marți, 29 decembrie 2015

Recomand

Am fost moarta de bolnava, ziceam. De fapt ma durea gatul si uneori capul, dar durerea de cap trecea. Si cea de gat trecea, apoi revenea si mai si. N-am fost la medic, m-am doftoricit singura cu chestii care cred ca n-au ajutat, ca am avut/am probabil vreo infectie in gat. Sau poate ca nu.
Acum mai am o tuse care uneori pare magareasca, deci ma intreb daca n-o fi ceva pulmonar, dar cum n-am transpirat, nu simt nimic in piept, nu ma ingrijorez.

Intr-una din seri cand paream sa tusesc mai putin am fost la film. Am vazut "The big short", dupa cartea omonima a lui Michael Lewis.
Am inceput sa tusesc inca de la reclame, incercam sa o fac delicat, noroc cu sonorul care e atat de tare ca nu-ti auzi gandurile.
Am reusit sa opresc magareata si am fost atenta la actiune. N-am inteles decat jumatate, poate chiar mai putin, desi intelegeam ce zic oamenii. Cum spuneam deja, mai prindeam cate-o poanta si ma grabeam sa rad, ca sa stiu de ce-am dat banii pe bilet. Dupa film, acasa, ne-am asezat comod la locurile noastre si mi s-a povestit filmul.
In timpul vizionarii, am vazut un actor cunoscut si zic: ia uite ce cunoscut e asta. Am realizat apoi ca era vorba de Brad Pitt. Brade, mama, dac'ar fi dupa mine, ar trebui sa-ti cauti job. Nu ca nu te plac, esti tare frumusel cu barba, cand vorbesti putin si-ti sta bine cu ochelari de intelectual sau de hipster (na' ca am folosit cuvantul desi nu stiu chiar bine ce inseamna), da' decat doar ca nu s-ar aduna de-un salar'...

Recomand filmul cu caldura, iar ca sa nu patiti ca mine va si spun despre ce e vorba. E vorba de un nene care e real si viu ca mine si ca d-voastra, desi mult mai destept. Ca mine, ca ca d-voastra nu stiu.
Si nenea asta si-a lasat meseria de doctor si s-a apucat sa fie "trader" pe Wall Street. In 2008 si-a dat seama ca piata imobiliara americana o sa crape si s-a apucat sa faca "short"-uri, adica un fel de pariuri pe piata bursiera cum ca piata o sa se duca dracului. Nu prea l-a crezut lumea, dar in final i-a convins pe unii sa investeasca bani in "short"-urile lui si asa si-a multiplicat investitia (cateva zeci de milioane de $) de vreo 250 de ori. In fine, ideea nu e asta cu banii, ideea filmului e atitudinea celor din jur: economisti, banci, investitori, guvern, etc, care au negat si neaga in continuare c-ar fi probleme.
Deci chestiunea s-a intamplat, dar e ca si cand nu s-ar fi intamplat, adica acum in 2015 suntem chiar mai rau.

De-aia filmul e autentic si-ar trebui vazut de noi toti, sa intelegem cum stam si cat de "sanatoase" sunt economiile mondiale, ca tot se lauda unii repetat ca ies din recesiune. Ba culmea e ca unii doar ies, desi n-au admis niciodata c-ar fi intrat...
Ma rog, filmul nu e numai despre nenea asta, sunt vreo patru grupuri in peisaj, iar poantele sunt bestiale.

Mi-a placut o replica: "Adevarul e ca poezia, nu place tuturor".

Sa avem un an nou minunat si fara scurtaturi sau ma rog, cu scurtaturile bune!

vineri, 18 decembrie 2015

examenul 1 e gata

La examenul din seara asta, cel despre "Piata si evaluarea artei", din cele 40 de intrebari, vreo 3,4 erau despre cum il cheama pe X-ulescu. X-ulescu fiind fie vreun vanzator de antichitati/arta din sec. 17 din Olanda (Ole!), fie vreun galerist new yorkez de la inceputul sécolului, ori vreun alt personaj gen directorul de la Sotheby's sau alte astea care sincer m-au cam lasat rece. Atat de rece, ca nici macar nu m-am chinuit sa retin cum ii cheama pe aia exact.  Bine, pe unii i-am retinut din intamplare, ca de exemplu pe Peter Cecil Wilson pe care o sa ma chinuiesc sa-l uit acuma, ca chiar nu stiu la ce-mi va folosi sa-i stiu numele.

Cand am vazut ca-mi pica asta la examen, adica intrebare gen "Cine e galeristul care... si ce a adus el nou pe piata artei?", imi venea sa raspund: "Who fking cares?" Dar cum eram totusi in mediu academic, am raspuns asa: "Nu-mi amintesc cum il cheama, dar a facut asta: ...". Celelalte intrebari au fost ok, am batut campii cu gratie, ca de obicei.

La sfarsit m-a intrebat proful daca a fost greu examenul. I-am zis ca in general nu, dar cum unele raspunsuri imi erau necunoscute, am improvizat iar daca n-am nimerit-o, macar o sa rada. I-am multumit apoi pentru curs care chiar mi-a placut si mi-a multumit si el pentru participare. Adevarul e ca am participat intens, ca daca ne tot intreba si nu erau alti "raspunzatori", raspundeam. M-a intrebat la un moment dat daca am mai facut cursul si-mi venea sa zic ca l-am trait, dar am zis ca nu. Eu eram cu raspunsurile la intrebarile practice, colega Francine era cu intrebarile complicate de la ora 21.00 (ramaneam vreo doi, trei aproape de fiecare data sa dezbatem chestiunea cu proful 15, 20 min) iar alta colega era cu rasul, asta nu credea niciodata ca situatia X a fost posibila a.i. proful ajunsese ca inainte sa ne spuna vreo anecdota sa-i zica: "O sa radeti, dar asa e".

Minunat curs, plin de anecdote si usurel pentru cine cunoaste un pic mediul.
Deci gata, s-a terminat si asta. Ma incearca un sentiment de tristete dupa fiecare curs cu profi simpatici si f. pregatiti (nu numai teoretic), cum a fost acest domn care (parca v-am mai spus) e specialist in Andy Warhol - a facut un catalog "resonné" de-al lui Warhol si timp de 30 de ani a fost conservatorul unei colectii corporative imense la care evident a participat si participa. Aaaa, si e el insusi un colectionar adevarat, de-aia rari care-si incep collectia cu bani putini, cu ceva ce nu are/nu vrea toata lumea si care o transforma intr-o comoara. Si a scris si nu stiu cate carti despre Warhol. Oare cand le-o fi facut pe toate? :)

De-aia nu-mi vine mie sa ma las de scoala, chiar si cand imi vine.
Baiii (fara bai), ma doare un gat de mor si parca si capul. A inceput brusc dupa examen. "Pai de boala avem noi timp acum, domnule?" Cu trei zile inainte de celalalt examen?

duminică, 13 decembrie 2015

Artistul loveste din nou sau "work in progress" RE!

Va povesteam acum ceva vreme despre Spiral Jetty. 
Ei bine, vecinii mei artisti lovesc din nou! Cu reni si cadouri de data aceasta.

Mai intai s-au ascuns timizi prin boscheti. Renii, nu vecinii. :) Apoi a aparut sania, cadourile si mai apoi o funie verde cu care erau legate animalele (urmeaza poza recenta). Iar cadourile au lumini inauntru, destul de discrete, astfel incat sa lumineze doar putin fetele renilor. Seara sunt o frumusete,  aceste animale, promit sa va arat. Nu ca ziua mi-ar placea mai putin, le ador!

Iar in fata garajului a aparul un oras din polistiren decupat pe care o sa-l pozez maine. Sigur ne mai asteapta si alte surprize, daca suntem cuminti. Sa ne imaginam cam cat timp i-a luat artistului sa le produca. Sania e din lemn si e executata cu aceasta ocazie... :)

Sunt de departe cele mai frumoase/originale decoratii de Craciun pe care le-am vazut vreodata. Sa speram ca vor putea fi reciclate. Eu o sa ma ofer sa le pastrez/utilizez la anul.







Si da, asteptam zapada. Sau poate ca nu... :)

miercuri, 9 decembrie 2015

antiromantism

Ma simt intr-un fel de parca as citi poezie. Citesc:

"Când ne-am zărit, aerul dintre noi
şi-a aruncat dintr-o dată
imaginea copacilor, indiferenţi şi goi,
pe care-o lasă să-l străbată"...

Si exclam aproape strigand: Condensator! 
Morala: nu speriati femeia inginer cu dielectricul.

(Nichita Stanescu, Îmbrăţişarea)