duminică, 12 iunie 2016

si mai multi oameni

Azi a fost "la vente de garage" = vanzarea de garaj cum bine ati banuit ca se traduce, adica marea zi de vanzare in fata casei a obiectelor care nu ne mai trebuiesc: jucarii pentru copiii de-acum mari, carti, aparate electrocasnice, vesela, etc, din oraselul meu.
Tot azi a fost si vanzarea de la biserica de care va povestisem, unde bineinteles ca am fost in prima parte a zilei pe post de ajutor de vanzatoare si unde m-am distrat pana la durere de burta cu pensionarii mei (vorba vine, nu sunt toti pensionari). Am reusit sa vindem pana si o poza bust dezgolit masculin de dimensiuni considerabile pe care am primito saptamanile trecute ca donatie (hihi) si care facuse deliciul primelor ore de benevolat ale tinerelor pensionare si ale domnului M ce incerca sa ne convinga ca el a fost modelul, cu 30 de ani in urma.

Mi-am imaginat cum actualul detinator le explica prietenilor ca a cumparat bustul de la biserica. Dar na, suntem o biserica moderna si eu nici macar nu sunt catolica. Vorba lui P, pot sa le spun ca eu l-am vandut si ca "je ne suis pas très catholique".
Azi am descoperit intr-o cutie niste lumanari etichetate ca lumanari parfumate, dar care pare-se ar fi "des cierges", adica lumanari folosite in practica religioasa, asa ca le-am pus pe un alt colt de masa, cu obiectele religioase care erau de dat gratuit cui voia sa le ia si nu pentru vanzare. Ce idee buna sa le dam gratis, zic eu. Suntem totusi intr-o biserica. Gandul mi-a fugit pentru o secunda la alte biserici, acelea unde totul e de vanzare... dar sa nu divaghez. (Ca idee doar, pe preotul de la biserica noastra nu l-am vazut in tot acest timp decat o singura data, a venit sa ne zica buna ziua intro zi. Asa am aflat ca domnul ala de culoare cu bicicleta, care ne zambea si ne dadea buna ziua in fata bisericii era chiar preotul nostru. Preotul nu are nimic de-a face cu banii bisericii, nu-i atinge. Singura lui treaba e sa se ocupe de slujba si de sufletul enoriasilor).

Dupa masa am zis sa dau si eu o tura rapid prin orasel sa vad ce mai ramasese de vanzare, sperand totusi sa nu gasesc mare lucru. Bineinteles ca am gasit carti, dar astea nu se refuza mai ales c-au costat cam 1$ fiecare.


Am stat de vorba cu o gramada de vecini, am si acum inima plina de bucuria de a vedea oameni, n-as putea sa va spun exact de ce. Dar cum imi spunea o doamna de la care am cumparat o figurina catel pentru colectia mea de catei japonezi, frumusetea vanzarii asteia nu e ca faci bani, ci activitatea sociala in sine, schimbul...

Cum nu mi-am luat cu mine harta interactiva cu vanzarea (s-a facut asa ceva pe fb, hihi) ca n-am stiut cand scap de la biserica, am lasat-o pe piuneza sa ma conduca unde o indeamna volanul. Asa am ajuns la posesorul de Porshe pe care-l admiram demult - pe Porsche, nu pe posesor, la stapanii lui Virgile pisoiul (of, prietenul meu care nu mai e) si Marcos catelui, cuplul gay vecin cu spatele curtii, cu care alergam anul trecut pe o ploaie torentiala, la 11 seara, prin boscheti, sa salvam niste pui de veverite cazute din cuib. Pe-asta nu v-am povestito, ar fi trebuit, e antologica.  Veveritele au fost salvate, daca va intrebati. Cei doi domni, care au depasit 50 de primaveri, sunt unul prof la o univ. montréaleza si altul e un critic de film cunoscut.

Si tot asa am ajuns azi s-o cunosc si pe Veterinareasa cu bicicleta, o tipa undeva in jur de 50 de ani si ea, veterinar, care merge la pacienti pe bicicleta (iarna sau vara) si care vindea bijuuri, carti postare pictate si carti pentru "Amnistie Internationale Canada". Am luat si eu vreo zece carti postale si vreo 3 carti, o sa am o buna bucata de vreme si carti postale si carti, la cate am cumparat in ultima vreme. Am discutat cu ea o gramada, mi-a daruit la plecare o brosa din margele facuta manual de femei din Africa de sud (parca, nu mai stiu). Am promis sa ne revedem si am senzatia ca asa va fi, am vazut pe pagina ei fb ca e implicata si in salvarea animalelor.

Am avut asadar o zi incredibila, ma consider norocoasa ca locuiesc intr-un asemenea loc. Nu ca totul e perfect aici, dar exista oameni inspiranti la tot pasul, ceea ce nu e de colea...
Dar probabil ca asa e peste tot, daca iesi din carapace.

ps- aici aveti povestea lui Claude- veterinareasa pe bicicleta. Femeia vad ca are un doctorat in medicina veterinara si o nebunie molipsitoare...
http://vetvelo.com/en/Claude.html






Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu