joi, 10 martie 2016

Richler din nou, acum cu "Solomon Gursky"

N-am apucat sa scriu despre "Solomon Gursky" a lui Mordecai Richler, desi mi-a placut foarte tare, mai ales prima jumatate in care impleteste realitati istorice ce se intind pe mai mult de un secol, cu povesti fantastice, mituri sau cu ritualuri religoase putin credibile. Partea a doua nu face decat sa dezlege unele enigme ale primei parti sau sa complice si mai mult lucrurile, pe aproximativ 350 de pagini. Daca am savurat de-a dreptul prima jumatate, a doua putea fi nitel mai scurta, cred eu.

Ceea ce mi-a placut foarte tare e ca povestea nu e ordonata cronologic, ci intr-o maniera aproape aleatorie, ca si cand autorul a pus toate intamplarile intr-o caciula si a decis sa traga la sorti ordinea prezentarii lor. Personajele principale si cele secundare isi schimba rolurile intre ele pe parcursul cartii. In plus, ele sunt fie batrane, fie tinere sau chiar nenascute de la un capitol la altul si-ti trebuie timp sa stabilesti cam pe unde se afla celelalte, prin raportare la ceea ce ti se da. Si totusi istoria curge, povestea te obliga la tinut minte si chiar sa-ti imaginezi bucatile lipsa. E un roman savuros de citit cu creionul in mana - ceea ce eu nu (mai) fac - are extrem de multe personaje pe care nu mai stiam de unde sa le iau la un moment dat.

Ca sa spun pe scurt si despre ce e vorba, un tanar scriitor ratat si devenit "oarecum alcoolic" cunoaste in copilarie familia Gursky, familie pentru care lucrase tatal sau, un poet cu oarecare succes devenit ratat la randu-i (sau mai degraba invers). Stramosul acestei familii pare sa fie un oarecare Ephraim Gursky,  talhar fugit din Anglia victoriana (sec. 19) unde devenise proscris si ajuns in regiunea arctica a Canadei impreuna cu ultima expeditie a lui John Franklin. Ultima pentru ca cele doua vase ale expeditiei impreuna cu toti membrii echipajelor, mai putin el, au disparut. Expeditia este reala, despre presupusele imprejurari ale disparitiei de la 1850 s-a scris mult si s-au facut speculatii mii ce includ canibalismul, dar nu despre asta discutam acum.

Richler gaseste un mod inedit de-a prezenta unul din personajele cheie ale cartii sale. Salvat de un trib de inuiti* nomazi (de retinut ca numele de "eschimos" e considerat peiorativ, traducandu-se ca "mancator de carne cruda"), este ridicat la rang de dumnezeu salvator si tratat in consecinta.
La despartirea de trib cu destinatia Montréal, promite sa revina peste ani cu un tanar dumnezeu si sa-i mantuiasca.
Unul din cei trei nepoti, nimeni altul decat Solomon Gursky, devine acel zeu promis si face o calatorie la cercul polar impreuna cu bunicul aflat la capatul vietii, calatorie care marcheaza atat destinul sau, cat si pe cel al familiei sale.
Povestea celor trei frati Gursky seamana extrem de tare cu cea a uneia din cele mai bogate familii de evrei montrealezi de origine ruso-romana, cunoscuti in Canada si SUA datorita comertului/contrabandei cu alcool din timpul prohibitiei. Desi autorul neaga vreo legatura intre cele doua familii, apropiati ai companiei de alcool declara ca se mira de ce autorul s-a mai omorat sa le schimbe numele.

Cum Solomon Gursky dispare intr-un presupus accident aviatic si familia se lupta pentru impartirea averii, tanarul scriitor alcoolic (fie vorba intre noi, toti beau de sting in cartea asta) devine obsedat de misteriosul Solomon cu ai carui copii devenise prieten in copilarie si care sunt usor ticniti in prezent. 
El incearca sa inteleaga soarta lui Solomon aflata la limita dintre realitate si mit. De-a lungul cartii autorul penduleaza intre cutume si ritualuri ale unei culturi fascinante si insolite cum e cea a inuitilor, elemente fantastice apartinand legendei si practici religioase de imprumut (inuitii practica un fel de iudaism adaptat situatiei).

Putin cam prea lung cum am mai zis, dar cu rasturnari de situatii inedite presarate peste elemente cunoscute din istoria Canadei, romanul lui Richler este unul din cele mai bune pe care le-am citit in ultimul timp. Cred ca-l pot pune fara probleme in top10 si datorita stilului in care e scris si al umorului acestui scriitor care personal imi e din ce in ce mai drag. Mi-a deschis apetitul pentru descoperirea obiceiurilor si a culturii populatiilor inu despre care aflasem deja cate ceva prin intermediul artei lor.

*Termenul de inuit se traduce simplu "om".

PS- Nu am pus nici-un citat, dealtfel nici nu ma gandeam ca mai scriu ceva despre Richler, am dus deja cartea la biblioteca de o saptamana si sunt aproape de finalul unei a treia carti care e total diferita de aceasta, dar destul de interesanta. Am incercat de asemenea sa nu dezvalui prea mult din intriga in cazul in care cineva vrea sa citeasca. Si credeti-ma ca merita citita!  :)



2 comentarii :

  1. da' nu mi--am dat seama dacă asta este o recenzie! :D vezi, dacă data trecută ai precizat... :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuia sa precizez, nu? :) Bineinteles ca nu e o recenzie, ci o repetitie a aceleiasi idei obsedante cu care am ramas dupa carte, daca citesti cu atentie. :)))
      Pot sa ti-o spun din nou, ca poate n-ai retinut. :))))))))))))

      Ștergere