marți, 26 ianuarie 2016

usa artei e intotdeauna deschisa...

Va povesteam in vreo doua randuri despre  vecinii mei artistii necunoscuti care decoreaza terenul din fata casei si gratie carora imi lungesc eu de multe ori traseul de plimbat pufosenia.

Ce nu cred ca va spusesesem e ca am deschis si gestionez o pagina FB, un fel de forum de discutii pentru cei din oraselul nostru. Gestionez vorba vine, ca eu doar aprob accesul, ca de "intretinut atmosfera" se ocupa cateva pensionare, adica un fel de mamaie de la bloc, decat ca astea sunt mamaie cu pretentii, doua sunt foste avocate. E misto aceasta pagina, mai ales ca scopul principal, pe langa vanzari marunte/intr-ajutorare/schimburi de informatii de orice fel, e sa fim cu ochii pe aia de la primarie care au inceput sa faca prostii.  Dar ma rog, nu despre asta voiam sa vorbesc.

Am dat sfoara in tara pe forum ca sunt in cautarea artistului si nu dupa munta vreme el a si aparut. Artistul e o artista, Diane Cardill.
Mai, mai sa-mi para rau ca nu sunt acolo sa imi incant privirea cu minunatele sculpturi de zapada. Dar am presimtirea ca o sa am suficient timp pentru aceasta delectare, tinand cont ca la noi e iarna lunga, iar usa artei ramane intotdeauna deschisa...


artist- Diane Cardill

artist- Diane Cardill
artist- Diane Cardill

duminică, 24 ianuarie 2016

varza cu pere

Ramasesem datoare la Vio, careia ii multumesc mult, sa-i spun ca am pus in practica reteta de varza de Bruxelles cu pere de pe blogul Danei rozMarin cu retete vegetariene, al carei link mi l-a trimis pe mail.
A fost cea mai surprinzatoare descoperire din ultima vreme, a fost DE-LI-CIOA-SA! Personal imi place mult varza de Bruxelles, eu o faceam la tigaie, insa e mult mai gustoasa asa.
Am servit asta, cum bine se vede in poza nu prea reusita (dar imi era foame si nu voiam sa se raceasca), cu cartofi, ceapa si ciuperci asezonate cu un amestec "cajun" si bagate la cuptor.

Partea buna e ca se pot pune la cuptor cele doua tavi daca sunt relativ mici - cartofii primii - apoi varza si perele circa 15,20 de minute mai tarziu si sunt gata in acelasi timp.

Reteta de varza o aveti la dana pe blog, vreau sa mentionez ca eu n-am avut lemongrass si am pus zeama de la o jumatate de lamaie (f. zemoasa) din copacul nostru din Florida. Cum aceasta lamaie are gust intre lamaie si portocala, data viitoare o sa fac (va recomand sa incercati) un amestec intre zeama de lamaie si zeama de portocala(raport 1:1), caci in Montréal lamaile sunt acre cam ca peste tot. Si inca ceva, daca verzele de Bruxelles sunt mici, doar crestati-le, nu e nevoie sa le taiati in doua, varza se face inaintea perelor care in cazul meu au fost mai tari. Alta varianta: taiati perele in bucati mai mici.

Reteta de cartofi este urmatoarea (o am de la mama): 5,6 cartofi, o ceapa, cateva ciuperci, boia de ardei dulce (paprika), 2,3 catei de usturoi, ulei de masline, sare, piper, cimbru uscat. Cartofii se curata si se taie rondele de pana la 1cm grosime, ceapa se taie si ea rondele marisoare. Se pun intr-o tava pe hartie de copt (sa nu se prinda): ceapa cu cartofii, apoi se amesteca usturoiul pisat, uleiul, cimbrul, paprika din belsug, sare, piper si se baga la cuptor la 400C. Dupa circa 30 min se pun ciupercile taiate in doua (sau bucati mari, daca ciupercile sunt mari, ale mele erau mici). Se tin inca 15 min+-. Eu am pus la sfarsit patrunjel verde, asta dupa ce-am facut poza.
Se serveste cu mare pofta! :)))
Multumesc Vio, multumesc Dana!

Altceva din tarile calde, numai lucruri bune, daca am timp va povestesc, vacanta mea va mai tine circa 3 saptamani, deci nu ma plang.
La venire am gasit doua mandarine in mandarinul plantat de noi, musafirii pe care i-am avut inainte de venire ni le-au pastrat special, desi zic ca au gustat si ei.
Siiiii, surpriza, am gasit banane in bananierul salvat de la moarte. Hihihi, cand am cumparat casa fostul proprietar ne-a zis ca n-a avut timp sa scoata "planta asta" care n-a crescut defel, de langa termopompa de climatizare, ca oricum nu-i prieste.
Pai nimanui nu cred ca i-ar prii sa traiasca langa asa ceva... Am scos deci planta care semana cu un bananier si am plantat-o in spatele curtii. Mai tarziu am cumparat alti doi bananieri, sa-si tina si ei de urat toti. :))))
Si cand am ajuns acum aici am gasit banane in planta salvata, singura care a rodit. Nu sunt ele cine stie ce banane, dar mesajul conteaza, nu-i asa?




sâmbătă, 23 ianuarie 2016

Believe in me because I don't believe in anything

Uite melodia asta e numai buna de dansat de unul singur.
Mi s-a parut intotdeauna relativ banala dorinta oamenilor de-a dansa lipiti, de parca ar avea nevoie de pretexte pentru a se imbratisa. De parca nu se pot imbratisa unde au chef, in autobuz, in parc, la restaurant. Cele mai multe imbratisari asa ar trebui sa fie, spontane, fara pretexte.
Pentru ca pentru asta nu e nevoie decat de privire. E si mai bine daca sunt doua, dar nu neaparat necesar.

Vi s-a intamplat sa fiti brusc proiectati cu douazeci de ani in urma si sa gasiti dificil sa iesiti din cel care erati atunci? Si sa aveti chef sa dansati de unul singur, exact ca atunci, fara sa va pese de cine ce crede. Imbatranim!? Sau o fi de la caldura. :)))

Ma duc sa ma arunc in mare, bine ca a iesit putin soarele.


vineri, 15 ianuarie 2016

Poate vreti

Am zis ca poate vreti, sa nu va suparati pe mine apoi c-am stiut si nu v-am spus. :)))

Cunoscuta casa de licitatie "LA Modern Auctions" de la Los Angeles vinde pe 21 februarie una bucata casa de Frank Lloyd Wright construita in 1939 situata in Brentwood, California, aproape de muzeul Getty pentru cei care au idee, nu foarte departe de Santa Monica.

Mobilierul casutei (care chiar nu e mare: 1200 p2) e desenat de asemenea de Wright, asa cum obisnuia sa faca la aproape toate casele dupa Taliesin. Taliesin a fost sursa, radacina, laboratorul, inspiratia si seva. Una dintre ideile cheie ale arhitecturii lui Wright e construirea casei in jurul unui "noyau" adica sambure, reprezentat de semineu. In romaneste imi vine mai degraba sa zic ca semineul este inima casei, cea in jurul careia totul graviteaza (desi cred ca sintagma de sambure voia sa trimita la natura, atat de importanta pentru Wright).

Caci unde altundeva se aduna familia intr-o seara friguroasa de iarna daca nu in fata semineului?
Ei, si ce daca in California nu sunt seri atat de friguroase ca in Wisconsin? un foc in semineu la 2,3 grade intr-un ianuarie ploios nu e de colea...

Casuta care a numarat pana acum cinci randuri de proprietari i-a avut ca ultimi proprietari pe actorul Jack Larson si pe partenerul de viata al acestuia, directorul James Bridges, oameni cu gust, nu gluma. Am vazut acum ca Larson a decedat in sep 2015, iar fostul lui partener in 1993.
Pretul estimat este intre 2.5 si 3M, care mie nu mi se pare mult daca e sa consideram pretul unor case "anonime" ale unor celebritati din zona, insa cred ca e destul de greu de atins/depasit tocmai din cauza ca numai pasionatii platesc pentru o asa arhitectura si pentru "legarea la cap" cu niste costuri de intretinere/renovare care le depasesc mai intotdeauna pe cele ale unei constructii de la zero.

Au poate noroc vanzatorii cu inflatia asta ascunsa (da, da, stiu, s-a iesit din recesiune si economiile duduie, asa se spune la televizor si se mai spune ca e deflatie, mno, dar haideti sa nu sfarsim in lacrimi) si cineva care a apucat sa-si scoala banii nu prea mototoliti de la bursa are brusc o inspiratie.

Va tin la corent, dar daca aveti cu ce, nu ezitati! Merita! :)))
Pana atunci, luati de vedeti niste poze furate din Los Angeles Times - credit photo: Grand Mudford.

ps: Opera de arta centrala e un screenprint original Andy Wathol, Jane Fonda (1982).

credit photo: Grand Mudford - Los Angeles Times 15jan2016

credit photo: Grand Mudford - Los Angeles Times 15jan2016

credit photo: Grand Mudford - Los Angeles Times 15jan2016
credit photo: Grand Mudford - Los Angeles Times 15jan2016


sâmbătă, 9 ianuarie 2016

sentimentul lampii, vorba lui Sorescu

Nu am sentimentul perdelelor si nici pe acela al covoarelor.
Cel al sifonierului imi lipseste cu desavarsire,
Ca sa nu mai vorbesc de sentimentul lustrei.

In camera ce-mi serveste de birou, care are si-un pat ce poate folosi de refugiu pentru surghiuniti, bolnavi sau de camera pentru invitati, am un bec in tavan. Da, un fir cu o dulie si un bec. Tot e mai bun decat imitatia de Tiffany pe care a mostenit-o P de la fosta proprietareasa la el in birou si pe care o uraste cu patima, dar n-a dat-o inca jos.
Am insa lampi. Multe. Atat de multe c-as putea sa deschid un magazin. E drept ca acelasi model il posed in 5,6 variante. Aceeasi adica, dar marimi diferite, cu picior lung, scurt, de montat pe zid si-n diverse culori.

70 % din lampi sunt mai mult de ambianta, adica n-ai putea sa gasesti acul pierdut in casa, seara. Asa ca fie nu-l pierzi, fie nu-l cauti. Simplu.
50% din restul folosesc pe post de bibelouri, ca nici sentimentul bibeloului nu-l am. Cele ramase nu stiu la ce folosesc.

Cel mai tare am insa sentimentul prafului, dar sper ca nu al aluia de pe toba. Da, acela de pe lampa.

Voi cu ce sentimente intrati in 2016? 

 video e Jane's Addiction - Jane Says





joi, 7 ianuarie 2016

Okra, dragostea mea

Azi am cumparat bame. Nu mancasem niciodata, desi stiu ca am avut o discutie cu mama care sustinea ca mda, vai, cum sa uit eu ca am mancat bame, ca ea mi-a gatit asa ceva si nu o data.
In fine, nu-mi amintesc si pace. Am senzatia ca fie nu m-au dat pe spate, fie am vrut sa le uit din cauza ca m-au marcat.
Cum eram azi in Whole Foods in tarile calde, cum mi-am propus sa gust toate fructele si legumele pe care le gasesc si pe care nu le-am gustat si cum am chef sa fiu Lina gospodina, azi am cumparat un ditamai pachetul (nu aveau mai mici).

Am gasit pe net o reteta simpla, indiana, cu curry, ceapa si ciuperci, la tigaie.
Am pus alaturi niste couscous, ca se face super usor si gata treaba.
Numai ca in timp ce le gateam mi-am amintit de ce n-am cumparat inainte, citisem si uitasem despre mucilagiul bamelor. P a zis ca nu sunt rele, dar desi la gust mi s-au parut bune, textura nu mi-a placut. Sooo, am mancat couscous cu nimic, ca mi-a fost prea lene sa caut altceva in frigider si stiam ca nu e mare lucru.
In final a facut si P la fel, urmand sa mancam mai tarziu altceva. Am mancat cate o bara de proteine si/sau un fruct.

Intrebarea mea e, voi credeti ca in mancarea normala (am vazut intr-o reteta de tocanita de rosii), mucilagiul ala tot asa apare? Ca parca nu le-as arunca pe restul (mai mult de jumatate de pachet), dar nici nu-mi vine sa experimentez de dragul artei culinare.

Maine vreau sa fac naan si altceva indian, nu stiu inca ce. Dar naanul o sa fie cu usturoi si coriandru. Salivez deja, cred ca mi-e inca foame, am cumparat niste castraveti acrisori (sunt ca aia facuti acasa, doar putin acri), ma duc sa vad daca trece cu ei. Mai am si niste nuci. :) Vad ca si P a facut poteca la frigider. :))))
Voi ce mai gatiti? Vegetale, nu ma intereseaza carnea. :)