdeauna din detalii, la prima vedere.
Turnul meu parea deci relativ anost vazut de departe, dar cand ne-am apropiat am descoperit ca primele vreo 20 de etage sunt extrem de interesant concepute. Peste materialul propriu-zis s-au montat panouri de sticla groase de cativa centimetri care se rotesc in jurul axei proprii si care pot crea diverse forme. E ca o constructie din carti de joc pe care o poti rearanja diferit, dupa cum iti place. E ca si cand ai un turn caruia-i schimbi forma, concept arhitectural extrem de interesant dar destul de vechiut dealtfel.

Pe locul celor doua turnuri gemene nu s-a construit. S-au pastrat cele doua gropi imense ce reprezinta fostele fundatii care au fost transformate in monumente. Sunt doua gropi gigantice de sectiune patrata de circa 3 etaje, amenajate in fantani. Apa se scurge spre partea centrala unde se gasesc alte doua gropi negre de sectiune patrata ce par sa nu aiba fund. Senzatia e extrem de puternica, te trimite cu gandul la un mormant gigantic, la o groapa comuna, la un "dépotoir".

Apa cade de la nivelul nostru, de foarte de sus deci, formant un zid luminos. Efectul vizual si auditiv e cum am zis, extrem de puternic, de prabusire. Zidul exterior are o placa metalica in care s-au decupat numele victimelor din 9/11. Placa e luminata din interior. Efectul total e incredibil, mai ales ca din loc in loc erau cativa trandafiti albi infipti in placa aceea cu nume.

Va las sa judecati singuri, desi e relativ dificil daca nu imposibil, sa captezi un sentiment cu ajutorul unui aparat foto. Daca am timp o sa incarc si un video.

PS- turnul pare micut in poza pentru ca poza e facuta de pe deal, cred ca lipseste cel putin 1/3 din el. Pe net gasiti poze interesante daca doriti.


marți, 17 noiembrie 2015

Sober

am senzatia ca traiesc intr-un film suprarealist. dar nu oricare, ci unul extrem de prost, incarcat de simboluri pe care regizorul a decis sa le lase agatate unele de altele, asa numai ca sa destabilizeze. sau pentru ca n-a putut mai mult.

ce pacat ca nu-mi place alcoolul, ar fi un moment bun pentru a consuma in cantitate. iar de fumat m-am lasat de prea multa vreme, fir-ar... si tocmai acum parca miroase mai abitir a ierburi aromatice la liber, peste tot in jur...

colac peste pupaza, P imi tot aminteste ca exista retete speciale de brownies sau de biscuiti, de parca nu stie ca  zaharul nu face bine.

ps_ spiritelor artistice le recomand varianta asta: https://www.youtube.com/watch?v=Y697CvJdMBA


duminică, 15 noiembrie 2015

reflets

Reflets racines dans l’eau calme
Des collines cavalières
Sous leur robe
L’infortune parle à son maître
Le sourd a des rages de troupeau
Comme un fagot de fouets
Veille des décors résignés
Les oiseaux sortent de la nuit
Avec des chansons de secours
Un coq de panique jaillit
Des vignes de l’orage
Les vendanges sont faites
Sur son pupitre le front s’étale
Comme le froid sur le miroir des morts
Entre deux semblables
Le lourd naufrage du sommeil. 
 
Reflets racines dans l’eau calme, Paul Éluard 

joi, 12 noiembrie 2015

subiectele la examen

Gata cu primul examen la arhitectura. Ma rog, istoria arhitecturii, ca aproape tot ce fac eu la scoala e istorie, poate si de-asta e asa interesant.
Examenul a durat trei ore ca orice examen care se respecta si cred ca am scris binisor, acum am vazut ca la primul punct zicea sa dam exemple de biserici (la toate zicea asta, normal) SI DE PERSOANE care au influentat evolutia in cauza... Eu am vorbit in principal de biserici si de arhitecti, dar cred ca trebuia sa mai zic vreo doua nume de "Monseigneurs" sau episcopi, erau niste chestiuni istorice importante legate de cele 300 de biserici aproape identice din Londra industrializata a anilor 1800. Mi-a scapat. Da' daca intram in asta imi mai trebuiau 3 ore ca si-asa am lasat creionul jos la ora 20.55. Probabil trebuia doar sa specific numele oamenilor. Mno.
Am apucat sa corectez, dar mi-am uitat pasta corectoare acasa si lucrarea mea arata ca naiba, cu taieturi, scris langa... Am avut dreptul la dictionar si cred ca doar eu am folosit unul (de fapt l-am intrebat pe prof inainte ca sa fiu sigura ca avem voie si a zis: da, da, cum sa nu) si pe cuvant ca l-am rasfoit des, dupa ora 19.30 parca era din ce in ce mai greu cu ortograful. 

Si ca sa ma laud, la lucrarea scrisa tot la cursul asta (partea cu primele forme de urbanism, tz-ispe mii de fortificatii intinse pe vreo 200 de ani, ceva istoria religiei si cateva biserici) am luat 9.50 din 10. Nu stiu pentru ce au fost alea -5 procente, dar mi-e drag de nota pentru ca media clasei a fost 66% si incepusem sa am indoieli dupa ce proful ne-a explicat inainte sa ne spuna nota ca lucrarile au fost slabe in majoritate. Zic intotdeauna ca nu ma intereseaza nota si nu ma afecteaza daca e de exemplu 75 sau 80%, insa ma bucur cand e foarte buna, mai ales la lucrarile cu subiecte "libere". Am inca teama de-a scrie intr-o limba straina, desi cred ca m-am ameliorat mult in franceza, mai ales la costructia frazei. Atat de mult ca stau sa ma gandesc daca nu incep sa le pun invers in romaneste, dat fiind faptul ca in afara de blog nu scriu nimic altceva.

Observatia mea: cursurile de arhitectura sunt cele la care citesc si cand n-am chef. Adica am chef si atunci cand n-am. :)))
Mi se intampla sa merg cu P la plimbare si sa ma trezesc vorbind: "Uite casa asta este o « cutie paladiana » cu ceva accente prost inspirate de stil victorian". O sa ajunga saracul sa ocoleasca bisericile, ieri imi zicea la un moment dat in timp ce ne plimbam prin centrul vechi sa nu ma uit la dreapta unde trona in toata splendoarea ei o biserica neo-gotica stil georgian.

De multe ori ma intreaba cate ceva doar asa la misto, stiu sigur ca stie, de multe ori mai bine decat mine, doar a studiat un an arhitectura adevarata cu portofoliu de desene si tot tacamul. Plus un an de arta plastica si istoria artei, in vederea pregatirii admiterii la arhitectura. 
Mda, uneori e asa si pe urma invers, alteori e invers si pe urma asa.
Subiectele sunt astea, ca sa nu le uit. Si mai ales sper sa nu uit raspunsurile. :))))

 


marți, 10 noiembrie 2015

arta in fata casei

Daca nu ajung eu la "Spiral Jetty", vine "Spiral Jetty" la mine, mi-am zis zilele trecute in timp ce plimbam cainele.  Sunt indragostita de "land art", dar manifestarile de gen sunt de fiecare data departe, nu ca n-ar exista inca. Cunosc un domn care face land art si care ma invita in fiecare toamna pe Mont St-Hilaire unde el participa la "Création-sur-le-champ", dar ba sunt plecata in perioada aia, ba nu am timp, din pacate.
Dar surpriza! Pe strada paralela cu a mea, vecinul care face iarna ursi din zapada, vara cai din sarma si toamna vrajitoare din orice, facuse o spirala din frunze, in fata casei lui si alta putin pe terenul vecinului.

Cum se afla in fara casei, i-am cerut permisiunea sa fac poze si i-am multumit pentru asa o frumusete. Ii multumisem si-l felicitasem si pentru calul gigantic din sarma din fata casei de asta vara (l-am pozat candva, dar nu mai gasesc poza). Cateva zile mai tarziu langa cal se afla si-un manz (cel din poza). Calul a parasit terenul (cam greu sa tunzi iarba "printre" cal), manzul a ramas.

Motivul pentru care iubesc "land art" e ca e arta cea mai nepretentioasa, poate la fel de nepretentioasa ca "arte povera", dar pentru realizarea ei avem nevoie de si mai putine lucruri: niste vopsea de cele mai multe ori si niste unelte. Eventual de sarma. Materia prima este cea gasita la locul respectiv (hihihi, imi vine sa scriu mai degraba "on the spot" sau "sur place"). Opera de arta trebuie sa schimbe foarte putin sau deloc locul unde este amplasata si sa fie nepermanenta.

Da, arta ar trebui sa faca parte din viata noastra si sa fie accesibila. Chiar daca este efemera. De fapt cred ca avem nevoie de vremelnicie, caci daca frumosul e permanent, ajungem sa nu-l mai distingem.
Vecinul omului cu calul strangea de zor frunzele din fata casei. El nu face arta, ma gandesc. Apoi ma uit la el si realizez ca face performanta, desi habar n-are. Ma induioseaza infrigurarea cu care bietul om umple al douazecilea-probabil sac cu frunze. Nu, nu i-am cerut voie sa-i filmez prestatia, dar ar fi trebuit. :))


Aveti aici cateva opere efemere de pe Mont St-Hilaire, sper sa va placa. Manifestarea artistica are loc la inceputul lunii octombrie si se desfasoara intr-o livada de meri, imediat dupa cules. Imi place legatura cu pamantul care ne hraneste nu numai trupul...
PS- Poza cu Spiral Jetty a artistului Robert Smithson e luata de aici: http://climb-utah.com






miercuri, 4 noiembrie 2015

prietenul meu fara nume - video 1-5



Astazi ne-am dus la tara sa vedem ce face lacul si sa luam vestele de salvare si alte lucruri pe care nu vrem sa le lasam acolo peste iarna, dat fiind faptul ca pe terenul ala nu e nimic decat un container in care avem caiacele. Cum stateam noi la soare, apare din senin un catel. Am presupus ca e catelul de la clubul de yacht din fata, de peste canal. Casele sunt relativ rare acolo, sunt mai mult terenuri, iar pe cainii din zona ii cam cunoastem. Pe el nu in mod special, ca la club sunt extrem de multi care vin vara cu stapanii lor la barci, as putea spune ca aproape fiecare barca are un caine. Dar in general acestia nu pleaca la plimbare singuri. 
 

Dupa ce Félix s-a cam enervat ca s-a pisat asta pe tot terenul lui iar el era in lesa, l-a acceptat, mai ales ca blanosul fara nume este un inger de catel. E obisnuit cu multa lume si caini vara si cred ca se cam plictiseste acum ca clubul e inchis.

Am hotarat la un moment dat sa-l duc acasa, m-am gandit sa nu-l calce masinile, desi nu sunt alte masini in zona decat ale celor care locuiesc acolo.

Deci acest caine s-a comportat din prima secunda de parca ma cunostea de o viata si de parca eram stapana-sa. I-am spus ca mergem acasa, a mers cuminte langa mine pana am ajuns pe terenul lui, apoi eu am vrut sa ma intorc singura, dar ahhh, ti-ai gasit?


Hotomanul a priceput repede ca nu i-am putut rezista si nu s-a mai dezlipit de noi toata dupa-amiaza. Ne-am plimbat un pic prin padure, a venit si el. Mergea inaintea noastra. Ne-am oprit si i-am spus ca ne intoarcem, s-a oprit si s-a intors. Va marturisesc ca n-am vazut in viata mea un caine atasant si atat de cuminte fara sa aiba lesa in jurul gatului. La intoarcere un nene vorbea cu el din curte. M-am dus sa-l intreb daca stie al cui e si ne-a confirmat ca e cainele de la Club. Nu stia cum il cheama, dar ne-a spus ca e extrem de cuminte si ca se plimba uneori pe strada. 
 

La plecare isi facea de lucru pe terenul nostru, voia neaparat sa intre sub container unde se afla un sconcs. Noroc ca era prea mare ca sa intre acolo. Sper sa nu-l fi stropit sconcsul, am plecat si l-am lasat, dar abia astept sa ma duc data viitoare sa ma joc cu el si sa aflu eventual cum il cheama.

Va pun si voua un film, cu mentiunea ca asta e primul video dintr-o serie de patru, cinci (o sa le pun mai tarziu, sunt ilariante) si e facut fix la cinci minute dupa ce l-am cunoscut

Sincer, eu nu inteleg cum poate fi cineva  care sa nu iubeasca cainii???.


Si pentru ca mi-am amintit, sa va povestesc. Ne plimbat in Florida prin cartier, in seara de Halloween. La un moment dat m-am oprit sa vorbesc cu o pisica care m-a ignorat (mi-era dor de-ai mei, hihihi). Am ajuns in dreptul unui grup de tineri ce statea in fata casei. Un caine s-a ridicat de langa ei (stapana-sa era langa el) si a tasnit spre mine. Am avut doar timp sa deschid bratele si sa-l chem, a venit ca un glont, s-a aruncat in bratele mele si a inceput sa ma linga pe fata. Era un caine mare ce semana cu un pitbull, dar cu picioare lungi. Nu stiu daca a simtit ca-mi plac pitbulii sau cum, dar a fost o experienta incredibila (nu l-am lasat sa ma linga, hihihi, dar ideea sa-ti sara in brate asa). O sa ziceti ca putea sa sara sa ma muste si putea foarte bine sa se intample daca era un caine agresiv care se simtea in pericol. Dar cainii agresivi nu sunt asa din nascare si nu devin din senin. Cainii sunt agresivi pentru ca fie au trait in haite, a trebuit sa lupte pentru supravietuire si sunt infometati, fie au fost maltratati sau antrenati sa atace. 
 

Chiar si dintre acestia extrem de multi reusesc sa se recupereze, cu dragoste.

Mda, asta e cuvantul cheie. Ceea ce clamam toti cum c-ar fi important pentru noi. Si ceea ce multi dintre noi nu mai stim sa oferim, odata iesiti din propriul camin. In special aceia care iti vorbesc despre oameni imediat ce aduci vorba de caini. De parca dragostea e consumabila, ai luat din ea sa oferi unui caine, gata, nu mai creste, se atrofiaza si moare, ca mintea nefolosita. Dar nu asta era subiectul postului, ci faptul ca am petrecut o dupa-amiza superba in prezenta unor fiinte minunate. :)))))


Aici gasiti video 2!
Aici gasiti video 3!
Aici gasiti video 4!
Aici gasiti video 5!

2- "Vrei sa car eu batul asta? Bine, fie, dar sa nu ma duci acasa".
3- "Eu sunt catel crescut pe malul apei, nu ma intrebi tu ce caut in apa, da"?
4- hhahaa, nu stiu daca intelegeti franceza, dar aici incercam sa-i spun ca tre' sa ramana acasa, iar eu sa plec la mine acasa. N-a mers. :)))
5- Voia sa vina la plimbare si nu stie daca are voie, se opreste, apoi vine spre mine doar dupa ce-l chem eu, reactia lui e incredibila, cunoscatorii inteleg de ce. :)  

duminică, 1 noiembrie 2015

tovarasa

acesta este cantecul pe care voiam sa-l cant la serbare, in clasa intai. era cantecul meu preferat, il stiam tot, ca pe apa. tovarasa a zis ca e nepotrivit. n-a reusit pana nici tata care putea sa-mi explice orice, ca el stia tot, sa-mi spuna de ce nu le place cantecul meu. mie imi placea mult.
nu mai stiu ce mi-a spus tata, dar n-a fost ceva cu care sa ma convinga. i-am spus lu' tovarasa ca eu alt cantec nu cant si mi-a dat sa recit o poezie, habar nu am ce. ea imi dadea intotdeauna sa recit poezii plictisitoare. clasa lui Lavi care o avea ca invatatoare pe domnisoara avea intotdeauna serbari vesele. ei faceau chiar si orele de sport! noi faceam matematica, lu' tovarasa nu cred ca ii placea afara.

tot la serbarea aia aveam o sceneta cu anotimpurile si mie mi-a distribuit rolul iernii, desi as fi vrut sa fiu primavara sau vara. una era luata de nepoata invatatoarei de la clasa vecina, iar cealalta de fata unei tanti care era prietena cu tovarasa si cu care tovarasa statea de vorba in clasa, in fiecare dimineata cel putin 30 de minute, dupa ce suna de intrare. noua ne dadea sa scriem ceva dar nu scriam nimic si vorbeam tare. tovarasa zicea ca daca facem galagie ne asculta dup-aia si daca nu stim, ne bate.
dar vorbeam in continuare ca stiam ca tovarasa ne asculta si ne bate oricum. avea un aratator din fibra de sticla. cand dadea la palma, icnea exact ca bunica, atunci cand taia lemne. dar bunica era buna, tovarasa era rea, chiar daca era un fel de nepoata a bunicii.

tovarasa ii zicea mamei ca o sa faca om din mine si eu stiam ca asa o sa faca pentru ca e ruda cu noi. nu intelegeam totusi de ce ma bate. si nici de ce nu mi-a dat mie rolul de primavara sau vara si l-a dat celor doua colege care nici macar nu invatau bine. de batut ma batea rar, e drept ca stiam cam tot ce ne intreba, dar de multe ori uitam cand o vedeam cu batul. nepoata invatatoarei era singura care nu lua niciodata bataie, dar ma gandeam ca o fi bolnava.

imi venea sa fac pipi cand vedeam ca se apropie de Rodica si Costel, copii doamnei de serviciu care nu stiau niciodata ce ii intreaba tovarasa. stia si ea asta si totusi ii intreba zilnic. ma tineam sa nu fac pipi pe mine ca sa nu rada copii cum au ras de tiganca Somna. Somna avea si paduchi si trebuia sa stam departe de ea. nimeni din clasa nu se juca cu Somna, iar daca trebuia, vorbeam cu ea de la distanta. cred ca ea se plictisea si de-aia uneori nu mai venea la scoala cu saptamanile pana nu se ducea un coleg si uneori tovarasa sa o aduca fortat.

dar va spuneam de cantec. acesta era cantecul meu preferat pe care tovarasa nu m-a lasat sa-l cant la serbare. oare de ce nu m-o fi lasat? nu-i asa ca e frumos?