luni, 20 martie 2017

a doua varsta

Imi doream de ceva vreme piesa asta. De fapt la inceput nu ma frapase, cred ca aveam prejudecati in ceea ce priveste sclipiciul si-n plus preferam o lucrare cu pilule colorate la care ma gandeam zi si noapte. Lui P ii placuse asta de mult, dar zicea ca e greu de gasit un spatiu convenabil pentru expus. Ca doar n-o s-o punem in sufragerie. 

La un moment dat s-a produs un declic la mine-n cap, declansat de-o intamplare anume si am realizat ca-mi place mult lucrarea. De fapt cred ca i-am inteles  brusc mesajul, dincolo de o banala "vanitas" ce parea la prima vedere. In plus, executia e impecabila. Fotografia nu-i reda subtilitatea, din pacate. Ba mi-am luat si-un colier dragut cu mai multe cranii mici din strasuri, gasit ieftin intr-o bijuterie in us pe care nu sunt sigura daca sa-l port asa cu 5,6 cranii sau sa scot doua din care sa-mi fac si niste cercei, pentru alternanta. P rade de mine de fiecare data cand vede ceva cu cranii, cica nu vrei sa-ti iei?

Cum lucrarea la care ne uitam noi la Montréal era destul de mare si problema spatiului de amplasare ramanea, am inceput sa-mi intorc creierul pe dos in cautare de solutii. Ii spusesem lui P ca-i gasesc un loc bun, dar nu ma credea. Sufrageria era exclusa, chit ca ce avem acum acolo merge extrem de bine, daca n-ar fi problema de socat vizitatorii. Nu de prieteni e vorba, dar intr-o casa de om mai intra unul, altul si nu toti iti inteleg alegerile (nu ca asta ar fi grija reala), plus ca singurul spatiu potrivit ar fi fost aproape de masa... Parca nu ma simt bine s-o asez pe soacra cu farfuria de supa fix in fata craniului, mai ales ca are o varsta. :)

Intr-o zi mi-a venit ideea. Da, bai! Unde altundeva ar merge o lucrarea ca asta, in afara de subsol unde era mare pacatul s-o bagam, daca nu la capatul culoarului? Am renuntat totusi la formatul mare pentru unul mic ce se incadreaza bine in spatiu, desi eu l-as fi vrut doar un pic mai mare.

N-a venit multa lume in vizita, sunt curioasa cum vor reactiona musafirii, desi nu stii niciodata cine pe cine socheaza...
Avem deja o alta lucrare contemporana cu niste seringi care a produs deja reactii de tot felul. Intr-o zi a venit in vizita un amic, basist american foarte cunoscut care a dus o viata tumultoasa de artist cu turnee si tot tacamul. Basca faptul ca s-a nascut si a crescut la Hollywood din/cu parinti actori. La maturitate s-a mutat la Montréal si s-a pus ca omul serios la casa lui, linistit, cu sotie, copil si toate cele. Noi asa l-am cunoscut, asezat.
Vede deci lucrarea si ne declara ca din tot ce avem pe pereti asta-i place cel mai tare. Priveste bine opera, mai discutam de alte doua, trei si ne spune ca o prefera tot pe aia, de departe. A fost singurul care a reusit sa-i descifreze perfect mesajul, rapid, fara sa-l cunoasca pe artist si fara sa-i stie nici macar titlul. 
Cand l-am intrebat cum a reusit, m-a privit scurt si-a zis fara sa clipeasca: " Cunosc bine la ce si cum servesc instrumentele astea. Plus ce sentimente starnesc. Sunt dependent de heroina."
Mda!






Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu