sâmbătă, 10 septembrie 2016

despre inutilitate

A fost odata ca niciodata un emigrant chinez, profesor de chimie intr-ul liceu canadian. Profesorul nostru e o persoana discreta si chiar misterioasa, ar zice unii. Altii ar zice ca e doar o persoana stearsa, ca atatia altii ce nu pot sau nu vor sa se faca remarcati. Aproape nimeni nu stie nimic altceva despre viata lui privata decat ca e singur, ca a fost casatorit pentru o scurta perioada si ca traieste modest.

Placerea lui cea mai mare, odata iesit la pensie, ramane mersul la biblioteca din orasel, unde petrece mare parte din timp cautand si citind carti si reviste. La biblioteca e liniste, e cald si lumina, iar oamenii sunt atat de draguti. Poti sa intri, sa iesi, sa stai acolo ore intregi, nimeni nu te deranjeaza, nimeni nu se mira si nu pune intrebari. Iti zambesc doar cand mergi sa inregistrezi cartile imprumutate care sunt intoarse pe o parte si pe alta, apoi scanate, inainte ca o doamna zambitoare sa-ti comunice data de retur, privind parca spatiul de dincolo de tine.

Intr-o zi la biblioteca este primit un plic in interiorul caruia se afla o scrisoare. Pe plic sunt scrise trei initiale alaturi de un prenume chinezesc al cuiva care nu mai este. Destinatarul tocmai a decedat, rapus de o boala necrutatoare. Persoana care deschide plicul priveste inmarmurita continutul scrisorii si se intreaba daca cel care l-a scris este barbat sau femeie. Scrisul e lejer, literele sunt rotunde si egale, fara inflorituri. Singura certitudine e ca aproape anonima persoana doneaza toata averea sa de circa un milion de dolari bibliotecii.  Scrisoarea contine dorinta decedatului ca din acesti bani sa se modernizeze biblioteca si sa se amenajeze un spatiu pentru persoane varstnice.
Donatorul anonim se dovedeste a fi nimeni altul decat profesorul de chimie. Vestea se raspandeste repede in orasel. Cum poate cineva care nu  a castigat mai mult de 70.000$ pe an sa economiseasca un milion? Cine a fost cu adevarat profesorul?

Scenariul acesta pare desprins dintr-un roman al lui Paul Auster apoi transcris prost de mine. Povestea lui Auster ar fi palpitanta, profesorul ar fi un personaj in jurul caruia s-ar invarti alte zeci de personaje aparent fara legatura. Autorul ar tese o intriga la care participa o femeie enigmatica si profesorul s-ar dovedi la final a fi nimeni altul decat un agent cu o viata dubla, urmarit si ucis de politia secreta chineza.

Dar cum eu nu sunt Paul Auster si cum viata e uneori mai tainica decat secretele din carti, personajul nostru nu e nimic altceva decat un simplu profesor de chimie decedat in urma unui cancer care face cel mai neasteptat si mai important don din istoria bibliotecii cartierului meu. Cu acest don biblioteca se va moderniza incepand din decembrie, iar eu voi putea merge sa caut, sa imprumut si sa citesc inca multe carti captivante despre personaje misterioase...

Cineva remarca mai deunazi ca sunt cam multi chinezi in Canada. Altcineva vorbea acum ceva vreme pe un blog despre oamenii singuri. Spunea printre altele ca ei simt nevoia sa fie utili,  sa faca acte caritabile, prin constientizarea inutilitatii lor ca oameni sau manati de sterilitatea vietii lor. La asta m-am gandit citind extrasul de mai sus postat de o doamna pe FB. Si-am realizat ca oricat am crede ca stapanim cunoasterea prin realizarile noastre de oameni mai mari sau mai mici, ne scapa intotdeauna cate ceva. Uneori esentialul insusi. Si trebuie sa vina un emigrant chinez, un banal profesor de chimie, ca sa ne bulverseze cu un gest cele mai neclintite idei preconcepute.



Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu