miercuri, 17 februarie 2016

"Aceasta nu e o recenzie"! Despre Mordecai Richler.

Tocmai am terminat "The apprenticeship of Duddy Kravitz" a lui Mordecai Richler. Ce surpriza! Si nu atat pentru povestea in sine (nu ca n-ar fi interesanta), cat despre unghiul de abordare si mai ales pentru ca actiunea se petrece intr-o epoca si intr-un cartier din Montréal ce-mi sunt cunoscute si dragi.

Despre "le ghetto juif" ( pléonasme?  passons!) -cartierul cu cea mai mare concentratie de evrei din Canada inceputului de secol XX - am citit mult, intr-o zi o sa va povestesc poate despre "les peintres juifs" (pictorii evrei), comunitatea de artisti ce locuiau in ghetou si care a dat Montréalului curentul artistic omonim. La inceputul secolului locuiau aproape 8000 de evrei la Montréal, ultima imigratie masiva fiind cea a evreilor veniti din estul Europei la sfarsit de secol XIX, datorita pogromurilor rusesti (1880) si nu numai. Prin 1911 comunitatea montréaleza numara deja cam 30.000 persoane.
Majoritatea lucrau in manufacturi de haine (mai ales cei veniti din Europa) sau in comertul cu amanuntul. Nu multi erau instariti, fugarii Europei erau chiar extrem de saraci, ca dealtfel mai toata populatia Montréalului la acea vreme. 


Richler surprinde viata unei mici comunitati de pe strada St-Urbain din jurul unei familii din ghetou, formata din batranul Sincha Kravitz, evreu polonez emigrat la inceput de secol, cei doi fii ai sai Max si Benjy si cei doi nepoti, Duddy si Lennie.

Tanarul Duddy Kravitz si fratele sau mai mare Lennie s-au nascut in cartier. Ramasi orfani devreme, cei doi sunt crescuti de catre tata. Acesta e un modest taximetrist ce-si face veacul impreuna cu tovarasii de munca intr-o taverna sordida pe cunoscuta strada St-Urbain, in asteptarea curselor. Uneori o conduce pe prostituata localului in diverse locuri din Montréal.

Privat de dragostea mamei pe care nu si-o aminteste, Duddy creste intre casa parinteasca unde nu-l asteapta nimeni, taverna unde-si asculta tatal repetand la nesfarsit povesti cu indivizi dubiosi care "au reusit in viata", scoala unde are numai probleme si cismaria bunicului. Acesta din urma e imigratul ramas la Montréal din intamplare, lipsit fiind - odata ajuns aici- de 5$ pentru biletul de tren de Toronto, unde ar fi vrut sa se stabileasca. Desi iubit in comunitate, batranul e in felul sau un neadaptat, ca mai toti de aceeasi conditie sociala. El considera istoria emigrarii sale "un esec", lucru pe care-l repeta copilului.

Fratele mai mare Lennie, student eminent, e mandria si speranta familiei. Studiile de medicina ii sunt platite de unchiul bogat pentru care Duddy practic nu exista. Dealtfel Duddy incepe sa creeze probleme destul de devreme, mai ales la scoala, tinand parca sa dovedeasca ca e incapabil sa faca diferenta intre bine si rau. Cand nu e apostrofat, e ignorat de cei din jur.
Singurul care-i ofera atentie e batranul Simcha Kravitz, cu care merge de mana la sinagoga si care-i vorbeste ca unui adult, la cei sapte ani ai sai:
"Un om fara pamant e nimic. Aminteste-ti intotdeauna de asta, Dudel".

Neavand vreun plan precis de viata la cei 17 ani ai sai la terminarea scolii, dar convins fiind ca nu e capabil sa studieze, tanarul ia cuvintele batranului ca pe un indemn. Ele devin cheia care-i deschide usa spre singurul viitor posibil, acela de a deveni CINEVA si de a-i oferi bunicului sau ferma multvisata, indreptand astfel eroarea destinului.
Povestea repetata de tata despre Jerry Dingleman, supranumit "Boy Wonder", baiatul sarman transformat in cel mai de temut si bogat reprezentant al comunitatii, ii inflameaza imaginatia. Va deveni la fel de celebru ca Boy Wonder! Trebuie sa posede pamant!

Cumpararea pamantului devine laitmotiv cand descopera din intamplare un lac in mijlocul unei naturi de o frumusete salbatica si ale carui maluri apartin mai multor proprietati.
Ambitios si inventiv, tanarul nu va ezita sa recurga la tot felul de stratageme, unele mai corecte decat altele, pentru a face rost de bani, de fiecare data cand un teren se vinde.
Pana unde va merge tanarul Kravitz pentru a-si atinge telul si care sunt faptele pe care le poate comite, in numele iubirii pe care i-o poarta lui Simcha?


Ei bine, asta e intrebarea la care ne raspunde Richler pe parcursul romanului sau, in care ne zugraveste o epoca relativ controversata din istoria imigratiei montrealeze, intr-o comunitate pe cale de stratificare dpdv social. Autorul viziteaza teme binecunoscute ale epocii, una dintre ele abordand tensiunile intre comunitatea francofona de religie catolica si cea anglofona formata in buna parte din evrei.

Cum sunt interesata de istoria Québecului, aceasta a fost o buna ocazie de-a adauga inca un ton in tabloul pe care mi-l zugravisem in minte despre epoca respectiva. Am gustat fiecare amanunt aparent banal dar plin de insemnatate, nu degeaba Richler e considerat un atat de mare scriitor. Desi romanul e clar fictiune, autorul a pretins intotdeauna de a fi explorat realitatea vremii.

Si ca sa revin la unghiul de abordare despre care vorbeam. Richler ne prezinta o familie, in mijlocul unei mici comunitati montrealeze, dar reuseste performanta de a trece de la universul micro la cel macro, cu relativ putine personaje. Ele sunt insa de asa maniera alese, ca ai impresia ca acopera toata gama de personaje importante din toata comunitatea. Atat de tare ai aceasta impresie, ca unii reprezentanti ai comunitatii s-au suparat pe autor, tratandu-l de tradator. Cum n-am "sapat" adanc subiectul, nu pot sa dezvolt, am citit doar vreo doua articole in care se spune ca Richler nu e studiat in aproape nici o universitate anglofona din toata Canada.
Ceea ce i se reproaseaza e ca personajul sau incaseaza cecul acela blestemat de la finalul romanului. (hahahaha). Daca o sa cititi cartea, o sa intelegeti despre ce e vorba.

Ceea ce gasesc si mai interesant e ca mediile academice francofone il agreeaza inca si mai putin, el militand deschis contra stangii (extremei stangi) separatiste si nationaliste din Québec pe tot parcursul carierei sale.
Altii ii reproseaza ca a incercat sa alimenteze false tensiuni intre comunitatile francofona si anglofona din Montréal. Iata inca un motiv sa-i citesc nu numai operele de fictiune, cat si numeroasele eseuri ce trateaza teme sensibile.
Citesc ca un critic literar ii compara eseurile contra nationalistilor din Qc cu "Mein Kampf" al lui Karl Ove Knausgard, al carui prim volum l-am citit din intamplare chiar inainte de cartea lui Richler. Am si cumparat cele doua carti impreuna, tot din intamplare.

Si cum spuneam, aceasta nu e o recenzie.

vineri, 12 februarie 2016

Prendre Corps, Gherasim Luca






eu te floră
tu mă faună
eu te piele
eu te ușă / și te fereastră 
tu mă os / tu mă ocean / tu mă indrăzneț / tu mă meteorit
eu te cheie de aur/ eu te extraordinar/ tu mă paroxism...
tu mă paroxism / și mă paradox /
eu te clavecin / tu mă tăcând/ tu mă oglindă / eu te ceas /
tu mă miraj / tu mă oază / tu mă pasare / tu mă insectă / tu mă cataractă /
eu te lună / tu mă nor / tu mă maree inaltă / eu te transparență / tu mă penumbră / tu mă translucid / tu mă castel vid / și mă labirint /
tu mă parallax și mă parabolă / tu mă in picioare și culcat / tu mă oblic
eu te echinocțiu / eu te poet / tu mă dans / eu te particular / tu mă perpendicular / și in pantă 
tu mă visibil / tu mă siluetă / tu mă la infinit / tu mă indivisibil / tu mă ironie 
eu te fragil / eu te ardent/ eu te fonetic / tu mă hieroglifă / tu mă spațiu / tu mă cascadă / eu te cascadă la randu-mi / 
dat tu, tu mă fluid / tu mă stea căzătoare / tu mă vulcanic 
noi ne pulverizabil / noi ne scandalos, zi si noapte / noi ne chiar astazi/ tu mă tangentă
eu te concentric... concentric
tu mă solubil, tu mă insolubil, asfixiindu-mă
si mă eliberatoare / tu mă pulsatoare
tu mă amețeală / tu mă extaz / tu mă pasionant / tu mă absolut / eu te absent / tu mă absurd / eu te marină / eu te craniu / eu te șold / tu mă bântui / eu te piept / eu bust pieptul tau / apoi fața ta /
eu te corsaj / tu mă miros / tu mă vartej / tu aluneci / eu te coapsa / eu te mangai

eu te frison / tu mă săritură / tu mă insuportabil / eu te amazoană / eu te gat / eu te abdomen/ eu te fusta / eu te jartieră / eu te pictez
eu te Bach pentru clavecin, sân și fluier
eu te tremuratoare
tu m-ai sedus / tu mă absorbi / eu te ceartă / eu te risc / eu te escaladez / tu mă pipăi / eu te innot / dar tu / tu mă turbion / tu mă atingi / tu mă cearcăn/ tu mă carne, piele, țesut si mușcătură / tu mă slip negru / tu mă balerini rosii /
și cand nu-mi tocuri inalte simțurilor / tu le crocodil / tu le focă / tu le fascinezi 
tu mă acoperi, eu te descopăr, eu te inventez 
cateodata tu te cărti / tu mă buze umide / eu te eliberez / eu te delir / tu mă delir și pasiuni / eu te umăr / eu te vertebră / eu te gleznă / eu te cil și pupilă / iar daca eu nu te omoplat,
inaintea plamanilor mei,
chiar la distantă / tu mă axilă / eu te respir / zi si noapte / eu te respir
eu te gură / eu te balenă / eu te dinte / eu te gheară / eu te vulvă / eu te pleoapă / eu te respirație / eu te iubesc / eu te simt / eu te gat / eu te molar / eu te certitudine / eu te joc și te venă 
eu te mână / eu te transpirație / eu te limbă / eu te tampla/ eu te navig / eu te umbră / eu te corp / eu te fantomă / eu te retină, in respirația mea / tu te iris /
eu te scriu și
tu mă gandești...
 

duminică, 7 februarie 2016

cand fusta nu e cu pliuri, ci cu riduri (scris acum ceva vreme)

Am fost la plimbare pe malul marii apoi n-am gatit, ca gatisem ieri mancare de rosii cu ardei copt, andive si paine calda si mai avem si azi, mai putin partea cu calzimea painii. Dupa ce n-am gatit am ras de m-am strambat, citind un blog. Sigur mi s-a adancit vreun rid de expresie. Partea buna sau proasta (depinde cum privesti) e ca nici nu era de ras. Ba din contra. Plin de idei preconcepute, dar na...

Asta mi-a dat brusc ideea sa va invat expresii populare "québecoises" (tot frantuzesti, cum ar fi) pe care nu le gasiti prin carti. Cine stie cand aveti nevoie in viata...


Apropo de credinta oamenilor ca iti ies riduri de la strambatura. Canadienii au o vorba (care-mi place la nebunie) cand vor sa spuna ca nu le pasa: "Ça a fait un pli sur ma bedaine". In traducere libera si lejera: Acest fapt mi-a cauzat un pliu pe burta.
Deci problema e ca poti face riduri de expresie si pe burta. Si-atunci cum poti sa mai faci poze cu tine pre-ridat pe care sa le pui langa articolele de pe blog? Vaiii, dar n-ati vazut poze la mine pe blog cu mine insami? Am, cum sa nu, am pus chiar si dansuri din buric - de-aia zic de burta - doar, doar o sa atrag cititorii, desi in realitate stiu ca nu-i atrage, dar nu ma pot abtine. Pana acum am 3, ii numar zilnic. Nu burti, cititori. Si azi tot trei sunt. Problema e ca nu stiu daca sunt aceeasi de ieri. Maine o sa strig catalogul, ca a tine minte atatea nume ma destabilizeaza.


Aaaa, sa nu uit, expresia cu pliul de pe unde poate sa faca fiecare are si sinonime: 'je m'en sacre/ calisse/ fout". Sau "je m'en branle/ ça me casse les couilles/ ça m'en touche une sans me remuer l'autre", dar voi copii sa nu le repetati pe acestea, ca e rusine, mai ales daca nu posedati toate instalatiile necesare... Noi aici facem educatie, nu dezeducatie.
Gata, v-am pupat.
Je m'en vais!
Si promit sa nu ma mai duc acolo.  :)))





joi, 4 februarie 2016

"how could I stop?" sau post despre oameni

Azi l-am cunoscut pe Churchill in persoana.
E fiinta cea mai incantatoare din cate exista. Cred ca si el m-a indragit, ca voia sa mearga cu mine cu caiacul.
Churchill e un english cocker spaniel ce a apartinut unei doamne care s-a imbolnavit foarte rau, asa ca un domn l-a adoptat si de atunci cei doi sunt nedespartiti, mai ales ca domnul e pensionar activ. Si cum sa nu fii activ in Florida unde iarna e exact ca vara, parca numai ca sa faca in ciuda unora care ar zice ca nu, dar sa-i lasam pe aceia, c-a trecut vremea lor.

I-am pastrat numele, ne spune domnul, n-am vrut sa-l traumatizez si mai tare (m-am abtinut cu greu sa nu-l intreb cum se simte doamna). E un lord, pe cuvant, continua, ca doar e un English cocker. Stiti cum il cheama? Churchill!

Asta se intampla azi in parc, langa caiacele pregatite pentru apa. Mai o  vorba, mai o mangaiere  cainelui (eu), mai o 'vai ce iarna friguroasa anul asta' (domnul), mai o 'vai dar sa vedeti cum e in Canada' (P), mai o 'vai, dar stiu, am locuit deja in Maine si nu-mi mai trebuie' (tot domnul), mai o 'stai sa te ling un pic si pe maini' (Churchill) si gata "prieteneala". Atat de prietenie, ca Churchill voia neaparat sa faca o tura cu mine cu caiacul, la sfarsit.

A plecat cu stapanul lui, dar abia astept sa-l revad.
Nu va spun cati prieteni ca el mi-am facut. N-am vazut in viata mea atat de multe animale intr-un loc, ca-n cartierul asta. O casa din doua are caini. De pisici nu mai zic. Cum limita maxima e de 4 bucati, unii trebuie sa se opreasca la 4. Vecinul nostru din fata-lateral are 4 cockeri. Cel din fata a avut doi de rasa mai mult sau mai putin identificabila, unul a murit de batranete pe la 16 ani. Vecina din dreapta are doar un caine, o pisica oficiala si una neoficiala, care vine si pleaca. Cea din stanga n-are, ca e ca noi pasare calatoare. Au insa toti ceilalti, pana la coltul strazii.

Majoritatea cainilor nu sunt de rasa pura si sunt luati din refugii. Un domn de pe strada mea, capatul complet opus are un Great Dane (ohhh, adorabil si cam batraior) si un pisoi care se plimba cu ei, fara lesa, v-am mai povestit. Domnul plimba deci cainele si pisoiul, fara lesa. Aaaa, foarte multi caini sunt fara lesa. Extrem de cuminti. Nimeni nu se scandalizeaza. E o chestiune filozofica mai mult decat altceva. Simbolic, oamenii se opun ingradirii libertatii, oricat de banala ar parea o lesa de caine.

O sa ziceti: Vai, dar e periculos pentru ceilalti. Nu e,  ce om sanatos la cap si-ar lasa cainele liber sa muste pe cineva, cand o muscatura de caine "costa" de la 10k in sus? Am vazut insa si caini cu lesa si botnita. Pentru ca stapanul stie ce stie...
O doamna imi spune sa nu ma apropii cu Félix, ca ea are doi mostri mici. Erau bestiali cei doi, cum se ratoiau la Félix. Ne salutam de departe cu regret. Cum spuneam, stapanii de caini stiu exact ce au la batatura, nici eu nu l-as lasa liber pe Félix, s-ar pune pe alergat unde are chef, ce nu cunosc eu marfa? :)))

L-am cunoscut si pe Spick, ca-n "spick-and-span", cainele unui "sky diver", care sta la bunici - cainele, nu parasutistul - cat cel din urma e ocupat. El e unul care merge fara lesa. E cel mai musculos caine pe care l-am vazut. Mic-mijlociu, negru, cracanat si cu muschi, o dulceata. A sarit si el cu stapanu-su cu parasuta. Ai impresia ca e constient ca e mai breaz ca toata lumea...

Si mai e catelul domnului de la colt, in etate de 17 ani. Domnul are cel putin 90 si cei doi merg exact in acelasi ritm, zici ca merg in reluare. Si parca seamana. Cred si eu, cand petreci 17 ani alaturi de cineva, imprumuti obiceiuri... Domnul imi spunea ca alterneaza mersul pe asfalt cu cel pe iarba, ca abia merge ala micu, cu problemele lui de articulatii. M-a induiosat. La fel si doamna care-si plimba cainele nevazator.

M-as muta cu draga inima, definitiv, intr-un asemenea loc. I-am si uitat pe cei care interzic animalele in condo-uri. N-au decat sa se duca la dracu', asta daca nu sunt deja acolo.
Caci un asemenea loc trebuie ca e unul aseptic unde ideile preconcepute tin loc de animal de companie. Nu aseptic, corectez! Oamenii fac mizerii mai mari decat animalele. Baiii, sa nu ai dreptul sa ai in casa ta nici un soarece? Pe bune, ati auzit de ceva mai ciudat pe lume?

Si sa nu ziceti ca postul acesta e despre caini. Nu e despre caini. E despre oameni! :))))

PS- Ador aceasta melodie!
Daca nu puteti vedea video la voi in tara, e vorba de Keith Richards - How could I stop?