marți, 28 iunie 2016

drepturi de neautor

vindem vise,
vindem sentimente la bursa
si nume.
mai ales pe acelea care se vand

vindem produse
si subproduse
si mai ales subsubproduse
si vorbe,
adica tot ce e vandabil.
expusa marfa pe taraba ni-i,
ca o carne.

vindem mult si ieftin,
asa incat o sa fie o inflatie
de vei cumpara pe nimic
orice idee.
a oricui.


v

duminică, 12 iunie 2016

si mai multi oameni

Azi a fost "la vente de garage" = vanzarea de garaj cum bine ati banuit ca se traduce, adica marea zi de vanzare in fata casei a obiectelor care nu ne mai trebuiesc: jucarii pentru copiii de-acum mari, carti, aparate electrocasnice, vesela, etc, din oraselul meu.
Tot azi a fost si vanzarea de la biserica de care va povestisem, unde bineinteles ca am fost in prima parte a zilei pe post de ajutor de vanzatoare si unde m-am distrat pana la durere de burta cu pensionarii mei (vorba vine, nu sunt toti pensionari). Am reusit sa vindem pana si o poza bust dezgolit masculin de dimensiuni considerabile pe care am primito saptamanile trecute ca donatie (hihi) si care facuse deliciul primelor ore de benevolat ale tinerelor pensionare si ale domnului M ce incerca sa ne convinga ca el a fost modelul, cu 30 de ani in urma.

Mi-am imaginat cum actualul detinator le explica prietenilor ca a cumparat bustul de la biserica. Dar na, suntem o biserica moderna si eu nici macar nu sunt catolica. Vorba lui P, pot sa le spun ca eu l-am vandut si ca "je ne suis pas très catholique".
Azi am descoperit intr-o cutie niste lumanari etichetate ca lumanari parfumate, dar care pare-se ar fi "des cierges", adica lumanari folosite in practica religioasa, asa ca le-am pus pe un alt colt de masa, cu obiectele religioase care erau de dat gratuit cui voia sa le ia si nu pentru vanzare. Ce idee buna sa le dam gratis, zic eu. Suntem totusi intr-o biserica. Gandul mi-a fugit pentru o secunda la alte biserici, acelea unde totul e de vanzare... dar sa nu divaghez. (Ca idee doar, pe preotul de la biserica noastra nu l-am vazut in tot acest timp decat o singura data, a venit sa ne zica buna ziua intro zi. Asa am aflat ca domnul ala de culoare cu bicicleta, care ne zambea si ne dadea buna ziua in fata bisericii era chiar preotul nostru. Preotul nu are nimic de-a face cu banii bisericii, nu-i atinge. Singura lui treaba e sa se ocupe de slujba si de sufletul enoriasilor).

Dupa masa am zis sa dau si eu o tura rapid prin orasel sa vad ce mai ramasese de vanzare, sperand totusi sa nu gasesc mare lucru. Bineinteles ca am gasit carti, dar astea nu se refuza mai ales c-au costat cam 1$ fiecare.


Am stat de vorba cu o gramada de vecini, am si acum inima plina de bucuria de a vedea oameni, n-as putea sa va spun exact de ce. Dar cum imi spunea o doamna de la care am cumparat o figurina catel pentru colectia mea de catei japonezi, frumusetea vanzarii asteia nu e ca faci bani, ci activitatea sociala in sine, schimbul...

Cum nu mi-am luat cu mine harta interactiva cu vanzarea (s-a facut asa ceva pe fb, hihi) ca n-am stiut cand scap de la biserica, am lasat-o pe piuneza sa ma conduca unde o indeamna volanul. Asa am ajuns la posesorul de Porshe pe care-l admiram demult - pe Porsche, nu pe posesor, la stapanii lui Virgile pisoiul (of, prietenul meu care nu mai e) si Marcos catelui, cuplul gay vecin cu spatele curtii, cu care alergam anul trecut pe o ploaie torentiala, la 11 seara, prin boscheti, sa salvam niste pui de veverite cazute din cuib. Pe-asta nu v-am povestito, ar fi trebuit, e antologica.  Veveritele au fost salvate, daca va intrebati. Cei doi domni, care au depasit 50 de primaveri, sunt unul prof la o univ. montréaleza si altul e un critic de film cunoscut.

Si tot asa am ajuns azi s-o cunosc si pe Veterinareasa cu bicicleta, o tipa undeva in jur de 50 de ani si ea, veterinar, care merge la pacienti pe bicicleta (iarna sau vara) si care vindea bijuuri, carti postare pictate si carti pentru "Amnistie Internationale Canada". Am luat si eu vreo zece carti postale si vreo 3 carti, o sa am o buna bucata de vreme si carti postale si carti, la cate am cumparat in ultima vreme. Am discutat cu ea o gramada, mi-a daruit la plecare o brosa din margele facuta manual de femei din Africa de sud (parca, nu mai stiu). Am promis sa ne revedem si am senzatia ca asa va fi, am vazut pe pagina ei fb ca e implicata si in salvarea animalelor.

Am avut asadar o zi incredibila, ma consider norocoasa ca locuiesc intr-un asemenea loc. Nu ca totul e perfect aici, dar exista oameni inspiranti la tot pasul, ceea ce nu e de colea...
Dar probabil ca asa e peste tot, daca iesi din carapace.

ps- aici aveti povestea lui Claude- veterinareasa pe bicicleta. Femeia vad ca are un doctorat in medicina veterinara si o nebunie molipsitoare...
http://vetvelo.com/en/Claude.html






marți, 7 iunie 2016

"unde sapa sapa locul"

"sare din pamant norocul", zicea Arghezi, dar cu siguranta el n-a vazut pamantul ala pe care voiam eu sa-l sap cu sapa/ cazmaua/ tarnacopul, ca numai asa am reusit sa plantez o amarata de floare pe care mi-o daduse vecinul de la Montréal.
Ca daca l-ar fi vazut, va jur c-ar fi schimbat poezia: "Vreai din piatra marafet?/ Sapi cu-n tractor Cub Cadet!"
sau
"Cine te scapa de pir?/ Singur tractorul John Deer".

Si-as mai continua ca parca incepe sa-mi placa, dar zic sa nu va plictisesc si mai tare... :)))

Deci da, azi am facut vreo 500km cu o camioneta Ford 250 inspre si dinspre o ferma undeva in Qc pentru a lua un tractor. Nu mai povestesc cum l-am urcat in camioneta si mai ales coborat, cu spatele. Nu ma urcasem in viata mea intr-o asa camioneta, zici ca esti cu avionul, ii vezi pe toti de sus, insa culmea, tinuta de drum a magaoaiei nu e chiar rea (nu vorbim aici de consum). Nu mai spun ca n-am condus in viata mea un tractor, desi de mers am mers cu el.

Trebuie sa ma apuc de baut bere serios si sa-mi las burta - desi s-ar putea sa vina in consecinta - acum ca mi-am luat tractor si ma fac fermier (hihihi, vorba vine, fermierul meu de azi era slab ca scandura, da' o fi de la faptul ca e fermier bio). :)))

Deci da!  La anul pe vremea asta poate voi avea un tractor convertit electric. Sau poate ca nu, ma pastrez totusi pentru un Porsche. Pana una alta ma voi juca pentru prima data cu un motor care-mi apartine si nu oricare, ci cu unul Diesel, care se apropie al dracului de mult de cel pe care l-am calculat/proiectat eu pentru lucrarea-mi de licenta.

Cine ar fi crezut? Eu va jur ca nu! :)








duminică, 5 iunie 2016

copacii din orasul fantoma

ma gandeam eu azi dimineata la dus, ca atunci imi adun ideile de prin colturi, ca decat un amarat de muritor netrecut de ideile preconcepute ale sale si ale neamului lui ce nu s-a clintit un milimetru nici la stanga nici la dreapta in ultima mie de ani - dar poate o fi si asta o calitate - mai bine un arbor. fie el si invers.

"Arbor invers, cu rădăcinile-n vânt,
cu tălpile late ca frunza platanului,
aproape plutind, abia atingând
anotimpurile anului.
Cu mâinile crestate ca frunza de stejar,
cu trunchiul cu scorbură-adâncă
în care dorm urşii cu capul în jos, în zadar
spre-un cer de pământ vrând s-ajungă.
Mereu cu creierul gol, cu ideile
răsfirate ca pe-un deal pomii rotaţi,
dus în nori, în scâteile
celor neluminaţi.
Văzut ca în apă, mereu,
şi foşnind de un vânt de pământ,
cu rădăcinile înfipte în curcubeu
şi-n culori ce nu sunt.
Arbor invers am rămas, rupt din sferă
cu sfera aceasta aidoma, geamănă…
Şi totul îmi pare ştiut, dar nimica
din ce ştiu cu ce este nu se aseamănă.
                  arbor invers, Nichita Stanescu